logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Ramona Porumb: Bugetul Sectorului 1, neavizat de comisiile de specialitate

Imagine din galeria Agerpres

Viceprimarul Sectorului 1 Ramona Porumb a declarat, vineri, că proiectul de buget pe acest an nu a fost avizat de comisiile de specialitate ale Consiliului Local întrucât pentru Direcţia de Mediu lipsesc obiectivele de investiţii, iar directorii nu s-au prezentat la dezbateri pentru a explica pe ce vor cheltui banii.

"Comisia de buget şi Comisia juridică nu au acordat, ieri, aviz pentru proiectul de buget, pentru că, în cadrul Direcţiei de Mediu, nu apare detaliată, aşa cum obligă legea, lista obiectivelor de investiţii. Deci, din punctul nostru de vedere, până când directorul economic, respectiv Direcţia de mediu, nu transmite un document oficial către cele două comisii, bugetul nu întruneşte condiţiile de legalitate. Şi, în acelaşi timp, aşteptăm, directorii, în continuare, să explice Consiliului Local ce este cu aceste sume, care este viziunea lor şi strategia de dezvoltare a Sectorului 1", a precizat Porumb, într-o conferinţă de presă.

Viceprimarul PNL a precizat că există obiecţii şi în ceea ce priveşte bugetul pentru Administraţia Domeniului Public, care prevede o sumă "foarte mare", de 190 de milioane lei.

"Dacă ne uităm în anul electoral al administraţiei precedente o să observăm că era la 160 de milioane, un buget veşnic criticat de primarul în funcţie. Deci primarul Armand îl depăşeşte până şi pe domnul fost primar Tudorache în ceea ce înseamnă bugetarea sumelor la ADP Sector 1", a explicat Porumb.

Potrivit acesteia, în bugetul actual se face şi "un balet al studiilor de fezabilitate". "Peste 47 de milioane de lei, bugetate în al treilea an de mandat, an în care un primar responsabil demarează principale proiecte de investiţii în sectorul pe care îl administrează după ce şi-a realizat toate studiile, licitaţii ş.a.m.d. Însă, primarul Armand anul acesta toacă banii pe hârtii. Peste 47 de milioane de lei pe studii de fezabilitate şi servicii de consultanţă. O să observăm aceste firme care obţin aceste servicii de consultanţă. Vă dau câteva exemple, concurs de soluţii la Gara de Nord pentru zona pietonală, ţinând cont că toată zona pietonală şi cea de carosabil ţine de Administraţia străzilor Primăriei Capitalei, (...) studii de fezabilitate de 5 milioane de lei pentru construirea unei săli polivalente, poate ne spune şi pe ce teren şi exemplele pot continua", a susţinut Ramona Porumb.

 

Foto: (c) SIMION MECHNO / AGERPRES FOTO


Consilierul local liberal Daniel Ciungu a criticat-o, la rândul său, pe Clotilde Armand, arătând că aceasta încearcă să inducă ideea activitatea îi este blocată de Consiliul Local.

"Ca în fiecare an, deşi doamna primar a încercat să inducă ideea că Consiliul Local îi blochează activitatea şi blochează votarea bugetului, noi ne-am făcut datoria, am invitat toţi directorii care doresc buget, care au cerut bani de la Consiliul Local, i-am invitat la discuţii. Pentru a înţelege exact de ce dau bani, să vedem documentaţia, să analizăm dacă sumele sunt reale sau dacă sunt realizabile de fapt, pentru că de multe ori ne-am trezit că alocăm anumite sume pe care le blocăm în buget şi la finalul anului nu sunt cheltuite. Şi, desigur, vom aduce amendamente care să echilibreze bugetul, care să se apropie mai mult de realitate. Însă sunt trei direcţii de la care nu am primit răspunsuri - Direcţia de Investiţii, ADP şi Direcţia de Mediu. În total sunt 1,1 miliarde de lei, bani ceruţi de aceste direcţii, care nu sunt explicaţi către Consiliul Local", a explicat consilierul PNL.

