Ilie Bolojan solicită reexaminarea legii ce aprobă OUG referitoare la stabilirea unor măsuri de reorganizare a Guvernului

Președintele interimar Ilie Bolojan a trimis, miercuri, Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 153/2024 privind stabilirea unor măsuri la nivelul administrației publice centrale.
'Legea transmisă la promulgare aprobă, fără modificări sau completări, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 153/2024 care are ca obiect de reglementare stabilirea unor măsuri de reorganizare a Guvernului, având în vedere Hotărârea Parlamentului României nr. 33/2024 pentru acordarea încrederii Guvernului', se arată în cererea de reexaminare.
Președintele a solicitat reexaminarea având faptul că, potrivit fișei legislative, legea a fost calificată ca organică la Camera Deputaților și ordinară la Senat, deși ar fi trebuit să se supună rigorilor constituționale în ceea ce privește procedura parlamentară de adoptare a legilor organice.
Actul normativ prevede că Ministerul Muncii și Solidarității Sociale se reorganizează prin fuziune prin absorbție cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, care se desființează; Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării se reorganizează prin divizare totală și își încetează activitatea, prin împărțirea întregului său patrimoniu, personal și a activității după cum urmează: se înființează Autoritatea Națională pentru Cercetare, în subordinea Ministerului Educației și Cercetării; Autoritatea pentru Digitalizarea României trece din subordinea Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării în subordinea Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului; atribuțiile viceprim-miniștrilor se stabilesc prin decizie a prim-ministrului; viceprim-ministrul fără portofoliu coordonează instituțiile publice și structurile din cadrul aparatului de lucru al Guvernului, precum și Regia Autonomă 'Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat'; viceprim-ministrul fără portofoliu avizează toate proiectele de acte normative care au impact bugetar.
'Din perspectiva criteriului material, domeniul reglementat prin actul normativ supus aprobării - ce instituie măsuri privind organizarea Guvernului - aparține legilor cu caracter organic și, în consecință, legea transmisă spre promulgare trebuia să urmeze același regim juridic ca cel al ordonanței, deci să se supună rigorilor constituționale în ceea ce privește procedura parlamentară de adoptare a legilor organice, în temeiul art. 73 alin. (3) lit. e) și art. 76 alin. (1) din Legea fundamentală. De altfel, ordinea camerelor - astfel cum a fost parcursă de legea supusă reexaminării, respectiv Camera Deputaților, în calitate de primă Cameră sesizată, și Senatul, în calitate de Cameră decizională - nu își găsește justificare decât prin prisma admiterii caracterului organic al legii', se explică în cererea de reexaminare.
Șeful statului afirmă că, având în vedere procedura legislativă parcursă în Parlament, prin raportare la conținutul normativ al legii transmise la promulgare, procesul de legiferare este necesar să se desfășoare în concordanță cu prevederile constituționale și legale referitoare la adoptarea legilor. AGERPRES/(AS - redactor: Florentina Peia, editor: Claudia Stănescu, editor online: Irina Giurgiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
LIVE UPDATE Prezidenţiale2025/ Prezenţa la vot
Aproape 423.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 15:00 (ora României), pentru a vota la al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Prezidențiale2025/ AEP: Până sâmbătă la ora 15:00 s-au prezentat la urne în diaspora aproape 423.000 de alegători
Aproape 423.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 15:00 (ora României), pentru a vota la al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Romașcanu: Nu vom fi în favoarea plecării lui Marcel Ciolacu din poziția de președinte al PSD
Fostul președinte al Partidului Social Democrat Buzău, Lucian Romașcanu, s-a declarat sâmbătă împotriva plecării lui Marcel Ciolacu din funcția de președinte al PSD, săptămâna viitoare urmând să aibă loc Consiliul Politic Național al formațiunii. Sâmbătă, la finalul Conferinței extraordinare a PSD Buzău, în
Romeo Lungu - noul președinte al PSD Buzău; alegerea sa, în urma demisiei lui Lucian Romașcanu
Romeo Daniel Lungu a fost ales sâmbătă în funcția de președinte al organizației județene a Partidului Social Democrat Buzău, alegerile având loc în urma demisiei de la șefia filialei a lui Lucian Romașcanu, numit membru din partea României la Curtea de Conturi Europeană. La Conferința Extraordinară a PSD Buzău, co
Prezidențiale2025/AEP: Până sâmbătă la ora 12:00 s-au prezentat la urne în diaspora peste 300.000 de alegători
Peste 300.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 12:00 (ora României), pentru a vota la al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă.
