logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110

office@agerpres.ro

Tătaru: Ar trebui să se vadă un efort şi din partea managementului spitalelor de suport COVID pentru a reveni la normalitate

Imagine din galeria Agerpres

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, consideră că, "pentru a reveni la o normalitate" în sistemul sanitar, ar trebui să se vadă un efort şi din partea managementului spitalelor de suport COVID.

"Ar trebui să vorbim de menirea noastră ca şi corp medical, de menirea unei unităţi spitaliceşti şi oamenii ăştia care au aşteptat atâtea luni de zile acasă şi acum au revenit, după o frică de COVID, după - eu ştiu - o reticenţă a personalului medical care evita să intervină sau să facă intervenţii chirurgicale sau să trateze un pacient non-COVID într-o eră COVID şi la un moment dat era poate susţinută această reticenţă a personalului medical, dar în acest moment, în condiţiile în care toate lumea cere, inclusiv personalul medical, să revină la patologie non-COVID în spitale suport COVID, cred că, dacă noi ca şi minister, ca şi INSP, ca şi Guvern facem efort, cred că ar trebui să se vadă un efort şi din partea managementului unităţii spitaliceşti pentru a reveni la o normalitate", a spus Nelu Tătaru, vineri, într-o intervenţie telefonică la dezbaterea online "Cum va arăta 'noua normalitate' în sistemul sanitar", pe site-ul DC News.

Tătaru a amintit că, odată cu intrarea în starea de urgenţă, patologia cronică a fost limitată în unităţile spitaliceşti.

"Patologia cronică, odată cu intrarea în starea de urgenţă, a fost limitată la 50% în unităţile spitaliceşti, precum şi intervenţiile chirurgicale pentru patologie cronică, iar din a doua perioadă a stării de urgenţă a fost redusă aproape de zero. Asta a însemnat că, totuşi, orice patologie cronică care a decompensat s-a putut prezenta la o evaluare, la un control, în spitalele de fază trei, care erau spitalele judeţene şi care erau păstrate pentru patologia non-COVID. Medicul curant era cel care decidea dacă această patologie cronică era acutizată, trebuia internată, dacă decompensa, dacă putea fi temporizată şi reprogramată", a spus Nelu Tătaru.

El a precizat că, dintre aceste spitale de gradul trei, doar câteva au devenit spitale COVID, fiind "foarte infectate", restul au rămas ca unităţi spitaliceşti pentru patologie non-COVID.

"Odată trecerea acestei perioade, când am trecut pe o pantă descendentă, au fost mai multe solicitări ca spitalele care erau de suport COVID să redevină pentru patologia non-COVID. Atunci a urmat, la începutul stării de alertă, la spitalele non-COVID de fază trei, reluarea pentru patologia cronică în totalitate, iar reluarea ţinea foarte mult de managementul unităţii respective şi cu evaluarea, la nevoie, a DSP-ului, care reevalua circuitele şi urma, dacă ar fi trebuit să urmeze, o perioadă în care tot ce însemna management programa aceşti bolnavi pe specialităţi, pe ore, pe circuite, pentru patologia non-COVID care putea fi spitalizată în spitalele de suport, se făcea doar în condiţiile în care aceste spitale de suport solicitau evaluarea Direcţiilor de Sănătate Publică", a afirmat Nelu Tătaru.

El a precizat că se evaluează care este numărul de pacienţi COVID aflaţi în acel spital, dacă aceştia puteau fi duşi către spitalele de fază 1 sau fază 2 ori dacă spitalul putea prezenta un pavilion secundar unde se puteau interna aceste cazuri.

"În condiţiile în care spitalul sau clădirea principală putea deveni funcţională pentru patologie non-COVID (...), atunci DSP-ul urmărea circuitele epidemiologice, reevalua structura, revenind la structura anterioară şi cu circuite separate se putea trata patologie non-COVID, dar doar pentru aceste spitale unde au fost refăcute circuitele şi s-au asigurat circuite separate pentru un alt corp secundar care prezenta patologie COVID", a adăugat Nelu Tătaru. AGERPRES/(AS - autor: Iulia Carciog; editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)

Afisari: 71

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.


Alte știri din categorie

Sanatate 27-10-2026 21:04

Ministrul Sănătății a cerut o evaluare a necesarului financiar și de personal din spitale și serviciile de ambulanță

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a convocat, marți, în videoconferință, managerii serviciilor de ambulanță din țară și pe cei ai spitalelor din rețeaua ministerului, pentru a analiza dificultățile financiare și operaționale ale unităților sanitare și măsurile necesare pentru perioada următoare. Potrivit unei postări pe Facebook,

Sanatate 27-10-2026 15:58

Bistrița-Năsăud: Spitalul Clinic Județean, inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice

Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița a fost inclus în programul de reconstrucție mamară după afecțiuni oncologice, estimat să demareze la începutul anului viitor, a anunțat, marți, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Bistrița-Năsăud. 'CAS Bistrița-Năsăud anunță că, în urma colaborării dintre inst

Sanatate 27-10-2026 15:27

Streinu-Cercel: Hipertensiunea arterială pulmonară - boală rară cu potențial de a fi diagnosticată precoce

Hipertensiunea arterială pulmonară este o boală rară, progresivă și complexă, dar care poate fi diagnosticată precoce și ținută sub control prin tratament și monitorizare adecvate, a declarat marți președintele Comisiei pentru sănătate din Senat, Adrian Streinu-Cercel. Declarația a fost făcută în cadrul conferinței 'Parcurs predictib

Sanatate 27-10-2026 13:56

Alexe (CJ Iași): Suntem pregătiți să facem oricând transferul proiectului IRMCv, numai să-l facă

