Ciolacu: Statul să-şi asume curajos măsuri de stopare a accidentelor auto produse din cauza drogurilor

Statul, Parlamentul, societatea civilă trebuie să-şi asume "curajos" orice măsură care să stopeze accidentele auto soldate cu pierderea de vieţi omeneşti produse din cauza consumului de alcool şi droguri la volan, a declarat, luni, prim-ministrul Marcel Ciolacu.
Şeful Executivului a participat luni, la Palatul Victoria, la dezbaterea "Legea Anastasia. Drumul către viaţă", organizată în contextul Zilei mondiale de comemorare a victimelor accidentelor de circulaţie.
"Cred că e cazul să luăm măsuri. Orice stat care constată că eşti pe primul loc la accidente, la pierderi de vieţi omeneşti, când constaţi că în şcoli din ce în ce mai mult se consumă droguri - droguri, de multe ori, care sunt nişte invenţii, nişte substanţe care, pur şi simplu, vor mutila acei copii. (...) Nu mai există dublă măsură. În momentul acela, statul, Parlamentul, societatea civilă trebuie să-şi asume curajos orice măsură să stopeze. În acest punct ne aflăm: ne mor copii nevinovaţi pe şosele. Acesta este adevărul. Suntem pe primul loc în Europa. Da, 10 ani nu mai ai dreptul să circuli cu maşina. Da, să ţi se confişte maşina, să ştie şi părintele să nu-ţi mai împrumute maşina sau vreun coleg atât timp cât nu se asigură că nu te urci la volan drogat, băut sau fără carnet", a transmis Ciolacu.
Foto: (c) ALEX MICSIK / AGERPRES FOTO
Premierul a evidenţiat că este momentul în care autorităţile statului trebuie să intervină.
"Eu îmi aduc aminte, când aveam 16 ani, a început visul de a avea carnet. Era lupta, de-abia aşteptam să am 18 ani ca tatăl meu să-mi împrumute Dacia 1300. Să merg măcar o dată la şcoală cu maşina. Ai 16 ani, ai 17 ani, te-au depistat drogat la şcoală, o perioadă de timp nu ai voie să dai examen pentru permis. Trebuie să înţeleagă şi copiii că nu pot consuma droguri şi la 18 ani să-şi ia permisul. Este visul fiecărui adolescent. Trebuie să găsim soluţii", a explicat Ciolacu.
El a punctat că, pe lângă legislaţia aferentă, este nevoie şi de implicarea întregii societăţi în campania de conştientizare a Legii Anastasia, derulată sub motto-ul "Fii curat la volan".
"Nu e suficientă legislaţia, trebuie şi educaţie şi trebuie să ne implicăm cu toţii. E ceva transpartinic. Nici nu trebuie să existe cuvântul partide în această iniţiativă. Aş dori să mulţumesc marilor companii care s-au implicat în acest proiect de promovare a Legii Anastasia, ONG-urilor, elevilor, studenţilor. Nu putem să nu mulţumim tatălui Anastasiei - cred că, cu toţii, nu ne dorim să fim în sufletul lui după pierderea avută - care a găsit puterea să se implice şi să ridice acest caz ca să-l vedem cu toţii în adevărata lumină a faptului că era cazul să înăsprim legislaţia dacă vei conduce fără carnet, dacă vei conduce sub influenţa alcoolului şi dacă vei conduce după ce ai consumat droguri. Fii curat la volan mi se pare un motto foarte bun de promovat de către noi toţi. Sperăm să ni se alăture toată mass-media în a promova acest caz, ca pierderea familiei, decesul Anastasiei, să nu fie degeaba şi să fie încă o cifră într-o statistică a ţării ", a subliniat prim-ministrul.
La evenimentul de la Palatul Victoria au mai participat iniţiatorul Legii Anastasia, senatorul Robert Cazanciuc, membri ai Guvernului, reprezentanţi ai asociaţiilor victimelor accidentelor rutiere şi ai companiilor şi organizaţiilor din domeniul transporturilor şi comerţului care susţin campanii publice privind siguranţa rutieră. AGERPRES/(A - autor: Daniel Florea, editor: Claudia Stănescu, editor online: Anda Badea)
Mai multe fotografii pe AGERPRES FOTO
Citeşte şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Legea privind cooperarea polițienească internațională, promulgată
Legea privind cooperarea polițienească internațională și pentru modificarea unor acte normative în domeniu a fost promulgată, luni, de președintele interimar Ilie Bolojan. Actul normativ prevede crearea unui cadru legislativ și instituțional pentru prevenirea și investigarea infracțiunilor, conform reglementărilor naționale sau tratatelor la care Rom&aci
Prezidențiale2025/ Ponta: Voi participa la orice dezbatere care tratează în mod egal toți candidații
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat luni că va respecta și va participa la orice dezbatere care tratează în mod egal toți candidații înscriși în cursa electorală și toți votanții și că va fi prezent la confruntarea electorală organizată marți de Televiziunea Română. 'Poziția mea față de dezbater
Prezidențiale2025/ Începe ultima săptămână de campanie electorală
Ultima săptămână de campanie electorală începe luni, la finalul ei, pe data de 4 mai, românii fiind chemați la urne să își aleagă viitorul președinte al țării. Turul I al alegerilor prezidențiale este programat pentru data de 4 mai, iar cel de-al doilea pe 18 mai. Campania electorală pentru alegerile prez
Proiectul privind pensiile magistraților - luni, în plenul Senatului
