USR solicită refacerea OUG privind completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei regenerabile

Uniunea Salvaţi România solicită guvernanţilor stoparea publicării în Monitorul Oficial şi refacerea ordonanţei de urgenţă pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile, acuzând faptul că Guvernul PSD-PNL a emis în seara de dinaintea vacanţei de Ziua Naţională o ordonanţă de urgenţă care "inventează o nouă taxă în plină criză energetică: taxa pe soare".
Potrivit unui comunicat al USR, "taxa pe soare" vizează cetăţenii şi firmele care au investit în panouri fotovoltaice, produc curent şi îl consumă în propria gospodărie sau firmă.
"Cetăţenii şi firmele vor fi obligaţi de stat să monteze contoare speciale, diferite de contoarele legate la reţelele naţionale de energie, doar pentru a putea fi taxaţi pentru energia produsă de ei, consumată tot de ei", se susţine în comunicat.
În context, Cristian Ghinea, coordonatorul Departamentului de Politici Publice al USR, afirmă că măsura a fost luată de Guvern pentru a proteja "monopolul şi piaţa captivă a companiilor energetice".
"România este un stat european care doreşte să treacă pe energie verde cât mai mult posibil. Primim şi o grămadă de bani europeni pentru asta, pe care PSD şi PNL nu sunt în stare să îi investească. Acum, inventează o nouă taxă, pentru a opri românii să devină prosumatori. De ce? Pentru că monopolul şi piaţa captivă a companiilor energetice de stat trebuie protejate. Chiar cu preţul sacrificării producţiei de energie în plină criză energetică", spune Cristian Ghinea.
Faţă de cele menţionate, USR cere stoparea publicării în Monitorul Oficial a acestei ordonanţe de urgenţă, considerând că pune în pericol toate ţintele de investiţii în energie regenerabilă.
"Statul ar trebui să încurajeze cetăţenii şi firmele să devină prosumatori şi să elimine birocraţia în domeniu. Cumulând puterea mică a celor mulţi, vom putea asigura mai repede independenţa energetică a ţării şi vom creşte potenţialul de export de energie. În ultimii ani, 23.785 de prosumatori au ridicat instalaţii cu o putere de peste 213 MW. Este cea mai mare investiţie în energie din România din ultimii ani şi a fost făcută de mulţi cetăţeni şi companii, din banii lor: peste 200 de milioane de euro (estimare)", se afirmă în comunicat.
În schimb, susţin reprezentanţii USR, Ministerul Energiei nu este în stare să folosească banii europeni din două surse de finanţare importante: "500 de milioane de euro din PNRR (negociate de USR) pentru panouri fotovoltaice; 1,4 miliarde de euro are România din Fondul de Modernizare al UE".
Marţi, Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă pentru completarea cadrului legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.
"Acest act normativ a contribuit la îndeplinirea obiectivelor de reducere a gazelor cu efect de seră într-un mod cât mai rentabil, cu mixuri energetice cu capacitatea specifică de producere a energiei din surse regenerabile de care ţara noastră dispune. În plus, pentru promovarea utilizării energiei din surse regenerabile, pentru următorii ani până în 2030, se accelerează implementarea proiectelor de investiţii care sunt realizate prin finanţarea prevăzută prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, componenta 6, respectiv componenta energie", a declarat Cărbunaru, într-o conferinţă de presă la Palatul Victoria.
Prin acelaşi act normativ, a adăugat el, ordonanţa de urgenţă stabileşte scheme de sprijin pentru energia din surse regenerabile, stabilitatea sprijinului financiar, calcularea ponderii energiei din surse regenerabile, precum şi o procedură de notificare simplă pentru racordările la reţea ale instalaţiilor, alături de adoptarea pe scară largă a utilizării energiei din surse regenerabile în sectoare precum transporturi, prosumatori sau comunităţi de energie din surse regenerabile. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Simona Aruştei)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ambasadorul Germaniei la București a primit Ordinul de onoare al Comunităților Evreiești din România
Ambasadorul Germaniei la București, Peer Gebauer, a fost distins marți cu Ordinul de onoare al Comunităților Evreiești din România drept recunoaștere a angajamentului său pentru promovarea vieții evreiești, combaterea antisemitismului și apărarea valorilor democratice și europene în țara noastră. 'Ordinul de onoare al Comunităț
Prezidențiale2025/ BEC: 175 de decizii de admitere a plângerilor despre materiale publicitare politice, în perioada 4 - 12 aprilie
Biroul Electoral Central (BEC) a informat marți că în perioada 4 - 12 aprilie au fost emise 175 de decizii de admitere a plângerilor care vizau materiale publicitare politice cu conținut ilegal, respectiv 104 decizii de respingere. Din cele 175 de decizii de admitere a plângerilor, 41 au vizat materiale publicitare politice c
Prezidențiale2025/ Antonescu: Nu am avut nicio relație cu Securitatea decât în calitate de urmărit; declarația să fie făcută publică
Candidatul Alianței 'România Înainte', Crin Antonescu, a declarat marți că nu a avut nicio relație cu fosta Securitate decât în calitate de urmărit și a cerut ca declarația sa de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) să fie făcută publică. 'Nu am fost niciodată, sub nicio formă