Potrivit acestuia, Armand ar vrea ca bugetul să fie votat "în orb". "În ultimii ani, nu numai că nu a executat. Au fost foarte multe probleme, am dat exemplul ADP, dar mai sunt alte zeci de proiecte unde banii s-au evaporat şi nu se vede nimic în viaţa de zi cu zi a cetăţeanului. Desigur că vom vota bugetul, dar avem nevoie de mai mult timp pentru a putea face amendamentele. Dacă nu primim documente de la Primărie, noi nu putem înţelege. Cu alte cuvinte, fiţi convinşi că nu vom lăsa 40 de milioane la Mediu dacă nu avem explicaţie. Întrebarea este unde putem duce aceşti bani, pentru că în Primărie nu sunt proiecte care să poată absorbi acei bani. După aceea, la ADP, vrem să lăsăm 190 de milioane de lei ca să se planteze încă 600.000 de copaci uscaţi?", a transmis Daniel Ciungu. AGERPRES/(A - autor: Sorinel Peneş, editor: Claudia Stănescu, editor online: Gabriela Badea) 

 

* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO 

Afisari: 2

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic 07-02-2025 21:18

Elena Lasconi spune că Nicușor Dan și Călin Georgescu reprezintă amândoi mirajul 'independentului salvator'

Președinta USR, Elena Lasconi, a apreciat, vineri, că atât primarul Capitalei, Nicușor Dan, cât și fostul candidat la prezidențiale Călin Georgescu reprezintă mirajul 'independentului salvator'. 'Eu nu înțeleg calculul pe care l-a făcut Nicușor Dan, dacă are un calcul. Nu știu dacă are un calcul. Mirajul acesta al

Politic 07-02-2025 21:10

Bolojan: Cred că săptămâna viitoare va fi un Birou comun al Parlamentului pentru cererea de suspendare a președintelui Iohannis

Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a declarat vineri seara că este posibil ca, săptămâna viitoare, Birourile permanente ale celor două Camere ale Parlamentului să se reunească pentru solicitarea privind suspendarea din funcție a președintelui Klaus Iohannis, el reiterând că aceasta reprezintă 'un joc politic'. 'Cele

Politic 07-02-2025 19:35

Cristian Popescu Piedone - numit în funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor

Cristian - Victor Popescu Piedone a fost numit în funcția de președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), printr-o decizie a prim-ministrului Marcel Ciolacu. Decizia a fost publicată vineri în Monitorul Oficial. Cristian Popescu Piedone, fost primar al Sectorului 5, a candidat la aleger

Politic 07-02-2025 18:33

România, alături de alte 11 state, solicită G7 măsuri pentru a reduce veniturile Rusiei din transportul de energie

Miniștrii de Externe din Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Islanda, Irlanda, Letonia, Lituania, Norvegia, Polonia, România și Suedia solicită, într-o scrisoare comună, statelor G7 să ia măsuri suplimentare pentru a reduce veniturile obținute de Federația Rusă din vânzarea transportatorilor săi de energie. 'Cu aceste ve

Politic 07-02-2025 15:44

Premierul - întrevedere cu delegația FMI: Stabilitatea macroeconomică, investițiile și continuarea reformelor, obiective ale Guvernului

Menținerea stabilității macroeconomice, ritmul susținut al investițiilor și continuarea reformelor sunt obiectivele Guvernului pentru acest an, a afirmat, vineri, premierul Marcel Ciolacu, la o întâlnire cu delegația Fondului Monetar Internațional, care a avut loc la Palatul Victoria. 'Bugetul recent aprobat în Parlament

Politic 07-02-2025 15:36

George Simion: Voi fi alături de românii care participă la acțiunea de boicot față de marile lanțuri de hipermarketuri

Președintele AUR, George Simion, a anunțat, vineri, că va protesta în 10 februarie față de ceea ce a numit 'abuzurile' marilor lanțuri de hipermarketuri și îi cheamă pe români să i se alăture. 'Pe 10 februarie, mă alătur românilor care spun 'Destul!' abuzurilor marilor lanțuri de hipermarketuri care

Politic 07-02-2025 14:28

Zamfir: Consultări pentru reglementarea unor măsuri de protecție pentru clienții din tranzacțiile imobiliare

Social-democrații, alături de partenerii din coaliția de guvernare, vor organiza, începând de marți, la Parlament, consultări publice în vederea reglementării unor măsuri de protecție pentru clienții care încheie acte de vânzare-cumpărare cu dezvoltatorii imobiliari, a anunțat, vineri, liderul grupului PSD din Senat, Daniel Zamfir.

