Vilceanu: Vineri va fi adoptată rectificarea bugetară şi nu vor exista niciun fel de probleme la plata salariilor şi a pensiilor

Nu vor exista niciun fel de probeleme la plata salariilor şi a pensiilor sau a altor drepturi către cetăţenii români, a declarat, miercuri, Dan Vîlceanu, ministrul propus pentru preluarea portofoliului de la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE), adăugând că vineri va avea loc o rectificare bugetară pentru asigurarea sumelor necesare în acest sens.
"Nu este o gaură la bugetul de pensii. În fiecare an există rectificări bugetare în luna noiembrie sau decembrie, dar anul acesta a fost un an special pentru că nu am avut un guvern cu puteri depline care să poată adopta ordonanţe de urgenţă. Bugetul de pensii este o estimare pe care o facem la începutul anului şi în fiecare an estimarea este ajustată la ultima rectificare bugetară astfel încât niciodată nu au fost probleme şi nici anul acesta nu vor fi probeleme. Chiar ieri am avut o întâlnire cu viitorul ministru al Finanţelor, am discutat despre rectificare. Am simţit nevoia şi mi s-a părut normal să participe la această discuţie despre rectificare, pentru că este şi ministrul care va semna rectificarea. Şi aşa cum am declarat nu este nicio gaură", a precizat Vîlceanu, la finalul dezbaterilor din comisiile reunite de specialitate din Parlament , după ce a primit aviz favorabil pentru portofoliul de la MIPE.
Întrebat dacă ministrul interimar al Muncii, Raluca Turcan, minte în legătură cu lipsa banilor pentru pensii, el a răspuns că "doamna Turcan a făcut o declaraţie şi sunt convins că a făcut-o la supărare".
"Vă repet în fiecare an toate aceste ajustări se fac la rectificarea bugetară care are loc de obicei în noiembrie sau începutul lui decembrie. (...) Nu există o gaură, există o rectificare bugetară, care în condiţiile în care nu am fi avut această criza politică s-ar fi întâmplat deja şi nu aveam această discuţie. Acestă discuţie există pentru că doamna Turcan a fost foarte supărată şi pentru că nu am putut face rectificarea bugetară nefiind un guvern cu puteri depline mai devreme, atâta tot. Vineri din câte ştiu va fi adoptată rectificarea bugetară şi nu vor exista niciun fel de probleme la plata salariilor şi a pensiilor sau a altor drepturi către cetăţenii români", a adăugat acesta.
Ministrul interimar al Muncii, Raluca Turcan, a declarat recent că nu ar exista bani pentru pensii, iar adevărul va ieşi la iveală cel mai probabil în prima şedinţă de Guvern, când se va face rectificarea bugetară, menţionând că pentru luna noiembrie a fost nevoie să se ia bani de la alocaţii pentru a alimenta bugetul de pensii.
"Realitatea este că pare în dezbaterea publică să fie cuvântul meu contra cuvântul altora. Adevărul va ieşi la iveală cel mai probabil în prima şedinţă de Guvern, când se va face rectificarea bugetară şi de la bugetul de stat va fi subvenţionat bugetul Ministerul Muncii şi bugetul asigurărilor sociale de stat cu suma necesară pentru acoperirea cheltuielilor pentru luna decembrie. Eu am spus lucrul acesta în şedinţa de guvern, evident aproape zilnic, dacă nu de mai multe ori pe zi, şi dorinţa mea cea mai mare a fost să rezolv instituţional, pentru că dreptul la pensie este un drept după zeci de ani de muncă, pentru nişte oameni, şi mi se pare normal ca în calitate de ministru al Muncii să încerc să rezolv aceste lucruri cu ministrul Finanţelor şi cu premierul. Din nefericire, mi-a fost întoarsă inclusiv propunerea de hotărâre de guvern pentru că nu erau bani în fondul de rezervă şi am fost nevoită să luăm bani de la alocaţii pentru luna noiembrie astfel încât să alimentăm bugetul de pensii pentru luna noiembrie şi am transmis foarte multe cereri Ministerului de Finanţe", a spus Turcan, la Parlament, întrebată de ce a aşteptat atât de mult pentru a anunţa public că nu există bani pentru pensii.
