Europarlamentarul Corina Creţu: CE a aprobat două scheme de ajutor de stat notificate de România, destinate fermierilor
Europarlamentarul Corina Creţu a anunţat că, vineri seara, Comisia Europeană a aprobat două scheme de ajutor de stat notificate de România, destinate fermierilor, una în valoare de 241 de milioane de euro, iar a doua de 56 de milioane de euro.
"Comisia Europeană a aprobat ieri două scheme de ajutor de stat notificate de România, destinate fermierilor. Astfel, prima schemă de 241 de milioane de euro, în granturi directe, va merge către producătorii de cereale de iarnă şi rapiţă, care întâmpină dificultăţi cu lichidităţile financiare. Cea de a două schemă este de 56 de milioane de euro, tot în granturi directe şi este destinată sectorului porcinelor şi păsărilor de curte, care se confruntă cu probleme financiare pe fondul războiului din Ucraina", a scris Corina Creţu, sâmbătă, pe pagina sa de Facebook.
Potrivit europarlamentarului, decizia vine în urma unei solicitări a Guvernului României şi dezbaterii prioritare din această săptămână din Parlamentul European, unde s-a analizat situaţia dificilă a fermierilor europeni şi a comunităţilor rurale.
"Aceste scheme au fost aprobate în temeiul Cadrului Temporar de Criză şi Tranziţie, prin care se pot acorda ajutoare de stat pentru sectoare esenţiale în vremuri de criză. Sprijinul nu va depăşi 280.000 de euro pentru fiecare beneficiar şi va fi acordat până la data de 30 iunie 2024. 31% din fermele din Uniunea Europeană se află pe teritoriul României, ceea ce face ţara noastră un actor important la nivel european din acest punct de vedere. Salut această decizie a Comisiei, care vine într-un moment mai important decât oricând pentru fermieri. Aceştia şi-au exprimat nemulţumirile prin protestele din ultimele săptămâni, iar vocea lor este în final auzită şi la Bruxelles", a subliniat Corina Creţu. AGERPRES/(AS - autor: Dorina Matiş, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Congres extraordinar al PMP; Nicușor Dan - susținut în cursa prezidențială
Partidul Mișcarea Populară urmează să valideze sâmbătă, în cadrul unui Congres extraordinar, susținerea candidaturii independente a lui Nicușor Dan la prezidențiale. Congresul va avea loc de la ora 11,00, la Palatul Parlamentului. În cadrul evenimentului, PMP va vota pentru validarea susținerii candidaturii lui
Guvernul aprobă bugetul pe 2025
Guvernul urmează să aprobe sâmbătă, în ședință, bugetul de stat pe anul 2025 și pe cel al asigurărilor sociale de stat. Potrivit Biroului de presă al Guvernului, ședința Executivului este programată la ora 10,00. Vineri au fost finalizate toate procedurile prealabile pentru ca bugetul pe anul 2025 să fie adoptat.
Hurezeanu: Criza energetică și influențarea alegerilor democratice au un numitor comun: acțiunile ostile din partea Rusiei
Criza energetică și influențarea alegerilor democratice au un 'numitor comun' - acțiunile ostile ale Federației Ruse, a declarat, vineri, în Republica Moldova, ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu. Șeful diplomației române a fost în vizită de lucru la Chișinău, în contextul crizei energetice cu care se c
Cazanciuc: Vlad Pascu - primul caz în care s-a aplicat Legea Anastasia
Senatorul social-democrat Robert Cazanciuc, inițiator al Legii Anastasia, a declarat vineri că va continua să pledeze cu toate argumentele juridice, medicale și de orice altă natură profesională pentru legi care să apere cetățenii împotriva tuturor celor care, ''în mod greșit, cred că în numele unor drepturi individuale poți să pui în pericol
USR: Guvernul condamnă Bucureștiul la faliment prin tăierea a 1 miliard de lei din buget
USR acuză Guvernul că, prin tăierea a aproximativ un miliard de lei din bugetul Capitalei, lasă Primăria Generală fără resursele necesare pentru funcționare și investiții. 'Într-un oraș care generează peste 5 miliarde de euro anual din taxe și impozite, Primăria Generală rămâne cu mai puțini bani care trebuie să asigure: serviciile publice, tra
Reorganizarea Ministerului Muncii prin fuziune cu Ministerul Familiei, aprobată de Guvern
Executivul a aprobat vineri, prin hotărâre, reorganizarea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, prin fuziunea cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, care se desființează, conform OUG nr. 153/2024 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale. Potrivit unui comunicat al Guvernului, noul minister, de
Lulea: Proiectul de buget pentru 2025, un document de propagandă menit să ascundă eșecurile guvernării
Prim-vicepreședintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), Marius Lulea, susține că proiectul de buget pentru anul 2025 'este doar o colecție de 'aspirații financiare, cu șanse mici să devină realitate', care pare mai degrabă un 'document de propagandă menit să ascundă eșecurile guvernării'. 'Proiectul de buget pentru 2025 este
PUSL a validat candidatura Laviniei Șandru la alegerile prezidențiale
Biroul Executiv al Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) a validat, vineri, candidatura Laviniei Șandru pentru alegerile prezidențiale. Anunțul a fost făcut în cadrul unei conferințe de presă la care au participat și Daniel Ionașcu, vicepreședinte al PUSL, precum și Simona Allice Man, secretar general al partidului.
