Raport comun de admitere la proiectul privind pensiile de serviciu, în comisiile de specialitate din Senat

Comisiile de specialitate din Senat (juridică, pentru muncă şi pentru apărare) au dat, marţi, raport comun favorabil cu amendamente admise şi respinse proiectului de lege iniţiat de Guvern pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.
Majoritatea voturilor exprimate au fost "pentru", înregistrându-se şi nouă voturi împotrivă şi abţineri.
Senatorii AUR s-au abţinut de la vot.
Senatorii au eliminat amendamentul care permitea şefilor ÎCCJ, Parchetului de pe lângă ÎCCJ, DIICOT, DNA, precum şi membrilor aleşi ai CSM să beneficieze de pensia de serviciu, după expirarea unui mandat întreg.
Un alt amendament admis de senatori a fost cel referitor la reţinerea impozitului din venitul de pensii, respectiv a aplicării unei cote de impunere de 15% pentru "ce excede aplicării principiului contributivităţii".
"Pentru partea din venitul din pensii care depăşeşte nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat se aplică cota de impunere de 15%, pentru ce excede aplicării principiului contributivităţii", iar "pentru partea din venitul din pensii mai mică sau egală cu nivelul câştigului salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, din care se deduce plafonul de venit neimpozabil lunar de 2000 de lei, se aplică cota de impunere de 10%", potrivit textului adoptat.
Senatorii şi-au mai însuşit un amendament prin care pensiile de serviciu, inclusiv cea de invaliditate şi cea de urmaş, se actualizează, din oficiu, în fiecare an, cu rata medie anuală a inflaţiei, indicator definitiv, cunoscut la data de 1 ianuarie a fiecărui an în care se face actualizarea şi comunicat de Institutul Naţional de Statistică.
O altă modificare la proiectul de act normativ, admisă de senatori, vizează eliminarea unor sporuri din baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat, printre acestea numărându-se diurnele de deplasare şi de delegare, indemnizaţiile de delegare, detaşare sau transfer, compensaţiile lunare pentru chirie sau valoarea financiară a normelor de hrană şi alocaţiile valorice de hrană.
"Baza de calcul folosită pentru stabilirea pensiei militare de stat este media soldelor/salariilor lunare brute realizate la funcţia de bază în 12 luni consecutive, din ultimii 5 ani de activitate în calitate de militar/poliţist/funcţionar public cu statut special, actualizate la data deschiderii drepturilor de pensie".
O altă modificare la proiectul de act normativ vizează acordarea pensiilor de serviciu la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută de sistemul public de pensii, în cazul personalului din MAE.
"Persoanele pot beneficia, la împlinirea vârstei standard de pensionare prevăzută de sistemul public de pensii, de pensie de serviciu, chiar dacă la data pensionării au altă ocupaţie. În acest caz, pensia de serviciu reprezintă 65% din media salariilor de bază brute lunare în lei, similare în plată, corespunzătoare funcţiei de execuţie deţinute de aceştia anterior încetării activităţii în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe, la care se adaugă 65% din media tuturor indemnizaţiilor şi sporurilor permanente, stabilite în favoarea beneficiarului în ultimele 12 luni de activitate în administraţia centrală a Ministerului Afacerilor Externe, care nu au fost incluse în salariul de bază şi care sunt prevăzute de legislaţia privind salarizarea specifică în vigoare la data înregistrării cererii de acordare a pensiei de serviciu. De această pensie de serviciu pot beneficia numai persoanele cărora le-au încetat raporturile juridice de muncă cu Ministerul Afacerilor Externe din motive neimputabile", potrivit textului admis.
Un alt amendament vizează plafonarea venitului din pensie la venitul avut în perioada de activitate.
