Doctorul naturist Doru Laza: Alimentaţia cu o hrană sănătoasă, dar şi credinţa, consolidează sistemul imunitar
Doctorul naturist Doru Laza, cel care edifică, în comuna bihoreană Şuncuiuş, o clinică cu dietă vegană, unică în România, recomandă tuturor românilor, ca primă măsură preventivă, o alimentaţie sănătoasă, dar şi reconectarea cu Dumnezeu, trezirea credinţei, deoarece aceasta înseamnă "imunitate absolută".
"În contextul actual, marcat de criza sanitară, primul lucru pe care ar trebui să-l facă fiecare român ar fi acela de a-şi trezi credinţa. Dacă tot suntem creştini, aşa cum se vede din recensământ, peste 80%, atunci să reînvie credinţa în inima românilor. Pentru că, dacă avem credinţă în inimă, înseamnă imunitate absolută. Trăiţi sănătos! Nu mai mâncaţi prostiile care se vând în supermarketuri. Mergem la ţăranii noştri şi le dăm lor bani. Având credinţă, pe plan mental, oamenii vor fi echilibraţi, armonioşi, iar pe plan fizic, alimentând corpul cu o hrană sănătoasă, din pământ românesc, nu ne trebuie altceva ca să fim sănătoşi ", a declarat, pentru AGERPRES, medicul Doru Laza.
Avem nevoie, a precizat el, de o hrană sănătoasă şi un stil de viaţă edenic, în care, foarte important, să fie inclusă şi mişcarea, strâns legată de natură, trăind în comuniune cu Dumnezeu, atât pe verticală, prin studiu, meditaţie şi rugăciune, cât şi pe orizontală, cu semenii, practicând altruismul.
Referitor la stadiul lucrărilor la Centrul de sănătate şi medicină preventivă "Back to Eden", "un brand al României" - cum îl consideră dr. Laza, demarate în anul 2013, şi un termen de finalizare a acestora pentru a putea primi bolnavi, doctorul Laza a mărturisit, cu simţ al umorului, că va fi gata în... era noastră.
Sursa foto: ClinicaBackToEdenSuncuius/facebook.com
"Cu siguranţă va fi gata în era noastră. Dar când, doar Dumnezeu ştie. Noi ne străduim cât putem, dar fără ajutorul oamenilor de bine nu putem înainta", a declarat dr. Doru Laza.
Medicul, azi în vârstă de 65 de ani, este absolvent al UMF Cluj Napoca în 1983, secţia Medicină Generală. S-a specializat în terapii naturiste şi a vindecat mii de pacienţi prin metodele sale. Autor de cărţi, a susţinut multe conferinţe pe teme naturiste în ţară şi peste hotare.
Timp de 11 ani, a fost medicul şi directorul clinicii "Eden" din Breaza, Prahova. Recunoscut şi apreciat pe plan internaţional, doctorul Doru Laza a primit, în 2005, pentru renumele adus localităţii, titlul de ''cetăţean de onoare'' al comunei Breaza. În semn de recunoştinţă pentru tratamentul salvator, o familie, Konrad, din Germania i-a donat o clinică modulară.
În noiembrie 2013, aceasta a ajuns, cu sprijinul autorităţilor din Waiblingen, la Şuncuiuş. Cele 48 de module ale clinicii mobile (16 tone) au fost amplasate pe fundaţia pregătită pentru acestea, fiind realizate racordurile la facilităţile necesare. Aici vor fi găzduiţi în jur de 22-24 de pacienţi, fiind partea hotelieră a centrului. După o perioadă de stand-by, în vara anului 2017, o mână de oameni de bine au sprijinit, logistic şi financiar, continuarea lucrărilor la aşezământul medical din Şuncuiuş.
