Un număr record de 212 apărători ai mediului, inclusiv doi pădurari români, au fost ucişi în 2019 (raport)
Cel puţin 212 apărători ai mediului au fost ucişi în 2019, un nou record, relevă miercuri un raport al organizaţiei neguvernamentale britanice Global Witness, care menţionează şi omorârea a doi pădurari în România, singurele crime de acest fel din Europa.
"Într-o perioadă în care avem în mod special nevoie să protejăm planeta împotriva industriilor distructive şi care emit CO2, crimele asupra apărătorilor mediului şi ai pământurilor nu au fost niciodată atât de numeroase" de la începutul realizării bilanţului, în 2012, conform Global Witness.
Bilanţul anual depăşeşte precedentul record, din 2017, când fuseseră înregistrate 207 decese. Şi, ca în fiecare an, "cifrele noastre sunt aproape sigur subevaluate", avertizează ONG-ul, potrivit AFP.
Printre victime se numără lideri ai populaţiilor indigene, pădurari sau activişti obişnuiţi.
În 2019, jumătate din crime s-au produs doar în două ţări: Columbia, care cu cele 64 de victime se plasează detaşat pe prima poziţie într-o Americă Latină care reprezintă două treimi din acest bilanţ, şi Filipine, cu 43 de morţi.
În cele două ţări, la fel ca în restul lumii, reprezentanţii populaţiilor indigene (40% dintre cei ucişi în 2019) care trăiesc cel mai aproape de natură "sunt supuşi unui risc disproporţionat de represalii" în contextul în care se luptă pentru a-şi apăra "pământurile ancestrale".
Mineritul este sectorul unde s-au înregistrat cele mai multe victime printre apărătorii mediului (50 de decese).
Urmează industria agricolă, cu uciderea a 34 de militanţi care s-au opus exploatărilor de ulei palmier, de zahăr sau de fructe tropicale, în mare parte în Asia.
Lupta împotriva exploatărilor forestiere a făcut la rândul său 24 de victime, o creştere de 85% comparativ cu 2018, în contextul în care pădurile sunt esenţiale în combaterea încălzirii climatice.
Global Witness notează de asemenea că 33 de militanţi au fost ucişi în Amazonia (în mare majoritate în Brazilia), luptând contra defrişărilor determinate în special de mari proiecte miniere şi agricole.
Însă apărarea pădurilor poate costa viaţa şi în Europa, continent unde au avut loc totuşi cele mai puţine crime asupra apărătorilor mediului - două, ambele în România, precizează raportul.
Astfel, în România, unde unele dintre cele mai importante păduri virgine din Europa sunt victima unei exploatări sălbatice, pădurarul Liviu Pop a fost ucis în octombrie după ce a surprins tăietori ilegali de lemne. O lună mai devreme, un altul a fost ucis cu o lovitură de topor în cap. Raportul mai subliniază că anul trecut în România au fost înregistrate sute de ameninţări şi atacuri asupra pădurarilor.
În privinţa autorilor violenţelor asupra apărătorilor mediului în lume, chiar dacă "impunitatea şi corupţia generalizate" fac dificilă identificarea lor, raportul arată cu degetul crima organizată, bande locale, organizaţii paramilitare şi chiar forţe de securitate oficiale, cărora le-au fost atribuite 37 de decese în 2019.
"Numeroase încălcări ale drepturilor omului şi ale mediului sunt generate de exploatarea de resurse naturale şi de corupţia sistemului politic şi economic mondial", a denunţat Rachel Cox, de la Global Witness, care observă că firmele responsabile sunt aceleaşi "care ne duc spre o schimbare climatică incontrolabilă".
"Dacă vrem cu adevărat o relansare verde care să pună în centru securitatea, sănătatea şi bunăstarea populaţiei, trebuie să abordăm rădăcinile atacurilor asupra activiştilor şi să urmăm exemplul acestora pentru a proteja mediul şi pentru a încetini criza climatică", a insistat ea. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
SUA au anunțat accederea României în Programul Visa Waiver
Secretarul american pentru Securitate Internă, Alejandro Mayorkas, în consultare cu secretarul de stat Antony Blinken, a anunțat vineri accederea României în Programul Visa Waiver (VWP), informează Ambasada Statelor Unite ale Americii (SUA) la București. Conform sursei citate, colaborarea și schimbul de informații care stau l
BTA: Aderarea la Schengen nu ar trebui să fie umbrită de practici controversate (premierul)
'Aderarea noastră integrală la Schengen este o realizare a multor guverne bulgare și a multor echipe (de experți) și nu vom permite ca ea să fie umbrită'', a afirmat prim-ministrul Dimităr Glavcev vineri, la Ruse, la podul peste Dunăre între Bulgaria și România. El se referea, din câte se pare, la informațiile con
România în Visa Waiver - eveniment de oficiere a admiterii în programul american
Intrarea României în programul american de scutire de vize - Visa Waiver - va fi celebrată vineri atât la Washington, cât și la București. Evenimentul de la Washington se va desfășura la sediul Departamentului pentru Securitate Internă, în prezența secretarului pentru securitate internă al Statelor Unite ale Americii, Alej
Evenimentul de oficiere a intrării României în programul Visa Waiver va avea loc vineri la Washington
