ZiuaEUROPEI/ Adrian Cioroianu: Criza generată de pandemia de coronavirus - o posibilă etapă în întărirea UE
Adrian Cioroianu, ambasador şi delegat permanent al României la UNESCO, fost ministru al Afacerilor Externe, afirmă că, "în virtutea istoriei noastre din ultimii 70 de ani", criza generată de pandemia de coronavirus ar putea fi "o etapă în întărirea Uniuni Europene" şi îşi exprimă speranţa că există la nivel european "personaje politice la înălţimea acestui moment".
"Istoria niciodată nu stă pe loc. Istoria merge mai departe, cum se spune. Acea generaţie de fondatori ai Uniunii Europene reprezintă pentru noi dovada că oamenii pot să şi înveţe din istorie. De fapt, acea generaţie cu Robert Schuman, despre care spuneaţi, erau, practic, sufereau, în acel moment, consecinţele unui dezastruos război mondial. Şi cum state ca Franţa, Germania, dar, în egală măsură şi Italia, fiecare dintre ele fuseseră imperii sau avuseseră dorinţa de a deveni imperii în perioada recentă, nu se puteau întoarce după al Doilea Război Mondial la statutul de, să zicem, simplu state naţionale. Şi, în aceste condiţii, şi-au dat seama că o formă de agregare este singura lor posibilitate de a rămâne în ceea ce se cheamă istoria mare", a declarat Adrian Cioroianu pentru AGERPRES.
El a elogiat opera fondatorilor UE. "Şi este o generaţie care dă astăzi numele sălilor din instituţiile noastre, sau din Parlamentul European, sau chiar din piaţa din Parcul Herăstrău, unde avem o Piaţă a Europei - Robert Schuman, Jean Monet, Paul-Henri Spaak, Altiero Spinelli, toţi aceşti oameni din Franţa, din Germania, din Italia şi-au dat seama că o formă de agregare este cea mai bună lecţie după cel de-al Doilea Război Mondial", a spus diplomatul.
În opinia lui Cioroianu, "construcţia europeană s-a născut, practic, dintr-o criză", acest aspect constituindu-se într-o "lecţie" pentru generaţiile actuale de politicieni.
"Concluzia pe care noi trebuie să o tragem astăzi şi care, pentru mine, reprezintă o sursă de optimism este aceea că această construcţie europeană s-a născut, practic, dintr-o criză. Ea nu s-a născut în momente de fericire. În 1949 - 1950, începutul anilor '50, era o perioadă foarte tulbure la nivelul Europei Occidentale şi, probabil, fără ajutorul american, lucrurile ar fi fost cu mult mai complicate. Pe acest fundal, putem noi astăzi trage concluzia că o astfel de criză, precum cea pe care o trăim cu acest coronavirus, cu această pandemie care a lovit inclusiv ţări din Uniunea Europeană, pe unele dintre ele foarte puternic, că în virtutea istoriei noastre din ultimii 70 de ani ar putea fi o etapă în întărirea Uniuni Europene. Pentru că, repet, Uniunea Europeană e născută dintr-o criză, ea n-a fost rezultatul unei petreceri sau unui banchet de nuntă, ea a fost rezultatul a milioane de morminte pe continentul european după cel de-al Doilea Război Mondial. Deci Uniunea Europenă fiind practic însoţită permanent de crize, aş spune că şi astăzi cine trebuie să tragă lecţiile va avea ocazia de a o face. Şi să sperăm că avem la nivel european personaje politice la înălţimea acestui moment", a subliniat el.
Adrian Cioroianu s-a declarat optimist în ceea ce priveşte găsirea unei soluţii comun acceptate de ţările din Nordul şi Sudul UE în privinţa măsurilor de depăşire a actualei crize.
"Aceasta este o problemă culturală, este o problemă politică şi economică. Cred că, finalmente, noi trebuie să acceptăm ideea că peste tot politica se judecă local. Chiar în interiorul Uniunii Europene politica şi oamenii politici sunt atenţi la sondajele lor locale. Ori, uitaţi-vă pe harta Uniunii Europene de astăzi - o să vedeţi cam câţi dintre lideri urmează să aibă alegeri şi asta face ca ei să fie foarte atenţi la ce declară acasă. Pe de altă parte, eu sunt convins că se vor înţelege în ultimă instanţă, sigur că se vor întâlni undeva la mijloc, dar totdeauna diferenţele fac parte, cum să spun, din construcţia europeană. Nordul şi Sudul eu cred că sunt mai importante decât diferenţa Est - Vest", a spus diplomatul.
În opinia sa, "România joacă un rol mai mare decât acceptăm noi" în cadrul pieţei mondiale.
