logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Iohannis, la finalul primului mandat: Am reuşit ca România să devină un membru respectat al marii familii europene

Imagine din galeria Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis a afirmat, joi seară, la bilanţul primului mandat de şef al statului, că acţiunile sale de politică externă în aceşti ani s-au axat pe creşterea rolului României în Alianţa Nord-Atlantică şi Uniunea Europeană, precum şi pe extinderea şi întărirea Parteneriatului strategic cu SUA.

"Am reuşit ca România să devină un membru respectat al marii familii europene şi un partener activ al dezbaterilor nu uşoare care au marcat această perioadă", a punctat Klaus Iohannis.

Cât priveşte politica internă, el a spus că în atenţia sa a fost buna funcţionare a autorităţilor publice.

El a reiterat că, în ultimii trei ani, s-a încercat şubrezirea statului, iar pentru contracararea forţelor "profund nedemocratice", a uzat "de toate mecanismele constituţionale".

"Bilanţul tuturor acestor acţiuni întreprinse de mine vorbeşte de la sine: OUG 13 nu a intrat în vigoare, Codurile penale favorabile infractorilor nu au intrat în vigoare", a spus Iohannis într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

Sâmbătă, Iohannis va depune jurământul pentru al doilea mandat în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului. AGERPRES/(A - autor: Andreea Rotaru, editor: Florin Marin, editor online: Gabriela Badea) 

 

Citiţi şi:

 

Iohannis: Cel mai important obiectiv al primului mandat, menţinerea parcursului proeuropean şi democratic al României 

 

Primul mandat al Președintelui României, Klaus Iohannis 

Afisari: 23

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic 06-06-2025 11:47

Lege promulgată: Modificarea sancțiunilor în domeniul materialelor pirotehnice

Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea care modifică sancțiunile din domeniul materialelor pirotehnice, stabilind, între altele, pedepse cu închisoarea de la un an la cinci ani pentru prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, folosirea de astfel de articole din

Politic 06-06-2025 11:43

Lege promulgată: Ziua națională a gastronomiei și vinului românesc - sărbătorită și în plan internațional, prin evenimente de diplomație

Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea care prevede ca Ziua națională a gastronomiei să fie sărbătorită și în plan internațional, prin misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, cu organizare de evenimente de diplomație publică și culturală care să pună în valoare specificul gastronomiei și vinului românesc.

Politic 06-06-2025 10:51

USR propune accize mai mari la tutun și alcool, cu fonduri direcționate pentru tratarea dependențelor

USR propune accize mai mari la tutun și alcool, cu fonduri direcționate pentru tratarea dependențelor. Pentru țigarete, USR susține o creștere de cel puțin 8,8% a accizei. Impactul estimat la buget ar fi de 1,46 miliarde de lei anual, conform unui comunicat transmis, vineri, de Uniunea Salvați România. ''Taxăm vici

Politic 06-06-2025 10:12

Predoiu: Guvernul rămâne un partener ferm al tuturor cultelor religioase recunoscute, în spiritul păcii și al unității

Guvernul României rămâne un partener ferm al tuturor cultelor religioase recunoscute, în spiritul păcii și al unității, a transmis premierul interimar Cătălin Predoiu cu ocazia Sărbătorii Sacrificiului. ''Cu ocazia Sărbătorii Sacrificiului, adresez urări de pace, sănătate și împliniri membrilor comunității musul

Politic 05-06-2025 23:30

Predoiu: În momentul de față, nu există o problemă de asigurare a plății pensiilor și salariilor

În momentul de față, nu există o problemă de asigurare a plății pensiilor și salariilor, a declarat joi prim-ministrul interimar, Cătălin Predoiu. El a fost întrebat, la Antena 3 CNN, dacă are garanția că până la finalul anului nu vor fi probleme financiare pentru asigurarea plății pensiilor și salariilor. '

Politic 05-06-2025 23:05

Predoiu: E nevoie urgentă de un guvern plin, cu miniștri care să-și impună voința administrativă

E nevoie urgentă de un guvern plin cu legitimitatea necesară, cu miniștri pe funcție cu un mandat dat de Parlament, clar, cu un program de guvernare, cu măsuri listate, care să-și impună voința administrativă până în cele mai mici unghere ale administrației românești, a declarat prim-ministrul interimar Cătălin Predoiu. El a

