Firea: Guvernul este legal la Palatul Victoria; se poate funcţiona cu un guvern de criză, dar nu este de dorit

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, vicepreşedinte al PSD, consideră că Executivul aflat în prezent la Palatul Victoria este unul legal, pentru că a fost votat de o majoritate parlamentară în urma unor alegeri pe care PSD şi ALDE le-au câştigat, ea precizând că, dacă în sesiunea parlamentară care va începe nu se va mai coagula o majoritate, "se poate funcţiona cu un guvern de criză, ceea ce însă nu este de dorit".
"Guvernul poate fi demis dacă premierul îşi scrie demisia sau dacă o moţiune de cenzură trece prin Parlament. Câtă vreme nu suntem în cele două situaţii, Guvernul este legal la Palatul Victoria pentru că a fost votat de o majoritate parlamentară în urma unor alegeri parlamentare pe care PSD şi ALDE le-au câştigat. Practic, nu avem acum altceva de făcut decât să aşteptăm paşii democratici care vor urma în zilele următoare, deoarece începe şi sesiunea parlamentară", a afirmat Firea, înainte de CExN al PSD.
Gabriela Firea este de părere că, dacă nu se întruneşte o majoritate în noua sesiune parlamentară, "se poate funcţiona cu un guvern de criză, ceea ce însă nu este de dorit pentru că ar avea atribuţii limitate şi ţara nu trebuie să fie aruncată într-o criză de dragul câştigării punctelor în campania electorală prezidenţială".
"Politicienii trebuie să aibă maturitate şi responsabilitate, să se gândească în primul rând la români, nu doar să facă declaraţii foarte frumoase citite de pe anumite foi, ci să dovedească cu adevărat că ţin la această ţară. Dacă se gândesc doar la cât mai câştigă în campania prezidenţială şi cât mai pierde un adversar, nu cred că este normal şi sunt convinsă că românii vor sancţiona aceşti politiceni care se gândesc doar la ei", a adăugat Firea.
Ea a precizat că "se fac multe negocieri" în prezent. AGERPRES/(AS - autor: Livia Popescu, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO Ilie Bolojan, primit la Chișinău de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu
Chișinău - Trimisul special al AGERPRES, Cristian Lupașcu, transmite: Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit, sâmbătă dimineață, la Chișinău, de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu. Bolojan, care efectuează o vizită oficială în Republica Moldova, are o întrevedere tete-a-tete cu liderul
Ilie Bolojan - vizită oficială la Chișinău
Președintele interimar Ilie Bolojan efectuează sâmbătă o vizită oficială în Republica Moldova, ocazie cu care se va întâlni cu omologul moldovean, Maia Sandu. Potrivit programului anunțat de Administrația Prezidențială, Bolojan va fi primit, sâmbătă, la ora 10:00, de Maia Sandu, la final urmând să susțină &i
Bolojan: Securitatea Ucrainei este crucială pentru securitatea Europei; trebuie să fim uniți
Președintele interimar Ilie Bolojan a subliniat, vineri seară, importanța securității Ucrainei pentru securitatea Europei. 'Securitatea Ucrainei este crucială pentru securitatea Europei. Trebuie să fim uniți pentru a lupta pentru valorile noastre, libertate și pace', a transmis Bolojan pe Facebook și X.
