UPDATE/Comisarul european Ylva Johansson: Mă aştept ca România şi Bulgaria să adere deplin la Schengen la 1 ianuarie 2025

Comisarul european pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson, s-a declarat convinsă, marţi, în plenul Parlamentului European de la Strasbourg, că România şi Bulgaria "se vor bucura de toate avantajele Spaţiului Schengen" începând de la 1 ianuarie anul viitor.
"Gândiţi-vă cât de departe am ajuns. Acum cinci ani, extinderea Schengen nu se găsea pe agendă. Atunci când am început mandatul, Croaţia, Bulgaria şi România erau blocate în anticameră, chiar dacă erau pregătite. Comisia a spus că erau pregătite. Noi (Comisia - n.r.) am spus de 13 ani. Parlamentul a spus că sunt pregătite, dar Consiliul în continuare trebuia să ia decizia în acest sens", a reamintit oficialul european în ultimul său discurs în PE, susţinut în cadrul unei dezbateri despre aderarea României şi Bulgariei la spaţiul Schengen.
"Câteodată, însă, schimbările pot veni rapid, dar nu automat. Cu toţii am lucrat din greu pentru a provoca această schimbare, lucrând împreună şi clădind încrederea. În ultimii doi ani, lucrurile au fost esenţiale. Croaţia a intrat în Schengen anul trecut. România şi Bulgaria s-au alăturat, de asemenea, în martie anul acesta, eliminându-se controalele aeriene şi maritime. Şi asta a schimbat viaţa a milioane de cetăţeni (...) Şi acum, iată, facem ultimii paşi şi vor fi eliminate şi controalele terestre", a spus Ylva Johansson.
Ea a reamintit de recenta reuniune interministerială informală de la Budapesta, prezidată de preşedinţia maghiară, unde miniştrii de interne din România, Bulgaria şi Austria, singura ţară care se opunea aderării Bucureştiului şi Sofiei la Schengen, au ajuns la un acord pentru ridicarea acestui veto.
"Miniştrii s-au angajat să aducă acest punct pe ordinea de zi a următorului Consiliu JAI (Justiţie şi Afaceri Interne - n.r.) din decembrie şi mă aştept ca preşedinţia maghiară (a Consiliului UE - n.r.) să propună Consiliului în decembrie să fie eliminate controalele la frontierele terestre pentru Bulgaria şi România începând cu 1 ianuarie 2025. Mă aştept că aşa se va întâmpla", a adăugat ea în faţa eurodeputaţilor.
"Am ajuns aici nu doar pe calea negocierilor. Este vorba despre a lucra împreună, de a impune măsuri concrete pe teren, de a reglementa migraţia, de a combate traficanţii şi de a investi împreună în securitatea comună. Iar măsurile, iată, dau roade: Bulgaria şi România s-au alăturat familiei Schengen", a mai spus oficialul european.
"Mai am doar câteva zile în calitate de comisar. Aşadar, succesorul meu va fi cel care va fi prezent la Consiliul JAI de luna viitoare. Eu nu voi fi prezentă acolo, dar puteţi fi siguri că voi urmări evoluţiile. De asemenea, mi-am pregătit şampania şi puteţi fi siguri că de Anul Nou mă voi gândi la prietenii mei din România şi Bulgaria. Sunt foarte bucuroasă, pentru că au muncit din greu, ani de zile, pentru a atinge acest obiectiv şi sunt foarte bucuroasă că la finalul mandatului meu suntem atât de aproape de această decizie de a ura bun venit întru totul Bulgariei şi României", a declarat ea.
În final, Ylva Johansson s-a declarat "bucuroasă pentru toţi cetăţenii din Bulgaria şi România". "Aparţineţi spaţiului Schengen, meritaţi să beneficiaţi de toate libertăţile din spaţiul Schengen", şi-a încheiat ea discursul.
Austria şi-a arătat recent disponibilitatea de a ridica dreptul de veto în privinţa aderării complete a României şi Bulgariei în spaţiul de liberă circulaţie Schengen.
Premierul ungar Viktor Orban, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Consiliului UE, a anunţat la rândul său că miniştrii de interne din Uniunea Europeană vor vota pe 12 decembrie cu privire la propunerea Ungariei de a permite României şi Bulgariei să adere şi cu frontierele terestre la spaţiul Schengen.AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Mariana Ionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
'Podul de Flori' devine realitate: Piatra de temelie va fi pusă la 26 aprilie, anunță ministrul moldovean al infrastructurii
Construcția podului rutier peste Prut, care va uni localitățile Golăiești (România) și Zagarancea (Republica Moldova), va începe pe 26 aprilie, în sâmbăta Paștelui Blajinilor, ceremonia de lansare a lucrărilor urmând să aibă loc pe ambele maluri ale Prutului, a anunțat luni într-o emisiune la Radio Moldova ministrul moldovean al infrastruc
România/alegeri: Ponta spune că, dacă va fi ales, va stopa exporturile de cereale ucrainene prin porturile românești (Reuters)
București, 7 apr /Agerpres/ - Victor Ponta, candidat la alegerile prezidențiale din România, a declarat luni că, dacă va fi ales, va stopa exporturile de grâne ucrainene prin porturile românești de la Marea Neagră, pentru a proteja fermierii locali, dar s-a angajat să apere Republica Moldova în cazul unui atac rusesc, transmite Reuters, citând u
BTA/ Expoziție care explorează regiunile granițelor dintre Bulgaria, Grecia și Turcia, la Sofia
După doi ani de cercetare și explorare în regiunile granițelor dintre Bulgaria, Grecia și Turcia, proiectul european B-Shapes intră în 'Episodul 2' cu expoziția 'Prin prisma granițelor' ('Through the Prism of Borders'). Aceasta va fi găzduită de Muzeul Național de Istorie din Sofia, în perioada 8 aprilie - 29 august.
