Ambasadorul Franței: Am asistat la o campanie sistematică de dezinformare; Franța a supărat Moscova

Ambasadorul Franței la București, Nicolas Warnery, a afirmat, joi, în cadrul unei conferințe de presă, că a existat 'o campanie sistematică de dezinformare' privind țara sa în perioada alegerilor prezidențiale din România.
'Practic, am asistat la o campanie sistematică de dezinformare, uneori cu interpretări rău intenționate, cu greșeli, cu minciuni, cu scopul de a lovi în Franța. Cine câștigă din această campanie? Rusia. De ce această campanie? Pur și simplu, pentru că Franța a supărat Moscova cu inițiativele diplomatice de luni de zile de susținere a Ucrainei în procesul de pace (...) și, în al doilea rând, pentru că președintele Franței și apoi Guvernul au denunțat în termeni clari atacul hibrid de la alegerile prezidențiale din România, în noiembrie anul trecut', a susținut diplomatul.
El a adăugat că au fost câteva evenimente care au fost prezentate distorsionat în unele media precum vizita sa la Curtea Constituțională și deplasări ale în teritoriu.
Warnery a explicat că vizita sa la Curtea Constituțională avea ca scop pregătirea unui congres al 35 de Curți Constituționale francofone și nu o eventuală implicare în procesul electoral, iar deplasările sale în teritoriu fac parte din programul obișnuit al unui diplomat.
'Lucrăm foarte mult împreună. Să transformi aceste activități obișnuite într-o ingerință în alegeri este pur și simplu un lucru absurd', a transmis ambasadorul Franței.
El a negat orice ingerință în alegerile prezidențiale de luna trecută.
'Pot să vă spun la modul categoric că nu am făcut campanie pentru niciun candidat. Nu am dat nicio instrucțiune niciunei instituții române. Nu am puterea și nici dorința de a face asta. Nu am dat nicio instrucțiune întreprinderilor franceze, iar acestea, la rândul lor, nu au dat nicio indicație salariaților privind votul lor', a completat diplomatul.
Nicolas Warnery a negat narative care au circulat pe platforme de social-media în perioada alegerilor prezidențiale din România.
'Spun foarte clar - șeful serviciilor secrete franceze nu a fost în România, nu s-a implicat în procesul alegerilor și evident nu a existat nicio tentativă de lovitură de stat la (baza militară - n.r.) Cincu. Militarii noștri nu sunt aici pentru asta. Sunt aici pentru a apăra România', a evidențiat el.
Întrebat de ce nu a reacționat la fake news înaintea celui de-al doilea tur al alegerilor, el a spus că a ales să respecte 'regula tăcerii' în perioada electorală.
Conform lui Warnery, 'dacă fake news vor avea drept țintă Ambasada Franței în România, dezmințirea va fi făcută de către ambasadă'. 'Dacă fake news vor avea ca țintă Franța, dezmințirea va fi făcută de către Paris și va fi preluată de noi', a indicat el.
Ambasadorul a subliniat și responsabilitatea presei. 'Cred că războiul dezinformării este în continuare asimetric, deci agresorul va fi în avantaj. În acest context, media pot verifica informațiile și se pot opune dezinformării', a mai explicat el. AGERPRES/(A - redactor: Oana Ghiță, editor: Claudia Stănescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
MAE: Întrevedere a ministrului Hurezeanu cu secretarul general al OSCE
Ministrul Afacerilor Externe, Emil Hurezeanu, a avut o întrevedere vineri cu secretarul general al OSCE, Feridun H. Sinirlioglu, discuțiile fiind axate pe teme relevante pentru securitatea europeană, precum și pe chestiuni legate de funcționarea organizației - asigurarea bugetului, politica de resurse umane și mandatele misiunilor în teren, transmite MAE.
