logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Kremlinul, în principiu, de acord cu SUA asupra necesităţii păcii în Ucraina, dar deocamdată nu vede perspectiva unor discuţii

Image

Rusia a declarat marţi că agreează ideea SUA cu privire la necesitatea unei păci juste şi durabile în Ucraina, dar a minimizat perspectiva unor negocieri până când nu-şi va atinge obiectivele "operaţiunii sale militare speciale" în Ucraina, relatează Reuters.

Atât preşedintele american Joe Biden, cât şi omologul său rus Vladimir Putin au declarat că sunt deschişi faţă de diplomaţie privind Ucraina, dar nicio întâlnire între cei doi lideri nu a fost organizată şi niciuna dintre părţi nu este de acord cu privire la condiţiile pentru angajarea unor discuţii.

Conflictul din Ucraina, aflat la ora actuală în a zecea lună, se va încheia aproape sigur prin diplomaţie şi negocieri, a declarat luni într-un interviu secretarul de stat american Antony Blinken, subliniind că e nevoie de o "pace justă şi durabilă".

Într-o reacţie la comentariile lui Blinken, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a spus marţi că este de acord cu privire la necesitatea păcii.

"Că rezultatul ar trebui să fie o pace justă şi durabilă, putem fi de acord cu aceasta", a spus el. "Dar în ceea ce priveşte perspectivele unui anumit tip de negocieri, nu le vedem momentan, am spus asta în repetate rânduri", a adăugat Peskov.

Întrebat ce ar trebui să se întâmple pentru ca o astfel de perspectivă să se materializeze, Dmitri Peskov a răspuns: "Trebuie să fie atinse obiectivele operaţiunii militare speciale. Rusia trebuie şi îşi va atinge obiectivele pe care şi le-a stabilit" în Ucraina.

Obiectivele Rusiei în Ucraina nu au fost pe deplin definite şi par să se fi schimbat pe măsură ce forţele sale au suferit eşecuri pe câmpul de luptă, deşi Moscova susţine că nu va renunţa niciodată la teritoriile ocupate în sudul şi estul Ucrainei.

Kievul a exclus cedarea vreunui teritoriu către Rusia în schimbul păcii, cerând Moscovei să îi returneze teritoriile pe care i le-a confiscat şi le ocupă, inclusiv Crimeea şi teritorii deţinute de Rusia din 2014 prin interpuşi.

Rusia a declanşat o invazie în Ucraina la 24 februarie în ceea ce ea numeşte 'operaţiune militară special', denunţată de Kiev şi Occident drept act de agresiune de tip imperialist, primul de acest gen în Europa după cel de-al Doilea Război Mondial. AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)

Afisari: 2

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].


Alte știri din categorie

Politic Ex 17-01-2025 20:05

Trump 2.0/ Viitorul președinte va folosi Biblia sa și pe cea a lui Abraham Lincoln la depunerea jurământului

Președintele ales al SUA, Donald Trump, va folosi din nou propria sa Biblie la inaugurarea ce va avea loc de luni, dar și Biblia lui Lincoln, un exemplar cunoscut sub acest nume întrucât a fost Biblia folosită de cel de-al 16-lea președinte al SUA, Abraham Lincoln, a anunțat vineri echipa de tranziție, relatează agenția EFE. Liderul republican a fo

Politic Ex 17-01-2025 19:56

Președinția Republicii Moldova răspunde acuzațiilor liderului de la Tiraspol: 'Distorsionați realitatea!'

Chișinăul nu se opune și niciodată nu s-a opus livrărilor de gaze naturale pe malul stâng al Nistrului, în condițiile legale existente, a reacționat vineri președinția Republicii Moldova, după ce liderul separatist transnistrean, Vadim Krasnoselski, întors recent de la Moscova, a acuzat autoritățile de la Chișinău că ar împiedica livrarea gazelor natu

Politic Ex 17-01-2025 19:51

Coreea de Sud: Anchetatorii au cerut arestarea oficială a președintelui suspendat Yoon

Președintele suspendat al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, a refuzat din nou vineri să se prezinte pentru a fi interogat, în a treia sa zi de detenție, când anchetatorii au cerut să fie plasat oficial în stare de arest, a transmis agenția Yonhap, preluată de dpa. Yoon a comunicat prin avocatul său că și-a formulat deja în detaliu p

Politic Ex 17-01-2025 19:43

Șefa diplomației UE cere prelungirea sancțiunilor contra Rusiei, tergiversată de Ungaria în așteptarea opiniei lui Trump

Șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a declarat vineri că nu există niciun motiv pentru a renunța la sancțiunile împotriva Rusiei, în timp ce Ungaria întârzie prelungirea acestora în așteptarea instalării lui Donald Trump în funcția de președinte al SUA și a unei opinii din partea acestuia cu privire la respectivele sancțiuni, relatează

Politic Ex 17-01-2025 19:26

Trump 2.0/ Ceremonia de inaugurare va fi mutată în interior din cauza frigului

Ceremonia de inaugurare a președintelui ales al SUA, Donald Trump, va fi mutată în interior, întrucât prognoza meteo pentru luni la Washington indică temperaturi foarte scăzute, a anunțat vineri presa americană, informație confirmată și de viitorul președinte, transmite Reuters. Prin urmare, depunerea jurământului, care ar fi trebuit să

