Nelu Tătaru - mesaj de Ziua Mondială a Sănătăţii: România are nevoie de noi; ştim să ne onorăm meseria
Fiecare viaţă salvată contează - este mesajul transmis marţi de ministrul Nelu Tătaru, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătăţii, tuturor celor care activează în acest domeniu, el arătând că personalul din sistem a ştiut să se mobilizeze şi să îşi adune forţele atunci când a fost nevoie.
"Transmit un gând de apreciere şi încredere colegilor mei de breaslă, medicilor, asistenţilor medicali, infirmierilor pentru efortul depus în asigurarea asistenţei medicale, precum şi pentru celelalte categorii de personal care lucrează în unităţile sanitare, serviciile de ambulanţă, direcţiile de sănătate publică, Ministerul Sănătăţii şi care fac posibilă funcţionarea acestora în aceste zile în care cu toţii suntem greu încercaţi", a afirmat ministrul.
În opinia sa, acesta este "cel mai dificil 7 aprilie" din ultima perioadă.
"Este cel mai dificil 7 aprilie din ultima perioadă, dar am convingerea că împreună vom trece şi peste această provocare. Personalul din sistem a ştiut să se mobilizeze şi să îşi adune forţele atunci când a fost nevoie. Ştim să ne onorăm meseria!", a menţionat Tătaru.
El a salutat activitatea asistenţilor medicali şi moaşelor şi a subliniat "rolul vital" pe care aceştia îl joacă în menţinerea sănătăţii cetăţenilor "în special în acest timp".
"Ne dorim deschiderea sistemului sanitar românesc către lume. Considerăm că pacienţii români trebuie să fie în centrul sistemului şi au dreptul la tratamente de ultimă generaţie la fel ca cele asigurate pacienţilor din Europa, iar cadrele medicale merită condiţii de lucru similare cu cele asigurate în ţările dezvoltate ale lumii. Facem eforturi constante pentru a atinge aceste deziderate, umăr la umăr - autorităţi şi societate. La mulţi ani! România are nevoie de noi! Fiecare viaţă salvată contează!", a spus Nelu Tătaru. AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Secția de Boli Infecțioase Adulți de la SJU Târgoviște a fost relocată temporar
Secția de Boli Infecțioase Adulți a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgoviște a fost relocată temporar, iar activitatea Compartimentului de Boli Infecțioase Copii a fost suspendată, a anunțat, luni, unitatea medicală. ''Spitalul Județean de Urgență Târgoviște informează opinia publică și pacienții cu privire la modifi
Iași: Două noi transplanturi renale efectuate la Spitalul ''Dr.C.I.Parhon''
Mai multe echipe de medici și personal medical de la Spitalul ''Dr.C.I.Parhon'' Iași au efectuat două transplanturi renale, după ce în cursul zilei de duminică familia unei femei aflate în moarte cerebrală a fost de acord cu donarea de organe. Coordonatorul Centrului de Transplant Renal din cadrul Spitalului
Universitatea 'Carol Davila' lansează proiectul BioMedLake - Inovație în cercetarea medicală digitală
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București a anunțat, luni, lansarea proiectului 'Bioinnovative Center for Integrated Medical Data and Research in Bucharest' - BioMedLake, o inițiativă dedicată dezvoltării infrastructurii de cercetare biomedicală, integrării datelor medicale și accelerării colaborării naționale în domeniul cercet
Mureș: Al patrulea transplant de cord la Institut din acest an, posibil în urma prelevării de organe de la Iași
O echipă coordonată de șeful Secției de chirurgie cardiovasculară adulți și copii din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) Târgu Mureș, prof. univ. dr. Horațiu Suciu, a efectuat, duminică, al patrulea transplant cardiac din acest an, beneficiară fiind o pacientă din județul Cluj, aflată în stare avansată de ins
Iași: Pacienți din țară și străinătate vor fi salvați în urma unei prelevări de organe
Mai mulți pacienți din țară și din Grecia vor fi salvați, după ce familia unei femei aflate în moarte cerebrală la Spitalul de Neurochirurgie din Iași a fost de acord cu prelevarea organelor. Coordonatorul Centrului de Transplant Iași, dr. Raluca Neagu, a declarat că femeia avea 38 de ani și a suferit un anevrism rupt. După ce familia și
Misiune de transport organe cu elicopterul Black Hawk; acestea au fost prelevate de la un donator aflat la SCJU Bihor
