Liberalii reacţionează la atacurile lansate de PSD la Congres: Pesediştii ştiu bine că PNL va câştiga în turul 2

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, alături de alţi colegi liberali, i-a criticat sâmbătă pe social-democraţi, susţinând că "au tendinţa să repete aceleaşi şabloane din trecutul lor pe care nu reuşesc să le repare".
"Să-ţi începi campania electorală fix cu atacuri la PNL, la partenerul de guvernare, ca şi cum asta e problema centrală a României - dă dovadă de slăbiciune şi aş zice de lipsă de imaginaţie. Şi probabil e şi multă frică, pentru că pesediştii ştiu bine că PNL va uni dreapta în jurul lui şi va câştiga în turul 2. Este cam prea mult vitriol şi aroganţă în atacurile PSD. Dau iar senzaţia că vor să-şi facă de cap singuri în România, iar asta i-a costat şi îi va costa din nou.
Văd că au aceeaşi tendinţă să repete şabloane din trecutul lor pe care nu reuşesc să le repare. Atacurile, nervozitatea în faţa frustrării şi agresivitatea sunt comportamente deprinse din relaţiile şi experienţele din trecut pe care n-au reuşit să le depăşească", a scris Stroe sâmbătă pe Facebook.
El susţine că "românii, dincolo de aceste vorbe, văd acelaşi PSD care nu s-a reformat sau nu vrea să se reformeze".
"Nu e un sfat, dar pe cei de la PSD, care conduc guvernarea, ar trebui să îi preocupe ce se întâmplă prin ţară şi să nu le mai pară atât de 'sofisticate' nişte politici economice elementare. Premierul Ciolacu are prea multe crize pe cap, în spitale sau în sistemul de pensii - unde chiar miniştrii săi, ai PSD, au de dat răspunsuri - ca să mai creeze şi genul acesta de scandaluri politice. Şi să nu creadă cineva din PSD că, atacând PNL, o să uite oamenii de probleme. În final, îmi exprim şi mirarea. Mă aşteptam ca PSD să atace radicalismul, extremele şi excesele de tipul AUR, să arate că are nişte linii roşii pe care nu le va trece niciodată -, dar n-a vorbit despre ele niciun lider PSD, nici măcar premierul Ciolacu. E curios, surprinzător şi chiar mă pune pe gânduri ... dacă acolo nu este vorba de o susţinere reciprocă invizibilă", a concluzionat Ionuţ Stroe.
Şi ministrul Culturii, Raluca Turcan, a reacţionat. "Într-un guvern PSD-PNL de trei ani de zile! Ce fel de preşedinte vor românii? Unul care transformă în ţinte oamenii împreună cu care ia deciziile de trei ani de zile? În niciun caz. Românii vor un preşedinte care poate duce o competiţie fără dezbinare şi manipulare. Ce rost are deformarea masivă a realităţii petrecută astăzi la Congresul PSD? Au tot repetat că doar PSD a crescut pensiile. Priviţi următorul tabel şi vedeţi care este adevărul", a spus Raluca Turcan, care a postat un tabel pe pagina de socializare privind evoluţia punctului de pensie în perioada 2019 - 2024.
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a catalogat Congresul PSD drept ''un spectacol rudimentar'' împotriva PNL.
''Au evitat temele importante pentru viitor, fie ele de politică externă, economie, fiscalitate sau protecşie socială. Ca să nu mai zic că tema 'stat de drept şi justiţie'' nu a existat. Elefantul de la congres a fost raportarea PSD la justiţie, un domeniu în care palmaresul negru al PSD este ştiut nu doar în ţară, ci a depăşit de mult timp graniţele. Realitatea este că un preşedinte de dreapta va fi mereu factorul de stabilitate pentru justiţie, va bloca mereu derapajele PSD, iar până acum a oferit şansa reformelor care au dus la ridicarea MCV şi la rapoartele europene pozitive privind situaţia statului de drept. A fost esenţial ca, în toţi anii de la aderarea României la UE, preşedintele României să nu fie de la PSD'', a arătat Gorghiu.
Pentru România şi pentru decenţa statului de drept este foarte important ca şi viitorul preşedinte să fie de la PNL, a transmis aceasta.
Congresul PSD de sâmbătă aminteşte de "PSD-ul lui Adrian Năstase din 2004 şi de PSD-ul lui Victor Ponta din 2014", este de părere şi europarlamentarul PNL Siegfried Mureşan.
"PSD = PSD. PSD-ul nu s-a schimbat niciodată, PSD-ul nu se va schimba niciodată. Congresul de astăzi mi-a adus aminte de PSD-ul lui Adrian Năstase din 2004 şi de PSD-ul lui Victor Ponta din 2014", a scris liberalul pe Facebook.