Hotărârea Parlamentului privind revocarea lui Toni Greblă de la șefia AEP, publicată în Monitorul Oficial
Hotărârea Parlamentului privind revocarea lui Toni Greblă din funcția de președinte al Autorității Electorale Permanente a fost publicată vineri seara în Monitorul Oficial. Până la numirea unui nou președinte, vicepreședintele AEP Zsombor Vajda va îndeplini atribuțiile funcției de președinte al Autorității, se arată &ic
Prezidențiale2025/Lavinia Șandru (PUSL): Propun tuturor candidaților la Președinție să semneze un acord pe patru teme esențiale
Lavinia Șandru, candidat la alegerile prezidențiale din partea Partidului Umanist Social Liberal (PUSL), lansează o provocare publică tuturor contracandidaților săi, și anume semnarea unui angajament ferm pe patru teme esențiale pentru viitorul României - adevărul despre alegeri, NATO, Uniunea Europeană și investiții în apărare. 'Testul adevăru
Nicușor Dan: Retrogradarea României în Indexul Democrației, profund îngrijorătoare
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, apreciază că 'retrogradarea' țării noastre în Indexul Democrației este profund îngrijorătoare și reflectă faptul că valorile fundamentale ale democrației sunt erodate constant. 'Este profund îngrijorător că România a fost retrogradată în Indexul Democrației, trecând de la statutul
Ponta cere suspendarea din calitatea de membru PSD; nu îl susține pe Crin Antonescu la prezidențiale
Deputatul Victor Ponta a transmis, vineri, conducerii PSD o solicitare de suspendare din partid și a anunțat că nu îl susține la alegerile prezidențiale pe candidatul coaliției de guvernare, Crin Antonescu. Ponta a trimis o solicitare de suspendare din calitatea de membru, în baza articolului 28 din Statutul PSD, către secretarul general al partidu
Prezidențiale2025/ Crin Antonescu: E o cantitate mai mare ca oricând de ură, de violență; lucrurile acestea trebuie oprite
Candidatul la prezidențiale susținut de PSD, PNL, UDMR și grupul minorităților, Crin Antonescu, a declarat vineri, într-o conferință de presă la Giurgiu, că pe scena politică românească este o cantitate surprinzător de mare de ură și violență, lucruri care sunt străine de România ultimelor decenii și care trebuie oprite. 'Eu cred că p&aci
Prezidențiale2025/Zsombor Vajda, președinte interimar al AEP: Îmi asum misiunea de a asigura un proces electoral corect și transparent
Vicepreședintele Autorității Electorale Permanente Zsombor Vajda a preluat conducerea AEP, în calitate de președinte interimar, după revocarea de către Parlament a lui Toni Greblă, el afirmând că își asumă cu responsabil
Bolojan: În perioada următoare veți avea datele de funcționare ale Administrației Prezidențiale, inclusiv în anii trecuți
Președintele interimar Ilie Bolojan a anunțat, vineri, că în perioada următoare vor fi făcute publice toate datele de funcționare ale Administrației Prezidențiale, inclusiv în anii trecuți. 'Vom căuta să fim transparenți față de dumneavoastră, față de cetățeni și avem cereri de la dumneavoastră legate de asigurarea transparenței unor cheltuieli
Prezidențiale2025/ Bolojan: Eu cred că românii au înțelepciunea să voteze așa cum trebuie pentru țara noastră
Românii au înțelepciunea să voteze așa cum trebuie pentru țara noastră, la scrutinul prezidențial din mai, a declarat, vineri, președintele interimar, Ilie Bolojan.
Ciolacu: Trecem printr-un moment complicat; urmează să o sun pe doamna Lasconi să începem un dialog
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că urmează să o sune pe președinta USR, Elena Lasconi, să înceapă un dialog, într-un moment complicat prin care trece nu doar România, ci întreaga Europă. El a adăugat că este exclusă înlocuirea candidatului unic PSD - PNL - UDMR la prezidențiale. 'Eu c
Ciolacu, despre Greblă: A fost susținut de mai multe partide; PSD nu a avut 51% din parlamentari
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că fostul președinte al Autorității Electorale Permanente Toni Greblă a fost susținut de mai multe partide, nu doar de PSD, iar revocarea sa din funcție a fost decisă de Parlament.
Parlament - moțiune de cenzură/ Ciolacu: Era evident că moțiunea de cenzură o să pice, a fost o șaradă politică
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat, vineri, că 'era evident' că moțiunea de cenzură nu va fi adoptată, întrucât a fost 'o șaradă politică'. 'Era evident că moțiunea de cenzură o să pice. De fapt, ea a fost o șaradă politică. Eu sunt unul dintre politicienii care cred în democrație și cred că fiecare instrument democr
Parlament: Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Ciolacu a fost respinsă (oficial)
Parlamentul a respins, vineri, moțiunea de cenzură inițiată de 155 de deputați și senatori AUR, S.O.S România și POT. S-au înregistrat 147 de voturi 'pentru' și un vot 'împotrivă'. Parlamentarii PSD, PNL, USR, UDMR și minorități nu au votat. Pentru a fi adoptată această moțiune era nevoie de vot