Rozalina Lăpădatu (IDSE): Din motive financiare spitalele nu pot achiziţiona tratamentul copiilor cu atrofie musculară
Preşedintele Institutului pentru Dezvoltare în Sănătate şi Educaţie (IDSE), Rozalina Lăpădatu, susţine că medicamentul necesar copiilor cu atrofie musculară spinală a fost aprobat de autorităţi, dar din motive financiare spitalele nu pot achiziţiona tratamentul. "Atrofia musculară spinală este o boală rară. Este un medicament pentru această boală, c
Problemele pacienţilor cronici aduse în atenţia autorităţilor prin intermediul unei campanii
Coaliţia pentru Sănătate Europeană din care fac parte asociaţii de pacienţi şi reprezentanţi ai industriei farmaceutice a demarat campania "Ai dreptul la sănătate", care îşi propune să adune poveştile pacienţilor cu boli cronice şi să le prezinte autorităţilor competente pentru a aloca fondurile necesare şi pentru a le soluţiona. "Toate me
INTERVIU/Poliana Leru (alergolog): Modelul occidental de combatere a ambroziei nu e limitat la amenzi; legea - bine-venită, dar se va aplica greu
Numărul pacienţilor alergici la ambrozie creşte alarmant de la an la an, iar în Bucureşti s-a constatat o răspândire a acestei plante în ultima perioadă, atrage atenţia, într-un interviu acordat AGERPRES, vicepreşedintele Societăţii Române de Alergologie şi Imunologie Clinică, dr. Poliana Leru, punctând că legea privind combaterea acestei
Sorina Pintea: Plângere penală împotriva celor care au distribuit informaţii privind ineficienţa vaccinurilor
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, miercuri, că instituţia pe care o conduce intenţionează să depună plângere penală împotriva celor care au promovat şi distribuit informaţii potrivit cărora vaccinurile ar fi ineficiente şi riscante. "Ministerul Sănătăţii intenţionează, în cursul zilei de m&acir
O terapie genică revoluţionară, care a tratat o maladie ereditară, recompensată cu Antonio Champalimaud Vision Prize 2018
Antonio Champalimaud Vision Prize a fost atribuit în acest an unui colectiv de şapte cercetători din Statele Unite şi Marea Britanie care au dezvoltat o terapie genică revoluţionară, ce tratează o formă ereditară de orbire la copii, au anunţat marţi reprezentanţii Portugal Champalimaud Foundation, citaţi de Xinhua. Înfiinţat în 2006, acest pr
Ministerul Sănătăţii: Vaccinurile utilizate în România sunt sigure şi eficace
Vaccinurile utilizate în România sunt sigure şi eficace, fiind verificate după cele mai înalte standarde de calitate existente în lume, a precizat miercuri Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat de presă. "Ministerul Sănătăţii se delimitează ferm de campania de dezinformare şi manipulare referit
Sorina Pintea: Am lansat draftul de studiu de fezabilitate pentru Spitalul Regional Craiova
Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat, miercuri, după o întâlnire cu autorităţile judeţene şi locale, că a fost lansat draftul de studiu de fezabilitate pentru Spitalul Regional din Craiova, care va avea 821 de paturi, iar cererea de finanţare pentru construcţie va fi depusă la Bruxelles până la finele acestui an odată cu cererile de finanţare pentr
Cluj: Este nevoie de un registru al bolilor neurologice rare, susţine preşedintele SSNN
Preşedintele Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) şi al Institutului de cercetare ştiinţifică RoNeuro, Dafin Mureşanu, a declarat miercuri, la Cluj-Napoca, că este nevoie de un registru al bolilor neurologice rare, dar şi de registre pentru alte boli. "Este nevoie de un registru pentru fiecare patologie, nu numai pentru b
Dafin Mureşanu (SSNN): Bolile rare ne provoacă să ne întoarcem spre rădăcinile cunoaşterii
Preşedintele Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) şi al Institutului de cercetare ştiinţifică RoNeuro, Dafin Mureşanu, a declarat, miercuri, că bolile rare îi provoacă pe specialişti să se întoarcă spre rădăcinile cunoaşterii şi că ele fac să fie înţelese mai bine mecanismele bolilor neurologice. "Bolile
Perturbatori endocrini, bănuiţi că se află în alimentele europenilor, potrivit unui ONG francez
Urme ale unor substanţe bănuite că ar fi perturbatori endocrini se găsesc în alimentele consumate de europeni, a avertizat marţi ONG-ul francez Generations Futures, care pledează pentru ca alimentaţia să devină un domeniu inclus în noul proiect al strategiei naţionale în privinţa perturbatorilor endocrini, informează AFP. Reprezentanţii Gener
Proiect: Comisie pentru aprobarea decontării medicamentelor pentru indicaţiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului
Ministerul Sănătăţii a pus în dezbatere publică un proiect de ordin care prevede constituirea unei comisii care va avea ca scop analizarea situaţiei pacienţilor care au nevoie de administrarea de medicamente pentru indicaţiile terapeutice neincluse în rezumatul caracteristicilor produsului, în cazul unor afecţiuni pentru care n
Dr.Mititelu: Un număr important de produse radiofarmaceutice foarte necesare pentru diagnostic şi tratament nu sunt disponibile în România
Un număr important de substanţe radiofarmaceutice foarte necesare pentru diagnostic şi tratament nu sunt disponibile în România, afirmă preşedintele Societăţii Române de Medicină Nucleară şi Imagistica Moleculară doctor Raluca Mititelu. "Un număr important de substanţe radiofarmaceutice foarte necesare pentru diagnostic şi tratament nu s
Florentina Ioniţă Radu: Medicina este capabilă, oricând, să aplice inovaţia şi cercetarea
Formarea profesională, implementarea unor protocoale inovatoare de diagnostic şi tratament, introducerea pe piaţă a unor noi molecule terapeutice, dar şi încurajarea cercetării şi producţiei de medicamente româneşti sunt etape care conduc la reducerea costurilor de spitalizare şi la un standard ridicat al calităţii serviciilor oferite populaţiei, consideră comand
OSMR anunţă conectarea între sistemul de verificare a medicamentelor din România şi Hub-ul european
Organizaţia de Serializare a Medicamentelor din România anunţă conectarea între Sistemul de Verificare a Medicamentelor din ţara noastră şi mediul de producţie al Hub-ului European. Potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Ag
Arad: În cadrul Compartimentului Oftalmologie al SCJU se fac peste 20 de operaţii de cataractă săptămânal
Specialiştii Compartimentului Oftalmologie al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad efectuează săptămânal peste de 20 de operaţii de cataractă, conform medicului şef Roxana Trînc. "Cataracta este una dintre cele mai des întâlnite afecţiuni oftalmologice la persoanele din judeţul Arad, dovadă fiind