"Unii oameni ştiu deja acest lucru. Şi să vă dau doar câteva exemple foarte recente. În momentul în care, dintr-un motiv sau altul, mâna de lucru românească n-a mai fost prezentă în Europa în ultimele luni, dintr-o dată a devenit evidentă, inclusiv pentru noi, valoarea acesteia. Pe de altă parte, în momentul în care România a declarat că sistează exporturile de grâu - vă garantez, nu e niciun secret - au fost telefoane care au fost primite la Bucureşti, din diverse părţi ale pieţei mondiale a grâului, inclusiv europene, dar şi din afara Uniunii Europene, ceea ce ne dă de înţeles că şi acesta este un atu pe care noi nu îl conştientizăm la nivel de discurs public. Pentru că, la nivelul ministerelor, eu vă garantez că sunt oameni care ştiu aceste lucruri, cel puţin în Ministerul de Externe pe care îl cunosc ceva mai bine, dar, evident, că nu sunt oameni care să apară la televizor pentru că nu asta e fişa postului lor", a susţinut Cioroianu.
Diplomatul a deplâns faptul că, "din păcate, la noi la televizor uneori se spun lucruri neadevărate şi mai ales, într-un fel, se minimalizează rolul nostru".
"Pentru că, dacă asculţi discursul dominant în media, mulţi spun că România nu joacă niciun rol, că nu facem nimic, că aşteptăm de la alţii... Lucrurile sunt mult mai nuanţate, dar, evident, cine vrea să cunoască are posibilitatea de a o face. Totul e să nu gândim în clişee şi să nu ne punem cenuşă în cap atunci când nu e cazul şi să ne dăm seama de ce înseamnă România şi din punct de vedere al poziţiei şi din punct de vedere al populaţiei pe care totuşi o are şi din punctul de vedere al suprafeţei agricole. Ca să nu mai vorbim de calificarea pe care încă foarte mulţi români o au şi acest lucru se vede, iată, în zilele noastre, când, dintr-o dată, au fost ţări care au cerut, practic, mână de lucru românească", a încheiat Adrian Cioroianu.
xxx
Ziua Europei este marcată în fiecare an la data de 9 mai, începând din 1985, când în cadrul Consiliului European de la Milano s-a luat această decizie. Data marchează ziua în care a fost pronunţată ''Declaraţia Schuman''.
În urmă cu 70 de ani, la 9 mai 1950, la cinci ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, ministrul francez de externe, Robert Schuman, propunea, în cadrul unui discurs, plasarea producţiei de cărbune şi oţel sub controlul unei autorităţi comune, pentru a se controla în acest fel producţia de armament şi posibilitatea ca un viitor conflict militar să poată fi evitat. Această propunere este considerată a fi piatra de temelie a Uniunii Europene. AGERPRES/(A - autor: Daniel Popescu, editor: Andreea Rotaru, editor online: Adrian Dădârlat)
Citeşte şi:
ZiuaEUROPEI/Petre Roman: România n-a reuşit să fie ''în locomotiva'' Uniunii Europene
ZiuaEUROPEI/Călin Popescu-Tăriceanu: Uniunea Europeană trebuie să redevină democrată şi solidară
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
REPER îi solicită președintelui să acționeze pentru protecția avertizorilor din sistemul judiciar
Partidul REPER i-a transmis președintelui Nicușor Dan un memoriu prin care cere protecția avertizorilor în interes public din sistemul judiciar, reforma legilor justiției și prevenirea represaliilor disciplinare sau administrative împotriva celor care semnalează nereguli instituționale, anunță formațiunea politică. 'REPER solicită Președintelui
Președintele Nicușor Dan a convocat luni ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării
Președintele Nicușor Dan a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării, care va avea loc luni, la ora 15:00, la Palatul Cotroceni, informează Administrația Prezidențială. Pe ordinea de zi a ședinței sunt incluse subiecte referitoare la Planul de înzestrare a Armatei României 2027-2036, Programul Armata României 2044, Documentul de
Abrudean: Să folosim fiecare oportunitate pentru a transforma Parteneriatul Strategic România - SUA în proiecte concrete
Intrarea în vigoare a Acordului dintre România și Statele Unite în domeniul securității sociale este o veste bună pentru românii care au muncit în SUA și pentru familiile lor, a afirmat sâmbătă președintele Senatului, Mircea Abrudean. 'De la 1 septembrie, perioadele de contribuție din cele două țări pot fi valorificate p
Vaslui: Călin Georgescu - la Codăești, unde a vizitat o piață agroalimentară
Călin Georgescu, candidat la alegerile prezidențiale din 2024, a fost prezent, sâmbătă, în județul Vaslui, unde a fost așteptat de câteva sute de cetățeni în piața agroalimentară din localitatea Codăești. Georgescu a stat de vorbă cu comercianții, a apreciat produsele locale și a dat autografe. Participanții au scandat 'Geor
Președintele Nicușor Dan a primit la Cotroceni mai mulți noi ambasadori în România; a subliniat legăturile economice
