Comunicat de presă - Universitatea de Vest din Timișoara
UVT și Holisun semnează un parteneriat pentru valorificarea unei soluții digitale inovatoare în domeniul mobilităților internaționale
Universitatea de Vest din Timișoara (UVT) și compania Holisun au semnat un acord de colaborare care vizează transferul tehnologic al unei soluții digitale dezvoltate în cadrul UVT pentru gestionarea proceselor aferente studenților Erasmus Incoming.
Platforma software, deja funcțională la UVT, acoperă întregul flux de interacțiune cu studenții internaționali, de la consultarea ofertelor academice și selecția cursurilor, până la aplicare, acceptare și semnarea acordurilor financiare. Soluția contribuie la implementarea viziunii 'Erasmus Without Paper', promovând digitalizarea integrală a mobilităților internaționale în învățământul superior.
Soluția a fost dezvoltată ca urmare a know-how-ului UVT, atât în gestiunea proceselor de relații internaționale, cât și în ceea ce privește digitalizarea avansată a proceselor administrative din instituții de învățământ superior. Parteneriatul cu Holisun a permis ca acest know-how să ia forma unei soluții digitale complete, astfel că partenerul, Holisun, are dreptul de a licenția soluția și către alte instituții academice din România interesate să digitalizeze activitățile proprii din sfera relațiilor internaționale.
Rectorul UVT, Marilen Gabriel Pirtea, subliniază importanța acestei colaborări: 'Acest parteneriat marchează o premieră în ceea ce privește transformarea inovației administrative, de proces, din mediul universitar, într-un model scalabil și valorificabil pe piață. Ne bucurăm că un produs creat pentru nevoile UVT poate deveni un reper pentru alte instituții din România. Ne consolidăm, prin acest nou proiect de succes, poziția de lider național în digitalizarea proceselor universitare și ne afirmăm tot mai clar profilul de instituție de învățământ superior deschisă către inovație, tehnologie și colaborare strategică. Transferul tehnologic realizat împreună cu Holisun nu doar că valorifică o soluție dezvoltată intern, dar contribuie activ la construirea reputației UVT, ca una dintre cele mai moderne și digitalizate universități din România și din spațiul european. Este un pas firesc în direcția asumării rolului UVT de promotor al transformării digitale în mediul academic, cu beneficii directe pentru studenți, cadre didactice și partenerii instituționali.'
Acest acord reprezintă o expresie concretă a angajamentului UVT față de inovarea deschisă și transferul tehnologic, demonstrând cum rezultatele colaborative pot genera valoare durabilă atât pentru universitate, cât și pentru întregul ecosistem educațional. Colaborarea dintre UVT și Holisun are o bază solidă, construită în peste un deceniu de proiecte comune, începând cu lansarea uneia dintre primele platforme de admitere online din România și continuând cu dezvoltarea unor soluții digitale avansate: platforme pentru admitere internațională, stagii de practică și internship, e-learning, mobilități internaționale, cercetări psihologice și socio-umane, precum și un chatbot inteligent. Aceste inițiative reflectă o viziune strategică, orientată spre digitalizare sustenabilă și parteneriate de impact în mediul academic.
Horea Băcanu
Universitatea de Vest din Timișoara
Departamentul de Comunicare, Imagine și Marketing Instituțional
https://uvt.ro/ro/
https://uvt.ro/ro/dcimi/comunicate-de-presa/
https://www.facebook.com/uvtromania
http://univ-unita.eu/
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].