Plenul Senatului va dezbate, luni, în calitate de for legislativ decizional, proiectul privind pensiile magistraților inițiat de liderii coaliției de guvernare. Raportul Comisiei de muncă, sesizată pe fond, va fi acordat luni dimineață, după ce vineri Comisia juridică a Senatului s-a pronunțat prin aviz asupra proiectului. Camera Deputațil
Senat: Se dezbate moțiunea simplă privind sistemul de pensii semnată de AUR, S.O.S. România și POT
Plenul Senatului va dezbate și vota luni moțiunea simplă privind sistemul de pensii, informează site-ul forului legislativ. Liderul grupului senatorial al AUR, Petrișor Peiu, a depus, săptămâna trecută, în plen, moțiunea simplă intitulată 'Sistemul de pensii - un joc de-a alba-neagra cu viețile părinților și bunicilor noștri', semnată de 45
Prezidențiale2025/Ponta: Recâștigarea încrederii printr-un acord politic privind înghețarea taxelor
Recâștigarea încrederii în guvern prin instituirea unui acord politic privind înghețarea TVA și a celorlalte taxe, oprirea importului de produse agroalimentare din Ucraina, în scopul relansării agriculturii din România și acordarea din nou de facilități în IT, agricultură și construcții sunt principalele măsuri economice din Programu
Radu Miruță: În fața unui atac hibrid asupra democrației, autoritățile statului asistă nepăsătoare
Deputatul USR Radu Miruță este de părere că autoritățile statului asistă 'nepăsătoare' în fața unui atac hibrid asupra democrației, România fiind 'vulnerabilizată intenționat'. Potrivit unui comunicat transmis, duminică, AGERPRES, la patru luni de la anularea alegerilor din decembrie 2024, România rămâne fără măsuri conc
Prezidențiale2025/Ponta: E necesar un restart inclusiv pe zona guvernamentală; trebuie să ieșim din criza economică
Noul președinte ales trebuie să lucreze, până la 1 iunie, cu un nou guvern care să își asume măsuri concrete pentru a ieși din criza economică în care se află țara, guvern care va fi condus de un premier, 'un om competent și care are curaj să facă reforme', pe care partidele aflate la guvernare îl vor accepta, 'chiar dacă le va pica greu l
AUR propune modificarea Legii Curții Constituționale pentru a preveni pe viitor abuzurile electorale
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament un proiect legislativ care vizează modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu scopul de a preveni pe viitor 'abuzurile electorale' și de a restabili încrederea publicului în procesul democratic, informează un comunicat transmis, duminic
Prezidențiale2025/ BEC va prezenta pe 3 și 4 mai datele privind prezența la urne; pe site-ul AEP - urmărite în timp real
Biroul Electoral Central va prezenta, sâmbătă, 3 mai, și duminică, 4 mai, datele privind prezența cetățenilor români la urne la primul tur al alegerilor prezidențiale. Potrivit BEC, datele privind prezența la alegerile prezidențiale vor fi prezentate public după cum urmează: * sâmbătă, la ora 12:30
Prezidențiale2025/Președintele interimar, despre susținerea lui Antonescu în campanie: Omul Ilie Bolojan are dreptul la o opțiune
Președintele interimar Ilie Bolojan nu consideră că a încălcat Constituția când s-a afișat în campania electorală alături de candidatul Alianței ''România Înainte'', Crin Antonescu, acesta afirmând că ''omul Ilie Bolojan are dreptul la o opțiune''. ''Nu am încălc
Funeralii Papa Francisc/Ciolacu, la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif: Ne-am luat rămas bun de la un pastor și un lider
Papa Francisc a avut întotdeauna grijă de semenii săi și a găsit mereu alinare pentru cei suferinzi, a declarat sâmbătă premierul Marcel Ciolacu, care a participat, alături de președintele interimar, Ilie Bolojan, la ceremonia de înmormântare a Suveranului Pontif. ''Cu emoție și recunoștință, am participat astăz
Expoziție cu fotografii AGERPRES şi Moldpres, la Festivalul 'Podul de flori' de la Ungheni; Neacșu: M-au impresionat imaginile din mai 1990
Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Vicepremierul Marian Neacșu s-a arătat impresionat de o expoziție vernisată, sâmbătă, la Ungheni, cu fotografii din perioada podurilor de flori din anul 1990 realizate de Agenția Națională de Presă AGERPRES şi Moldpres. Expoziția a fost deschisă publicului într-un cort din
Vălean, la Ungheni: Podul nu e doar o punte peste apă, e o oportunitate de dezvoltare economică și expresia libertății de mișcare
Trimisul special al AGERPRES, Daniela Malache, transmite: Eurodeputatul Adina Vălean a declarat, sâmbătă, în Piața Independenței din Ungheni, că 'Podul de flori' are o simbolistică sufletească aparte pentru românii de pe ambele maluri ale Prutului, dar reprezintă totodată și o oportunitate de dezvoltare economică.
Prezidențiale2025/ Antonescu: Vreau să fiu președintele României sub mandatul căruia vom serba intrarea Republicii Moldova în UE
Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Candidatul Alianței electorale 'România Înainte' la prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat, sâmbătă, la Ungheni, unde a participat la evenimentele prilejuite de lansarea în execuție a noului pod peste râul Prut, că își dorește să fie președintele României sub manda