Pandemia a schimbat vieţi, destine, atitudini, aducând în linia întâi medicii, acele persoane în care fiecare om care ajungea pe un pat de spital îşi punea speranţa. Diana Manolescu este medic primar specializat în radiologie şi imagistică medicală şi a fost cel dintâi medic din Timişoara care a realizat o tomografie pulmonară la un pacient infectat cu SARS-CoV-2.

''Nu ştiam la început dacă merg la spital şi dacă mă mai întorc acasă, era sentimentul acela că pleci şi nu ştii când şi dacă mai vii acasă. (...) A fost o perioadă pe care am petrecut-o departe de casă, de copil şi de soţ, erau zile în care de la spital mergeam şi stăteam separat de ei'' - este confesiunea omului Diana Manolescu, medic, mamă şi soţie.

Ea a vorbit, într-un interviu acordat AGERPRES, despre provocările acestui an, în care şi-a asumat şi funcţia de director medical al Spitalului "Victor Babeş" din Timişoara, despre impactul pe care l-a avut întreaga perioadă asupra sa, asupra familiei.
 

''Lucrurile au fost dificile încă de la început, de când a venit primul pacient şi s-a internat. A fost o aşteptare iniţială, ştiam ce se întâmplă în Europa, ştiam de apariţia acestor cazuri, a fost momentul de aşteptare până a apărut primul caz. Pe parcursul acestui an, cel puţin pentru mine, lucrurile s-au schimbat foarte mult, a fost provocator să preiau conducerea spitalului, de director medical în pandemie, iar provocările au fost zilnice, legate, în principal, de a ţine cont de toate schimbările legislative, câteodată de la o zi la alta, de la protocoalele terapeutice până la diferite situaţii în care eram, înapoi în starea de alertă. Cele mai multe provocări au fost, din acest punct de vedere, de a asigura un climat de siguranţă şi protecţie, în primul rând în cadrul spitalului'', a afirmat medicul.

Toate provocările din această perioadă şi-au pus amprenta şi asupra vieţii de familie.
 

''Toate aceste lucruri m-au impactat şi personal, ca mamă, şi a trebuit de fiecare dată să încerc să păstrez un echilibru între munca şi activitatea de la nivelul spitalului şi viaţa de familie, faptul că trebuia să vin acasă şi să mă ocup de copil, de lecţii, de activitatea online, care ne-a bulversat pe toţi. A fost un stres. Împreună cu soţul şi cu copilul, de mai multe ori ne-am făcut bagajele, fiecare pe-ale lui şi reciproc, nu ştiam la început dacă merg la spital şi dacă mă mai întorc acasă, era sentimentul acela că pleci şi nu ştii când şi dacă mai vii acasă. Apoi a fost un moment în care am crezut că siguranţa lor în afara oraşului sau în alt mediu ar fi mai mare, au fost momente în care ziceam să plece ei, dar până la urmă am rămas împreună. A fost o perioadă pe care am petrecut-o departe de casă, de copil şi de soţ, erau zile în care de la spital mergeam şi stăteam separat de ei. A fost o perioadă dificilă în care mai mult ne-am auzit prin telefon prin FaceTime, a fost dificil. Despărţirea şi faptul că nu ne-am putut vedea a fost cel mai dificil'', a mărturisit ea.

Şi pentru copil a fost greu să înţeleagă ce se întâmplă.

''Copilul are 9 ani. La început a fost foarte greu, nu a înţeles ce se întâmplă, dar apoi a înţeles că este o nevoie în acel moment şi că încercăm să-l protejăm de posibila contaminare prin contactul nostru. A fost emoţia primelor zile şi săptămâni, în care foloseam acele materiale de protecţie, dar despre care nu ştiam cât de mult ne protejează. Ulterior, lucrurile au revenit la un oarecare 'normal', pentru că făceau parte din viaţa cotidiană, frica aceea de la început s-a mai estompat, dar a fost înlocuită de o epuizare în creştere, pentru că trăim de un an într-un stres zilnic, permanent, care se acumulează şi a apărut oboseala. (...) Cel mai greu a fost să eliberăm cabinete, să creăm circuite, să separăm zonele în care eram în siguranţă faţă de zona în care erau internaţi pacienţii. În primele zile şi săptămâni, ştiam că va veni şi aşteptam să vedem când'', a spus medicul.