Potrivit acestuia, "una dintre metodele lor a fost mereu a pretinde ceea ce nu sunt".
"Să spună una, să facă alta. Să spună una într-un loc şi pe dos în alt loc. Să spună una în Parlamentul României şi alta în Parlamentul European. În Parlamentul European votează împotriva fermierilor români, în România pretind că apără fermierii. În Parlamentul European susţin tranziţia spre economia verde, în România vorbesc împotriva ei. În Parlamentul European vorbesc despre disciplină fiscală, în România fac risipă pe bani publici. Nu am avut şi nu voi avea niciodată încredere în oameni care spun două lucruri diferite în două locuri diferite", a transmis Mureşan.
La rândul său, vicepreşedintele PNL Dan Motreanu arată că "Marcel Ciolacu se vrea preşedinte, dar nu are curajul să se delimiteze de Ion Iliescu''.
"Acesta era mesajul prin care Marcel Ciolacu putea să le arate românilor că PSD s-a schimbat. De fapt, Ion Iliescu rămâne patronul spiritual şi politic al PSD. A fost singurul preşedinte al României dat de PSD şi un şef de stat nociv pentru România. A fost şi singurul preşedinte implicat în evenimente care au dus la moartea unor oameni, precum Mineriada din iunie 1990. De la Iliescu, pesediştii nu au mai dat niciun preşedinte al României pentru că românii i-au oprit în turul doi. Românii ştiu ce le poate pielea pesediştilor, deşi aceştia se pretind şi astăzi, ca şi atunci, preocupaţi de viaţa cetăţenilor", precizează Motreanu, într-o postare pe pagina de socializare.
El consideră că "românii nu vor un preşedinte din partea unui partid-stat ca PSD, ai cărui reprezentanţi s-au dovedit, în repetate rânduri, aroganţi, vicleni, mincinoşi şi cu apucături comuniste, dorind să aibă puterea totală''.
"Dorinţa lor de a controla ţara o să fie respinsă de români şi în 2024. De aceea, PSD nu a mai câştigat alegerile prezidenţiale de 24 de ani. Ion Iliescu a fost şi va fi pentru cel puţin un deceniu de acum încolo ultimul presedinte pesedist al României. Năstase, Geoană, Ponta şi Dăncilă nu au putut sări peste umbra lui Iliescu la prezidenţiale. Nici Ciolacu nu o va putea face. PSD rămâne un partid adversar al democraţiei, fapt dovedit de numeroase abuzuri, de la mineriade, la ordonanţa 13 sau reprimarea manifestaţiei din 10 august", mai spune Dan Motreanu.
Şi deputatul PNL Gigel Ştirbu a avut un mesaj pentru social-democraţi: "de ce le este frică nu vor scăpa: PNL va da următorul preşedinte al României".
***
Marcel Ciolacu a fost reales sâmbătă preşedinte al PSD şi s-a lansat oficial în cursa pentru Cotroceni. La Congresul care a avut loc la Romexpo, social-democraţii au lansat critici la adresa PNL. AGERPRES/(AS - autor: Cătălina Matei, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Eurodeputatul Siegfried Mureșan: România trebuie să accelereze implementarea proiectelor finanțate prin PNRR
Valencia - Trimisul special al AGERPRES, Dana Lepădatu, transmite - România trebuie să acorde prioritate finalizării proiectelor mature finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru a valorifica integral fondurile nerambursabile disponibile, a afirmat, marți, eurodeputatul Siegfried Mureșan, vicepreședinte al Partidului Popular E
Ilie Bolojan: România a reușit să dezvolte proiecte importante în domeniul energiei
Varșovia - Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: România a reușit, în colaborare cu companii din mediul privat, să dezvolte proiecte importante în domeniul energiei, a afirmat, marți, președintele interimar Ilie Bolojan, în intervenția din cadrul segmentului dedicat șefilor de stat și de guvern de la Forumul de Afaceri al Inițiativ
Prezidențiale2025/Gelu Duminică (sociolog): Campania - destul de anostă; democrația românească se joacă serios la următoarele alegeri parlamentare
Actuala campanie electorală pentru alegerea președintelui României a fost una 'în limita obișnuită a ultimilor ani, destul de anostă' și niciunul dintre candidați nu a propus 'un proiect de țară serios', consideră sociologul Gelu Duminică, el atenționând că 'marea bătălie' pentru democrația românească se va da la următoarele al
Ministrul Apărării - întrevedere cu Roberta Metsola; discuții despre securitatea UE și zona Mării Negre
Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a avut în marja vizitei oficiale efectuate, luni, la Bruxelles o întrevedere bilaterală cu președinta Parlamentului European, Roberta Metsola. Potrivit unui comunicat al MApN transmis, marți, AGERPRES, în cadrul discuțiilor, oficialul român a evidențiat rolul esențial al Parlamentului Eu
Bolojan: Avem datoria de a-i face cunoscuți pe veteranii de război noilor generații ca exemple de devotament