Politic 05-06-2025 22:26

Predoiu: Salina Praid - problema numărul 1 a Guvernului interimar; urgența imediată e devierea cursului pârâului Corund

Situația de la Salina Praid este problema numărul unu acum pentru Guvernul interimar, iar urgența momentului este devierea cursului pârâului Corund, a declarat prim-ministrul interimar Cătălin Predoiu. El a fost întrebat joi seară, la Antena 3 CNN, cu prezentarea unor imagini de la fața locului, despre intervențiile speciale

Politic 05-06-2025 19:02

Ambasadorul Franței: Am asistat la o campanie sistematică de dezinformare; Franța a supărat Moscova

Ambasadorul Franței la București, Nicolas Warnery, a afirmat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că a existat 'o campanie sistematică de dezinformare' privind țara sa în perioada alegerilor prezidențiale din România. 'Practic, am asistat la o campanie sistematică de dezinformare, uneori cu interpretări rău intenționate, cu g

Politic 05-06-2025 18:08

Fostul ministru Marius Budăi se opune introducerii contribuției la sănătate pentru pensiile de peste 2.500 de lei

Fostul ministru al Muncii Marius Budăi se opune introducerii contribuției la sănătate pentru pensiile mai mari de 2.500 de lei și afirmă că Partidul Social Democrat (PSD) nu va susține 'o taxă pe sănătate care să lovească tocmai în cei care au muncit o viață și sunt sub pragul pensiei medii'. 'În calitate de fost ministru al Muncii nu s

Politic 05-06-2025 15:28

Tîlvăr, la reuniunea miniștrilor Apărării NATO: România susține obiectivele privind partajarea echitabilă a responsabilităților

Ministrul Angel Tîlvăr a exprimat, joi, la Reuniunea miniștrilor Apărării din statele membre ale NATO, susținerea României pentru obiectivele alianței privind partajarea echitabilă a responsabilităților. Evenimentul, desfășurat la sediul Alianței Nord-Atlantice din Bruxelles, a fost organizat în pregătirea Summitului NATO de

Politic 05-06-2025 14:47

Sorin Grindeanu: Înainte de a amâna investiții, trebuie analizat proiect cu proiect

Deciziile viitorului Guvern legate de amânarea unor investiții trebuie luate în urma unei analize a fiecărui proiect în parte, a declarat, joi, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, care a explicat că închiderea unui anumit șantier poate costa mai mult decât continuarea lui. Grindeanu a fost întrebat de ziariști, l

Viata Parlamentara 05-06-2025 14:04

USR a organizat o dezbatere privind un pachet de reforme în justiție; o nouă lege a evaziunii fiscale, printre propuneri

USR a organizat o dezbatere cu magistrați, practicieni în insolvență, reprezentanți ai grefierilor, notarilor, executorilor judecătorești și ai societății civile pentru conturarea unui pachet de reforme în justiție. Demersul se înscrie în procesul de consultare în vederea identificării priorităților pentru guvernare și actualizare

Politic 05-06-2025 14:03

Sorin Grindeanu: În continuare sunt toate scenariile pe masă - de la premier PSD până la a merge în opoziție

Președintele interimar al social-democraților, Sorin Grindeanu, a declarat joi că toate scenariile sunt în continuare pe masă legate de componența viitorului guvern - de la premier PSD până la a merge în opoziție -, dar a precizat că despre aceste lucruri social-democrații vor discuta după ce se va ajunge la un acord cu celelalte partide pe măsurile economi

Politic 05-06-2025 13:22

Bolojan, de Ziua Învățătorului: Avem nevoie de dascăli bine pregătiți, pentru a putea crește generații echilibrate

Președintele Senatului, Ilie Bolojan, a evidențiat, într-un mesaj transmis cu prilejul Zilei Învățătorului, că pentru a crește 'generații solide, echilibrate și libere în gândire' sunt necesari dascăli bine pregătiți. 'Astăzi, cu ocazia Zilei Învățătorului, le mulțumim celor care, prin dedicare și resp

Politic 05-06-2025 12:07

Nicușor Dan: Toate partidele cu care suntem în discuție vor să intre la guvernare

Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, că toate partidele cu care se discută în prezent - PSD, PNL, USR, UDMR - vor să intre la guvernare. 'Eu sunt foarte fericit că toate partidele cu care suntem în discuție vor să intre la guvernare', a spus șeful statului, după ce a participat la Forumul Național pentru Viitorul Agric