Ministrul de externe ungar condamnă incidentele împotriva etnicilor maghiari din România
'Considerăm incidentele împotriva etnicilor maghiari din România drept inacceptabile și le condamnăm în termenii cei mai puternici posibil', a afirmat vineri ministrul de externe ungar Peter Szijjarto, transmite MTI. Peter Szijjarto a postat pe Facebook, după discuții cu omologul său românul său Emil Hurezeanu,
Ungaria: Un oficial guvernamental le cere autorităților române să ia 'măsuri decisive împotriva faptelor antimaghiare'
Secretarul de stat ungar pentru politicile privind comunitățile maghiare din afara țării, Lorinc Nacsa, a făcut apel vineri la autoritățile române să ia 'măsuri decisive' împotriva faptelor anti-maghiare, informează MTI. Nacsa a amintit într-o postare pe Facebook că în urmă cu câteva zile la Cluj au fost b
Raport al TikTok despre alegerile din România: amenințări constatate, măsuri luate și colaborarea cu autoritățile naționale și ale UE
Un raport elaborat de TikTok în calitate de semnatar al Codul de conduită privind dezinformarea, în cadrul Actului legislativ privind serviciile digitale (DSA) al Uniunii Europene, prezintă amenințările observate în legătură cu alegerile prezidențiale din noiembrie 2024 din România, măsurile luate în perioada premergătoare alegerilor și
Parlamentul European a dat undă verde desemnării lui Lucian Romașcanu ca membru al Curții de Conturi Europene
Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a dat marți undă verde desemnării Lucian Romașcanu, nominalizat de guvernul român, ca membru al Curții de Conturi Europene (CCE). Eurodeputații au susținut numirea sa cu 437 voturi pentru, 128 împotrivă și 92 abținer
Franța: Condamnarea lui Marine Le Pen 'nu este o decizie politică', afirmă procurorul general
'Justiția nu este politică, această decizie nu este una politică, ci judiciară, dată de trei judecători independenți și imparțiali', a declarat marți unul dintre cei mai înalți doi magistrați ai Franței, Remy Heitz, ca reacție la criticile împotriva condamnării cu o zi în urmă a liderei extremei drepte franceze, Marine Le Pen, relatează France Press
Un expert face apel la un proces electoral pe deplin incluziv și fără excluderi arbitrare în România
România trebuie să se asigure că procesul electoral este pe deplin incluziv, a afirmat luni un expert independent în drepturile omului, după recenta descalificare a unuia din principalii candidați la președinție, informează un comunicat al Oficiului Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Drepturile Omului. 'Deși sta
România și Coreea de Sud vor să-și intensifice cooperarea în industria armamentului
Șeful agenției de achiziții publice pentru apărare din Coreea de Sud a discutat cu oficiali români despre planurile țării noastre de a achiziționa noi echipamente militare și despre întărirea cooperării în industria armamentului în cadrul unei vizite efectuate săptămâna trecută în România, a informat luni biroul oficialului s
Studenți de la Bucharest Business School, în vizită la Bruxelles pentru a conecta teoria cu politica europeană la nivel înalt
Pentru al doilea an consecutiv, programul de masterat în Business Intelligence (BI) de la Bucharest Business School (BBS), parte a Academiei de Studii Economice din București (ASE), a inclus o vizită de studiu la Bruxelles, concepută pentru a conecta teoria cu politica europeană la nivel înalt. Sub conducerea profesoarei Corina Mur
Noi acuzații la adresa lui Andrew Tate: O fostă iubită îl dă în judecată în SUA pentru agresiune sexuală
Controversatul influencer britanic de pe social media Andrew Tate se confruntă cu un nou proces, de această dată în Statele Unite, o fostă iubită acuzându-l de agresiune sexuală și acte de violență, transmit sâmbătă PA Media și dpa. Avocații care îl reprezintă pe Tate, care se confruntă, de asemenea, cu acuzații de abuz
România/Alegerile locale din 2024: Recurgerea la ordonanțe de urgență în materie electorală, doar în mod excepțional (Congresul Consiliului Europei)
România ar trebui să se abțină de la a face modificări substanțiale ale cadrului legal cu puțin timp înainte de alegeri sau de la recurgerea la ordonanțe de urgență pentru a aborda probleme sensibile din punct de vedere politic, reiese din recomandările emise într-un raport al Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei, cu referire
Daniel Buda, despre afacerea Huawei: Nu am avut cunoștință că în spatele scrisorii ar putea exista o acțiune ilegală
Eurodeputatul PNL Daniel Buda a declarat miercuri că nu a avut niciun moment cunoștință că în spatele scrisorii despre care publicația Politico scrie că este vizată de o anchetă a procurorilor belgieni vizând obținerea de foloase necuvenite de la Huawei ar putea exista vreo acțiune ilegală și susține că a semnat-o gândindu-se exclusiv la necesitatea
Procurorii belgieni anchetează dacă Huawei a plătit pentru o scrisoare semnată de opt foști și actuali eurodeputați (Politico)
Procurorii belgieni investighează dacă Huawei a efectuat plăți ilegale pentru a obține, în 2021, o scrisoare elaborată și semnată de opt eurodeputați care apăra interesele gigantului tehnologic din China, potrivit unor documente judiciare consultate de