Politic 07-02-2025 12:49

Sălaj: Un prefect liberal îi va lua locul celui de la UDMR

Filiala Sălaj a PNL va nominaliza persoana care îl va înlocui ca prefect al județului pe actualul prefect, Dari Toma, numit în funcție în urmă cu patru ani, cu susținerea UDMR. Deputatul Lucian Bode a precizat, vineri într-o conferință de presă, că persoana care va ocupa această funcție va fi stabilită în cu

Politic 06-02-2025 21:31

Bolojan: Menținerea României după alegerile prezidențiale pe o direcție proeuropeană și proatlantică - o prioritate

Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a evidențiat, joi, că una dintre prioritățile României este menținerea țării după alegerile prezidențiale pe o direcție proeuropeană și proatlantică, fiind un pol de stabilitate în estul Uniunii Europene. Ilie Bolojan a participat, joi seara, la evenimentul Camerei de Comerț și Industrie Rom&ac

Politic 06-02-2025 20:41

Prezidențiale2025/Elena Lasconi: Nicușor Dan e foarte încăpățânat; Ponta 'probabil așteaptă să fie invalidat' Călin Georgescu

Președintele USR, Elena Lasconi, și-a reiterat joi intenția de a candida la alegerile prezidențiale din luna mai, menționând că are susținerea partidului și că sunt false informațiile privind un sprijin din partea europarlamentarului Vlad Voiculescu pentru Nicușor Dan. 'Nicușor Dan este un tip foarte încăpățânat și c&acir

Politic 06-02-2025 19:54

MAE: Robert Waltl - laureatul Premiului Național ''Ambasador Mihnea Constantinescu''

Robert Waltl, personalitate propusă de Jewish Cultural Center Ljubljana, este laureatul Premiului Național ''Ambasador Mihnea Constantinescu'' pentru merite deosebite în combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării și discursului instigator la ură, distincție acordată joi, informează MAE. La eveniment a fost pre

Politic 06-02-2025 18:17

Furt artefacte/ Corpul de control al premierului a constatat deficiențe în urma verificărilor efectuate la MNIR și la Ministerul Culturii

Corpul de control al prim-ministrului a constatat ''deficiențe sau lacune legislative'' în ceea ce privește protejarea patrimoniului cultural, precum și ''abateri'' de la respectarea cadrului juridic ce reglementează exportul temporar de bunuri culturale mobile clasate, potrivit unei sinteze a verificărilor întreprinse &ici

Politic 06-02-2025 17:16

VIDEO Reuniune a unui grup de evaluare din cadrul OCDE - găzduită în luna iunie, la București

Bucureștiul va găzdui în luna iunie o reuniune a Grupului de evaluare inter pares pentru schimbul de informații la cerere al Forumului Global privind transparența și schimbul de informații în scopuri fiscale al OCDE. Conform unui memorandum adoptat joi de Guvern, evenimentul va avea loc la Centrul Internațional de Conferințe al Cam

Politic 06-02-2025 15:25

VIDEO Constantin: Trei proiecte de investiții ce vizează tranziția verde, aprobate de Guvern; unul este destinat Metrorex

Guvernul a aprobat, joi, trei proiecte de investiții care vizează tranziția verde în valoare de aproape 89 milioane de lei, a informat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin, care a precizat că finanțarea se va face cu fonduri obținute în urma scoaterii la licitație a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră.

Politic 06-02-2025 14:54

Sondaj: 15% dintre bucureșteni ar susține candidatura și l-ar și vota la prezidențiale pe Nicușor Dan

15% dintre bucureșteni ar susține o posibilă candidatură a primarului general Nicușor Dan la prezidențiale și l-ar și vota, în timp ce 38% nu susține o astfel de candidatură, potrivit unui sondaj de opinie realizat de FlashData în perioada 3-5 ianuarie. La întrebarea ''cum priviți o posibilă candidatură a lu