Un eveniment de oficiere a intrării României în programul american de scutire de vize Visa Waiver se va desfășura vineri, la sediul Departamentului pentru Securitate Internă din Washington, în prezența secretarului pentru securitate internă al Statelor Unite, Alejandro Mayorkas, și a ambasadorului României în Statele Unite, Andrei Muraru
Un avion al companiei Swiss, plecat de la Bucureşti, a aterizat de urgenţă în Austria
Un avion al companiei aeriene elveţiene Swiss, care zbura între Bucureşti şi Zurich, a fost nevoit să aterizeze de urgenţă luni la Graz, în Austria, din cauza fumului din avion, indică un comunicat al companiei, citat de AFP. "Suntem profund îngrijoraţi de starea de sănătate a unui membru al echipajului de cabină, transp
UE: Mesajul Ursulei von der Leyen cu ocazia marcării a 35 de ani de la Revoluţia română
Preşedinta Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a transmis duminică pe reţeaua X un mesaj cu ocazia împlinirii a 35 de ani de la revoluţia română. "În urmă cu 35 de ani, românii s-au ridicat pentru dreptul de a-şi alege propriul destin. Mulţi şi-au dat viaţa pentru ca copiii l
Prezidenţiale2024 Delegaţia SUA la Adunarea Parlamentară NATO, îngrijorată de evoluţia procesului electoral din România
Membri ai delegaţiei Statelor Unite la Adunarea Parlamentară a NATO au apreciat vineri într-un comunicat "rolul României de aliat ferm al NATO şi membru deplin al Uniunii Europene" şi în acest context şi-au exprimat îngrijorarea în legătură cu "eforturile ruse de a submina şi influenţa procesul electoral" din ţara noa
Schengen/ Reintroducerea controalelor la frontierele interne este posibilă, afirmă Comisia Europeană
Comisia Europeană nu a fost încă notificată cu privire la nicio reintroducere a controalelor la frontierele interne din partea Bulgariei şi a României, a declarat executivul comunitar, după ce guvernul bulgar a anunţat miercuri suspendarea funcţionării punctelor de trecere a frontierei la graniţele cu România şi Grecia, în urma intrării depline a Rom&
Bulgaria introduce controale temporare la graniţa cu România pentru 6 luni, conform înţelegerii privind admiterea în Schengen
Guvernul bulgar a anunţat miercuri suspendarea funcţionării punctelor de trecere a frontierei la graniţele cu România şi Grecia, în urma intrării depline a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen de la 1 ianuarie, precum şi adoptarea unei decizii de introducere a controalelor temporare la graniţa cu România, în baza declaraţiei cvadripar
Maia Sandu: 'Ne dorim foarte mult să ne putem sprijini în continuare de umărul României'
"Ne dorim foarte mult să ne putem sprijini în continuare de umărul României, de aceea ne dorim la Bucureşti parteneri care sunt deschişi pentru o bună colaborare cu Republica Moldova", a declarat joi, într-o conferinţă de presă, preşedinta R. Moldova, Maia Sandu, informează MOLDPRES. Lidera de la Chişinău a subliniat că Republica Mo
Un copil de patru ani, care a fugit de războiul din Harkov, cântă colinde într-un sat românesc
Cernăuţi - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: Un copil în vârstă de patru ani care a fugit din Harkov, după ce casa familiei sale a fost distrusă, cântă colinde româneşti alături de corul "Urmaşii lui Ştefan" din localitatea Mahala din regiunea Cernăuţi. Micuţul ucrainean a fost adoptat de comunita
Turneu al premierului Viktor Orban la Bruxelles, Sofia şi Bucureşti
Premierul ungar Viktor Orban se află miercuri la Bruxelles, unde participă la summitul UE - Balcanii de Vest, iar joi va lua parte acolo la Consiliul European, a afirmat biroul său de presă într-o declaraţie citată de agenţia MTI. Premierul Orban urmează să vorbească despre rezultatele preşedinţiei ungare a Consiliului UE la o conferinţă de presă comună
Reprezentanţi ai românilor din regiunea Cernăuţi avertizează asupra riscului modificărilor din sistemul de învăţământ ucrainean
Cernăuţi - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: Unul dintre cei mai influenţi membri ai comunităţii româneşti din regiunea Cernăuţi, fostul primar al comunei Mahala Elena Nandriş avertizează asupra riscului dispariţiei minorităţii româneşti din Ucraina, pe fondul modificărilor din sistemul de învăţământ ucrainean.
#Prezidenţiale2024/ Comisia Europeană deschide proceduri oficiale contra TikTok
Comisia Europeană a iniţiat proceduri oficiale împotriva TikTok pentru o presupusă încălcare a Legii europene privind serviciile digitale (Digital Services Act, DSA) în legătură cu obligaţia TikTok de a evalua şi a atenua în mod corespunzător riscurile sistemice legate de integritatea alegerilor, în special
Povestea românului din Cernăuţi care timp de un an şi trei luni s-a aflat în prima linie a războiului
Cernăuţi - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: Un român din regiunea Cernăuţi, care s-a aflat mai bine de un an în prima linie a frontului pentru apărarea Ucrainei, povesteşte momentele de coşmar prin care a trecut în timpul războiului. Adrian Medvedi, care a împ