logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - Inspectoratul General pentru Imigrări

INSPECTORATUL GENERAL PENTRU IMIGRÃRI SÃRBÃTOREȘTE 144 DE ANI DE ATESTARE DOCUMENTARÃ

Polițiștii de imigrări celebrează, la data de 7 aprilie a.c., 144 de ani de la semnarea, de către Regele Carol I, a primului act normativ care reglementa regimul străinilor în România 'Legea asupra streinilor', publicată în Monitorul Oficial nr. 6 din anul 1881.

În contextul acestei zile, astăzi, 7 aprilie a.c., s-a desfășurat evenimentul festiv, iar alaturi de conducerea Inspectoratului General pentru Imigrări, la eveniment au luat parte reprezentanți ai instituțiilor Ministerului Afacerilor Interne, structurilor aparatului guvernamental, ai organizațiilor internaționale și neguvernamentale, precum și ai organizațiilor sindicale și profesionale.

De asemenea, alături de polițiștii de imigrări au fost prezenți și colegi rezerviști, care și-au dedicat ani din viață acestei instituții și care rămân parte din familia noastră profesională.

Astăzi, la ceas aniversar, pentru rezultate deosebite obținute în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, domnul inspector general adjunct a acordat 10 diplome de excelență polițiștilor și structurilor, care s-au remarcat prin profesionalism, implicare și rezultate deosebite în activitatea desfășurată.

Conform tradiției, în fiecare an, Inspectoratul General pentru Imigrări acordă titlurile onorifice 'Polițistul anului' și 'Structura anului'. De această dată distincțiile au fost înmânate de domnul viceprim-ministru, ministru al Ministerului Afacerilor Interne Cătălin Predoiu.

Selecția polițiștilor nominalizați pentru aceste titluri s-a realizat pe baza rezultatelor deosebite obținute în activitate, precum și a conduitei morale și profesionale.

***

Scurt istoric

În fiecare an, data de 7 aprilie a.c., este sărbătorită ca zi aniversară de către Inspectoratul General pentru Imigrări. Anul acesta se împlinesc 143 de ani de la atestarea documentară a primului act normativ, care reglementa regimul străinilor în România 'Legea asupra streinilor', publicată în Monitorul Oficial nr. 6 din anul 1881.

În cele șapte articole, legea reglementa modalitatea în care străinul putea fi constrâns de a se depărta din locul în care se află, de a locui într-un anumit loc sau chiar de a părăsi țara, termenul în care străinul va trebui să 'execute ordinul de espulsiune sau de schimbare a reședinței', timpul cât va avea dreptul să se 'poprescă în fiecare localitate, până la frontieră', conducerea afară din 'țeră prin forța publică', precum și corecția aplicată în cazul reintrării pe teritoriul României.

Totodată, se stabilea datoria străinului nou venit în țară de a obține de la autoritatea polițienească o carte de liberă trecere 'pentru timpul cât va arăta că voesce să stea sau să călătorească.'

Legea avea să fie completată cu Regulamentul din anul 1900, care stipula ca documentul pentru străinii intrați în România 'Biletul de liberă trecere'.

BIROUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Afisari: 49

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].