Comitetul pentru prevenirea torturii (CPT) al Consiliului Europei a publicat joi un raport privind România, în urma constatărilor făcute de o delegaţie a sa în timpul vizitei din septembrie 2022, când a examinat tratamentul pacienţilor internaţi în unităţi de psihiatrie şi al persoanelor din centrele de îngrijire rezidenţilor.

Delegaţia CPT a vizitat patru spitale de psihiatrie generală, unde s-a axat pe tratamentul pacienţilor acuţi şi al pacienţilor cronici internaţi pe termen lung. Delegaţia a vizitat şi Spitalul de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Pădureni-Grajduri din judeţul Iaşi şi, de asemenea, pentru prima dată, trei tipuri diferite de centre de asistenţă socială.

Constatările vizitei din 2022 confirmă urgenţa de a acţiona pentru a garanta că toate persoanele din instituţiile psihiatrice beneficiază de condiţii de viaţă decente şi de un tratament adecvat pentru tulburările lor psihice. La baza acestor reforme se află necesitatea de a consolida efectivele de personal în toate spitalele vizitate.

În ceea ce priveşte centrele de asistenţă socială, autorităţile române ar trebui să instituie un cadru juridic clar şi cuprinzător care să reglementeze plasamentul şi şederea rezidenţilor în centrele rezidenţiale, inclusiv situaţiile în care orice restricţii impuse pot echivala cu o privare de facto de libertate.

Comitetul pentru prevenirea torturii (CPT) al Consiliului Europei a publicat raportul detaliat al vizitei, incluzând constatările făcute şi recomandări pentru autorităţi.


Unităţi de psihiatrie

Autorităţile române recunosc faptul că este necesară o reformă fundamentală a sistemului de sănătate mintală pentru a se îndepărta de îngrijirea instituţională şi a se trece de la aceasta la înfiinţarea de servicii de sănătate mintală în comunitate care să ofere structuri adecvate de sprijin social.

Delegaţia CPT a vizitat spitalele de psihiatrie din Bălăceanca, Botoşani, Obregia (Bucureşti) şi Socola (Iaşi).

În toate spitalele vizitate, pacienţii au vorbit în mod pozitiv despre personal, în special despre personalul de îngrijire.

Cu toate acestea, în toate spitalele vizitate, cu excepţia Obregia, au fost consemnate cazuri de presupuse rele tratamente şi abuzuri verbale din partea personalului.

În special în secţia bărbaţi din cadrul Clinicii de Psihiatrie Botoşani, delegaţia a primit numeroase acuzaţii de rele tratamente aplicate pacienţilor (loviuri cu pumnii, palmele, împingere şi strigăte) de către personalul auxiliar.

Pentru a pune capăt relelor tratamente este nevoie de măsuri de îmbunătăţire a formării personalului auxiliar, de creştere a efectivelor de personal din secţie şi de reducerea supraaglomerării, recomandă CPT.

În ceea ce priveşte condiţiile de trai, gradul de decenţă şi calitatea variază în funcţie de secţie în spitalele vizitate.

Ca măsură generală, autorităţile române trebuie să pună în aplicare un program de renovare pentru a ajuta spitalul să reconfigureze saloanele astfel încât fiecare să nu găzduiască mai mult de patru pacienţi.

În plus, s-a constatat o lipsă de personalizare a spaţiilor de locuit pentru pacienţi sau de stimulare vizuală în saloane sau lipsa unei camere de zi în care pacienţii să se poată asocia.

În Secţia 1 a Clinicii de Psihiatrie Botoşani, starea generală de igienă ar trebui îmbunătăţită, iar instalaţiile sanitare modernizate. În mod cumulativ, tratamentul pacienţilor din Salonul 1 al Secţiei 1 ar putea fi considerat, în opinia CPT, drept inuman şi degradant.