În completarea clinicii modulare s-a construit o clădire cu parter, etaj şi mansardă, cu o amprentă la sol de circa 500 mp, care va fi, practic, spitalul propriu-zis. Proiectul centrului naturist a fost realizat benevol de un arhitect vindecat la Breaza. Clădirea nouă este ridicată în roşu, este acoperită, are ferestre şi uşi exterioare. Va asigura infrastructura de tratament, inclusiv partea de bucătărie, spălătorie şi cazarea pentru personal sau probabil, şi pacienţi, dacă va fi cazul.

Foto: (c) Doru Laza
În această clădire s-au introdus utilităţile - apă, canalizare, curent electric şi s-a realizat încălzirea prin pardoseală. Trebuie să se finalizeze partea cu pompele de căldură care vor alimenta încălzirea prin pardoseală, să se monteze hornul pentru centrala termică din subsol care va funcţiona pe lemne în caz de nevoie, precum şi piscina jacuzzi.
Doctorul Laza a precizat că vor mai urma, firesc, lucrările de tencuire, zugrăvire, termoizolaţia exterioară şi tencuiala finală.

Foto: (c) Doru Laza
"Ar mai fi de amenajat apoi curtea şi dragii mei, putem să ne apucăm de lucru şi să tratăm bolnavii," a afirmat, cu entuziasm, medicul.
De altfel, încrederea în reuşită, în oameni şi în Dumnezeu nu l-au părăsit niciodată. Cu toate dificultăţile, visul lui este de a înfiinţa acest centru de sănătate pentru Bihor şi pentru România, deoarece "nu va fi doar un brand naţional, ci unul mondial", afirmă acesta.
Doctorul a dorit să se întoarcă în zona natală a Bihorului. Aşa se face că, în apropiere de Beiuş, oraşul său de baştină, Centrul de sănătate şi medicină preventivă "Back to Eden" a fost construit în Şuncuiuş, o zonă turistică bogată în peşteri şi trasee montane, în aer curat, fără surse de poluare, lângă pădure. Ambientul natural benefic şi altitudinea moderată a localităţii, la 600 de metri, au fost alese în mod special astfel încât să ofere cele mai bune condiţii pentru pacienţi.

Foto: (c) Doru Laza
Alături de medicul Doru Laza, în centrul "Back to Eden" lucrează şi va îngriji pacienţi şi fiica acestuia, dr. Manuela Laza, specialist Medicină internă. Împreună, au elaborat şi editat un "Manual edenic de medicină naturistă profilactică şi terapeutică", de peste 1.200 de pagini. Ei au mai publicat, în 2005, o carte, având titlul "Reţete din bucătăria edenică", strict vegetariene, cu meniuri sistematizate pe diverse grupuri de boli.
Tratamentul doctorului Laza se bazează pe o dietă alimentară exclusiv vegetariană - cereale, fructe, zarzavaturi şi nuci sau seminţe oleaginoase, alături de alte proceduri de detoxifiere, regenerare, kinetoterapie, terapie cu apă, cu argilă, masaj, băi, reflexoterapie etc. până la sacroterapie.
Doctorul "recită" formula pe care, de ani de zile, o recomandă şi o aplică pacienţilor, dar şi oamenilor, în general, pentru a fi sănătoşi: "Fără carne, lapte, ouă; zero cafea, tutun, alcool, ciocolată, cacao. De asemenea, zero sare iodată, zero zahăr, zero făină albă, zero ceai negru, zero ceai verde, zero prăjeli, zero produse aditivate".