Lege promulgată: Vaccinarea gratuită anti-HPV - extinsă la fete și băieți până la 26 de ani
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea prin care vaccinarea gratuită anti-HPV va fi asigurată pentru fetele și băieții cu vârsta cuprinsă între 11 și 26 de ani. Actul normativ are ca obiect de reglementare extinderea accesului la vaccinarea anti-HPV pentru toate categoriile de vârstă recomandate de Organizația Mondială a Sănătăți
Legea privind instituirea în 2027 a 'Anului Ion I.C. Brătianu', promulgată
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, Legea pentru instituirea în 2027 a 'Anului Ion I.C. Brătianu'. 'Se instituie anul 2027 ca 'Anul Ion I. C. Brătianu' în România. Cu prilejul sărbătoririi 'Anului Ion I. C. Brătianu' se organizează evenimente menite să marcheze aspecte cu ocazia împlinirii a 100 de
Lege promulgată: Ziua Națională a Libertății Religioase va fi aniversată pe 16 mai
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea care prevede instituirea pe 16 mai a Zilei Naționale a Libertății Religioase și a contribuției cultelor la viața societății românești. Potrivit actului normativ, cu acest prilej, Parlamentul, Administrația Prezidențială, Guvernul și autoritățile administrației publice locale pot să aloce fonduri din bug
Președintele Nicușor Dan și Regele Spaniei vizitează, marți, Centrul de instruire întrunită de la Cincu
Președintele Nicușor Dan vizitează, marți, împreună cu Regele Spaniei Felipe al VI-lea Centrul de instruire întrunită ''Getica'' de la Cincu. Potrivit agendei șefului statului, această vizită va avea loc începând cu ora 10:20. Nicușor Dan a anunțat, miercuri, această
Cameră/ Emisiuni la SRR și TVR dedicate educației pentru siguranța rutieră (proiect)
Societatea Română de Radiodifuziune și Societatea Română de Televiziune vor rezerva cel puțin 1% din timpul lor de emisie pentru emisiuni dedicate educației pentru siguranța rutieră, informării populației pentru protejarea împotriva tentativelor de fraudă, înșelătorie sau a informațiilor false, propun mai mulți deputați de la PNL într-un
Lege promulgată: Modificarea sancțiunilor în domeniul materialelor pirotehnice
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea care modifică sancțiunile din domeniul materialelor pirotehnice, stabilind, între altele, pedepse cu închisoarea de la un an la cinci ani pentru prepararea, producerea, experimentarea, deținerea, transmiterea sub orice formă, depozitarea, distrugerea, comercializarea, folosirea de astfel de articole din
Lege promulgată: Ziua națională a gastronomiei și vinului românesc - sărbătorită și în plan internațional, prin evenimente de diplomație
Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea care prevede ca Ziua națională a gastronomiei să fie sărbătorită și în plan internațional, prin misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României, cu organizare de evenimente de diplomație publică și culturală care să pună în valoare specificul gastronomiei și vinului românesc.
USR propune accize mai mari la tutun și alcool, cu fonduri direcționate pentru tratarea dependențelor
USR propune accize mai mari la tutun și alcool, cu fonduri direcționate pentru tratarea dependențelor. Pentru țigarete, USR susține o creștere de cel puțin 8,8% a accizei. Impactul estimat la buget ar fi de 1,46 miliarde de lei anual, conform unui comunicat transmis, vineri, de Uniunea Salvați România. ''Taxăm vici
Predoiu: Guvernul rămâne un partener ferm al tuturor cultelor religioase recunoscute, în spiritul păcii și al unității
Guvernul României rămâne un partener ferm al tuturor cultelor religioase recunoscute, în spiritul păcii și al unității, a transmis premierul interimar Cătălin Predoiu cu ocazia Sărbătorii Sacrificiului. ''Cu ocazia Sărbătorii Sacrificiului, adresez urări de pace, sănătate și împliniri membrilor comunității musul
Predoiu: În momentul de față, nu există o problemă de asigurare a plății pensiilor și salariilor
În momentul de față, nu există o problemă de asigurare a plății pensiilor și salariilor, a declarat joi prim-ministrul interimar, Cătălin Predoiu. El a fost întrebat, la Antena 3 CNN, dacă are garanția că până la finalul anului nu vor fi probleme financiare pentru asigurarea plății pensiilor și salariilor. '
Predoiu: E nevoie urgentă de un guvern plin, cu miniștri care să-și impună voința administrativă
E nevoie urgentă de un guvern plin cu legitimitatea necesară, cu miniștri pe funcție cu un mandat dat de Parlament, clar, cu un program de guvernare, cu măsuri listate, care să-și impună voința administrativă până în cele mai mici unghere ale administrației românești, a declarat prim-ministrul interimar Cătălin Predoiu. El a
Predoiu: Salina Praid - problema numărul 1 a Guvernului interimar; urgența imediată e devierea cursului pârâului Corund
Situația de la Salina Praid este problema numărul unu acum pentru Guvernul interimar, iar urgența momentului este devierea cursului pârâului Corund, a declarat prim-ministrul interimar Cătălin Predoiu. El a fost întrebat joi seară, la Antena 3 CNN, cu prezentarea unor imagini de la fața locului, despre intervențiile speciale
Fostul ministru Marius Budăi se opune introducerii contribuției la sănătate pentru pensiile de peste 2.500 de lei
Fostul ministru al Muncii Marius Budăi se opune introducerii contribuției la sănătate pentru pensiile mai mari de 2.500 de lei și afirmă că Partidul Social Democrat (PSD) nu va susține 'o taxă pe sănătate care să lovească tocmai în cei care au muncit o viață și sunt sub pragul pensiei medii'. 'În calitate de fost ministru al Muncii nu s