Putin şi Xi se întâlnesc în pline tensiuni cu Occidentul

Preşedinţii Chinei, Xi Jinping, şi Rusiei, Vladimir Putin, se întâlnesc joi în Uzbekistan pentru un summit regional care arată ca un front împotriva Occidentului, în pline tensiuni exacerbate de războiul din Ucraina, comentează AFP.
Lui Xi Jinping şi Vladimir Putin li se vor alătura în oraşul Samarkand, o etapă-cheie pe străvechiul Drum al Mătăsii, liderii Indiei, Pakistanului, Turciei, Iranului şi altor ţări pentru un summit de două zile al Organizaţiei de Cooperare de la Shanghai (SCO).
Dacă vineri va avea loc principala reuniune a acestui summit, întâlnirea bilaterală dintre preşedinţii chinez şi rus de joi va fi cea mai analizată, ţările lor fiind în centrul unor crize diplomatice internaţionale.
Pentru Putin, care încearcă să accelereze un pivot spre Asia în faţa sancţiunilor occidentale împotriva Moscovei pentru invadarea Ucrainei, acest summit este ocazia de a arăta că Rusia nu este izolată pe scena mondială.
Xi, care efectuează în Asia Centrală prima sa călătorie în străinătate de la începutul pandemiei de coronavirus, îşi poate consolida statura de lider de prim-plan înaintea congresului Partidului Comunist Chinez din octombrie, în cursul căruia vizează inedit al treilea mandat.
Întâlnirea lor are, de asemenea, un aer de sfidare lansată Statelor Unite, care au preluat conducerea sancţiunilor împotriva Moscovei şi sprijinului militar acordat Kievului şi care au stârnit furia Beijingului prin vizita mai multor oficiali americani în Taiwan.
"Organizaţia de Cooperare de la Shanghai oferă o alternativă reală la structurile orientate spre Occident", a declarat presei marţi consilierul diplomatic al Kremlinului Iuri Uşakov.
Este "cea mai mare organizaţie din lume, care cuprinde jumătate din populaţia planetei" şi acţionează pentru o "ordine internaţională justă", a adăugat el.
Înainte de sosirea liderilor la Samarkand, o fostă răscruce majoră a rutelor comerciale dintre China şi Europa, deplasările în oraşul plasat sub securitate întărită au fost restricţionate, iar aeroportul a fost închis pentru zborurile comerciale.
Străzile acestui oraş cunoscut pentru moscheile şi mausoleele sale acoperite cu mozaicuri albastre au fost aproape pustii miercuri, au constatat jurnalişti ai agenţiei France Presse. Şcolile vor fi închise joi şi vineri.
SCO, ai cărei membri sunt China, Rusia, India, Pakistan şi fostele republici sovietice din Asia Centrală, a fost creată în 2001 ca instrument de cooperare politică, economică şi de securitate în competiţie cu organizaţiile occidentale.
Nu este o alianţă militară precum NATO şi nici o organizaţie de integrare politică precum Uniunea Europeană, dar membrii săi lucrează împreună pentru a aborda provocările comune de securitate şi a promova comerţul.
Conflictul din Ucraina, situaţia din Afganistan sau chiar tulburările care au zguduit mai multe ţări din Asia Centrală în ultimele luni ar trebui să fie printre principalele subiecte abordate.
Sesiunea principală a summitului din această săptămână va avea loc vineri, dar atenţia va fi îndreptată mai ales spre multiplele întâlniri bilaterale programate cu această ocazie.
Astfel, pe lângă Xi Jinping, Vladimir Putin se va întâlni joi separat cu preşedintele iranian, Ebrahim Raisi, a cărui ţară doreşte să se alăture OCS, şi cu premierul pakistanez, Shehbaz Sharif, iar vineri cu premierul indian, Narendra Modi, şi preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan.
Înainte de summit, Xi Jinping a mers miercuri în Kazahstan, unde s-a întâlnit cu preşedintele Kassîm-Jomart Tokaev.
Ultima întâlnire dintre Putin şi Xi a avut loc în februarie, când preşedintele rus a vizitat Jocurile Olimpice de iarnă de la Beijing, cu câteva zile înainte de lansarea ofensivei Moscovei împotriva Ucrainei.
Fără a sprijini în mod explicit intervenţia militară rusă, Beijingul şi-a exprimat în repetate rânduri în ultimele luni sprijinul pentru Moscova, izolată în Occident.
La rândul său, în august, Moscova a calificat vizita în Taiwan a preşedintei Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, drept o "provocare".
