VIDEO Firmele de curierat vor raporta la ANAF detalii referitoare la persoanele ce au plătit ramburs produsele comandate online

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, afirmă că prevederea conform căreia firmele de curierat ar urma să raporteze la ANAF detalii referitoare la persoanele care au plătit ramburs pentru produsele comandate online vizează o colectare mai bună a taxelor şi impozitelor.
Prevederea se află în Ordonanţa de urgenţă aprobată, miercuri, de Guvern cu privire la facilitatea temporară a scutirii de la plata impozitului şi a taxelor pentru majorarea voluntară a salariului minim cu 200 de lei.
"Avem în România, după cum aţi văzut, o creştere economică importantă, dar rămâne această provocare a colectării de taxe şi impozite şi aici, din păcate, nu stăm la fel de bine, ca atare eforturile pe care Guvernul trebuie să le facă şi în conformitate cu obligaţiile pe care le are la nivel european şi în conformitate cu potenţialul pe care România îl deţine în acest sens să facă toate demersurile legale astfel încât taxele şi impozitele să fie plătite de toată lumea. Practic, putem să privim acest mod de a gestiona această chestiune într-un mod similar cu ceea ce se întâmplă cu Radarul Mărfurilor. Practic, reglementarea în această zonă nu face decât să ajute statul român să poată colecta taxele şi impozitele de care este nevoie ca bugetul naţional să poată furniza serviciile pe care cetăţenii români le aşteaptă", a explicat Cărbunaru, la finalul şedinţei de Guvern.
El s-a declarat convins că normele de aplicare vor detalia procedura în acest caz.
"O astfel de măsură, alături de alte măsuri care deja de la 1 aprilie se aplică în relaţia business to business şi care de la 1 iulie vor deveni obligatorii în România, mă refer aici la factura electronică, va contribui alături de alte măsuri, inclusiv digitalizarea ANAF, la posibilitatea ca statul român să poată colecta taxele inclusiv din zona comerţului care se efectuează, aşa cum se întâmplă în orice ţară civilizată", a afirmat Cărbunaru.
El a fost chestionat dacă a fost solicitată o opinie de la protecţia datelor.
"Ca fiecare act normativ pe care îl discutăm în Guvernul României, toate avizele necesare sunt luate de la iniţiatorii care fac acest demers. Din câte cunosc, nu sunt observaţii pe acest proiect nici de la Ministerul Muncii, nici de la Ministerul Justiţiei, nici de la Consiliul Legislativ. Avem de asemenea avize de la Ministerul Sănătăţii, Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, Autoritatea Naţională de Supraveghere a prelucrării Datelor cu Caracter Personal, inclusiv Consiliul Economic şi Social", a arătat Cărbunaru.
Purtătorul de cuvânt al Executivului a indicat că, după publicarea în Monitorul Oficial a Ordonanţei care cuprinde şi reglementarea în zona comerţului electronic, intrarea în vigoare se va face la data menţionată în actul normativ.
El a mai afirmat că există o diferenţă destul de mare între taxele pe care Guvernul ar urma să le încaseze şi cele încasate. AGERPRES/(A-autor: Florentina Peia, editor: Mihai Simionescu, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Ambasadorul Germaniei la București a primit Ordinul de onoare al Comunităților Evreiești din România
Ambasadorul Germaniei la București, Peer Gebauer, a fost distins marți cu Ordinul de onoare al Comunităților Evreiești din România drept recunoaștere a angajamentului său pentru promovarea vieții evreiești, combaterea antisemitismului și apărarea valorilor democratice și europene în țara noastră. 'Ordinul de onoare al Comunităț
Prezidențiale2025/ BEC: 175 de decizii de admitere a plângerilor despre materiale publicitare politice, în perioada 4 - 12 aprilie
Biroul Electoral Central (BEC) a informat marți că în perioada 4 - 12 aprilie au fost emise 175 de decizii de admitere a plângerilor care vizau materiale publicitare politice cu conținut ilegal, respectiv 104 decizii de respingere. Din cele 175 de decizii de admitere a plângerilor, 41 au vizat materiale publicitare politice c
Prezidențiale2025/ Antonescu: Nu am avut nicio relație cu Securitatea decât în calitate de urmărit; declarația să fie făcută publică
Candidatul Alianței 'România Înainte', Crin Antonescu, a declarat marți că nu a avut nicio relație cu fosta Securitate decât în calitate de urmărit și a cerut ca declarația sa de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) să fie făcută publică. 'Nu am fost niciodată, sub nicio formă
Premierul - întrevedere cu delegația Congresului SUA: România este interesată de consolidarea relației bilaterale excelente cu SUA
România este interesată de consolidarea relației bilaterale excelente cu SUA și cu reprezentanții Congresului, instituție cu rol activ pentru dezvoltarea Parteneriatului Strategic România-SUA, a afirmat prim-ministrul Marcel Ciolacu în cadrul întrevederii pe care a avut-o, marți, la Palatul Victoria, cu o delegație a Congresului Statelor Unite
