Mureş: Personalul medical al Secţiei Clinice de Hematologie, trimis în izolare după ce o asistentă a prezentat simptome respiratorii
Personalul medico-sanitar de la Secţia Clinică de Hematologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş a fost trimis în izolare la domiciliu, luni, după ce o asistentă medicală care s-a prezentat la serviciu în tura de dimineaţă a acuzat probleme respiratorii.
"La Secţia Clinică de Hematologie au rămas voluntar un medic primar hematolog, două asistente medicale şi o infirmieră, dat fiind faptul că există persoane internate. Asistenta cu probleme respiratorii a fost îndemnată să ia legătura cu medicul de familie şi să se prezinte pentru recoltarea de probe pentru testul COVD-19. Până vor veni rezultatele probelor, personalul va rămâne în izolare la domiciliu. Unii sunt revoltaţi de ce luăm astfel de măsuri, fiindcă avem deja izolaţi la domiciliu 102 membri ai personalului medico-sanitar de la ATI şi Medicală I, însă totul este pentru siguranţa personalului medical. Mai bine să luăm acum astfel de măsuri considerate severe, decât să ne trezim cu îmbolnăviri", a declarat luni, pentru AGERPRES, managerul SCJU Târgu Mureş, dr. Claudiu Puiac.
Secţia Clinică Hematologie a SCJU Târgu Mureş dispune de 20 paturi în cinci saloane, iar Compartimentul Transplant Medular are opt paturi în boxe sterile cu aer de flux laminar şi în saloane.
În cadrul secţiei sunt internaţi bolnavi din toate judeţele ţării, numărul acestora fiind în continuă creştere, anual aici fiind înregistrate peste 800 de spitalizări de zi, peste 1.200 de spitalizări continue, peste 100 de recoltări de celule stem, respectiv 70 de transplanturi inclusiv de la donatori neînrudiţi.
Numărul personalului medico-sanitar de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Târgu Mureş intrat în autoizolare în urma contactului cu o serie de persoane infectate cu noul coronavirus se ridica la 102 persoane, înainte de cazul suspect de la Secţia Clinică de Hematologie.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Instituţiei Prefectului - Judeţul Mureş, Damian Samoilă, primii 51 de angajaţi au SCJU Târgu Mureş au intrat în autoizolare după ce s-a aflat că un tânăr de 34 de ani, care a decedat în spital, a fost confirmat pozitiv la testul pentru COVID-19, iar al doilea lot de 51 de persoane a intrat în izolare începând de duminică, după ce o asistentă medicală a fost testată pozitiv.
În judeţul Mureş, până luni au fost confirmate 56 de cazuri de persoane infectate cu COVID-19, iar 174 de persoane sunt internate cu suspiciune de infecţie cu noul coronavirus.
În judeţ se mai înregistrează 9.682 persoane autoizolate la domiciliu şi 562 persoane aflate în spaţiile de carantină. AGERPRES / (A - autor: Dorina Matiş, editor: Marius Frăţilă, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Secția de Boli Infecțioase Adulți de la SJU Târgoviște a fost relocată temporar
Secția de Boli Infecțioase Adulți a Spitalului Județean de Urgență (SJU) Târgoviște a fost relocată temporar, iar activitatea Compartimentului de Boli Infecțioase Copii a fost suspendată, a anunțat, luni, unitatea medicală. ''Spitalul Județean de Urgență Târgoviște informează opinia publică și pacienții cu privire la modifi
Iași: Două noi transplanturi renale efectuate la Spitalul ''Dr.C.I.Parhon''
Mai multe echipe de medici și personal medical de la Spitalul ''Dr.C.I.Parhon'' Iași au efectuat două transplanturi renale, după ce în cursul zilei de duminică familia unei femei aflate în moarte cerebrală a fost de acord cu donarea de organe. Coordonatorul Centrului de Transplant Renal din cadrul Spitalului
Universitatea 'Carol Davila' lansează proiectul BioMedLake - Inovație în cercetarea medicală digitală
Universitatea de Medicină și Farmacie 'Carol Davila' din București a anunțat, luni, lansarea proiectului 'Bioinnovative Center for Integrated Medical Data and Research in Bucharest' - BioMedLake, o inițiativă dedicată dezvoltării infrastructurii de cercetare biomedicală, integrării datelor medicale și accelerării colaborării naționale în domeniul cercet
Mureș: Al patrulea transplant de cord la Institut din acest an, posibil în urma prelevării de organe de la Iași
O echipă coordonată de șeful Secției de chirurgie cardiovasculară adulți și copii din cadrul Institutului de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) Târgu Mureș, prof. univ. dr. Horațiu Suciu, a efectuat, duminică, al patrulea transplant cardiac din acest an, beneficiară fiind o pacientă din județul Cluj, aflată în stare avansată de ins
Iași: Pacienți din țară și străinătate vor fi salvați în urma unei prelevări de organe