Ea îşi aminteşte momentul când i-a fost trimis la tomograf primul pacient infectat cu SARS-CoV-2.
 

''Îmi amintesc de prima zi în care m-au sunat de pe secţie şi mi-au spus: 'Trimitem la computer tomograf (CT) primul pacient infectat cu SARS-CoV-2'. Deşi aveam făcut instructajul personal şi al angajaţilor, repetasem şi ştiam fiecare cum trebuie să ne echipăm, ştiam care sunt circuitele, pe unde trebuie să vină pacientul, dar era o nelinişte în toată atmosfera, până a venit pacientul. Atunci am văzut primele imagini de COVID pe care le ştiam din practica internaţională, citisem, ne-am informat despre tot ceea ce se întâmpla, dar emoţia să vezi primele imagini pe setări la un pacient care ştiai că este internat a fost foarte mare. După ce am făcut acea tomografie, am chemat rezidenţii de pneumologie şi de infecţioase şi le-am prezentat imaginile primului pacient cu COVID. Era o formă uşoară spre moderat, nu avea afectată o foarte mare parte din plămân, comparativ cu ceea ce vedem acum. Avea modificările specifice de COVID. De aceea am şi chemat colegii rezidenţi, pentru că ceea ce văzuseră în atlase, cărţi, imagini, acum vedeau direct, pe CT-ul nostru'', a povestit aceasta.

Noua situaţie creată de pandemie a determinat schimbări şi în ceea ce priveşte activitatea didactică în domeniu.

''Ne-a bulversat puţin noua situaţie, pentru că eram obişnuiţi să mergem la congrese, să prezinţi munca în alt mod, legătura cu studenţii, felul în care le predai materia, într-un alt tip. Toate aceste practici s-au schimbat în anul pandemiei. A fost greu, a trebuit să ne adaptăm cu totul, să trecem de la interacţiunea la stagii cu studenţii la interacţiune strict limitată pe internet şi canalele de comunicare online. Este o provocare să-i poţi atrage şi să faci oarecum predarea interactivă şi să-i implici şi pe ei, chiar dacă fiecare era la depărtare, în faţa calculatorului. Este greu şi a fost o provocare pentru fiecare cadru didactic să se adapteze într-un timp foarte scurt la alt tip de interacţiune şi de a transmite informaţiile'', a precizat Diana Manolescu.

Medici deveniţi pacienţi - a fost o altă realitate crudă a pandemiei.

''Cu fiecare caz, descopeream lucruri (...). Am avut colegi chiar dintre noi, chiar medici, care deveneau pacienţi şi erau internaţi, unii dintre ei chiar au făcut forme severe şi te gândeşti că poţi fi oricând în locul lui. Cred că pentru un cadru medical, când devine pacient, iar aceasta o pot spune din experienţă, este mai devastator decât atunci când îi tratezi pe alţii, pentru că anticipezi tot timpul ce s-ar putea să ţi se întâmple, conştientizezi mult mai uşor dacă lucrul nu merge bine şi atunci desigur că stresul acesta este mult mai mare decât pentru restul persoanelor'', a menţionat medicul.

Ce a impresionat-o cel mai mult în carieră? - ''Când am început să fac ecografii de torace la bebeluşi'', ne spune ea.