Președintele Consiliului Județean (CJ) Iași, Costel Alexe, a anunțat marți, în cadrul unei conferințe de presă, că a transmis Ministerului Sănătății o nouă adresă prin care solicită preluarea întregii documentații a Institutului Regional de Medicină Cardiovasculară (IRMCv) și identificarea unei surse de finanțare pentru acest obiectiv esențial pentru &ici

Sanatate 27-10-2026 13:25

Ministerul Sănătății: 370.000 de doze de vaccin gripal sunt disponibile în depozite și pot fi comandate de farmacii

Un număr de 370.000 de doze de vaccin gripal sunt disponibile în depozitele din țară și pot fi comandate de farmacii pentru a ajunge la populație, potrivit informațiilor furnizate de Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR). Ministerul Sănătății a informat marți că la jumătatea lunii noiembrie este estima

Sanatate 27-10-2026 08:40

Rogobete: Voi schimba componența comisiilor din minister responsabile de recunoașterea și echivalarea titlurilor de calificare

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat marți că, în perioada imediat următoare, va schimba componența comisiilor responsabile de recunoașterea și echivalarea titlurilor de calificare, a stagiilor de pregătire și a atestatelor de studii complementare. 'Ministerul Sănătății trebuie să sprijine medicii, nu să le pună piedici! Iar orgoliile p

Sanatate 26-10-2026 18:41

Ministerul Sănătății vrea raportarea săptămânală a stocurilor de medicamente

Ministerul Sănătății urmărește prevenirea sincopelor în aprovizionarea spitalelor cu medicamente prin monitorizarea săptămânală a consumului și a stocurilor din programele naționale de sănătate, precum și prin creșterea rezervelor naționale de medicamente critice, a anunțat luni ministrul Alexandru Rogobete. Ministrul a precizat că

Sanatate 26-10-2026 18:35

CNAS: Traseul complet al pacientelor cu cancer de sân este decontat prin sistemul de asigurări de sănătate

Femeile diagnosticate cu cancer de sân beneficiază de un traseu integrat de îngrijire, decontat prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, care include prevenția, investigațiile pentru stabilirea diagnosticului, tratamentul, monitorizarea și recuperarea medicală, informează Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS). Potri

Sanatate 26-10-2026 17:05

Neurologia românească, reprezentată la trei reuniuni internaționale; Dafin F. Mureșanu, reales în conducerea Federației Mondiale de Neuroreabilitare

Expertiza medicală și științifică românească a fost reprezentată la trei reuniuni internaționale dedicate neurologiei, neuroreabilitării și accidentului vascular cerebral (AVC), desfășurate în Coreea de Sud, în perioada 14 - 23 octombrie. Un rezultat important al participării românești a fost realegerea prof. univ. dr.

Sanatate 26-10-2026 15:31

Arad: Locurile pentru mamografii la SCJU, ocupate până în ianuarie 2027; se vor face investigații și sâmbătă

Toate locurile disponibile pentru mamografii și ecografii mamare la Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad sunt ocupate până la jumătatea lunii ianuarie 2027, motiv pentru care conducerea unității medicale a decis să suplimenteze investigațiile prin introducerea unei zile de lucru în următorul weekend. Astfel, investigații

Sanatate 26-10-2026 11:24

Bistrița-Năsăud: Premieră medicală la Spitalul Clinic Județean - reconstrucție integrală de ureche

O echipă medicală multidisciplinară a Spitalului Clinic Județean de Urgență (SCJU) Bistrița a realizat cu succes o intervenție chirurgicală extrem de rară și complexă, de reconstrucție integrală de ureche și îmbunătățire a funcției auditive pentru o pacientă născută cu o malformație congenitală, potrivit comunicatului transmis, luni, de unitatea spitalicească.

Sanatate 25-10-2026 20:00

VIDEO Ministrul Sănătății trimite Inspecția Sanitară de Stat în control la Institutul de Psihiatrie 'Socola' din Iași

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță că va trimite Inspecția Sanitară de Stat pentru a verifica respectarea normelor sanitare la nivelul Institutului de Psihiatrie 'Socola' din Iași, după apariția în spațiul public a unor informații privind infestarea cu ploșnițe a unui pavilion. Ministrul a menționat duminică seara, &

Sanatate 25-10-2026 13:06

Suceava: Două persoane rănite, după ce au fost lovite de un cal la un târg din comuna Satu Mare

Două persoane au fost rănite după ce au fost lovite de un cal, la un târg din comuna Satu Mare, a anunțat, duminică, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Suceava, Dan Teodorovici. Potrivit acestuia, victimele, care au 16 și, respectiv, 33 de ani, au suferit traumatisme cranio-cerebrale. La

Sanatate 24-10-2026 19:59

Iași: Reașezarea modului în care se desfășoară și realizează și finanțează gărzile, printre prioritățile ministrului Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat sâmbătă, la Iași, că una dintre prioritățile mandatului său vizează gărzile medicilor și rezidenților și plata acestora. 'Una din prioritățile acestui mandat sunt, într-adevăr, reașezarea modului în care se desfășoară și realizează, respectiv finanțează gărzile. (...) Pr

Sanatate 24-10-2026 19:11

Iași: Rogobete poartă discuții privind rectificarea bugetară și medicamentele pacienților oncologici

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat sâmbătă, la Iași, că a discutat cu șefii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate despre problema asigurării medicamentelor pentru pacienții oncologici și că se calculează bugetele necesare pentru a fi prinse la prima rectificare bugetară. 'Am avut o discuție cu Casa Națională de As