Un copil de patru ani, care a fugit de războiul din Harkov, cântă colinde într-un sat românesc
Cernăuţi - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupaşcu, transmite: Un copil în vârstă de patru ani care a fugit din Harkov, după ce casa familiei sale a fost distrusă, cântă colinde româneşti alături de corul "Urmaşii lui Ştefan" din localitatea Mahala din regiunea Cernăuţi.
Micuţul ucrainean a fost adoptat de comunitatea românească din Mahala, unde se simte ca în familie. Kiril nu ştie prea bine româneşte, dar discută cu ceilalţi copii fie în ucraineană, fie în rusă, fie în engleză.

Foto: (c) Cristian Lupaşcu / AGERPRES
"Noi cu familia locuiam în oraşul Harkov. Când a început războiul, au bombardat oraşul şi o săptămână am locuit în subsol. A fost foarte complicat. Erau explozii şi am hotărât să ne evacuăm. A fost foarte greu, dar ne-au ajutat prietenii din Cernăuţi, din Mahala, care sunt ca nişte rude îndepărtate. Ne-au ajutat să găsim o casă, în care locuim acum, şi ne simţim foarte bine aici. Copilul cel mic frecventează grădiniţa, iar cel mare învaţă online, deoarece îi este încă greu să însuşească limba română. Kiril s-a înscris la cor şi vioară, cântă în limba română şi îi place foarte mult. Aici sunt foarte multe sărbători tradiţionale, diferite de cele din Harkov, care nouă foarte mult ne plac", a declarat, pentru AGERPRES, Alexandr Morozov, tatăl lui Kiril.

Foto: (c) Cristian Lupaşcu / AGERPRES
Coordonatoarea corului "Urmaşii lui Ştefan" este Elena Nandriş, fost primar al comunei Mahala. Ea se bucură nespus când Kiril, însoţit de tatăl său, vine la repetiţii şi învaţă colindele româneşti.