''Cel mai mic pacient era un sugar de şase săptămâni, iar când l-am văzut atât de micuţ întins pe pat am avut un moment de emoţie pe care trebuia să mi-o ascund şi să-mi păstrez partea de profesionalism. Cred că aceste lucruri m-au marcat şi pentru că sunt mamă şi înţeleg greutatea unui părinte când este internat cu un copil în spital. Acesta este punctul meu sensibil, vulnerabil. De aceea, m-am şi dedicat foarte mult şi am intrat de fiecare dată când a fost nevoie, să-i putem evalua fără a-i expune la radiaţii, să găsim de fiecare dată variante şi soluţii care să fie cât mai uşoare pentru pacienţi. Am încercat în toată această perioadă, în care pacienţii au nevoie de mai multe tomografii, să-i protejăm de expunerea la iradiere, să le oferim tot ceea ce este mai bun profesional şi uman, să fim alături de ei, chiar dacă ne-a fost greu, din cauza limitării impuse de echipamentele de protecţie. Avem echipamente (ecografe) portabile şi le mutăm dintr-un salon în altul'', a mai arătat Diana Manolescu.
 

În ceea ce priveşte ultimul an, aceasta admite că au fost ''multe momente de cumpănă''.

''Au fost, poate, momente în care am zis că nu o să mai putem, dar cred că la îmbărbătarea aceasta au contribuit mai multe lucruri. În primul rând, să nu lăsăm garda jos şi să asigurăm în continuare un echilibru şi un nivel de protecţie în primul rând pentru colegi, pentru că ştiam - şi acesta a fost gândul de la bun început - că nu vom putea rezista dacă nu suntem cu toţii uniţi şi nu vom duce aceste lucruri ca echipă. Cel mai mult a contat ca oamenii din jur, cei cu care lucrăm zilnic, să fie în siguranţă, de la măsurile de protecţie, apoi partea de vaccinare, să reuşim să asigurăm un grad de protecţie ulterior. Au fost multe momente şi, de fiecare dată când simţeam că suntem jos, ne gândeam că mulţi alţii dintre cei internaţi depind de noi. Lucrul acesta ne motivează, cel puţin pe mine, să mă ridic din pat dimineaţa şi să vin la spital. E foarte greu când toate aceste lucruri vin de luni de zile şi aduc zilnic noi provocări, să iei măsurile cele mai bune, să ai şi un plan de rezervă. Toate acestea au contribuit la o epuizare energetică a noastră, a tuturor. Cred că gândul că vom ajunge să vedem şi sfârşitul acestei pandemii, că cei din jurul nostru sunt în siguranţă ne motivează să mergem mai departe. Nu ne sunt indiferente mesajele negative din spaţiul online, dar e important să vezi partea plină a paharului - că salvezi oameni care îşi pun toată speranţa în tine, că-i ajuţi'', a subliniat medicul.

Cea mai mare satisfacţie în această perioadă? - ''Că reuşim, că biruim, că suntem deasupra tuturor provocărilor, că am încercat şi încercăm şi de cele mai multe ori le-am făcut faţă, chiar dacă au fost grele, epuizante. Satisfacţia mea personală este că îmi ştiu familia şi colegii în siguranţă, să creezi un mediu în care ei să se simtă siguri şi să le facă plăcere să vină în continuare la muncă'', a fost răspunsul acesteia.

Ea a avut un mesaj pentru toate femeile.

''Să-şi găsească fericirea şi împlinirea, bucuria. Cred că pentru femei a încerca să creeze un echilibru între îndatoririle de soţie, mamă şi cele de a fi medic şi de a fi în linia întâi este cea mai mare provocare. Sunt convinsă că toate doamnele şi domnişoarele au capacitatea de a le duce la bun sfârşit. Chiar dacă uneori renunţăm la lucruri dragi, avem tăria şi puterea de a le duce la bun sfârşit'', a transmis Diana Manolescu. AGERPRES/(A - autor: Otilia Halunga, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Gabriela Badea) 

* Sursa fotografiilor: Diana Manolescu / Arhiva personală