#Romania2019.eu/Dăncilă: Industria auto este unul dintre pilonii creşterii economiei româneşti
Industria auto este unul dintre "pilonii" pe care se bazează dezvoltarea economiei româneşti, iar sectorul auto a fost "motorul ieşirii României din recesiune" după criza economică şi în prezent este "propulsorul creşterii şi dezvoltării economice naţionale", a declarat premierul Viorica Dăncilă, luni, în deschiderea Forumului Industriei Auto Europene 2019.
"Europa trece prin schimbări majore, care lansează noi provocări pentru întreaga comunitate europeană - economice, sociale, politice. Este datoria noastră, a tuturor, să acţionăm rapid şi cu determinare, să fim proactivi şi implicaţi, să lucrăm împreună pentru a păstra rezilienţa economiei europene şi, implicit, a industriei auto. Ne aflăm într-unul dintre cele mai importante centre economice ale ţării, la a cărei dezvoltare sectorul auto a avut un rol determinant. Evenimentul de astăzi este organizat sub Preşedinţia rotativă a Consiliului UE la Craiova tocmai pentru a sublinia importanţa acestei industrii pentru România. După cum vedeţi, am adus astăzi cu mine un număr mare de miniştri pentru că am dorit să transmit un mesaj puternic din partea Guvernului. Am venit în mijlocul dumneavoastră pentru ca împreună să găsim noi soluţii şi programe reciproc avantajoase. Guvernul vă susţine să vă dezvoltaţi, dumneavoastră creaţi noi locuri de muncă şi generaţi creştere economică şi, implicit, o viaţă mai bună pentru români", a afirmat Dăncilă.
Premierul a adăugat că sectorul auto înseamnă, nu doar în România, ci şi în întreaga Europă, "produse cu valoare adăugată mare în exporturi, factor esenţial pentru competitivitatea economiei", dar înseamnă, totodată, şi "locuri de muncă stabile, un model de adaptibilitate la schimbare, o pârghie de incluziune şi perfecţionare, o viaţă mai bună pentru cetăţeni".
"România, deţinătoarea Preşedinţiei rotative a Consiliului UE, a reuşit să avanseze lucrările pe o serie de dosare importante pentru creşterea competitivităţii, pentru dezvoltarea industriei şi, implicit, pentru sectorul auto. Vreau să mulţumesc pentru implicare Parlamentului European, Comisiei Europene şi echipei care a gestionat cu succes şi continuă să lucreze cu determinare pe teme importante pentru viitorul nostru, al tuturor. Fie că vorbim despre digitalizare, despre concluziile privind inteligenţa artificială, despre promovarea vehiculelor curate şi încurajarea achiziţionării de către autorităţile publice a autoturismelor nepoluante sau despre norme pentru sprijinirea investiţiilor adaptate la cerinţele mediului de afaceri, lucrăm atât pe plan european, cât şi pe plan naţional pentru stimularea dezvoltării domeniului auto", a mai declarat Dăncilă.
Premierul a punctat în context că România înregistrează de câţiva ani unul dintre cele mai ridicate ritmuri de dezvoltare din UE şi acest lucru se datorează şi industriei auto, ceea ce arată că nu este o situaţie conjuncturală.
"Este un proces de durată şi sustenabil, rezultatul activităţii şi competitivităţii sectorului privat. În anul 2017, creşterea economică a fost de 7%, iar în 2018 - de 4,1 %, ceea ce înseamnă o medie anuală de 5,5%, cât ne propunem şi pentru acest an. Industria auto este unul dintre pilonii pe care se bazează dezvoltarea economiei româneşti, atât prin performanţele proprii, cât mai ales prin efectul de angrenare şi multiplicare economică, precum şi prin numărul mare de angajaţi. Sectorul auto a fost motorul ieşirii României din recesiune după criza economică şi este astăzi propulsorul creşterii şi dezvoltării economice naţionale", a susţinut Viorica Dăncilă.
În ultimii trei ani, potrivit ei, ritmul de creştere mediu anual al sectorului auto a fost de peste 13%, cu mult peste cel al industriei, de 4,3%.
"De asemenea, un rol important l-a avut în privinţa comerţului exterior. În primele 11 luni ale anului trecut, ponderea exportului de autovehicule de transport rutier în total exporturi a fost de 17,4%, în timp ce importurile au reprezentat doar 10%. După creşterea constantă din ultimii ani, 2018 a fost un an extraordinar pentru industria auto. România a înregistrat o producţie record de autoturisme anul trecut, o creştere de 30% faţă de anul anterior. Este un semnal puternic de încredere pentru economia românească şi pentru mediul de afaceri. Guvernul României este ferm angajat în continuarea şi dezvoltarea politicilor şi proiectelor de susţinere a industriei şi componentelor auto, atent la tendinţele internaţionale şi preocupat să răspundă aşteptărilor acestui domeniu", a completat Dăncilă.