"Cuantumul net al pensiilor de serviciu stabilite în baza prevederilor Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, Legii nr. 223/2007 privind Statutul personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea şi al personalului care funcţionează în cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 216/2015 privind acordarea pensiei de serviciu membrilor Corpului diplomatic şi consular al României, Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat nu poate fi mai mare decât 100% din media venitului net corespunzător venitului brut care a constituit baza de calcul al pensiei de serviciu", prevede amendamentul.
Persoanele care îndeplinesc condiţiile pentru obţinerea mai multor pensii de serviciu, reglementate de legi cu caracter special, optează pentru obţinerea uneia dintre acestea, prevede o altă modificare a textului proiectului de lege privind pensiile de serviciu.
Proiectul va intra, miercuri, în dezbaterea plenului Senatului, primă Cameră sesizată. Termenul de adoptare tacită a proiectului este 31 martie. AGERPRES /(AS-autor: Sorinel Peneş, editor: Mihai Simionescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Proiect USR: Introducerea evaluării judecătorilor de la Înalta Curte; consultarea barourilor în evaluarea magistraților
Uniunea Salvați România a depus la Parlament un proiect de lege de modificare a Legii nr. 303/2022 privind statutul judecătorilor și procurorilor, care vizează inclusiv introducerea evaluării judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție și consultarea barourilor locale în procesul de evaluare a magistraților. 'Având &icir
Prezidențiale2025/Cristian Pîrvulescu: Campania electorală din aprilie 2025 - negativă, tensionată și marcată de un discurs cu tendințe violente
Campania electorală din aprilie 2025 nu a fost constructivă sau moderată, ci dimpotrivă a accentuat criza de încredere și a reflectat polarizarea și frustrarea, afirmă analistul politic Cristian Pîrvulescu, care apreciază că aceasta s-a desfășurat într-un climat tensionat, dar predictibil, marcat de polarizare, mesaje naționaliste și o competiție st
Ciolacu anunță lansarea Platformei naționale de raportare unică în învățământul superior
Guvernul lansează, miercuri, Platforma națională de raportare unică în învățământul superior, un sistem modern care va crește digitalizarea în domeniul educației, a precizat premierul Marcel Ciolacu.
Marcel Ciolacu: Achiziționăm 12 trenuri electrice de metrou; proiecte de un miliard de lei, finanțate pe bani europeni
Guvernul va aproba, miercuri, achiziționarea a 12 trenuri electrice de metrou, proiecte în valoare de un miliard de lei, finanțate pe bani europeni, a anunțat premierul Marcel Ciolacu.
Tîlvăr: România beneficiază de cele mai solide garanții de securitate din întreaga sa istorie
Ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, a declarat miercuri, la Craiova, că România, ca membru al NATO și al Uniunii Europene, 'beneficiază de cele mai solide garanții de securitate din întreaga sa istorie'. Tîlvăr a menționat că, în 2024, execuția bugetară a fost de aproape 100%, iar anul acesta buget
Cseke Attila: Alocăm aproape 14 milioane lei pentru consolidarea seismică a trei unități de învățământ
Ministerul Dezvoltării alocă 13.859.511 lei pentru consolidarea seismică a trei unități de învățământ din Teleorman și Argeș, a anunțat ministrul Cseke Attila. Astfel, Ministerul Dezvoltării alocă peste 3,2 milioane de lei pentru construirea unei grădinițe cu program în comuna Islaz din județul Teleorman, iar aproape 3 milioane de lei sunt re
Guvern: Nota de fundamentare a achiziției a 12 trenuri de metrou pentru Magistrala 'Gara de Nord-Străulești', pe agenda ședinței de miercuri
Proiectul de lege pentru ratificarea Protocolului între guvernele României și Turciei în domeniul Educației semnat la Ankara la 21 mai 2024 și proiectul de aprobare a Hotărârii de Guvern pentru aprobarea Notei de fundamentare pentru achiziția a 12 trenuri electrice de metrou pentru Magistrala 4 - 'Gara de Nord - Străulești' se numără p
CSAT se reunește în ședință; participarea României la Planul de Răspuns European și proiectul de lege a apărării naționale - pe ordinea de zi
Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) se reunește, miercuri, la Palatul Cotroceni, pe ordinea de zi figurând, printre altele, participarea României la Planul de Răspuns European - Readiness 2030 și proiectul de lege a apărării naționale. Pe 23 aprilie, Administrația Prezidențială a anunțat că președintele interimar Ilie Boloja
30 de ani de la înființarea Batalionului 20 Infanterie 'Dolj'; Ilie Bolojan și Angel Tîlvăr - prezenți la ceremonia de la Craiova
Președintele interimar Ilie Bolojan și ministrul Apărării Naționale, Angel Tîlvăr, vor participa, miercuri, la Craiova, la ceremonia dedicată împlinirii a 30 de ani de la înființarea Batalionului 20 Infanterie 'Dolj', din cadrul Brigăzii Multinaționale Sud-Est. Evenimentul este programat de la ora 10:00.