Prezidențiale2025/ BEC avertizează: Continuarea acțiunilor de propagandă electorală - campanie ilegală
Biroul Electoral Central solicită sâmbătă competitorilor electorali, având în vedere încheierea campaniei, să nu continue acțiunile de propagandă electorală și să nu emită în spațiul public mesaje de natură a induce în eroare alegătorii. ''În contextul în care, începând cu ora
Ilie Bolojan - întâlnire cu militarii români aflați în misiune în Bosnia și Herțegovina
Președintele interimar, Ilie Bolojan, a efectuat vineri o vizită la Misiunea Militară a Uniunii Europene în Bosnia și Herțegovina - EUFOR Althea, România preluând în ianuarie comanda structurii. Președintele a fost însoțit de șeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiță Vlad. La sosirea în Sarajevo,
Prezidențiale2025/AEP: Până sâmbătă la ora 10:00 s-au prezentat la urne în diaspora peste 246.000 de alegători
Peste 246.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până sâmbătă la ora 10:00 (ora României), pentru a vota la al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea urnelor, și anume de joi, ora 22:00 (ora
Prezidențiale2025/ S-a încheiat campania; nu se mai pot derula acțiuni de propagandă electorală
Campania electorală pentru al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale s-a încheiat sâmbătă, la ora 7:00. Potrivit Biroului Electoral Central, este interzisă continuarea propagandei electorale după încheierea campaniei electorale. Prin continuarea propagandei electorale se înțelege:
Prezidențiale2025/ AEP: Până sâmbătă la ora 3:00, s-au prezentat la urne în diaspora aproximativ 230.000 de alegători
Aproximativ 230.000 de alegători au votat în diaspora, până sâmbătă la ora 3:00, la turul al doilea al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea urnelor, respectiv de vineri până sâmbătă, la ora 3:00, s-au prezentat la vot 224.655 ce
Ilie Bolojan: E important să acționăm împreună pentru a spori încrederea în instituții și a ne proteja valorile democratice
Președintele interimar Ilie Bolojan a participat, vineri, la Tirana, la reuniunea Comunității Politice Europene, principalele subiecte vizând modul în care se poate asigura securitatea pe continentul european și cum se poate construi o pace durabilă în Ucraina, precum și despre dezvoltarea infrastructurii și consolidarea democrațiilor europene.
Prezidențiale2025/AEP: Până vineri la ora 21:00 s-au prezentat la urne în diaspora peste 200.000 de alegători
Peste 200.000 de alegători s-au prezentat la urne în diaspora, până vineri la ora 21:00 (ora României), pentru a vota la al doilea tur al alegerilor prezidențiale, potrivit datelor furnizate în timp real de Autoritatea Electorală Permanentă. Conform AEP, de la deschiderea urnelor, și anume de joi, ora 22:00 (ora Rom&aci
Prezidențiale2025/ Liderul PSD Alba a votat la o secție din Olanda, 'pentru o Românie europeană'
Liderul PSD Alba, Corneliu Mureșan, a declarat că a votat vineri, în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, la o secție de votare din Olanda, țară unde locuiește fratele său, 'pentru o Românie care să continue drumul european, care să fie sigură, stabilă economic'. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, social-dem
Prezidențiale2025/Sibiu: Peste 200 de oameni la manifestația de susținere a lui Nicușor Dan; printre ei și români din diaspora
Sibiu, 16 mai /Agerpres/ - Peste 200 de oameni, printre care și români din diaspora, au fost prezenți, vineri, la manifestația de susținere a candidatului independent Nicușor Dan care a avut loc în Piața Mare din centrul municipiului Sibiu, pe ploaie.
Prezidențiale2025/Șoșoacă: Nu susținem globaliștii, dar nici persoane care apără violatorii unei minore
Președintele S.O.S. România, europarlamentarul Diana Iovanovici-Șoșoacă, își îndeamnă alegătorii și simpatizanții să voteze 'după mintea și sufletul lor', exprimându-și încrederea în poporul român. Șoșoacă a prezentat poziția Comitetului Național al S.O.S. România referitoare la alegerile