Vosganian: Desfiinţarea SIIJ confirmă maniera defectuoasă în care este abordată chestiunea Justiţiei în România
Purtătorul de cuvânt al ALDE, deputatul Varujan Vosganian, consideră că modul în care este abordată desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) nu face decât "să confirme maniera defectuoasă, părtinitoare şi slugarnică în care este abordată chestiunea Justiţiei în România".
"Orice discuţie despre existenţa sau inexistenţa SIIJ trebuie să pornească de la cauzele care au generat înfiinţarea ei. Cei care promovează desfiinţarea SIIJ încearcă să ne convingă, probabil, că înainte de apariţia Secţiei practica judiciară era în totală armonie cu respectarea drepturilor omului, că răspunderea magistraţilor era efectivă şi că modul în care erau investigate infracţiunile din Justiţie era unul exemplar. Ceea ce noi ştim bine că nu era adevărat. Ignorarea cauzelor care au dus la apariţia SIIJ dovedeşte clar că cei care doresc desfiinţarea şi nu reformarea SIIJ nu vor altceva decât să ne reîntoarcem la practicile inchizitoriale ale anilor 2014 - 2017", a scris Vosganian, pe pagina sa de Facebook.
El a criticat argumentele ministrului Justiţiei pentru desfiinţarea Secţiei.
"Cel dintâi argument potrivit căruia, întrebaţi fiind, magistraţii au spus că doresc desfiinţarea Secţiei, e hilar. E ca şi cum ai întreba conducătorii auto dacă doresc desfiinţarea patrulelor rutiere de pe străzi. Iar celălalt argument, cum că aşa ni se cere din afara ţării, este de-a dreptul slugarnic. Nici nu doresc să-l comentez. Înţeleg că trebuie să ne supunem legislaţiei europene la dezbaterea şi adoptarea cărora participă şi reprezentanţii noştri în instituţiile europene. Dar să luăm ca literă de lege declaraţii, opinii sau recomandări, după cum ne sunt de folos, asta nu poate fi acceptat. Şi, culmea, tot noi protestăm împotriva Europei cu două viteze, după ce acceptăm să păşim supuşi în spatele altora", a mai adăugat deputatul Varujan Vosganian, care este şi liderul filialei ALDE Iaşi.
Guvernul a adoptat, în şedinţa de vineri, Memorandumul înaintat de Ministerul Justiţiei prin care se propune desfiinţarea Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ).
Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, vineri seara, în începutul şedinţei de guvern, în legătură cu memorandumul propus privind desfiinţarea SIIJ, că aceasta este o instituţie sui generis care iese din principiile de funcţionare ale Ministerului Public, prin modul de reglementare a funcţionării.
El a subliniat că propunerea sa are în vedere şi "dimensiunea externă a activităţii aceste secţii".
"Am reluat că a fost criticată atât de Comisia GRECO, Comisia de la Veneţia şi MCV, dar aş vrea să deschid o perspectivă şi cu privire la anul 2020 în care Comisia Europeană (CE) îşi pune problema introducerii unui mecanism de screening, de monitorizare, de evaluare a statului de drept în toate statele europene. Preşedinţia germană din partea a doua a anului a anunţat că deja va face o prioritate din acest lucru şi noi suntem în poziţia de a elimina cât mai multe critici din Raportul de ţară până la acea dată, astfel încât să nu intervină suprapuneri între MCV şi acel mecanism. Nu mai spun de impactul pe terţe dosare europene din cauza acestor critici pe care încă le înregistrăm în MCV", a spus Predoiu.
Ministrul Justiţiei a afirmat că înfiinţarea acestei secţii, prin legea 207 din 2018 care a modificat legea 304 din 2004, a creat o structură fără personalitate juridică în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar contextul în care au fost promovate aceste modificări a fost unul plin de tensiune, "fără consultare publică, cu reacţii foarte virulente din partea multor magistraţi care s-au opus modificărilor".
Premierul Ludovic Orban a precizat că propunerea MJ de desfiinţare a acestei secţii i se pare o propunere corectă, care de altfel este şi în programul de guvernare.
"Practic angajamentul nostru legat de MCV este de transpunere a recomandărilor, pentru că obiectivul nostru este la un moment dat să punem punct acestui MCV", a afirmat premierul Orban.
Adoptarea acestui Memorandum nu înseamnă că Guvernul desfiinţează SIIJ, ci că îşi asumă ca poziţie oficială soluţia propusă de ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu. Următorul pas va fi elaborarea de către Guvern a unui proiect de lege pe acest subiect pe care îl va înainta Parlamentului pentru dezbatere, au precizat, pentru AGERPRES, surse guvernamentale. AGERPRES / (AS - autor: Livia Popescu, editor: Marius Frăţilă, editor online: Anda Badea)
Citiţi şi:
* Birchall: Se impune adoptarea de către Guvern a unui proiect de lege pentru desfiinţarea SIIJ
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Atac în Cracovia/Abrudean: Suntem solidari cu Polonia în aceste momente dificile
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a transmis, sâmbătă, că România este solidară cu Polonia în urma atacului armat soldat cu victime de la Cracovia.