CPT reiterează faptul că posibilitatea de a fi în aer liber, de preferinţă într-o zonă verde plăcută, are un impact benefic asupra bunăstării şi recuperării pacienţilor şi ar trebui să fie un drept pentru fiecare pacient.

Obiectivul ar trebui să fie ca toţi pacienţii să beneficieze de acces neîngrădit la aer liber în timpul zilei, cu excepţia cazului în care activităţile de tratament necesită prezenţa lor în secţie. În niciunul dintre spitalele vizitate nu s-a întâmplat acest lucru.

Tratamentul în secţiile Acuţi din spitalele vizitate a fost bazat în principal pe farmacoterapie.

Ar trebui luate măsuri pentru a extinde gama de activităţi psihosociale şi de terapie ocupaţională oferite pacienţilor. În plus, pacienţii ar trebui să fie implicaţi şi consultaţi în elaborarea şi punerea în aplicare a planurilor lor individuale de tratament.

Deficienţele în ceea ce priveşte resursele de personal subminează grav îngrijirea acordată pacienţilor şi încercările de a oferi activităţi şi, după cum a constatat delegaţia, pot duce la situaţii cu risc ridicat, în ciuda eforturilor reale ale personalului de serviciu.

În toate cele patru spitale vizitate, exista un număr mare de posturi vacante, care ajungeau, de exemplu, la 20% la Spitalul de Psihiatrie din Botoşani.

De asemenea, este necesar să se recruteze personal suplimentar pentru a oferi terapie psihosocială şi ocupaţională.

În plus, personalul auxiliar care lucrează cu pacienţii trebuie să fie selectat cu atenţie şi să beneficieze de o formare adecvată, în special în ceea ce priveşte prevenirea şi gestionarea comportamentului agresiv la pacienţii cu tulburări psihiatrice.

În toate cele patru spitale vizitate, principala măsură de imobilizare la care s-a recurs a fost imobilizarea la pat a unui pacient agitat.

CPT consideră că sunt necesare acţiuni pentru a îmbunătăţi garanţiile legate de aplicarea acestei măsuri.

Printre acestea se numără consemnarea completă a măsurii, prezenţa continuă a unui membru al personalului în camera în care persoana este imobilizată şi necesitatea unei şedinţe de informare a pacientului odată ce chingile sunt îndepărtate.

În plus, imobilizarea nu ar trebui să aibă loc în văzul altor pacienţi, iar dacă se consideră necesară imobilizarea unui pacient admis voluntar, iar acesta nu este de acord, ar trebui revizuit statutul juridic al pacientului. Normele de punere în aplicare a Legii privind sănătatea mintală ar trebui revizuite în consecinţă.

În ceea ce priveşte copiii internaţi în centrele de psihiatrie, ar trebui să se pună capăt măsurii de imobilizare forţată la pat, cu chingi, a copiilor agitaţi.

În paralel, autorităţile române ar trebui să se asigure că personalul este instruit în domeniul tehnicilor de contenţionare mecanică şi că secţiile pentru copii dispun de camere de calmare.

La modul general, pacienţii nu trebuie să fie niciodată implicaţi în imobilizarea unui alt pacient.

O examinare atentă a garanţiilor legale aplicate în spitalele vizitate a arătat că, cu excepţia Spitalului de Psihiatrie Obregia, s-au depus toate eforturile pentru a eluda prevederile legii care reglementează spitalizarea involuntară pentru a interna pacienţii pe bază de voluntariat.

Este necesar să se ia măsuri pentru a se asigura că toate spitalele aplică pe deplin dispoziţiile Legii privind sănătatea mintală care reglementează spitalizarea involuntară a pacienţilor.

În plus, trebuie luate măsuri pentru a se asigura că procedurile de internare involuntară funcţionează în mod eficient pentru garantarea drepturilor pacienţilor.