Prezidențiale2025/ LIVE UPDATE Dezbatere ''Un preşedinte pentru România''
Televiziunea Română organizează, marți, în Sala Unirii de la Palatul Cotroceni, dezbaterea electorală finală ''Un Președinte pentru România'', la care au fost invitați să participe toți candidații la alegerile prezidențiale. De la dezbatere lipsește președintele AUR, George Simion. UPDATE O
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Nicușor Dan își cere scuze de la alegătorii contracandidaților: Am vrut să răspund unei șicane
Candidatul independent Nicușor Dan și-a cerut scuze, marți seara, după ce în cadrul dezbaterii electorale de la Palatul Cotroceni a declarat că nu ar trebui acordată 'așa de multă importanță candidaturii' lui Daniel Funeriu. Edilul general făcuse această apreciere după ce Funeriu susținuse că ar fi primit mai multe telefoane prin
Prezidențiale2025/ Ludovic Orban: Nu l-am sunat pe Daniel Funeriu; nu am discutat cu Nicușor Dan despre conducerea SRI
Președintele partidului Forța Dreptei, Ludovic Orban, a precizat marți seara că nu l-a sunat pe Daniel Funeriu și nu a discutat nimic cu Nicușor Dan despre conducerea Serviciului Român de Informații. 'Este o minciună gogonată! Nu l-am sunat pe Daniel Funeriu și nu am vorbit cu el niciodată de când și-a depus candidatura. Nu am
Prezidențiale2025 - dezbatereTV/Predoiu despre Mircea Vulcănescu și Radu Gyr: Să distingem între elemente de condamnat și contribuția la cultură
Candidatul Partidului Liga Acțiunii Naționale (PLAN) la alegerile prezidențiale, Silviu Predoiu, a afirmat, marți seară, referindu-se la Mircea Vulcănescu și Radu Gyr, că, 'într-o lume normală', ar trebui făcută o distincție între elementele care sunt de condamnat în activitatea lor și contribuția acestora la cultură.
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/ Antonescu: E important ca procesul democratic să fie real și complet în România cu ocazia alegerilor
Candidatul Alianței electorale ''România, Înainte!'' la alegerile prezidențiale, Crin Antonescu, a declarat, marți, că este important ca procesul democratic să fie real și complet în România cu ocazia alegerilor din 4 mai. El a fost întrebat, la dezbaterea organizată de Televiziunea Română la
Prezidențiale2025 - dezbatere TV/Silviu Predoiu ar apela într-o situație complicată la conducerea CE, președinții SUA și Turciei
Candidatul Partidului Liga Acțiunii Naționale (PLAN) la alegerile prezidențiale, Silviu Predoiu, spune că, într-o situație complicată pentru țară, ar apela la conducerea Comisiei Europene, la președintele SUA, Donald Trump, și la președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, punctând că 'nu ar fi rău' să aibă în agendă și telefonul președintel