O misiune de transport organe cu elicopterul Black Hawk a avut loc sâmbătă pe traseul București - Oradea - București, a anunțat Inspectoratul General de Aviație (IGAv) al MAI. 'Aeronava a decolat de la București cu destinația Oradea, având la bord o echipă de 5 chirurgi de la Institutul Clinic Fundeni responsabilă de prelevarea
Iași/Diana Cimpoeșu: Sistemul medicinei de urgență este la nivel european, dar rămâne sufocat de cazurile non-urgente
Medicina de urgență din România se ridică la standardele europene, însă Unitățile de Primiri Urgențe continuă să fie supraaglomerate din cauza pacienților care se prezintă cu afecțiuni ce ar putea fi tratate în medicina de familie sau în ambulatoriu, a declarat, pentru AGERPRES, coordonatorul UPU-SMURD Iași, prof.univ.dr Diana Cimpoeșu, cu pri
Olt: Tehnologie robotizată pentru recuperarea mai rapidă a pacienților, la Spitalul Caracal
Pacienții care urmează programe de recuperare medicală la Spitalul Municipal Caracal beneficiază de tehnologii robotizate de ultimă generație, ce scurtează timpul de recuperare, în special în cazul afecțiunilor ortopedice și neurologice, după dotarea, în acest an, a laboratorului de recuperare medicală printr-un proiect cu finanțare europeană, după cum a an
Harghita: SJU Miercurea-Ciuc anunță efectuarea primelor intervenții de chirurgie robotică
Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Miercurea-Ciuc a anunțat vineri efectuarea primelor intervenții de chirurgie robotică, de care au beneficiat paciente cu cancer de endometru. Potrivit dr. Hompoth György, medic primar obstetrică-ginecologie, cu competență în chirurgie robotică, șeful Secției de Obstetrică-Ginecologie a SJU Miercurea-Ciuc, siste
Ministerul Sănătății: 58 de acte adiționale pentru contractele de finanțare din PNRR, semnate în această săptămână
Un număr de 58 de acte adiționale pentru contractele de finanțare din PNR au fost semnate în perioada 29 iunie - 3 iulie, a informat vineri Ministerul Sănătății. Astfel, Componenta 12 (Sănătate) însumează opt acte adiționale - trei acte de prelungire a termenelor pentru unitățile de asistență medicală ambulatorie, două acte de prel
Ministerul Sănătății: Plăți de peste 850 milioane de lei pentru infrastructură, dotarea și digitalizarea sistemului medical
Ministerul Sănătății a informat vineri că în ultimele două luni au fost efectuate plăți finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență în valoare de peste 850 de milioane de lei pentru dezvoltarea infrastructurii, modernizarea, dotarea și digitalizarea sistemului medical. 'În cursul acestei săptămâni, ins
Galați: Premieră la Spitalul Județean - recuperare neurologică după AVC prin stimulare magnetică transcraniană
Pacienții care au suferit accidente vasculare cerebrale (AVC) pot beneficia, în premieră, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați de programe personalizate de recuperare neurologică prin stimulare magnetică transcraniană (rTMS), cu ajutorul unui aparat achiziționat de Consiliul Județean, a anunțat, vineri, președintele instituției, Costel Fotea.
Galați: CJ a lansat proiectul noului Ambulatoriu al Spitalului Municipal Tecuci, în valoare de peste 43 milioane lei
Consiliul Județean Galați a lansat, joi, proiectul de construire a unui nou corp medical pentru Ambulatoriul Integrat al Spitalului Municipal 'Anton Cincu' din Tecuci, investiție în valoare de 43,3 milioane de lei, finanțată prin Programul Sănătate, informează instituția într-un comunicat de presă. Potrivit sursei citate, n
Conferință internațională despre rolul farmaciei și al farmaciștilor în viața oamenilor, organizată de AFFR și FPFR
Asociația Farmaciilor și Farmaciștilor din România (AFFR) și Federația Patronală a Farmaciilor din România (FPFR), sub patronajul Colegiului Farmaciștilor din România, organizează pe 20 octombrie conferința internațională 'Farma Conect - Farmacia și farmacistul, parteneri strategici în sănătate'. Potrivit unui c
Iași: Bărbat adus la UPU cu o temperatură corporală de 40 de grade
Un bărbat a fost adus în stare gravă la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului 'Sf. Spiridon' Iași, după ce a fost găsit în casă cu o temperatură corporală de 40 de grade. Coordonatorul UPU-SMURD Iași, dr. Diana Cimpoeșu, a declarat că bărbatul locuia într-o casă neventilată și, cel mai probabil, a lucrat în căld