Turcan a susţinut că a ales să transmită acum acest mesaj deoarece dacă până în data de 26 noiembrie nu se face rectificarea bugetară, este riscul unor întârzieri în plată. AGERPRES/(AS - autor: Mariana Nica, editor: Andreea Marinescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Citiţi şi:
* LIVE UPDATE Parlament/ Miniştrii propuşi în Cabinetul Ciucă - audiaţi în comisiile reunite
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Prezidențiale2025/ Simion spune că Ponta ''a mințit' că a mers să îl ''scoată'' din Republica Moldova la solicitarea unor ''structuri''
Liderul AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidențiale, a declarat, vineri, că Victor Ponta, contracandidatul său, a 'mințit' când a afirmat că a mers să îl 'scoată' din Republica Moldova pentru că l-au 'rugat niște structuri românești'. 'A mințit, la fel cum a mințit când a vorbit despre inundațiile
Prezidențiale2025/INTERVIU Sebastian Popescu: România are nevoie de un președinte care să unească și să transmită încredere în instituțiile statului
România, în acest moment, are nevoie de un președinte care să unească românii și să transmită încredere în instituțiile statului, a declarat candidatul Partidului Noua Românie, Sebastian-Constantin Popescu, într-un interviu acordat, vineri, AGERPRES. Printre deciziile pe care le-ar lua în primele
Prezidențiale2025/ INTERVIU Lavinia Șandru: Nu am făcut parte niciodată din sistem, tocmai de aceea pot să mă lupt cu el
Lavinia Șandru, candidata Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) la alegerile prezidențiale din luna mai, a intrat în cursa electorală cu proiectul 'România Reală', principala temă fiind stoparea abuzurilor. Aceasta subliniază, într-un interviu acordat AGERPRES, că nu a făcut parte niciodată din sistem și tocmai de aceea se
VIDEO Prezidențiale2025/ AEP lansează campania 'Informează-te corect și doar din surse oficiale'
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a lansat campania 'Informează-te corect și doar din surse oficiale'. 'În contextul amenințărilor actuale la adresa integrității proceselor electorale democratice, cauzate de răspândirea de conținut fals și manipulator în mediul online și având în vedere perioada
Atenționare de călătorie MAE: Serbia - miting de amploare la Belgrad și alte orașe mari
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească spre sau dinspre Serbia pe cale rutieră că, sâmbătă, în capitala Belgrad este programat un miting de amploare, zona centrală fiind închisă traficului. Vor fi afectate semnificativ unele artere impo
Ministerul Dezvoltării a virat aproape 66 de milioane lei pentru obiective finanțate prin PNRR
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) a decontat facturi în valoare totală de 65.861.345,77 de lei pentru 138 de obiective realizate prin componentele C10 - Fondul local și C15 - Educație, din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a anunțat, vineri, ministrul Cseke Attila. Astfel, pentru Compon
Bihor: Primul candidat admis la președinția CJ, vacantată de Ilie Bolojan, este Ciprian Blejan (AUR)
Primul aspirant la președinția Consiliului Județean care și-a depus candidatura și a fost admisă de BEJ este liderul Partidului Alianța pentru Unitatea Românilor (AUR) Bihor, Ciprian Blejan. 'Mi-am depus ieri candidatura pentru președinția Consiliului Județean cu gândul să ne apropiem mai mult de oameni, nu doar de betoane și d
Prezidențiale2025/Lasconi: Nu sunt de vânzare și nu sunt monedă de schimb pentru nimeni
Candidata la alegerile prezidențiale Elena Lasconi a declarat, vineri, că nu este 'de vânzare' și nici 'monedă de schimb' pentru nimeni, menționând că va continua să lupte, chiar dacă 'gașca' i-a blocat ilegal accesul la banii de campanie și nu crede că va avea acces nici măcar în sediul USR. 'O să
Prezidențiale2025/ Antonescu: Un președinte pro-occidental - o garanție că relația dintre Chișinău și București va continua
Candidatul Alianței Electorale ''România Înainte'', Crin Antonescu, a declarat vineri că un președinte pro-occidental reprezintă o garanție că relația dintre Chișinău și București va continua, afirmație făcută cu ocazia unei vizite în capitala Republicii Moldova. ''Rezultatul alegerilor de la București
Prezidențiale2025/ Lavinia Șandru propune ca victimele abuzurilor instituțiilor statului să primească cel puțin 10.000 de euro
Candidata Partidului Umanist Social Liberal (PUSL) la alegerile prezidențiale, Lavinia Șandru, propune ca românii care sunt victime ale abuzurilor să fie despăgubiți cu suma minimă de 10.000 de euro, urmând ca statul să recupereze ulterior banii de la ''abuzatori''. Propunerea vizează ca ''fiecare româ
Prezidențiale2025/ Nicușor Dan: Coaliția se face că taie cheltuielile și cu cealaltă mână crește taxele; este un scandal
România nu-și mai permite un deficit bugetar de aproape 8% din PIB, iar cheltuielile statului trebuie reduse urgent, apreciază primarul Capitalei, Nicușor Dan, candidat independent la alegerile prezidențiale. El acuză coaliția de guvernare de faptul că ''se face că taie cheltuielile'', iar ''cu cealaltă mână
Bolojan: Educația financiară nu este un avantaj, ci o necesitate
Președintele interimar Ilie Bolojan afirmă că educația financiară este o componentă esențială într-o societate modernă și funcțională și subliniază că aceasta nu este un avantaj, ci o necesitate, mesaj transmis, vineri, la un eveniment organizat la sediul Băncii Naționale a României. ''Educația financiară este o componentă
Prezidențiale2025/ Moșteanu: Sper ca Elena să înțeleagă că miza României e mai mare decât simplul orgoliu al dânsei
Purtătorul de cuvânt al USR, Ionuț Moșteanu, și-a exprimat speranța, vineri, ca lidera USR, Elena Lasconi, să renunțe la campanie și să îl susțină pe candidatul independent Nicușor Dan, astfel încât alegerile prezidențiale să nu fie câștigate de George Simion sau Victor Ponta. ''Eu încă aștept și spe
Camera Deputaților/ Institutul Național de Formare în Sectorul Public va fi înființat prin comasarea a patru instituții (proiect)
Deputatul PSD Mihai Ghigiu a depus la Parlament un proiect de lege care propune înființarea Institutului Național de Formare în Sectorul Public, prin comasarea a patru instituții publice. ''Se înființează Institutul Național de Formare în Sectorul Public, instituție publică de interes național, cu personalitate
VIDEO Ciolacu: Educația financiară - prioritate absolută; deciziile economice greșite pot avea consecințe devastatoare
Educația financiară devine o prioritate absolută într-o lume în care deciziile economice greșite pot avea consecințe devastatoare, a declarat, vineri, premierul Marcel Ciolacu, la Forumul Educației Financiare. Ciolacu a menționat că în ultima săptămână bursele lumii au fost zguduite de volatilitatea extremă alimentată d