Prezidențiale2025/INTERVIU Crin Antonescu: Proiectul meu de țară - România pe deplin occidentalizată
Candidatul Alianței 'România Înainte', Crin Antonescu, a declarat, într-un interviu acordat AGERPRES, că proiectul său de țară este România pe deplin occidentalizată, subliniind că este nevoie de schimbări în ceea ce privește clasa politică. 'Nu avem o altă clasă politică să aducem din altă parte. Treb
Țuțuianu: Resursele financiare pentru funcționarea independentă a AMPIP timp de doi ani sunt asigurate
Resursele financiare pentru funcționarea independentă a Agenției pentru Monitorizarea Performanței Întreprinderilor Publice (AMPIP) sunt asigurate pentru o perioadă de doi ani, fondurile care s-au strâns în acest sens din tariful de monitorizare a întreprinderilor publice fiind de 82 de milioane de lei, a declarat secretarul adjunct al Secreta
Moșteanu (USR) a transmis delegației SUA că Programul Visa Waiver rămâne o prioritate pentru România
Programul Visa Waiver rămâne 'o prioritate' pentru România, a precizat liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, marți, în cadrul discuțiilor cu reprezentanții delegației Congresului Statelor Unite, aflată într-o vizită oficială în România. 'Programul Visa Waiver rămâne o prioritate pentru U
Camera Deputaților/ Moțiunea simplă împotriva ministrului de Externe - restituită inițiatorilor
Biroul permanent al Camerei Deputaților a restituit, marți, inițiatorilor o moțiune simplă depusă împotriva ministrului Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu. Moțiunea simplă inițiată de AUR și POT împotriva ministrului Emil Hurezeanu a fost depusă marți la Camera Deputaților, iar Biroul permanent a decis că textul nu respectă prevede
Cazanciuc, după întâlnirea cu delegația SUA: Am discutat cu harta strategică pe masă rolul și locul României în Europa
Robert Cazanciuc (PSD), vicepreședinte al Senatului, a afirmat marți că a prezentat delegației de congresmeni din SUA prezentă la București o hartă cu rolul și locul României în Europa și că discuțiile au avut loc cu harta strategică pe masă. El a explicat, după întâlnirea de la Parlament cu cei opt membri ai Congresulu
Neacșu: Ghidul OCDE-principalul standard pentru elaborarea unor reglementări eficiente pentru guvernanța întreprinderilor de stat
Reforma guvernanței corporative rămâne una dintre prioritățile Guvernului, iar Ghidul OCDE reprezintă principalul standard pentru elaborarea unor cadre instituționale și de reglementare eficiente pentru proprietatea și guvernanța întreprinderilor de stat, a declarat vicepremierul Marian Neacșu. Acesta a participat marți, la Palatul
Simion - întrevedere cu membri ai delegației SUA: M-am asigurat că știu totul despre lovitura dată democrației
Președintele AUR, George Simion, a avut marți o întrevedere cu Anna Paulina Luna, membră a Camerei Reprezentanților a SUA din partea statului Florida, reprezentantă a Partidului Republican, întâlnirea având loc în contextul vizitei oficiale în România a unei delegații americane. Potrivit unui comunicat
Prezidențiale2025/ BEC: Persoanele fizice care postează repetitiv în online materiale de propagandă electorală - actori politici
Biroul Electoral Central (BEC) susține că persoanele fizice care nu dețin funcții elective ori alte funcții publice și care postează pe conturile personale, deschise pe platformele online foarte mari, în mod preponderent și repetitiv, materiale de propagandă electorală dobândesc calitatea de actori politici cu potențial de influențare a electoratului și a
Suciu, după întâlnirea cu delegația SUA: Anularea alegerilor, ca o discuție liberă despre situația politică
Discuțiile senatorilor și deputaților români cu delegații Congresului SUA au vizat aspecte ale diplomației parlamentare, iar tema anulării alegerilor prezidențiale de anul trecut a fost abordată ca 'o discuție liberă despre situația politică din România', a declarat la finalul discuțiilor vicepreședintele Camerei Deputaților, Daniel Suciu.
Cameră/ Comisia pentru cultură: Anul 2027 se instituie ca 'Anul Ion I.C. Brătianu'
Comisia pentru cultură a Camerei Deputaților a dat, marți, cu unanimitate de voturi, raport de adoptare unui proiect de lege care prevede instituirea anului 2027 ca 'Anul Ion I.C. Brătianu'. 'Se instituie anul 2027 ca 'Anul Ion I.C. Brătianu' în România. Cu prilejul sărbătoririi 'Anului Ion I.C. Brătianu'
Președintele interimar Bolojan - întâlnire cu membri ai Congresului SUA: România a învățat lecțiile necesare în alegerile trecute
România a învățat lecțiile necesare și instituțiile statului sunt angajate să asigure desfășurarea corectă și transparentă a alegerilor, în deplin acord cu standardele democratice, a afirmat președintele interimar Ilie Bolojan, marți, la întâlnirea cu opt membri ai Congresului SUA primiți la Cotroceni. Potrivit un