Politic Ex 17-01-2025 19:23

Rusia și Iranul își consolidează alianța printr-un pact strategic

Președintele rus Vladimir Putin și omologul său iranian Masoud Pezeshkian au semnat vineri, la Kremlin, un acord de partneriat strategic ce întărește în special 'cooperarea lor militară' în cadrul unei alianțe dorite a fi o contrapondere la orice 'dictat' din partea Occidentului, relatează AFP. Supuse unor grele sancți

Politic Ex 17-01-2025 19:09

Ministrul polonez de externe Radoslaw Sikorski avertizează că Europa se află 'sub asaltul Rusiei'

Ministrul polonez de externe, Radoslaw Sikorski, a declarat vineri că Europa se află 'sub asaltul Rusiei', cu atacuri hibride ce variază de la crime politice și război cibernetic până la acte de sabotaj și incendieri, relatează dpa. În cadrul unei conferințe de presă la Berlin, Sikorski a afirmat că mandatul Poloniei la președinția rotativă

Politic Ex 17-01-2025 18:56

Donald Trump afirmă că are nevoie de timp pentru a decide ce se va întâmpla cu TikTok în SUA

Președintele ales al SUA, Donald Trump, a transmis vineri că va lua o decizie cu privire la TikTok, dar are nevoie de ceva timp pentru a analiza situația, după ce Curtea Supremă a SUA a aprobat intrarea în

Politic Ex 17-01-2025 18:30

Trump 2.0/Granița de sud, 'amenințarea nr. 1' la adresa securității SUA, afirmă un ministru desemnat de Trump

'Amenințarea numărul 1 la adresa securității noastre interne este granița de sud' cu Mexicul, a declarat vineri Kristi Noem, nominalizată de președintele ales al SUA Donald Trump ca secretar al Departamentului Securității Interne, responsabil în special cu controlul imigrației, relatează AFP. 'Granița de sud nu este sigură astăzi, dar î

Politic Ex 17-01-2025 18:21

Curtea Supremă americană a validat legea care amenință TikTok cu interzicerea în SUA

Curtea Supremă a SUA a aprobat vineri intrarea în vigoare a unei legi care amenință cu interzicerea iminentă pe teritoriul american a popularei rețele de socializare TikTok, dacă societatea chineză care o deține nu vinde aplicația pentru SUA până pe 19 ianuarie, relatează agențiile AFP și EFE. 'Nu există nicio îndoială că, pentru peste 17

Politic Ex 17-01-2025 17:31

Președintele francez Emmanuel Macron anunță o conferință internațională la Paris 'pentru reconstrucția' Libanului

Președintele francez Emmanuel Macron și-a proclamat vineri, la Beirut, sprijinul pentru noii lideri libanezi și a anunțat organizarea 'în câteva săptămâni' a unei conferințe internaționale la Paris pentru a ajuta la reconstrucția țării ieșite dintr-un război cu Israelul, relatează AFP. 'Din 9 ianuarie, în plină iarnă, a apăr

Politic Ex 17-01-2025 17:17

Noul tratat de 'parteneriat pe 100' de ani între Marea Britanie și #Ucraina suscită preocupare la Moscova

Kremlinul a declarat vineri că va studia cu atenție detaliile noului tratat 'de parteneriat pe 100' de ani, încheiat cu o zi în urmă de președintele ucrainean Volodimir Zelenski și prim-ministrul britanic Keir Starmer, exprimând îngrijorare în special în ceea ce privește componenta maritimă a acestui pact, care vizează Marea Neagră

Politic Ex 17-01-2025 16:21

Rusia susține că a recuperat 60% din teritoriul pierdut în Kursk și amenință #Ucraina cu represalii după un atac cu ATACMS

Armata rusă a susținut vineri că a eliberat 63,2% din teritoriul ocupat de armata ucraineană în provincia rusă de graniță Kursk, după cinci luni de lupte care au urmat unei ofensive ucrainene surpriză în această regiune, relatează agenția EFE. 'Un procent de 63,2% (adică 801 kilometri pătrați) din teritoriul regiunii Kursk ocupat inițial de ina

Politic Ex 17-01-2025 16:16

UPDATE/Xi Jinping și Donald Trump au discutat telefonic despre 'un start bun' și 'o lume mai sigură'

Președintele chinez Xi Jinping a avut vineri o discuție telefonică cu președintele ales al SUA, Donald Trump, în care, potrivit lui Xi, cei doi și-au exprimat speranța într-un 'start bun' al relațiilor bilaterale în cel de-al doilea mandat la Casa Albă al republicanului, a informat presa oficială chineză, preluată de Reuters și AFP. C

Politic Ex 17-01-2025 16:08

Avion francez de patrulare maritimă luat la țintă de antiaeriana rusă: Parisul denunță un act de intimidare

Ministrul francez al apărării, Sebastien Lecornu, a denunțat vineri un act de 'intimidare, inacceptabil' din partea Rusiei, după ce un avion francez de patrulare, care survola Marea Baltică, a fost luat la țintă de antiaeriana rusă în spațiul aerian internațional, potrivit AFP și Reuters. Incidentul s-a produs miercuri, dar autoritățile franceze