Președintele interimar Ilie Bolojan a transmis, marți, un mesaj cu prilejul Zilei Veteranilor de Război, în care arată că avem datoria de a-i face cunoscuți noilor generații ca exemple de devotament. 'Cu recunoștință marcăm astăzi
Ambasada SUA: Departamentul de Stat a aprobat vânzarea către România a unei unități de tragere MIM-104 Patriot
Departamentul de Stat al SUA a aprobat vânzarea către România a unei unități de tragere MIM-104 Patriot, anunță Ambasada SUA la București, care arată că această unitate de tragere va înlocui sistemul pe care țara noastră l-a furnizat Ucrainei în septembrie 2024. Potrivit sursei citate, sistemul MIM-104 Patriot include un set radar AN/MP
Președintele interimar Ilie Bolojan participă la Summitul Inițiativei celor Trei Mări
Trimisul special al AGERPRES, Oana Ghiță, transmite: Președintele interimar Ilie Bolojan participă marți la Summitul Inițiativei celor Trei Mări. Bolojan va avea o intervenție, în prima parte a zilei, în cadrul segmentului dedicat șefilor de stat și de guvern, la Forumul de Afaceri al Inițiativei celor Trei Mări. Apo
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Crin Antonescu de acord cu reducerea numărului de parlamentari la 300
Candidatul Alianței electorale ''România, Înainte!'' la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a afirmat luni că este de acord cu reducerea numărului de parlamentari la 300. Antonescu a avut de răspuns, în cadrul dez
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Lasconi: USR trebuie reformat; dacă nu cad niște capete, USR se duce în cap
Candidata USR la prezidențiale, Elena Lasconi, a declarat, luni, în prima dezbatere televizată organizată la Palatul Cotroceni, că partidul Uniunea Salvați România trebuie reformat, susținând că, 'dacă nu cad capete, USR se duce în cap'. 'Eu vă spun cum am spus și anul trecut și nu mă credea nimeni: o să aju
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Schimb de replici Antonescu - Nicușor Dan pe tema PNL și a terenurilor ajunse la dezvoltatori imobiliari
Un schimb de replici a avut loc luni seară între primarul Capitalei, candidatul independent Nicușor Dan, și contracandidatul său, Crin Antonescu (Alianța Electorală 'România, Înainte'), pe tema situației PNL, a deficitului bugetar, dar și a unor terenuri din Parcul Herăstrău și din zona Arcul de Triumf care au ajuns la dezvoltatori imobiliar
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Lasconi: Nicușor, viclean copil de casă, a vrut să mă scoată din joc că încurcam sistemul
Elena Lasconi, candidatul USR la alegerile prezidențiale, l-a acuzat luni seara, în prima dezbatere televizată organizată la Palatul Cotroceni, pe contracandidatul său Nicușor Dan (independent) că a intrat în cursa electorală doar pentru ca să o ''scoată din joc'', susținând că acesta ''a băgat bățul prin gard'' la
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Antonescu despre dosarele lui Dragnea: Suspecte de conținut politic
Candidatul Alianței ''România Înainte'' la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a afirmat luni că el nu a generat și nu va genera niciun dosar politic, iar dosare penale face justiția, nu președintele. Antonescu a fost întrebat dacă Liviu Dragnea, fost lider PSD, ar fi avut dosar, dacă el ar fi fost președ
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Lasconi către Nicușor Dan: Tu ai fi candidatul care ar trece de orice detector de minciuni și nu răspunde la întrebări
Candidații la prezidențiale Elena Lasconi și Nicușor Dan au avut, luni, la dezbaterea electorală, un schimb de replici, Lasconi afirmând că Nicușor Dan ar trece de orice detector de minciuni fără să răspundă la întrebări, iar primarul Capitalei i-a spus că nu este în locul cel mai potrivit ''pentru tipul acesta de telenovele''.
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Lasconi: Marcel Ciolacu nu o să mai fie premierul României cu mine președinte
Candidata la alegerile prezidențiale Elena Lasconi a declarat, luni, că Marcel Ciolacu nu va mai fi premier dacă ea va fi aleasă președinte, adăugând că acesta ''a dus țara în gard''. ''Sigur că Marcel Ciolacu nu o să mai fie premierul României cu mine președinte. Categoric nu o să fie premier cu mine
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Nicușor Dan: Am 570.000 de urmăritori pe TikTok, dintre care 500.000 din Asia
Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale, spune că marea majoritate a urmăritorilor săi de pe TikTok și Instagram provin din Asia, deși acolo nu există interes pentru campania sa politică. El menționează că a sesizat instituțiile din țară și din străinătate în urmă cu două săptămâni asupra acestor aspecte,