"Cu un asemenea regim, goleşti spitalul de bolnavi. Toţi se vindecă. Pentru că hrana naturală, vie, curăţă trupul şi oferă rezistenţă organismului. România are un potenţial de veganism absolut. Ţara noastră este cea mai mare furnizoare de materie primă ecologică din Europa. De ce să nu beneficiem de ea? Valorificaţi repertoriul creaţiei, adică dieta vegană. Consolidaţi-vă sistemul imunitar prin alimentaţie, nu prin medicamente. Mulţi se întreabă ce să-i dea copilului pentru a-i întări imunitatea. Unui copil nu-i poţi întări imunitatea decât cu o atmosferă familială excepţională, de armonie, să simtă copilul că este iubit, să simtă că tati şi mami se preocupă de sănătatea lui oferindu-i alimentele sănătoase, cele mai bune calitativ, pentru că ţara noastră are acest potenţial. Dieta vegană este una salutară şi cu scop profilactic, dar şi terapeutic. Şi aceste lucruri sunt demonstrate ", a declarat, pentru AGERPRES, doctorul Doru Laza.
Pe lângă tratamente, în Centrul de sănătate de la Şuncuiuş, medicul Doru Laza va înfiinţa o secţie de învăţământ pentru agricultura ecologică, pe care o susţine foarte mult, precum şi o secţie de misionarism medical cu medicină naturistă. Detalii şi informaţii despre donaţii se pot găsi pe site-ul www.dorulaza.ro. AGERPRES/(A - autor: Eugenia Paşca, editor: Karina Olteanu, editor online: Irina Giurgiu)
Sursa foto: dorulaza.ro/clinicabacktoeden
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Arad: Tânărul care a căzut de pe acoperișul unui liceu în timpul unor lucrări a murit
Tânărul care a căzut de pe acoperișul unui liceu din Arad, săptămâna trecută, în timp ce făcea lucrări la acoperiș, a murit, vineri, la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad, unde era internat la Terapie Intensivă. Reprezentanții spitalului au declarat, pentru AGERPRES, că bărbatul de 24 de ani a fost în stare
Institutul de Psihiatrie 'Socola' introduce un tratament unic în România pentru Alzheimer
Institutul de Psihiatrie 'Socola' Iași devine prima unitate medicală din România care introduce stimularea transcraniană prin impulsuri (TPS) în tratamentul bolii Alzheimer, o tehnologie de ultimă generație utilizată la nivel internațional pentru încetinirea declinului cognitiv. Managerul Institutului de Psihiatrie 'Socola' Ia
UPDATE Spitalul Universitar: Antrenorul Mircea Lucescu a suferit un infarct miocardic; starea sa este stabilă
Antrenorul de fotbal Mircea Lucescu a suferit vineri un infarct miocardic acut, a informat Spitalul Universitar de Urgență București, unde se află internat de la sfârșitul săptămânii trecute. Potrivit reprezentanților spitalului, starea pacientului este stabilă. 'În cursul dimineții, pacientul a suferit un infarct miocardic
Rogobete afirmă că în contul datoriei către Pfizer s-ar putea negocia pentru aducerea de medicamente inovative
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat vineri că se analizează deschiderea unei negocieri directe cu Pfizer astfel încât în contul sumei de 600 de milioane de euro cât datorează România să primească de la companie medicamente inovative și astfel să fie introduse terapii moderne în sistemul de sănătate public.