Președintele Nicușor Dan a primit, vineri, la Palatul Cotroceni, pentru prezentarea scrisorilor de acreditare, mai mulți ambasadori, printre care reprezentanți diplomatici ai Canadei, Danemarcei, Iranului și Serbiei, cu care a discutat inclusiv despre relațiile bilaterale economice, transmite Administrația Prezidențială. Este vorba de ambasado
Abrudean: România nu poate fi guvernată prin negocieri ascunse, voturi împrumutate și înțelegeri negate a doua zi
România nu poate fi guvernată prin negocieri ascunse, voturi împrumutate și înțelegeri negate a doua zi, afirmă președintele Senatului, Mircea Abrudean, adăugând că e nevoie de un Guvern stabil, cu o direcție clară și cu puterea de a duce reformele până la capăt. El a subliniat, într-o
Acordul în domeniul securității sociale dintre SUA și România intră în vigoare
Ambasada SUA la București a anunțat vineri intrarea oficială în vigoare a Acordului bilateral în domeniul securității sociale între Statele Unite ale Americii și România. Semnat inițial la București pe 23 martie 2023, acordul intră în vigoare după finalizarea tuturor procedurilor de ratificare, se arată într
Nicușor Dan o felicită pe Meloni pentru cel mai longeviv guvern italian: Subliniază continuitatea instituțională
Președintele Nicușor Dan a felicitat-o, vineri, pe Giorgia Meloni, după ce Guvernul condus de aceasta a devenit cel mai longeviv executiv din istoria Italiei, șeful statului subliniind că stabilitatea guvernamentală asigură continuitatea instituțională. ''Felicitări, Giorgia Meloni, pentru faptul că Guvernul condus de dumneavoastră a d
Botoșani: Senatorul Cătălin Silegeanu a demisionat din funcțiile politice deținute în AUR
Senatorul Cătălin Silegeanu a demisionat din funcțiile deținute în Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), respectiv cea de prim-vicepreședinte al organizației județene, dar și președinte al organizației municipale Botoșani. El a declarat vineri, pentru AGERPRES, că decizia renunțării la funcțiile politice a fost lu
Sorin Grindeanu: PSD este pregătit să construiască majoritatea necesară pentru a guverna
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, vineri, că România are nevoie de un Guvern cu puteri depline, subliniind că social-democrații și-au asumat o soluție politică, și-au prezentat prioritățile și sunt pregătiți să construiască majoritatea necesară pentru guvernare. 'România are nevoie de un Guvern cu puteri depline. O arată inclusiv d
Siegfried Mureșan: Vrem ca România să aibă în continuare un guvern competent; Nu vrem să revenim la un guvern amatoricesc
PNL își dorește ca România să aibă în continuare un guvern competent, capabil să apere interesele oamenilor atât pe plan intern, cât și extern, și nu revenirea la un 'guvern amatoricesc', a declarat, vineri, europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan. El a prezentat prioritățile pe care PNL le consideră necesare pentru o
Ministerul Dezvoltării: Documentațiile de urbanism și mobilitate din PNRR, finalizate în proporție de 281%
Documentațiile de urbanism și mobilitate din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) au fost finalizate în proporție de 281%, a anunțat vineri Ministerul Dezvoltării. ''Ministerul Dezvoltării a finanțat, din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), proiecte care vor conduce la orașe mai frumoase, localit
Neamț: AUR a retras sprijinul politic singurului primar pe care îl are în județ
Filiala Neamț a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) a retras sprijinul politic singurului primar pe care îl are în județ după alegerile locale din 2024. Potrivit unui comunicat de presă al partidului, Juriul de Onoare, Disciplină și Arbitraj al AUR a validat hotărârea de retragere a sprijinului politic acordat primarului comunei Dămu
Președintele Nicușor Dan primește noi ambasadori străini acreditați la București
Președintele Nicușor Dan va primi, vineri, la Palatul Cotroceni, cu ocazia prezentării scrisorilor de acreditare, un număr de 17 ambasadori străini agreați. Potrivit Administrației Prezidențiale, printre aceștia se află noii ambasadori ai Canadei - Kevin Rex, Serbiei - Dragan Simeunovic și Regatului Danemarcei - Stig Paolo Piras.
Oana Țoiu - întrevedere cu ministrul de Externe britanic; pe agendă - comunitatea română din UK și colaborarea în domeniul apărării
Ministrul interimar al Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a avut, joi, la Londra, o întrevedere bilaterală cu ministrul britanic al Afacerilor Externe, Ed Miliband, context în care au discutat inclusiv despre diaspora română din Regatul Unit, dar și despre cooperarea bilaterală în domeniul apărării, transmite MAE. Potrivit











