Camera Deputaților/Ministrul Sănătății invitat la 'Ora Guvernului' pe 12 mai; tema - investițiile din domeniu

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, este invitat pe 12 mai la dezbaterea 'Ora Guvernului', în plenul Camerei Deputaților, pentru a da explicații cu privire la investițiile din domeniu și construirea de spitale prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Invitația a fost făcută de grupul parlamentar al USR, fiind aprobată miercuri de Biroul permanent al Camerei Deputaților.
'Grupul parlamentar USR solicită participarea domnului Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, în vederea susținerii dezbaterii politice organizate la 'Ora Guvernului' (...), în legătură cu prezentarea în fața Parlamentului a unor teme de interes major pentru viața politică, economică și socială, respectiv: sute de milioane de euro pierdute din PNRR din cauza întârzierilor nepermise și niciun euro atras din miliardele alocate prin Programul Operațional Sănătate 2021-2027. Între timp, pacienții mor cu zile în spitale și aproape că s-a dublat numărul medicilor care vor să plece din România, în topul motivelor figurând lipsa infrastructurii medicale', se arată în solicitarea USR.
Potrivit USR, ministrul Rafila 'a renunțat' la 740 de milioane de euro din PNRR pentru construirea unor spitale noi în Constanța, Brașov, Sibiu sau Alba Iulia.
'Săptămâna trecută am aflat că nici cele 19 spitale rămase în PNRR nu vor fi finalizate, ci, în cel mai bun caz, vor fi 13. Realitatea din teren arată însă că mai degrabă vor fi finalizate cel mult 3 spitale. Cerem ministrului Rafila să ne explice situația catastrofală din sistemul sanitar cu privire la investițiile ratate în sănătate', au transmis deputații USR. AGERPRES/(AS - redactor: Dana Piciu, editor: Claudia Stănescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/ AEP - rezultate provizorii: Nicușor Dan - 53,78%; George Simion - 46,22%
Nicușor Dan, candidat independent, a obținut 6.104.979 de voturi (53,78%), la cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, arată datele publicate, în noaptea de duminică spre luni, în timp real, pe site-ul Autorității Electorale Permanente, după centralizarea a 20.037 de procese verbale (99,76%) din totalul de 20.085.
Prezidențiale2025/ George Simion îl felicită pe Nicușor Dan pentru victorie: A fost voința poporului român
George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale, l-a felicitat, în noaptea de duminică spre luni, pe contracandidatul său, independentul Nicușor Dan, pentru câștigarea celui de-al doilea tur de scrutin, subliniind că aceasta 'a fost voința poporului român'. 'Aș vrea să îl felicit pe contracandidatul
LIVE UPDATE Prezidențiale2025/ Rezultate provizorii la cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale
Nicușor Dan, candidat independent, a obținut 6.104.979 de voturi (53,78%), la cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, arată datele publicate, în noaptea de duminică spre luni, în timp real, pe site-ul Autorității Electorale Permanente, după centralizarea a 20.037 de procese verbale (99,76%) din totalul de 20.085. Pe locul al doilea
Prezidențiale2025/ Nicușor Dan: E victoria oamenilor care au crezut că România se poate schimba în direcția corectă
Președintele ales, Nicușor Dan, le-a mulțumit duminică susținătorilor săi, subliniind că victoria aparține celor care au crezut că România se poate schimba în direcția corectă. 'E victoria voastră, e victoria a mii și mii de oameni care au făcut campanie zilele astea, care au crezut că România poate să se schimbe în
Prezidențiale2025/ AEP - rezultate provizorii: Nicușor Dan - 53,93%; George Simion - 46,07%
Nicușor Dan, candidat independent, a obținut 6.015.635 de voturi (53,93%), la cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, arată datele publicate, în noaptea de duminică spre luni, în timp real, pe site-ul Autorității Electorale Permanente, după centralizarea a 19.965 de procese verbale (99,40%) din totalul de 20.085.