Foto: (c) Cristian Lupaşcu / AGERPRES
"L-am primit pentru că lui îi place să cânte. Ceilalţi copii îl consideră prieten şi a fost bine primit. Nu vorbeşte foarte bine româneşte, dar se înţelege cu ceilalţi în ucraineană, rusă sau chiar engleză", a afirmat Nandriş.
În comunitatea românească din Mahala este un obicei ca de Crăciun, sărbătorit aici pe stil vechi, copiii să meargă din casă în casă şi să îi colinde pe săteni exclusiv în limba română. AGERPRES/ (A- editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Vasile Dîncu: Nu putem avea pe bani europeni o protecție a rezilienței democratice cu două viteze
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul PSD Vasile Dîncu a declarat marți, la Strasbourg, că Uniunea Europeană nu poate avea, pe bani europeni, o protecție a rezilienței democratice cu două viteze, motiv pentru care a depus un amendament care cere ca toate statele să participe la Centrul European pentru Reziliență Demo
Nathalie Loiseau/anularea alegerilor din România: CE trebuie să facă publice rezultatele investigațiilor asupra platformelor digitale
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Comisia Europeană trebuie să facă publice rezultatele investigațiilor asupra platformelor digitale, nu poate rămâne o discuție între companii private și birocrații de la Bruxelles, a declarat marți, la Strasbourg, președinta Comisiei speciale a Parlamentului European pentru Scutul europe
Anularea alegerilor în România și situația din Ceuta, principalele exemple în dezbaterea PE privind ingerințele străine și scutul democrației
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Anularea alegerilor prezidențiale din România în 2024 și situația din exclava Ceuta în urma unui aflux migratoriu fără precedent au fost principalele exemple folosite de eurodeputați pentru a ilustra atât pericolul imixtiunilor străine, cât și efectul creșterii autorită
New York, Londra și Paris, în fruntea clasamentului celor mai bune orașe (Oxford Economics)
New York, Londra și Paris ocupă primele trei poziții în Indicele Global al Orașelor pentru 2026 al Oxford Economics, publicat marți, care plasează capitala României, București, pe poziția 214 într-un clasament care include 1.000 de orașe. Seattle, San Francisco, Dublin, Boston, San Jose (California), Tokyo și Zurich completea
Democrația din SUA, la cel mai scăzut nivel din ultimele decenii (raport International IDEA)
Democrația din Statele Unite a cunoscut un declin semnificativ în ultimii ani, atingând cel mai scăzut nivel din ultima jumătate de veac, a avertizat Institutul pentru Democrație și Asistență Electorală (International IDEA) în raportul său anual de marți. Raportul, intitulat 'Starea democrației la nivel mondial 2026: Democrația într-o eră
Raportorul PE pentru bugetul multianual avertizează statele membre că nu vor putea impune orice compromis legislativului UE
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Raportorul Parlamentului European pentru bugetul multianual al UE pentru perioada 2028-2034, eurodeputatul român Siegfried Mureșan, a avertizat luni Consiliul că nu va putea impune orice compromis între statele membre legislativului comunitar, afirmând că în prezent influența
Siegfried Mureșan: Dacă situația de blocaj nu e depășită, alegerile anticipate ar putea să devină o necesitate
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Eurodeputatul Siegfried Mureșan (PNL), varianta de premier propusă de PNL, USR și UDMR, a declarat luni, la Strasbourg, că este posibil ca alegerile anticipate să devină o necesitate, în cazul în care situația de blocaj pentru formarea unui nou guvern nu va fi depășită în următoare
Ambasadorul României la Chișinău, în vizită la Portul Giurgiulești: 'Este mai mult decât un punct de tranzit'
Ambasadorul României în Republica Moldova, Cristian-Leon Țurcanu, a vizitat joi Portul Internațional Liber Giurgiulești, pe care îl descrie drept un obiectiv strategic pentru Republica Moldova și întreaga regiune. 'Într-un context regional marcat de provocări majore, Portul Giurgiulești este mai mult decâ
Membrii Comisiei speciale a PE pentru criza locuințelor în UE vin în misiune la București, anunță eurodeputata Georgiana Teodorescu
Eurodeputații Comisiei speciale pentru criza locuințelor în Uniunea Europeană vin la București în perioada 26-28 octombrie, a anunțat Georgiana Teodorescu, membră a Comisiei HOUS și singurul europarlamentar român implicat direct în negocierile politice pe dosarul crizei locuințelor din poziția de raportor din umbră al Grupului ECR, într-un comun
Hadja Lahbib vizitează România și Republica Moldova pentru discuții despre mecanismele europene de protecție civilă
Comisarul european pentru egalitate, pregătire și gestionarea situațiilor de criză, Hadja Lahbib, vine joi, 10 septembrie, la București, unde va discuta cu președintele Nicușor Dan, cu premierul interimar Ilie Bolojan și cu secretarul de stat Raed Arafat despre pregătirea Europei pentru situații de criză și despre rolul României în mecanismele europene de protecț
Ambasadoarea Carmen-Ileana Mihălcescu, în vizită în Creta, unde navele 'Mircea' și 'Regele Ferdinand' se aflau în portul Souda
Ambasadoarea României în Grecia, Carmen-Ileana Mihălcescu, a efectuat în perioada 4-7 septembrie o vizită în Creta, unde în aceleași zile s-au aflat, în portul Souda, navele 'Mircea' și 'Regele Ferdinand'. Vizita a urmărit consolidarea cooperării dintre România și Grecia, atât în plan militar și de
Soluțiile pentru siguranța copiilor în mediul online, analizate la Chișinău, în prezența Maiei Sandu și a Mirabelei Grădinaru
Provocările cu care se confruntă copiii și adolescenții în contextul evoluțiilor digitale rapide și soluțiile care pot fi implementate pentru a asigura protecția acestora în mediul online au fost analizate joi, la Chișinău, în cadrul unei Conferințe internaționale dedicate siguranței online și impactului mediului digital asupra sănătății mintal
CoE: Progrese în România în prevenirea relelor tratamente la poliție și în închisori; îngrijorare cu privire la condițiile precare de detenție și supraaglomerarea
Autoritățile române au făcut progrese semnificative în combaterea relelor tratamente aplicate persoanelor deținute de poliție și în unitățile penitenciare, se arată într-un raport al Comitetul pentru Prevenirea Torturii (CPT) al Consiliului Europei publicat joi, care atrage totuși atenția că, în continuare, condițiile de detenție rămân foa
Zelenski acuză Rusia că a avariat intenționat un punct de trecere al frontierei dintre Ucraina și România
Rusia își continuă campania împotriva infrastructurii logistice ucrainene, iar în atacul masiv din noaptea de luni spre marți, cu 'un număr semnificativ' de rachete și drone cu motor cu reacție, a provocat intenționat pagube la un punct de trecere a frontierei dintre Ucraina și România, a declarat președintele ucrainean Volodimir Zelenski pe p
Elveția: O persoană arestată după un incendiu într-un imobil soldat cu 4 morți, între care doi români
O persoană a fost plasată în arest preventiv în Elveția după un incendiu care s-a soldat cu patru morți, dintre care doi români, în urmă cu zece zile, la Thusis, în estul țării, a anunțat luni justiția, relatează AFP. Acest incendiu a izbucnit în noaptea de 20 spre 21 august în imobilul în care s











