Premierul a avut consultări cu structurile asociative din mediul public şi privat pe tema pandemiei şi a certificatului COVID

Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut, joi, consultări cu structurile asociative din mediul public şi privat privind măsurile de prevenire şi combatere a pandemiei COVID-19, participanţii susţinând pe tema certificatului COVID nevoia unui cadru legal adecvat pentru gestionarea unui eventual nou val pandemic, cât şi pentru menţinerea activităţilor economice.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, la dialog au participat ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, şi alţi specialişti implicaţi în identificarea şi implementarea soluţiilor de protejare a populaţiei.
"În ceea ce priveşte certificatul COVID-19, participanţii au susţinut nevoia unui cadrul legal adecvat pentru gestionarea unui eventual nou val pandemic, precum şi importanţa respectării măsurilor de prevenţie şi combatere a pandemiei, atât pentru sănătatea românilor, cât şi pentru menţinerea activităţilor economice, care să poată oferi continuitate în derularea afacerilor, a serviciilor publice, precum şi în menţinerea locurilor de muncă, în conformitate cu prevederile legale şi constituţionale", se arată în comunicat.
În cadrul discuţiilor, menţionează sursa citată, a fost subliniată eficienţa vaccinării şi a fost reiterată opinia experţilor privind capacitatea vaccinurilor autorizate de Agenţia Europeană a Medicamentului de a oferi cel mai înalt nivel de apărare în faţa formelor severe ale bolii provocate de SARS-CoV-2, înţelegând, practic, că deşi vaccinul nu ne protejează de infectare, în schimb, ne protejează de formele grave ale bolii şi pierderea vieţii.
Conform comunicatului, premierul a subliniat că Guvernul va continua să susţină cele mai potrivite măsuri pentru a proteja cetăţenii, continuarea în bune condiţii a activităţilor economice, precum şi asigurarea serviciilor publice.
Totodată, prim-ministrul a cerut ministrului Sănătăţi şi şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă să facă toate demersurile necesare pentru pregătirea sistemului sanitar de oferire a asistenţei medicale în condiţii de pandemie, precum şi pentru a avea la dispoziţie schemele de tratament adecvate. AGERPRES/(AS - autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/Nicușor Dan spune că membrii USR care îl susțin o fac la nivel de persoană fizică
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat la alegerile prezidențiale, declară că membrii USR care doresc să îl susțină o fac la nivel de persoană fizică. 'Am colaborat cu ei foarte bine în campania locală din 2024. Au fost practic echipe comune. În momentul acesta, ce fac ei fac la nivel de persoană fizică, așa cum fac și
Prezidențiale2025/ Ponta spune că va semna Declarația de principii propusă candidaților de Universitatea din București
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale, a declarat miercuri că va semna cu toată convingerea și hotărârea, în data de 24 aprilie, Declarația de principii propusă de Universitatea din București tuturor candidaților. 'Salut inițiativa Universității din București și anunț oficial că voi semna, cu toată convi
Prezidențiale2025/ Nicușor Dan a sesizat instituțiile europene și platformele de socializare despre sute de mii de conturi false
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat la alegerile prezidențiale, anunță că a sesizat instituțiile românești și europene cu atribuții în domeniu, precum și platformele de socializare despre faptul că nu mai poate să utilizeze conturile sale de social media. Acestea au ajuns să fie 'invadate' în ultimele zile de su
Prezidențiale2025/Nicușor Dan: Mi se pare credibilă declarația lui Crin Antonescu; să ceară documentul și să îl prezinte
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat la alegerile prezidențiale, a apreciat ca fiind 'credibilă' explicația contracandidatului său Crin Antonescu privind declarația dată la fosta Securitate. El a precizat totodată că Antonescu ar trebui să ceară documentul și să îl prezinte public, pentru a lămuri 'orice fel de suspiciun
Administrația Prezidențială a publicat achizițiile publice pe primul trimestru al anului
Administrația Prezidențială a publicat achizițiile publice pentru perioada 1 ianuarie - 31 martie 2025. Potrivit centralizatorului achizițiilor publice pentru primul trimestru al anului, printre comenzile sau contractele făcute de Administrația Prezidențială se numără: servicii de transport aerian extern Bruxelles (3 februarie) în valoar
