logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - ICR Tel Aviv

Enescu 70 - recital de pian și masterclass Teodora Țepeș în Israel

Institutul Cultural Român de la Tel Aviv va organiza un masterclass și un recital de pian în interpretarea muzicienei românce Teodora Țepeș, fiind și un tribut pentru cel care a fost mentorul său, regretatul Iancu Țucărman, supraviețuitor al Pogromului de la Iași.

Astfel, vor avea loc:

- în data de 27 aprilie, de la ora 18:30, masterclass de pian la Academia de Muzică și Dans de la Ierusalim (Hebrew University Givat Ram Campus);

- în data de 28 aprilie, de la ora 16:30, recital de pian la Conservatorul Israelian din Tel Aviv, sala Ran Baron (str. Louis Marshall nr. 25), însoțit de un recital susținut de baritonul Ionuț Pascu;

Programul muzical cuprinde: Pavana de George Enescu, din Suita pentru pian op. 10; Preludiu de George Enescu din Suita în stil antic pentru pian, op. 3; Adagio de George Enescu din Suita în stil antic pentru pian, op. 3, precum și P. I. Ceaikovski - Anotimpurile op. 37

În programul din 28 aprilie, Ionuț Pascu va prezenta câteva compoziții vocale proprii, celebrând poeții români contemporani, precum Nicolae Dabija și Florin Dochia, într-un limbaj muzical care poate fi etichetat ca interesant, dar totuși accesibil unui public mai larg, cu nuanțe de la clasic la jazz sau blues (în strânsă legătură cu versurile).

Evenimentele se înscriu în seria de manifestări dedicate creației muzicale enesciene, organizate de reprezentanța de la Tel Aviv pe parcursul anului 2025, la împlinirea a 70 de ani de la moartea lui George Enescu.

Teodora Țepeș a început studiul pianului la vârsta de cinci ani cu profesoara Elisa Bârzescu la Liceul de Muzică ,,George Enescu' din București. Bursieră a Fundației 'Adriana și Martin Sternin' - înființată de filantropistul israelian originar din România, supraviețuitor al 'trenului morții' de la Podu Iloaiei, în vederea promovării tinerelor talente - Teodora Țepeș a intrat în anul 2012 la Universitatea Națională de Muzică din București la clasa Deliei Pavlovici, unde în anul 2017 obține licența ca pianistă - concertistă. Tot în 2017 intră prima la studiile de master - pianist concertist, la clasa reputatei pianiste Dana Borșan. Muzica de cameră a studiat-o la catedra pianistei Adriana Maier, iar acompaniamentul la clasa pianistelor Steluța Radu și Cristina-Popescu Stănești. Este absolventă a programului de Master-Performance, pian în ansambluri camerale și orchestră, la Zurcher Hochschule der Kunste. În anul 2020 primește premiul pentru cel mai bun acompaniator în cadrul Concursului Internațional de Canto 'Romania Grand Prix d' Opera'. A cântat cu soliști de talie internațională precum Georgeta Stoleriu, Alin Stoica, Mihaela Stanciu și muzicieni cum ar fi Șerban Lupu, Alexandru Tomescu, DiYang Mei, Nikita Lyutikov.

Baritonul și dirijorul român Ionuț Pascu este recunoscut pentru interpretările sale profunde și captivante din spectacolele de operă și concerte. Cu o carieră impresionantă dezvoltată pe parcursul a două decenii, Pascu a interpretat roluri semnificative în opere din întreaga lume, inclusiv peste 30 de producții cu Opera din Tel Aviv, cu o pasiune autentică pentru muzică și o legătură profundă cu publicul. Este cunoscut publicului israelian și ca un promotor activ al muzicii românești - deja patru ediții ale 'Galei extraordinare românești' realizate împreună cu Orchestra Simfonică din Ierusalim, în calitate de dirijor și orchestrator, sub egida Institutului Cultural Român din Tel Aviv.

Afisari: 71

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].