Premierul - întrevedere cu delegația Congresului SUA: România este interesată de consolidarea relației bilaterale excelente cu SUA
România este interesată de consolidarea relației bilaterale excelente cu SUA și cu reprezentanții Congresului, instituție cu rol activ pentru dezvoltarea Parteneriatului Strategic România-SUA, a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu în cadrul întrevederii pe care a avut-o, marți, la Palatul Victoria, cu o delegație a Congresului Statelor Unite
Prezidențiale2025/INTERVIU Crin Antonescu: Proiectul meu de țară - România pe deplin occidentalizată
Candidatul Alianței 'România Înainte', Crin Antonescu, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că proiectul său de țară este România pe deplin occidentalizată, subliniind că este nevoie de schimbări în ceea ce privește clasa politică. 'Nu avem o altă clasă politică să aducem din altă parte. Treb
Țuțuianu: Resursele financiare pentru funcționarea independentă a AMPIP timp de doi ani sunt asigurate
Resursele financiare pentru funcționarea independentă a Agenției pentru Monitorizarea Performanței Întreprinderilor Publice (AMPIP) sunt asigurate pentru o perioadă de doi ani, fondurile care s-au strâns în acest sens din tariful de monitorizare a întreprinderilor publice fiind de 82 de milioane de lei, a declarat secretarul adjunct al Secreta
Moșteanu (USR) a transmis delegației SUA că Programul Visa Waiver rămâne o prioritate pentru România
Programul Visa Waiver rămâne 'o prioritate' pentru România, a precizat liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, marți, în cadrul discuțiilor cu reprezentanții delegației Congresului Statelor Unite, aflată într-o vizită oficială în România. 'Programul Visa Waiver rămâne o prioritate pentru U
Camera Deputaților/ Moțiunea simplă împotriva ministrului de Externe - restituită inițiatorilor
Biroul permanent al Camerei Deputaților a restituit, marți, inițiatorilor o moțiune simplă depusă împotriva ministrului Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu. Moțiunea simplă inițiată de AUR și POT împotriva ministrului Emil Hurezeanu a fost depusă marți la Camera Deputaților, iar Biroul permanent a decis că textul nu respectă prevede
Cazanciuc, după întâlnirea cu delegația SUA: Am discutat cu harta strategică pe masă rolul și locul României în Europa
Robert Cazanciuc (PSD), vicepreședinte al Senatului, a afirmat marți că a prezentat delegației de congresmeni din SUA prezentă la București o hartă cu rolul și locul României în Europa și că discuțiile au avut loc cu harta strategică pe masă. El a explicat, după întâlnirea de la Parlament cu cei opt membri ai Congresulu
Neacșu: Ghidul OCDE-principalul standard pentru elaborarea unor reglementări eficiente pentru guvernanța întreprinderilor de stat
Reforma guvernanței corporative rămâne una dintre prioritățile Guvernului, iar Ghidul OCDE reprezintă principalul standard pentru elaborarea unor cadre instituționale și de reglementare eficiente pentru proprietatea și guvernanța întreprinderilor de stat, a declarat vicepremierul Marian Neacșu. Acesta a participat marți, la Palatul
Simion - întrevedere cu membri ai delegației SUA: M-am asigurat că știu totul despre lovitura dată democrației
Președintele AUR, George Simion, a avut marți o întrevedere cu Anna Paulina Luna, membră a Camerei Reprezentanților a SUA din partea statului Florida, reprezentantă a Partidului Republican, întâlnirea având loc în contextul vizitei oficiale în România a unei delegații americane. Potrivit unui comunicat
Prezidențiale2025/ BEC: Persoanele fizice care postează repetitiv în online materiale de propagandă electorală - actori politici
Biroul Electoral Central (BEC) susține că persoanele fizice care nu dețin funcții elective ori alte funcții publice și care postează pe conturile personale, deschise pe platformele online foarte mari, în mod preponderent și repetitiv, materiale de propagandă electorală dobândesc calitatea de actori politici cu potențial de influențare a electoratului și a
Suciu, după întâlnirea cu delegația SUA: Anularea alegerilor, ca o discuție liberă despre situația politică
Discuțiile senatorilor și deputaților români cu delegații Congresului SUA au vizat aspecte ale diplomației parlamentare, iar tema anulării alegerilor prezidențiale de anul trecut a fost abordată ca 'o discuție liberă despre situația politică din România', a declarat la finalul discuțiilor vicepreședintele Camerei Deputaților, Daniel Suciu.
Cameră/ Comisia pentru cultură: Anul 2027 se instituie ca 'Anul Ion I.C. Brătianu'
Comisia pentru cultură a Camerei Deputaților a dat, marți, cu unanimitate de voturi, raport de adoptare unui proiect de lege care prevede instituirea anului 2027 ca 'Anul Ion I.C. Brătianu'. 'Se instituie anul 2027 ca 'Anul Ion I.C. Brătianu' în România. Cu prilejul sărbătoririi 'Anului Ion I.C. Brătianu'
Președintele interimar Bolojan - întâlnire cu membri ai Congresului SUA: România a învățat lecțiile necesare în alegerile trecute
România a învățat lecțiile necesare și instituțiile statului sunt angajate să asigure desfășurarea corectă și transparentă a alegerilor, în deplin acord cu standardele democratice, a afirmat președintele interimar Ilie Bolojan, marți, la întâlnirea cu opt membri ai Congresului SUA primiți la Cotroceni. Potrivit un