Slovacia: Partidul fostului premier Fico a încheiat un memorandum privind formarea guvernului cu stânga şi extrema dreaptă

Partidul Smer-SD al fostului premier Robert Fico, desemnat săptămâna trecută pentru formarea unui nou guvern în urma alegerilor legislative din 30 septembrie din Slovacia, a semnat miercuri un memorandum de înţelegere cu formaţiunea Hlas (Hlas-Social-Democraţia) şi Partidul Naţional Slovac (SNS), cu care a convenit şi asupra distribuirii posturilor în viitorul executiv, relatează TASR, AFP şi Reuters.
Este de aşteptat ca noul guvern să fie instalat înainte de summitul UE din 26-27 octombrie, pe a cărui agendă Ucraina va ocupa un loc prioritar.
Potrivit înţelegerii anunţate miercuri, postul de premier7777âva aparţine Smer-SD, care a obţinut cele mai multe voturi la scrutin, iar preşedintele forului legislativ va fi nominalizat de Hlas.
Pe lângă postul de prim-ministru, Smer-SD ar urma să controleze şase ministere, iar Hlas şapte, în timp ce SNS va gestiona trei ministere, dintre care unul începând de la 1 ianuarie 2024.
Memorandumul stipulează între altele că cele trei formaţiuni vor garanta orientarea politicii externe a Slovaciei în conformitate cu calitatea sa de membră a Uniunii Europene şi NATO, "respectând în acelaşi timp pe deplin suveranitatea şi interesele naţionale ale Republicii Slovace şi susţinând patriotismul real".
Partidul Smer-SD, o formaţiune social-democrată de orientare conservatoare, a obţinut la alegerile din 30 septembrie 23% din voturi, urmat de formaţiunea liberală din care a provenit preşedinta Zuzana Caputova, partidul Slovacia Progresistă (PS), care a obţinut 17% din voturi, iar pe poziţia a treia, cu 14,7% din voturi, s-a plasat formaţiunea Hlas, partid moderat de stânga scindat din Smer-SD, al cărui lider, Peter Pellegrini, i-a succedat lui Fico la conducerea guvernului în 2018.
Marţi, Pellegrini a declarat că privilegiază o coaliţie cu partidul lui Fico şi cu SNS, naţionalist, în locul alternativei unei coaliţii cvadripartite cu formaţiuni de dreapta care, în politica externă, doresc menţinerea sprijinului militar pentru Ucraina în războiul cu Rusia, iar la nivel european au poziţii apropiate de Bruxelles, în timp ce Fico este mai apropiat de abordările premierului ungar Viktor Orban şi a anunţat încă din campania electorală că se opune ajutorului militar pentru Ucraina.
Totuşi, Pellegrini a menţionat în aceeaşi declaraţie că prezenţa partidului său în viitoarea coaliţie de guvernare va garanta continuitatea în politica externă slovacă. "Sunt convins că realizarea politicii noastre social-democrate şi promovarea celei mai mari părţi a programului nostru vor fi posibile prin această coaliţie tripartită puternică", cu Smer-SD şi SNS, a explicat el la o conferinţă de presă. Dar "dacă guvernul va schimba orientările de politică externă, Hlas va înceta să mai facă parte dintr-un asemenea guvern", a avertizat Pellegrini.
Potrivit analiştilor, un guvern ca cel prefigurat de memorandumul anunţat ar putea schimba radical politica externă a Slovaciei şi să se îndepărteze de Ucraina. Miercuri, Robert Fico a subliniat că noul guvern se va concentra în primul rând asupra reducerii deficitului bugetar.AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Toth, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Anda Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Acord între Parlamentul European și Consiliu privind noi reguli de siguranță pentru jucării
Parlamentul European și statele membre au ajuns la un acord provizoriu privind reguli mai stricte pentru siguranța jucăriilor menite să protejeze mai bine copiii de chimicalele dăunătoare și de riscurile achizițiilor online, relatează DPA. O componentă cheie a acordului la care s-a ajuns joi este introducerea unui pașaport de produs digital, c
Donald Trump și-a trimis emisarul special, pe Steve Witkoff, la Moscova pentru o nouă întâlnire cu Putin
Emisarul special al SUA, Steve Witkoff, a călătorit la Moscova pentru a treia oară, la cererea președintelui american Donald Trump, pentru a se întâlni cu șeful statului rus Vladimir Putin, a informat Axios, citat vineri de EFE. Este de așteptat ca Witkoff să se întâlnească cu președintele rus vineri, au confirmat surse
SUA: Noul șef al Statului Major numit de Trump a fost confirmat de Senat
Senatul SUA a confirmat vineri numirea de către președintele american Donald Trump a generalului Dan Caine drept șef al Statului Major al armatei SUA, după destituirea fără explicații a predecesorului său de către președintele republican, informează AFP. Parlamentarii americani au aprobat numirea lui cu 60 de voturi pentru și 25 împotriv
Germania intenționează să lanseze în acest an un nou model de serviciu militar voluntar