Guvernul a aprobat metodologia pentru organizarea Programului Național de Reducere a Abandonului Universitar
Guvernul a aprobat, miercuri, metodologia privind organizarea și funcționarea Programului Național de Reducere a Abandonului Universitar. Potrivit unui comunicat al Guvernului remis AGERPRES, Programul Național de Reducere a Abandonului Universitar are ca obiectiv reducerea semnificativă a ratei abandonului universitar în instituțiile de
Executivul a aprobat Strategia de Dezvoltare a Sistemului Judiciar ca serviciu public 2025-2029
Guvernul a adoptat, miercuri, prin hotărâre, Strategia de Dezvoltare a Sistemului Judiciar și a justiției ca serviciu public 2025-2029 și a planului de acțiune aferent acesteia. Potrivit unui comunicat al Executivului, creșterea calității și eficienței serviciilor judiciare, facilitarea accesului cetățenilor la justiție, consolidarea lup
Bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2025 al Regiei Autonome 'Registrul Auto Român', aprobat în Guvern
Executivul a aprobat miercuri bugetul de venituri și cheltuieli pe anul 2025 al Regiei Autonome 'Registrul Auto Român', aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii. Potrivit unui comunicat al Guvernului, pentru anul 2025, comparativ cu datele preliminate din anul 2024, veniturile totale programate &icir
Guvern/Inițierea negocierilor privind instituirea unei comisii care să soluționeze cererile de despăgubiri pentru Ucraina - aprobată
Guvernul a aprobat în ședința de miercuri inițierea negocierilor pentru încheierea unui tratat privind instituirea unei Comisii Internaționale care să soluționeze cererile de despăgubiri cauzate Ucrainei de agresiunea Federației Ruse. Potrivit unui comunicat de presă remis AGERPRES de Guvern, printre documentele aprobate în ș
Implementarea recomandărilor OCDE privind liberalizarea serviciilor în domeniul pensiilor private, aprobată de Guvern
Guvernul a aprobat, miercuri, prin ordonanță de urgență, implementarea recomandărilor Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE) privind liberalizarea serviciilor în domeniul pensiilor private, în concordanță cu Codurile de liberalizare ale OCDE. Potrivit unui comunicat al Executivului, aderarea României la
Convenția între România și Regatul Unit al Marii Britanii pentru eliminarea dublei impuneri, aprobată de Guvern
Executivul a aprobat miercuri un proiect de lege privind ratificarea Convenției între România și Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord pentru eliminarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit și pe câștiguri de capital și prevenirea evaziunii fiscale și a evitării plății impozitelor și a Protocolului anexă la convenție, semna
Acordul privind controlul coordonat în PTF Galați - Giurgiulești rutier, aprobat de Guvern
Executivul a aprobat miercuri un proiect de lege privind ratificarea Acordului între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova privind controlul coordonat pe teritoriul țării noastre în punctul de trecere a frontierei de stat Galați - Giurgiulești rutier, pe sensul de intrare în România, semnat pe 20 noiembrie 2024 la București.
Elmar Brok - fost președinte al Comisiei de politică externă a PE, decorat de președintele interimar Ilie Bolojan
Președintele interimar Ilie Bolojan a semnat miercuri mai multe decrete de decorare, între care se numără cel referitor la decorarea fostului președinte al Comisiei de politică externă a Parlamentului European, Elmar Brok. Potrivit Administrației Prezidențiale, în semn de 'înaltă apreciere pentru contribuția deosebită la
REPER: Actualul cadru legal creează confuzie, aplicare discriminatorie și riscuri majore pentru libera exprimare
Reprezentanții REPER își reafirmă angajamentul pentru respectarea legii, dar atrag atenția că în forma actuală cadrul legal creează confuzie, aplicare discriminatorie și riscuri majore pentru libera exprimare. REPER solicită astfel, din nou, în mod public, clarificarea de urgență a poziției AEP și BEC cu privire la dreptul ac
Prezidențiale2025/Bogdan Ivan, întrebat despre cenzura de pe rețelele de socializare: Nu face parte din atribuțiile mele
Ministrul Economiei, Antreprenoriatului, Digitalizării și Turismului, Bogdan Ivan, a declarat miercuri că nu are competențe cu privire la cenzurarea persoanelor fizice care exprimă opinii politice pe rețelele de socializare, iar pentru a gestiona aceste situații a fost creat un grup de lucru format din autorități relevante în acest domeniu.