Comunicat de presă - Inspectoratul de Poliție Județean Bistrița-Năsăud
Bărbat cercetat pentru încălcarea ordinului de protecție, arestat preventiv pentru 30 de zile
La data de 4 iunie a.c., în urma cercetărilor efectuate în cadrul unui dosar penal, aflat în instrumentarea Biroului Ordine Publică al Poliției Municipiului Bistrița, a fost dispusă reținerea, pentru 24 de ore, a unui bărbat de 41 de ani, din Bistrița, cercetat încălcarea ordinului de protecție.
Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, în perioada 25-30 mai a.c., bărbatul, împotriva căruia era emis ordin de protecție, din luna decembrie 2024, ar fi încălcat măsurile dispuse, în sensul că, deși îi era interzis, ar fi contactat-o și amenințat-o pe fosta concubină.
La data de 5 iunie a.c., acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de arestare preventivă. În aceeași zi, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Bistrița a dispus arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției municipiului Bistrița în cadrul dosarului penal întocmit.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].