Prezidențiale2025/ Maia Sandu îl felicită pe Nicușor Dan: Mergem împreună cu încredere pe drumul european
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a felicitat duminică seară pe Nicușor Dan pentru câștigarea alegerilor prezidențiale și a reiterat că cele două state vecine merg împreună 'pe drumul european'. 'Felicitări, România! Felicitări, Nicușor Dan! România, mergem împreună cu încredere pe dru
Prezidențiale2025/ Marcel Ciolacu: Îl felicit pe Nicușor Dan pentru victorie; România are nevoie de reconciliere și reconstrucție
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, l-a felicitat, duminică seara, pe Nicușor Dan pentru victoria în alegerile prezidențiale, transmițând că românii au dovedit din nou lumii că, în momentele cele mai grele, știu să treacă peste diferențe și să stea uniți în fața pericolului. 'Îl felicit pe Nicușor Dan pent
Prezidențiale2025/ AEP - rezultate provizorii: Nicușor Dan - 54,17%; George Simion - 45,83%
Nicușor Dan, candidat independent, a obținut 5.835.554 de voturi (54,17%), la cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, arată datele publicate duminică seara, în timp real, pe site-ul Autorității Electorale Permanente, după centralizarea a 19.796 procese verbale (98,56%). Pe locul al doilea se află George Simion, candidatul Alianței pe
Prezidențiale2025/Mircea Fechet (PNL Bacău): E sărbătoare pentru democrația din România
Președintele PNL Bacău, Mircea Fechet, ministru al Mediului, afirmă că rezultatul obținut de Nicușor Dan la alegerile prezidențiale reprezintă 'o sărbătoare pentru democrația din România' și 'o victorie a românilor care nu și-au pierdut credința că adevărul, decența și bunul-simț contează'. 'E o sărbătoare pentr
Prezidențiale2025/ Prahova: Nicușor Dan - 52,19 %; George Simion - 47,81 %
Candidatul independent la funcția de președinte al României, Nicușor Dan, a câștigat alegerile în județul Prahova cu 52,19 % (196.720 voturi). Potrivit datelor publicate de Autoritatea Electorală Permanentă la numărarea voturilor din toate cele 624 de secții amenajate în județul Prahova, candidatul AUR, George Simion, a
Prezidențiale2025/ Ministrul Finanțelor, Tánczos Barna: Avem o șansă uriașă de a scăpa țara de abordarea propagandistică, de izolaționism
Ministrul Finanțelor, Tánczos Barna (UDMR), a declarat duminică seara, că există o șansă uriașă ca Nicușor Dan să fie președintele României, iar țara să scape de abordarea propagandistică și de izolaționism. 'Nu avem încă rezultatele finale, dar este foarte clar, avem o șansă uriașă de a scăpa această țară de abordarea p
Prezidențiale2025/ AEP - rezultate provizorii diaspora: George Simion - 55,16%; Nicușor Dan - 44,84%
George Simion, candidatul AUR, a obținut 197.912 voturi (55,16%), în diaspora, la cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, arată datele publicate duminică seara, în timp real, pe site-ul Autorității Electorale Permanente, după centralizarea a 401 procese verbale (41,55%). Pe locul al doilea se află Nicușor Dan,
Prezidențiale2025/ Ialomița: George Simion - 55,54%; Nicușor Dan - 44,46%
Candidatul AUR la funcția de președinte al României, George Simion, a câștigat alegerile în județul Ialomița cu 55,54% (62.407 voturi). Potrivit datelor publicate de Autoritatea Electorală Permanentă la numărarea voturilor din toate cele 220 de secții amenajate în județul Ialomița, candidatul independent Nicușor Dan a f
VIDEO Prezidențiale2025/ AEP - rezultate provizorii: Nicușor Dan - 54,22%; George Simion - 45,78%
Nicușor Dan, candidat independent, a obținut 5.309.832 de voturi (54,22%), la cel de-al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, arată datele publicate duminică seara, în timp real, pe site-ul Autorității Electorale Permanente, după centralizarea a 19.091 procese verbale (95,05%).
Prezidențiale2025/ Arad: George Simion s-a clasat pe primul loc, cu 52,26% din voturi
Candidatul AUR, George Simion, a câștigat cele mai multe voturi în județul Arad, respectiv 52,26% (105.901 voturi), conform rezultatelor publicate pe site-ul Autorității Electorale Permanente după centralizarea proceselor verbale din toate cele 440 de secții. Candidatul independen, Nicușor Dan, a obținut 47,74% din voturi (96.744).