Timiș: Un număr de 110 copii care suferă de mucoviscidoză - tratați la Timișoara; speranța lor de viață a crescut
Un număr de 110 copii care suferă de mucoviscidoză (fibroză chistică), o boală rară, cu o patologie care cauzează leziuni grave la nivelul plămânilor și al sistemului digestiv, ajungând să afecteze întregul organism, sunt tratați în Centrul Național de Fibroză Chistică (CNFC) - Mucoviscidoză pentru Copii din cadrul Clinicii de Pediatrie II Bega a Spit
Vaslui: Creștere a numărului de copii cu TSA care au beneficiat de terapie decontată de CJAS
Numărul copiilor cu tulburări de spectru autist (TSA) care au beneficiat în clinici sau cabinete psihologice private de terapie gratuită decontată prin Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Vaslui a înregistrat o creștere în anul 2025. Potrivit conducerii instituției, în cursul anului trecut un număr de trei furnizori aflați &i
Neamț: Patru psihologi, un medic și un asistent de la Psihiatria SJU Piatra-Neamț - absenți din spital în timpul programului
Patru psihologi, un medic și un asistent medical de la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Piatra-Neamț nu au fost găsiți la program, în timpul unui control inopinat, a declarat, joi, pentru AGERPRES, managerul unității sanitare, conf. dr. Alexandru Pătrașcu. 'Au fost identificate nereguli privind respectarea programului de mu
Arad: Unu din cinci pacienți - nemulțumit de Spitalul Județean; mulți spun că și-au cumpărat medicamente
Unu din cinci pacienți internați la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad este nemulțumit de serviciile medicale oferite în cadrul unității, dar și de curățenie, în timp ce unu din șapte spune că și-a cumpărat medicamente sau materiale sanitare pe perioada internării, conform celui mai recent chestionar completat în luna februarie de sute de perso
Bacău: Intervenție urologică în premieră la spitalul din Buhuși
Conducerea Spitalului 'Dr. Eduard Apetrei' Buhuși a anunțat, joi, efectuarea în premieră a unei intervenții urologice cu ajutorul laserului. Intervenția a avut loc la un pacient cu o situație medicală complexă și s-a derulat cu succes. 'Spitalul marchează un moment important în dezvoltarea serviciilor medicale prin realiz
VIDEO UPDATE Rogobete: Al treilea contract cu Pfizer a fost semnat fără o fundamentare clară a nevoii; cifrele - supraevaluate
Al treilea contract cu Pfizer a fost semnat fără o fundamentare clară a nevoii, iar cifrele au fost supraevaluate, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, miercuri, într-o conferință de presă. În opinia sa, campania de vaccinare anti-COVID a reprezentat ''un eșec''.
Rogobete: În ultimii patru ani s-au investit în infrastructura sistemului de sănătate peste 12 miliarde de lei
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat miercuri că în ultimii patru ani s-au investit în infrastructura sistemului de sănătate peste 12 miliarde de lei. Alexandru Rogobete a participat la conferința 'Sistemele de sănătate se confruntă cu provocări demografice, sociale și economice' din cadrul evenimentului Economist Romania Gov
Horațiu Suciu: La momentul când PNRR-ul se termină, noul Institut al Inimii din Târgu Mureș va fi gata
Șeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) Târgu Mureș, doctorul Horațiu Suciu, susține că, până la data expirării Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), noul Institut al Inimii din oraș va fi finalizat. Horațiu Suciu a făcut referire la proiectul 'Const
Spot de interes public al Ministerului Sănătății privind recunoașterea unui AVC, aprobat de CNA
Consiliul Național al Audiovizualului a dat undă verde, miercuri, unui spot de interes public al Ministerului Sănătății din cadrul campaniei de informare privind recunoașterea simptomelor unui accident vascular cerebral (AVC). 'Un accident vascular cerebral apare atunci când nu te aștepți. Fața căzută pe o parte, braț fără putere, vorbire care nu se
Marcel Ciolacu: Au fost demarate procedurile pentru realizarea unui centru integrat de oncologie
Președintele Consiliului Județean (CJ) Buzău, Marcel Ciolacu, a anunțat că au fost demarate procedurile în vederea înființării unui centru integrat de oncologie, pe modelul celui care funcționează în Spitalul Universitar de Urgență București (SUUB), astfel încât pacienții să nu se mai deplaseze în alte zone din țară pentru anumite procedur
Timiș: Spitalul Județean a inaugurat Compartimentul de Alergologie și Imunologie Clinică
Spitalul Județean Timișoara a inaugurat, marți, primul Compartiment de Alergologie și Imunologie Clinică din vestul țării, care oferă servicii în regim de spitalizare de zi pentru pacienții cu patologii alergice complexe din întreaga regiune, indiferent de tipul lor, mai ales dacă sunt forme de manifestare complexe, care nu se pot rezolva în regim d