Germania intenționează să lanseze mai târziu în acest an un nou model de serviciu militar voluntar, pașii inițiali incluzând relansarea procedurilor de înrolare, a afirmat ministrul german al apărării Boris Pistorius, citat vineri de dpa. 'Odată încheiat procesul legislativ, putem începe să primim și să
Tarife vamale: Macron atenționează că UE trebuie să mobilizeze toate pârghiile disponibile, actuala pauză fiind una fragilă
Președintele francez Emmanuel Macron a atenționat vineri că reducerea tarifelor vamale americane la 10% constituie doar 'o pauză fragilă' și a apreciat că Europa trebuie să continue 'să mobilizeze toate pârghiile disponibile pentru a se proteja', într-un mesaj postat pe rețeaua socială X, informează AFP. 'Î
Miniștrii apărării din țările Grupului de contact pentru #Ucraina se întâlnesc la Bruxelles
Miniștrii apărării din așa-numitul Grup de contact pentru Ucraina, condus în trecut de SUA, se întâlnesc vineri la Bruxelles, unde ministrul apărării ucrainean Rustem Umerov este așteptat să furnizeze informații actualizate de pe front, relatează dpa. Se așteaptă de asemenea ca Umerov să precizeze care sunt echipamentele de c
Human Right Watch acuză SUA și El Salvador de 'dispariția forțată' a circa 200 de venezueleni
Organizația pentru apărarea drepturilor omului Human Right Watch (HRW) a acuzat vineri guvernele american și salvadorian de 'dispariții forțate', pentru expulzarea în martie a peste 200 de migranți venezueleni din SUA spre El Salvador, unde aceștia sunt de atunci ținuți încarcerați în secret, informează AFP. Pe 15 mar
Țările din 'coaliția voluntarilor' s-au întâlnit la NATO în căutarea unui plan pentru #Ucraina
Țările 'coaliției voluntarilor' aliate Kievului s-au întâlnit joi la Bruxelles pentru a încerca să definească cum să garanteze securitatea Ucrainei, dar multe întrebări rămân fără răspuns, relatează AFP. Este vorba despre prima reuniune a acestei coaliții lansate de Londra și Paris la nivel de miniștri ai
Germania: Liderul SPD se așteaptă la o intensificare a controalelor la frontieră și a returnării de migranți
Viitorul guvern german intenționează să intensifice controalele la frontieră și returnarea migranților, conform acordului de coaliție cu blocul de centru-dreapta CDU/CSU, a afirmat joi co-liderul Partidului Social-Democrat din Germania (SPD), Lars Klingbeil, transmite vineri dpa. 'Acordul de coaliție prevede că vom efectua mai multe contro
Mii de imigranți latino-americani au fost declarați decedați de Securitatea Socială americană (presă)
Administrația președintelui american Donald Trump, în luptă cu pretinsele 'fraude' ale agenției federale Administrația Securității Sociale (SSA), a tăiat ajutorul pentru peste 6.000 de imigranți latino-americani, declarându-i oficial 'decedați', au informat joi seara mai multe media, transmite AFP. Potrivit unui res
Kievul acuză trupele ruse că au executat patru soldați ucraineni capturați
Autoritățile de la Kiev au anunțat joi că investighează presupusa ucidere de către forțele ruse a patru soldați ucraineni capturați, relatează dpa. Dmitro Lubineț, comisarul pentru drepturile omului al parlamentului ucrainean, a declarat că se crede că uciderea prizonierilor de război ar fi avut loc în martie, în satul Piatîh
Panama va permite desfășurarea de militari americani în apropierea canalului (acord)
Panama va permite desfășurarea de trupe americane în zonele de acces și adiacente canalului, potrivit unui acord bilateral publicat joi de guvernul panamez, care exclude însă posibilitatea unor baze militare, notează AFP. Prezența trupelor americane în Panama este o problemă sensibilă în această țară din America Central
Al doilea portavion american a ajuns în Orientul Mijlociu
Al doilea portavion trimis de Statele Unite în Orientul Mijlociu pentru a proteja fluxurile comerciale a sosit la fața locului, a anunțat joi armata americană, care desfășoară în prezent o campanie intensă de lovituri împotriva rebelilor houthi din Yemen, transmite AFP. Potrivit unui mesaj pe X al Comandamentului Comun americ
VIDEO SUA: Musk prevede economii de 150 de miliarde de dolari, sub promisiunea inițială
Elon Musk a declarat joi că misiunea sa de a reduce cheltuielile federale ale Statelor Unite va permite economisirea a 150 de miliarde de dolari pe un an întreg, o sumă mai mică decât ambițiile sale inițiale, notează AFP. 'Sunt încântat să anunț că anticipăm economii de 150 de miliarde de dolari în anul fiscal
SUA: Ambasadoarea americană la Kiev rechemată de la post
Ambasadoarea Statelor Unite la Kiev, Bridget Brink, își va părăsi postul într-un moment în care președintele Donald Trump operează o apropiere de Rusia pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a confirmat joi Departamentul de Stat, notează AFP. Bridget Brink, diplomată de carieră, a fost numită de fostul președinte Joe Bid