Premierul a adăugat că Executivul urmăreşte mai multe direcţii de acţiune: stimularea cercetării-dezvoltării-inovării, investiţiile în pregătirea continuă a forţei de muncă, acordarea de sprijin prin intermediul schemelor de ajutor de stat şi încurajarea achiziţionării de autoturisme noi, nepoluante.
"Susţinerea instrumentelor de finanţare şi acordarea de facilităţi menite să stimuleze cercetarea-dezvoltarea-inovarea şi transferul tehnologic reprezintă una dintre condiţiile pentru dezvoltarea unei industrii auto moderne şi durabile. Prin Planul Naţional de Cercetare-Dezvoltare şi Inovare 2015-2020 finanţăm proiecte menite să contribuie la creşterea competitivităţii economiei româneşti, prin creşterea productivităţii întreprinderilor şi progresul pe lanţurile de valoare. Acestea se adresează, într-o măsură covârşitoare, industriei auto, atât producătorilor de autoturisme, cât şi producătorilor de componente", a mai spus Dăncilă.
Premierul a menţionat şi stimulentele fiscale de care beneficiază operatorii economici ce desfăşoară activităţi de cercetare.
"Mă refer la deducerea suplimentară de 50% a cheltuielilor eligibile pentru aceste activităţi, la scutirea de la plata impozitului pe venit pentru angajaţii din sectorul cercetare-dezvoltare-inovare, dar şi scutirea de impozit pe profit pe 10 ani pentru firmele care fac cercetare, încă din anul 2017", a explicat Dăncilă.
Premierul a precizat şi faptul că Guvernul a modificat legislaţia pentru a creşte posibilitatea de a dezvolta infrastructura de transport, inclusiv prin intermediul parteneriatului public-privat, anunţând că vor fi luate şi alte măsuri "care să uşureze şi să grăbească acest proces".
La evenimentul de la Craiova mai participă, printre alţii, comisarul european responsabil pentru piaţa internă, industrie, antreprenoriat şi IMM-uri, Elzbieta Bienkowska, vicepremierul Niculae Bădălău, ministru al Economiei, viceprim-ministrul Graţiela Gavrilescu, ministru al Mediului, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, ministrul Apărării, Gabriel Leş, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, Ştefan-Radu Oprea. AGERPRES/(A, AS - autor: Daniel Florea, editor: Florin Marin, redactor video: Marilena Stănescu, grafician: Andrei Cârlan, editor online: Irina Giurgiu)
Citiţi şi:
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Abrudean - întrevedere cu subsecretarul de stat american pentru Apărare: Parteneriatul strategic cu SUA - ancoră a securității României
Președintele Senatului, Mircea Abrudean, a discutat, joi, la Senat, cu subsecretarul pentru Politica de Apărare al Statelor Unite ale Americii, Elbridge Colby, despre securitatea la Marea Neagră și necesitatea ca aliații NATO să își asume un rol activ și sustenabil în propria apărare, arătând că Parteneriatul Strategic cu SUA rămâne o ancoră a
VIDEO Niculescu: Banca de Investiții și Dezvoltare are un rol esențial în finanțarea IMM-urilor și fermierilor; modificări prin HG
Banca de Investiții și Dezvoltare (BID) are un rol esențial în finanțarea IMM-urilor, start-up-urilor, micro-întreprinderilor și a fermierilor, a declarat prim-ministrul Luca Niculescu în cadrul ședinței de Guvern, în care se propune modificarea regimului aplicabil mandatelor provizorii ale membrilor Consiliului de supraveghere și ai Directoratului BI
VIDEO Niculescu: Majoritatea românilor consideră instalarea Guvernului un pas bun; încrederea nu e un cec în alb
Premierul Luca Niculescu a comentat, joi, rezultatele unui sondaj conform căruia instalarea noului Guvern reprezintă un pas bun, pentru că pune capăt perioadei de criză.
VIDEO Niculescu: Avem în vedere un pachet de măsuri prin care să punem mai bine în valoare mixul energetic
Premierul Luca Niculescu a anunțat joi că i-a solicitat ministrului Energiei, Dumitru Chisăliță, un raport în baza căruia Guvernul să adopte un pachet de măsuri pentru o mai bună punere în valoare a mixului energetic.