Ciolacu: Blocarea vânzării tabloului 'Sfântul Sebastian' al celebrului artist 'El Greco' - reușită a statului român
Premierul Marcel Ciolacu a salutat, vineri, blocarea vânzării la licitație a tabloului 'Sfântul Sebastian' al celebrului artist 'El Greco', care face parte din patrimoniul românesc, iar faptul că licitația a fost oprită și tabloul a fost reținut de casa de licitații consideră că este un prim pas către recuperarea definitivă a acestui
Mureș: Consiliul Permanent al UDMR l-a propus pe Barabási Antal Szabolcs pentru funcția de prefect al județului
Consiliul Permanent Teritorial al UDMR Mureș a decis, vineri, în unanimitate, susținerea lui Barabási Antal Szabolcs pentru funcția de prefect al județului Mureș, urmând ca propunerea să fie înaintată către Guvern. 'În cadrul ședinței de astăzi, Consiliul Permanent Teritorial al UDMR Mureș a decis în un
Tanczos Barna: Ordonanța pentru măsuri multisectoriale nu permite indexări nici la salarii, nici la pensii
Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat, vineri, că prevederile ordonanței 'trenuleț', care a fost aprobată la finalul anului trecut, nu permit indexări nici la salarii, nici la pensii. 'În acest an, ordonanța de la finalul anului trecut de măsuri multisectoriale nu permite indexări nici la salarii, nici la pensii', a afirmat Tanc
Tanczos Barna: Suma prevăzută pentru ajutoarele 'one-off' destinate pensionarilor se ridică la două miliarde de lei
Suma prevăzută pentru ajutoarele 'one-off' destinate pensionarilor cu pensii mici se ridică la două miliarde de lei și va fi repartizată de Ministerul Muncii după aprobarea bugetului pe anul în curs, a declarat, vineri, ministrul Finanțelor, Tanczos Barna. 'Ministerul Muncii o să facă propunerile după ce aprobăm bugetul. Este
VIDEO Ciolacu: Finalizăm azi toate procedurile prealabile pentru a adopta mâine bugetul pe 2025
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că vineri vor fi finalizate toate procedurile prealabile pentru ca bugetul pe anul 2025 să fie adoptat, sâmbătă, într-o ședință specială de Guvern. 'Finalizăm azi toate procedurile prealabile pentru a adopta, mâine, într-o ședință specială de Guvern, bugetul pe 2025. Știrea finaliz
Președintele Iohannis - la reuniunea informală a liderilor Uniunii Europene; va discuta despre apărarea europeană, relația transatlantică
Președintele Klaus Iohannis va participa, luni, la reuniunea informală a liderilor Uniunii Europene pe teme de apărare, care se va desfășura la Bruxelles, context în care va discuta inclusiv despre apărarea europeană și pe tema relației transatlantice, informează Administrația Prezidențială. Potrivit sursei citate, șeful statului va susț
Ședință de Guvern; analiza proiectului de buget pe anul 2025 - pe ordinea de zi
Guvernul va aproba, vineri, prin ordonanță, modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal. 'Pentru a nu exista riscul neplății impozitului specific pe cifra de afaceri, persoanele juridice străine care desfășoară activități în sectoarele petrol și gaze naturale, care nu au înregistrat un sediu permanent &ic