Iar luna trecută, China a luat parte la exerciţii militare comune în Rusia, înainte de a accepta să îşi încheie contractele de gaze cu Moscova în ruble şi yuani, şi nu în valute occidentale, reaminteşte AFP. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Gabriela Badea)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Acord între Parlamentul European și Consiliu privind noi reguli de siguranță pentru jucării
Parlamentul European și statele membre au ajuns la un acord provizoriu privind reguli mai stricte pentru siguranța jucăriilor menite să protejeze mai bine copiii de chimicalele dăunătoare și de riscurile achizițiilor online, relatează DPA. O componentă cheie a acordului la care s-a ajuns joi este introducerea unui pașaport de produs digital, c
Donald Trump și-a trimis emisarul special, pe Steve Witkoff, la Moscova pentru o nouă întâlnire cu Putin
Emisarul special al SUA, Steve Witkoff, a călătorit la Moscova pentru a treia oară, la cererea președintelui american Donald Trump, pentru a se întâlni cu șeful statului rus Vladimir Putin, a informat Axios, citat vineri de EFE. Este de așteptat ca Witkoff să se întâlnească cu președintele rus vineri, au confirmat surse
SUA: Noul șef al Statului Major numit de Trump a fost confirmat de Senat
Senatul SUA a confirmat vineri numirea de către președintele american Donald Trump a generalului Dan Caine drept șef al Statului Major al armatei SUA, după destituirea fără explicații a predecesorului său de către președintele republican, informează AFP. Parlamentarii americani au aprobat numirea lui cu 60 de voturi pentru și 25 împotriv
Germania intenționează să lanseze în acest an un nou model de serviciu militar voluntar
Germania intenționează să lanseze mai târziu în acest an un nou model de serviciu militar voluntar, pașii inițiali incluzând relansarea procedurilor de înrolare, a afirmat ministrul german al apărării Boris Pistorius, citat vineri de dpa. 'Odată încheiat procesul legislativ, putem începe să primim și să
Tarife vamale: Macron atenționează că UE trebuie să mobilizeze toate pârghiile disponibile, actuala pauză fiind una fragilă
Președintele francez Emmanuel Macron a atenționat vineri că reducerea tarifelor vamale americane la 10% constituie doar 'o pauză fragilă' și a apreciat că Europa trebuie să continue 'să mobilizeze toate pârghiile disponibile pentru a se proteja', într-un mesaj postat pe rețeaua socială X, informează AFP. 'Î
Miniștrii apărării din țările Grupului de contact pentru #Ucraina se întâlnesc la Bruxelles
Miniștrii apărării din așa-numitul Grup de contact pentru Ucraina, condus în trecut de SUA, se întâlnesc vineri la Bruxelles, unde ministrul apărării ucrainean Rustem Umerov este așteptat să furnizeze informații actualizate de pe front, relatează dpa. Se așteaptă de asemenea ca Umerov să precizeze care sunt echipamentele de c
Human Right Watch acuză SUA și El Salvador de 'dispariția forțată' a circa 200 de venezueleni
Organizația pentru apărarea drepturilor omului Human Right Watch (HRW) a acuzat vineri guvernele american și salvadorian de 'dispariții forțate', pentru expulzarea în martie a peste 200 de migranți venezueleni din SUA spre El Salvador, unde aceștia sunt de atunci ținuți încarcerați în secret, informează AFP. Pe 15 mar
Țările din 'coaliția voluntarilor' s-au întâlnit la NATO în căutarea unui plan pentru #Ucraina
Țările 'coaliției voluntarilor' aliate Kievului s-au întâlnit joi la Bruxelles pentru a încerca să definească cum să garanteze securitatea Ucrainei, dar multe întrebări rămân fără răspuns, relatează AFP. Este vorba despre prima reuniune a acestei coaliții lansate de Londra și Paris la nivel de miniștri ai
Germania: Liderul SPD se așteaptă la o intensificare a controalelor la frontieră și a returnării de migranți
Viitorul guvern german intenționează să intensifice controalele la frontieră și returnarea migranților, conform acordului de coaliție cu blocul de centru-dreapta CDU/CSU, a afirmat joi co-liderul Partidului Social-Democrat din Germania (SPD), Lars Klingbeil, transmite vineri dpa. 'Acordul de coaliție prevede că vom efectua mai multe contro
Mii de imigranți latino-americani au fost declarați decedați de Securitatea Socială americană (presă)
Administrația președintelui american Donald Trump, în luptă cu pretinsele 'fraude' ale agenției federale Administrația Securității Sociale (SSA), a tăiat ajutorul pentru peste 6.000 de imigranți latino-americani, declarându-i oficial 'decedați', au informat joi seara mai multe media, transmite AFP. Potrivit unui res
Kievul acuză trupele ruse că au executat patru soldați ucraineni capturați
Autoritățile de la Kiev au anunțat joi că investighează presupusa ucidere de către forțele ruse a patru soldați ucraineni capturați, relatează dpa. Dmitro Lubineț, comisarul pentru drepturile omului al parlamentului ucrainean, a declarat că se crede că uciderea prizonierilor de război ar fi avut loc în martie, în satul Piatîh
Panama va permite desfășurarea de militari americani în apropierea canalului (acord)
Panama va permite desfășurarea de trupe americane în zonele de acces și adiacente canalului, potrivit unui acord bilateral publicat joi de guvernul panamez, care exclude însă posibilitatea unor baze militare, notează AFP. Prezența trupelor americane în Panama este o problemă sensibilă în această țară din America Central
Al doilea portavion american a ajuns în Orientul Mijlociu
Al doilea portavion trimis de Statele Unite în Orientul Mijlociu pentru a proteja fluxurile comerciale a sosit la fața locului, a anunțat joi armata americană, care desfășoară în prezent o campanie intensă de lovituri împotriva rebelilor houthi din Yemen, transmite AFP. Potrivit unui mesaj pe X al Comandamentului Comun americ
VIDEO SUA: Musk prevede economii de 150 de miliarde de dolari, sub promisiunea inițială
Elon Musk a declarat joi că misiunea sa de a reduce cheltuielile federale ale Statelor Unite va permite economisirea a 150 de miliarde de dolari pe un an întreg, o sumă mai mică decât ambițiile sale inițiale, notează AFP. 'Sunt încântat să anunț că anticipăm economii de 150 de miliarde de dolari în anul fiscal
SUA: Ambasadoarea americană la Kiev rechemată de la post
Ambasadoarea Statelor Unite la Kiev, Bridget Brink, își va părăsi postul într-un moment în care președintele Donald Trump operează o apropiere de Rusia pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a confirmat joi Departamentul de Stat, notează AFP. Bridget Brink, diplomată de carieră, a fost numită de fostul președinte Joe Bid