MAE: Noul Pachet Extindere 2026 deschide perspectiva primirii unor noi membri în UE
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) consideră că noul Pachet Extindere 2026 reprezintă 'un reper esențial' pentru orientarea eforturilor statelor candidate și ale Uniunii Europene în vederea primirii unor noi membri, pentru prima dată după un deceniu și jumătate. Potrivit MAE, poziția este exprimată în contextul publicării,
Premierul - întrevedere cu subsecretarul de stat american pentru Apărare; discuțiile au vizat întărirea Parteneriatului Strategic cu SUA
Premierul Luca Niculescu l-a primit joi, la Palatul Victoria, pe Elbridge Colby, subsecretar pentru Politica de Apărare al Statelor Unite ale Americii, aflat în vizită în țara noastră. Potrivit unui comunicat al Guvernului, discuțiile aplicate au vizat modalitățile concrete de aprofundare a Parteneriatului Strategic dintre Rom&acir
Nicușor Dan, după întâlnirea cu Svetlana Tihanovskaia: Rezistența poporului belarus merită respectul și sprijinul nostru
Rezistența poporului belarus merită respectul și sprijinul României și al aliaților, a transmis, joi, președintele Nicușor Dan, după ce s-a întâlnit, cu o zi înainte, cu Svetlana Tihanovskaia, lidera opoziției democratice din Belarus. 'Ieri am primit-o la Palatul Cotroceni pe lidera opoziției democratice din Belarus, Svetlana Tihano
Ședință de Guvern - joi ; HG privind Banca de Investiții și Dezvoltare, pe agendă
Guvernul urmează să aprobe în ședința de joi, prin hotărâre, completarea articolului 4 din HG nr. 1204/2022 privind constituirea, organizarea și funcționarea Băncii de Investiții și Dezvoltare - S.A. 'Prin proiectul de act normativ se propune modificarea regimului aplicabil mandatelor provizorii ale membrilor Consiliului de sup
AUR: 'Legea iernii' - sprijin financiar pentru românii vulnerabili (proiect)
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament un proiect de lege care prevede acordarea unui sprijin financiar sezonier între 300 și 1.200 de lei pentru românii vulnerabili, în contextul creșterii prețurilor la energie. Propunerea legislativă, inițiată de către deputatul AUR Mihai Negoescu, denumită &
Proiect PNL: Părinții care revin la muncă să primească un stimulent egal cu indemnizația pentru creșterea copilului
PNL propune, într-un proiect depus la Parlament, ca părinții care se întorc la serviciu înainte de încheierea concediului pentru creșterea copilului să primească un sprijin financiar egal cu indemnizația pentru creșterea copilului. Propunerea legislativă în acest sens a fost inițiată de senatoarea Gabriela Horga ș
Noi secretari de stat la Transporturi, Muncă, Interne, Dezvoltare, Energie, Economie și Proiecte Europene
Premierul Luca Niculescu a semnat miercuri numirea unor noi secretari de stat la ministerele Transporturilor, Muncii, Afacerilor Interne, Dezvoltării, Energiei, Economiei și Investițiilor și Proiectelor Europene. Este vorba despre nouă secretari de stat, deciziile fiind publicate în Monitorul Oficial. Noile numiri sunt:
MApN: Radu Oprea - discuții cu Elbridge Colby despre evoluțiile de securitate din regiunea Mării Negre
Ministrul Apărării Naționale, Radu Oprea, s-a întâlnit, miercuri, cu subsecretarul pentru Politica de Apărare din cadrul Departamentului de Război al SUA, Elbridge Colby, context în care au discutat, printre altele, despre evoluțiile de securitate din regiunea Mării Negre și consolidarea posturii de descurajare și apărare a aliaților de pe Flancul E
Ministrul Neculăescu a discutat, la MAE, cu Elbridge Colby: România își intensifică contribuția pentru o NATO 3.0
Ministrul Afacerilor Externe, Dan Neculăescu, a discutat, miercuri, la sediul MAE, cu subsecretarul SUA pentru Politica de Apărare, Elbridge Colby, și i-a transmis oficialului american că 'România își intensifică contribuția pentru o NATO 3.0'. 'L-am primit astăzi la MAE pe subsecretarul pentru Politica de Apărare, Departamentul de Răzb
Premierul - întâlnire cu reprezentanții investitorilor străini: Principalul obiectiv al Executivului este relansarea economiei
Principalul obiectiv al Executivului este relansarea economiei, a transmis prim-ministrul Luca Niculescu în cadrul întâlnirii pe care a avut-o miercuri, la Palatul Victoria, cu reprezentanții investitorilor străini în România, mulțumindu-le acestora pentru rolul important în dezvoltarea țării noastre. Potrivit unui comunicat
Nicușor Dan și Elbridge Colby au discutat la Cotroceni despre securitatea din regiunea Mării Negre
Președintele Nicușor Dan a discutat, miercuri, la Palatul Cotroceni, cu subsecretarul SUA pentru Politica de Apărare, Elbridge Colby, despre securitatea din regiunea Mării Negre și necesitatea unei acțiuni transatlantice comune pentru a face față amenințărilor. 'Am discutat despre securitatea din regiunea Mării Negre, eforturile României de a promova