Mai mulți pacienți din țară și din Grecia vor fi salvați, după ce familia unei femei aflate în moarte cerebrală la Spitalul de Neurochirurgie din Iași a fost de acord cu prelevarea organelor. Coordonatorul Centrului de Transplant Iași, dr. Raluca Neagu, a declarat că femeia avea 38 de ani și a suferit un anevrism rupt. După ce familia și
Misiune de transport organe cu elicopterul Black Hawk; acestea au fost prelevate de la un donator aflat la SCJU Bihor
O misiune de transport organe cu elicopterul Black Hawk a avut loc sâmbătă pe traseul București - Oradea - București, a anunțat Inspectoratul General de Aviație (IGAv) al MAI. 'Aeronava a decolat de la București cu destinația Oradea, având la bord o echipă de 5 chirurgi de la Institutul Clinic Fundeni responsabilă de prelevarea
Iași/Diana Cimpoeșu: Sistemul medicinei de urgență este la nivel european, dar rămâne sufocat de cazurile non-urgente
Medicina de urgență din România se ridică la standardele europene, însă Unitățile de Primiri Urgențe continuă să fie supraaglomerate din cauza pacienților care se prezintă cu afecțiuni ce ar putea fi tratate în medicina de familie sau în ambulatoriu, a declarat, pentru AGERPRES, coordonatorul UPU-SMURD Iași, prof.univ.dr Diana Cimpoeșu, cu pri
Olt: Tehnologie robotizată pentru recuperarea mai rapidă a pacienților, la Spitalul Caracal
Pacienții care urmează programe de recuperare medicală la Spitalul Municipal Caracal beneficiază de tehnologii robotizate de ultimă generație, ce scurtează timpul de recuperare, în special în cazul afecțiunilor ortopedice și neurologice, după dotarea, în acest an, a laboratorului de recuperare medicală printr-un proiect cu finanțare europeană, după cum a an
Harghita: SJU Miercurea-Ciuc anunță efectuarea primelor intervenții de chirurgie robotică
Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Miercurea-Ciuc a anunțat vineri efectuarea primelor intervenții de chirurgie robotică, de care au beneficiat paciente cu cancer de endometru. Potrivit dr. Hompoth György, medic primar obstetrică-ginecologie, cu competență în chirurgie robotică, șeful Secției de Obstetrică-Ginecologie a SJU Miercurea-Ciuc, siste
Ministerul Sănătății: 58 de acte adiționale pentru contractele de finanțare din PNRR, semnate în această săptămână
Un număr de 58 de acte adiționale pentru contractele de finanțare din PNR au fost semnate în perioada 29 iunie - 3 iulie, a informat vineri Ministerul Sănătății. Astfel, Componenta 12 (Sănătate) însumează opt acte adiționale - trei acte de prelungire a termenelor pentru unitățile de asistență medicală ambulatorie, două acte de prel
Ministerul Sănătății: Plăți de peste 850 milioane de lei pentru infrastructură, dotarea și digitalizarea sistemului medical
Ministerul Sănătății a informat vineri că în ultimele două luni au fost efectuate plăți finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență în valoare de peste 850 de milioane de lei pentru dezvoltarea infrastructurii, modernizarea, dotarea și digitalizarea sistemului medical. 'În cursul acestei săptămâni, ins
Galați: Premieră la Spitalul Județean - recuperare neurologică după AVC prin stimulare magnetică transcraniană
Pacienții care au suferit accidente vasculare cerebrale (AVC) pot beneficia, în premieră, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați de programe personalizate de recuperare neurologică prin stimulare magnetică transcraniană (rTMS), cu ajutorul unui aparat achiziționat de Consiliul Județean, a anunțat, vineri, președintele instituției, Costel Fotea.
Galați: CJ a lansat proiectul noului Ambulatoriu al Spitalului Municipal Tecuci, în valoare de peste 43 milioane lei
Consiliul Județean Galați a lansat, joi, proiectul de construire a unui nou corp medical pentru Ambulatoriul Integrat al Spitalului Municipal 'Anton Cincu' din Tecuci, investiție în valoare de 43,3 milioane de lei, finanțată prin Programul Sănătate, informează instituția într-un comunicat de presă. Potrivit sursei citate, n
Conferință internațională despre rolul farmaciei și al farmaciștilor în viața oamenilor, organizată de AFFR și FPFR
Asociația Farmaciilor și Farmaciștilor din România (AFFR) și Federația Patronală a Farmaciilor din România (FPFR), sub patronajul Colegiului Farmaciștilor din România, organizează pe 20 octombrie conferința internațională 'Farma Conect - Farmacia și farmacistul, parteneri strategici în sănătate'. Potrivit unui c
Iași: Bărbat adus la UPU cu o temperatură corporală de 40 de grade
Un bărbat a fost adus în stare gravă la Unitatea de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului 'Sf. Spiridon' Iași, după ce a fost găsit în casă cu o temperatură corporală de 40 de grade. Coordonatorul UPU-SMURD Iași, dr. Diana Cimpoeșu, a declarat că bărbatul locuia într-o casă neventilată și, cel mai probabil, a lucrat în căld