Atac în Cracovia/Nicușor Dan: România este solidară cu Polonia și poporul său în acest moment dificil
Președintele Nicușor Dan a transmis, sâmbătă, că România este solidară cu Polonia și poporul polonez, în urma atacului armat soldat cu victime de la Cracovia.
Atac în Cracovia/MAE: Autoritățile poloneze nu au confirmat existența unor cetățeni români printre victime
Autoritățile poloneze nu au confirmat existența unor cetățeni români printre victime atacului armat din centrul Cracoviei, informează Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Atac în Cracovia/ Tomac: Niciun dezacord nu își poate găsi rezolvarea în violență și teroare
Niciun dezacord nu își poate găsi rezolvarea în violență și teroare, a declarat sâmbătă europarlamentarul Eugen Tomac, consilier onorific al președintelui Nicușor Dan, referitor la
Atac în Cracovia/Luca Niculescu: Ne exprimăm întreaga solidaritate cu poporul polonez
Luca Niculescu și-a exprimat solidaritatea cu poporul polonez, în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat cu morți și răniți.
Atac în Cracovia/Dan Neculăescu: Echipa noastră consulară este în contact cu autoritățile poloneze
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a transmis condoleanțe omologului său polonez și familiilor victimelor atacului armat care a avut loc sâmbătă, la Cracovia, soldat
Atac în Cracovia/Neacșu: Transmit solidaritatea mea polițiștilor și salvatorilor polonezi; suntem pregătiți să le oferim sprijin
Ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, a transmis un mesaj în urma atacului armat care a avut loc sâmbătă la Cracovia, soldat cu morți și răniți, arătând că România est
Luca Niculescu, despre amenințările cu bombă: Este un motiv de preocupare; instituțiile responsabile lucrează
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă, referitor la valul de amenințări cu bombă înregistrate în România și în alte state europene, ce au vizat mai multe avioane, că niciuna dintre alertele verificate nu s-a confirmat, iar instituțiile responsabile desfășoară investigații și colaborează cu partenerii europeni pentru a stabili cine
Premierul Niculescu: Marea noastră dorință este de a nu avea taxe și impozite noi în 2027
Premierul Luca Niculescu a declarat sâmbătă că Guvernul își dorește să nu introducă taxe și impozite noi în 2027, însă o decizie în acest sens va putea fi comunicată odată cu elaborarea bugetului pe anul viitor, în funcție de execuția bugetară, fondurile din PNRR și traiectoria fiscal-bugetară. Întreba
Niculescu: Diversificarea surselor de energie și investițiile în stocare - soluții pentru creșterea independenței energetice
Diversificarea surselor de energie, dezvoltarea capacităților de stocare, îmbunătățirea transportului și a interconectărilor regionale, alături de proiectul Neptun Deep, sunt principalele soluții avute în vedere de Guvern pentru reducerea vulnerabilităților sistemului energetic și creșterea independenței energetice a României, a declarat, sâmb
VIDEO Luca Niculescu anunță că Unitatea 1 de la Cernavodă a fost repornită: În 24 de ore va ajunge la capacitate maximă
Premierul Luca Niculescu a anunțat că Unitatea 1 a Centralei Nuclearoelectrice Cernavodă a fost repornită vineri seară, după aproximativ 100 de zile în care nu a produs energie din cauza debitului scăzut al Dunării, urmând să ajungă la capacitatea maximă de producție în următoarele 24 de ore. Premierul, care s-a aflat sâ
Budăi: În ultima săptămână, miniștrii PSD au demonstrat că se poate guverna cu rezultate concrete pentru oameni
Miniștrii PSD au demonstrat, în ultima săptămână, că se poate guverna cu rezultate concrete pentru România și pentru oameni, a declarat deputatul social-democrat Marius Budăi. ''Am promis că schimbăm direcția. Și asta facem: prin fapte, nu prin vorbe! În ultima săptămână la guvernare, miniștrii PSD au demo
Siegfried Mureșan: Cei care vor să țină România pe loc vor încerca să divizeze PNL și USR
Europarlamentarul liberal Siegfried Mureșan acuză încercări de divizare a PNL și USR, el afirmând că cele două partide vor lucra împreună pentru ''o bună guvernare pentru România''. ''Cei care vor să țină România pe loc vor încerca să divizeze Partidul Național Liberal și USR-ul. Vor
Neacșu - întâlnire cu reprezentanți ai structurilor MAI: Suntem în serviciul oamenilor; această responsabilitate trebuie să se regăsească în fiecare intervenție
Deficitul de personal, necesitățile logistice, dar și adaptarea cadrului de acțiune la noile provocări de securitate au fost subiecte abordate de ministrul Afacerilor Interne, Marian Neacșu, la ședințele de lucru pe care le-a avut săptămâna aceasta cu șefii structurilor MAI. Potrivit unui comunicat al MAI, Neacșu a desfășurat, pe parcurs
Premierul și ministrul Energiei - vizită la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă
Prim-ministrul Luca Niculescu se află sâmbătă, împreună cu ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, la Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă. Cei doi vor vizita CNE Cernavodă și vor avea o întâlnire cu managementul Nuclearelectrica privind activitatea și proiectele strategice. Vizita premierului și a ministr