De asemenea, este important ca persoanele internate în unităţi de psihiatrie să primească informaţii complete, clare şi exacte, inclusiv cu privire la dreptul lor de a consimţi sau nu la spitalizare, precum şi la posibilitatea de a-şi retrage ulterior consimţământul.

De asemenea, este necesar să se consolideze garanţiile care reglementează consimţământul la tratament în spital.

La Spitalul de Psihiatrie şi Măsuri de Siguranţă Pădureni-Grajduri, CPT a constatat că pacienţii nu primeau îngrijire şi tratament adecvat.

La momentul vizitei delegaţiei, 452 de pacienţi erau cazaţi în 390 de paturi, în timp ce spitalul avea o capacitate oficială de 251 de paturi.

În toate saloanele erau înghesuite paturi, iar în secţia de internare, o cameră de 24 m2 găzduia 18 pacienţi în nouă paturi.

Condiţiile oferite persoanelor cu tulburări mintale şi dizabilităţi intelectuale, constatate de CPT în acest spital, pot fi considerate ca fiind asimilabile unui tratament inuman şi degradant.

În plus, delegaţia a primit numeroase acuzaţii din partea pacienţilor care afirmau că, uneori, infirmierii îi împingeau, îi pălmuiau şi îi loveau pentru infracţiuni minore sau accidente, sau ca parte a unei intervenţii de imobilizare sau ca pedeapsă în încercarea de a controla pacienţii în secţiile adesea periculoase, agitate şi cu personal insuficient.

Pentru a pune capăt relelor tratamente este nevoie de măsuri pentru a creşte în mod semnificativ numărul de personal din secţii, care să fie instruit şi supravegheat în mod corespunzător, şi măsuri pentru a reduce supraaglomerarea pacienţilor.

Necesităţile de tratament şi de siguranţă ale pacienţilor cu dizabilităţi intelectuale ar trebui revizuite, iar aceşti pacienţi nu ar mai trebui să fie cazaţi împreună cu pacienţii cu tulburări psihice.

Tratamentul s-a bazat în principal pe farmacoterapie şi trebuie luate măsuri pentru a aplica abordări moderne de tratament clinic multidisciplinar care să includă oferirea unei game largi de activităţi terapeutice, de reabilitare şi recreative, ca parte a planului de tratament pentru pacienţi.

În ceea ce priveşte utilizarea mijloacelor de imobilizare, delegaţia a constatat că registrele nu consemnau fiecare caz de imobilizare a unui pacient şi că durata imobilizării putea fi mult mai mare decât timpul înregistrat.

În mai multe secţii, pacienţii cu dizabilităţi de învăţare erau legaţi de pat sau de un obiect fix, cum ar fi un calorifer din sala de mese, aproape zilnic.

Trebuie să se pună în aplicare o politică şi o abordare cuprinzătoare în ceea ce priveşte imobilizarea, supravegherea şi controlul necesare, ţinând cont de recomandările CPT.

De asemenea, trebuie luate măsuri pentru a consolida garanţiile juridice şi de altă natură, cum ar fi consimţământul la tratament, informarea pacienţilor şi procedurile de reclamaţie.

CPT detaliază, de asemenea, mai multe deficienţe sistemice în ceea ce priveşte abordarea medico-legală a sănătăţii mintale în România, toate acestea contribuind la îngrijirea şi tratamentul inadecvat al pacienţilor.

Printre acestea se numără lipsa diferenţierii graduale a nevoilor de securitate ale pacienţilor, lipsa unui plan de îngrijire pentru pacienţii cu tulburări mintale şi necesitatea de a înfiinţa facilităţi de sprijin pentru reabilitare şi integrare şi de a dezvolta apoi o îngrijire psihiatrică comunitară adecvată.


Centre de asistenţă socială

Delegaţia a vizitat, în premieră, Centrele de Recuperare şi Reabilitare Neuropsihiatrică de la Costâna şi Sasca Mică, judeţul Suceava, Centrul de Recuperare şi Reabilitare pentru Persoane cu Dizabilităţi de la Păstrăveni, judeţul Neamţ, şi Centrul de Îngrijire şi Asistenţă de la Mirceşti, judeţul Iaşi.

Delegaţia nu a primit nicio acuzaţie şi nu a găsit niciun alt indiciu de rele tratamente aplicate deliberat rezidenţilor de către personalul din centrele rezidenţiale vizitate.

Dimpotrivă, mulţi rezidenţi au vorbit în mod pozitiv despre personal, iar atmosfera din centre părea în general relaxată, ceea ce este deosebit de lăudabil având în vedere provocările cu care se confruntă datorită numărului redus de personal.

Atitudinea plină de grijă şi angajamentul personalului au fost vizibile în special în centrele Costâna şi Păstrăveni.

În ceea ce priveşte condiţiile de trai, în toate centrele vizitate, rezidenţii au fost cazaţi în dormitoare care erau în general curate, bine iluminate şi ventilate corespunzător; cu toate acestea, starea de întreţinere a blocurilor de cazare varia considerabil.

În special, condiţiile din Casa Oscar din Centrul Sasca Mică nu erau acceptabile pentru o unitate de îngrijire rezidenţială.

Efectivele de personal din unitate (în principal asistente medicale şi infirmiere) nu erau pe deplin suficiente pentru a oferi îngrijire personalizată adecvată pentru numărul mare de rezidenţi dependenţi aflaţi în responsabilitatea lor.

Ar trebui, de asemenea, să crească numărul de personal multidisciplinar care ar putea oferi rezidenţilor un aport psiho-social, ocupaţional şi recreativ.

CPT a observat că majoritatea personalului din cadrul unităţilor (cu excepţia notabilă a Centrului Păstrăveni) nu primise nicio formare specializată şi, prin urmare, nu avea cunoştinţele şi competenţele necesare pentru a îngriji persoanele cu dizabilităţi intelectuale moderate şi severe, în special în ceea ce priveşte limbajul semnelor şi alte forme de sprijin pentru comunicare, sprijinul în luarea deciziilor şi prevenirea şi gestionarea comportamentelor dificile.

A fost pozitiv faptul că izolarea şi imobilizarea mecanică a rezidenţilor nu au fost, în general, practicate în centrele vizitate, întrucât rezidenţii cu tulburări grave şi cei agitaţi erau transferaţi cu promptitudine la un spital de psihiatrie.

Deşi toţi rezidenţii erau consideraţi în mod oficial ca fiind admişi voluntar, doar câţiva dintre ei puteau părăsi centrele pe cont propriu, fără a fi însoţiţi de un membru al personalului sau de o persoană autorizată (cum ar fi un membru al familiei sau un tutore). În plus, niciunul dintre rezidenţii din cele patru centre vizitate nu era liber să părăsească instituţia, în mod permanent, de bunăvoie.

În opinia CPT, aceşti rezidenţi ar trebui să fie priviţi ca fiind privaţi de facto de libertate. Cu toate acestea, plasarea şi şederea lor în centrele rezidenţiale nu a fost pe deplin însoţită de garanţii adecvate.

Autorităţile române ar trebui să instituie un cadru juridic clar şi cuprinzător care să reglementeze plasamentul şi şederea rezidenţilor în centrele rezidenţiale (inclusiv situaţiile în care orice restricţii impuse pot echivala cu o privare de facto de libertate).

CPT a luat act de dezinstituţionalizarea în curs a persoanelor cu dizabilităţi şi de adoptarea Legii şi a Strategiei naţionale privind dezinstituţionalizarea şi a invitat Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale să colaboreze îndeaproape cu Ministerul Sănătăţii pentru a dezvolta în continuare, în comun, o gamă completă şi adecvată de îngrijire rezidenţială, de zi şi ambulatorie pentru persoanele cu tulburări mintale din comunitate. AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)