Dragoş Pâslaru: Mă aştept să aplicăm în România Directiva UE privind salarii minime adecvate în 2024
Eurodeputatul din grupul Renew Europe, Dragoş Pâslaru, a declarat marţi, în cadrul unui briefing pentru jurnalişti români de la Strasbourg, că se aşteaptă ca Directiva UE privind salarii minime adecvate, care a fost dezbătută marţi şi urmează să fie votată miercuri de legislativul comunitar, să fie transpusă în 2024, pentru că, aşa cum se prezintă acum legislaţia, oamenilor li se cultivă senzaţia că majorările de salariu ţin doar de generozitatea guvernului.
"Analizele socio-economice arată că există spre două milioane de lucrători pe salariul minim şi asta înseamnă că problema legată de 'in work poverty', respectiv oamenii care au o activitate dar sunt săraci, este foarte reală în România şi este o problemă care acoperă un număr mare de salariaţi şi de gospodării", a spus Pâslaru, care este preşedintele Comisiei pentru ocuparea forţei de muncă şi afaceri sociale.
Eurodeputatul din grupul Renew Europe recunoaşte însă că forurile europene nu pot obliga România să ajungă la un anumit nivel al salariului minim, care este în prezent de 2.550 de lei, iar acest lucru nici nu este normal "peste noapte".
"Valorile indicative din directivă sunt 60% din salariul mediu brut şi 50% din salariul mediu brut. În România, în esenţă, dacă ar fi să se respecte valorile de aici, discutăm de o creştere de cel puţin 500 şi ceva de lei care, evident, dacă ar fi s-o faci peste noapte, ar crea un şoc pentru economie, dar asta doar ca să vedem unde ne situăm. Ideea este că aceasta nu este o obligaţie, dar să ne uităm cum evoluează salariul mediu brut şi să ne asigurăm că şi salariul minim are o evoluţie care să reflecte evoluţia nivelului general de salarii din economie, este un lucru important", a spus Dragoş Pâslaru.
Practic, susţine el, această directivă este considerată un prim pas în direcţia normalizării pieţei interne şi a competiţiei salariale interne şi nu a existat un consens privind stipularea obligaţiei de a ajunge la un salariu minim european într-o perioadă de cinci sau zece ani.
O altă prevedere a directivei este legată de dezvoltarea dialogului social, care trebuie să-şi sporească gradul de reprezentativitate.
"Dacă ai o acoperire mai mică de 80% de dialog social care să reprezinte ramurile, trebuie să ai un plan de acţiune la nivel naţional prin care să explici cum vrei să faci să funcţioneze acest dialog social", a explicat Pâslaru.
"România e una dintre ţările cu cel mai slab dialog social din Europa, suntem la 20 şi ceva la sută acoperire. Ideea este că în cea mai mare parte acest dialog social practic nu există, nefiind formule prin care să se poată ajunge la acorduri sociale pe anumite sectoare. În principiu, aceste acorduri colective încearcă cumva să se uite la nivelul sectorului cum sunt practicile de salarizare şi să se stabilească un nivel minim pe sectorul respectiv", a adăugat el.
Directiva stabileşte şi un set de criterii obiective care să fie "o ancoră" în spatele majorării salariului minim.
"Că îl facem automat sau pe baza acelor indicatori având încă o dezbatere finală, care să mai ajusteze ceva unde ar putea să existe un consens, este o decizie pe care guvernul trebuie să o ia. Preferinţa mea ar fi o indexare automată. Mie mi se pare că nu ar trebui să ne jucăm de-a negocierea şi de-a datul din partea guvernului, ar trebui să existe ceva extrem de predictibil. (...) Eu aş vedea-o chiar de la şase luni, deşi încurcă puţin planurile de afaceri, care se fac pe un an", a opinat Dragoş Pâslaru.
"Eu aş face în felul următor: dacă aş avea o deviaţie mai mare de 10% a unuia din indicatorii ăştia obiectivi pe care îi pun în spate ar trebui să pot ajusta salariile. Asta nu este inclusă în directivă, este lăsată la latitudinea statelor membre. Evident, Consiliul UE a refuzat ca statele membre să-şi asume obligaţii foarte specifice", a declarat eurodeputatul Renew Europe.
Practic, în urma adoptării directivei, România ar trebui să modifice legislaţia privind salariul brut garantat în plată, prevăzând aceste criterii pe care guvernul ar urma să le stabilească prin ordonanţă de urgenţă sau prin lege în Parlament.
"Eu cred că partidele politice din coaliţie, fiind la butoane, vor avea tentaţia să amâne transpunerea cât mai mult. Pentru că deocamdată, aşa cum arată legislaţia acum, ei dau creşterea de salariu minim. Este clar însă că, pe măsură ce ne vom apropia de alegeri, probabil că vor pune în circuit legislativ actul normativ, astfel încât, probabil când va exista un nou guvern în 2024, va trebui să opereze cu noul cadru. Eu mă gândesc că, aşa cum este voinţa politică acum, cel mai devreme noi vom aplica chestia asta în 2024 cu un nou guvern, care va arăta că a transpus prevederea", a prognozat Pâslaru, care a precizat însă că ar fi bucuros dacă s-ar înşela.AGERPRES/(A - autor: Florin Ştefan, editor: Mariana Ionescu, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
VIDEO SUA/Alegeri Trump le cere alegătorilor din Florida și Michigan să voteze anticipat la alegerile de la jumătatea mandatului
Președintele american, Donald Trump, le-a cerut sâmbătă alegătorilor din Florida și Michigan să voteze anticipat la alegerile de la jumătatea mandatului, programate pentru 3 noiembrie, îndemnându-i să susțină candidații Partidului Republican, relatează EFE. 'Asigurați-vă că toți cei pe care îi cunoașteți votează pen
VIDEO Jordan Bardella, reales la conducerea Rassemblement National, înaintea lansării candidaturii lui Marine Le Pen
Jordan Bardella a fost reales sâmbătă la conducerea Rassemblement National (RN), partid francez clasificat de regulă la extrema dreaptă, cu aproape 99% din voturile exprimate, în cadrul congresului formațiunii desfășurat la Orleans, în centrul Franței, cu o zi înainte ca Marine Le Pen să își lanseze oficial candidatura la alegerile prezi
Trei zile de doliu național după atacul asupra unei biserici din Iordania, soldat cu 9 morți
Trei zile de doliu național au fost decretate în Iordania după atacul armat comis vineri asupra unei biserici ortodoxe grecești din satul Hammoud, din sudul țării, al cărui bilanț a ajuns la nouă morți, după ce doi dintre răniți au decedat, a anunțat sâmbătă ministrul sănătății, Ibrahim Al-Bdour, citat de AFP. Alte 25 de persoane rănite în atac sunt
Donald Trump spune că ar putea muta sala de presă de la Casa Albă
Președintele american Donald Trump a declarat sâmbătă, într-o postare pe platforma Truth Social, că ar putea muta sala de presă de la Casa Albă într-o altă locație. Mesajul a venit după apariția unei informații, calificată drept falsă de Trump, potrivit căreia acesta ar intenționa să desființeze sala de presă și să readucă &i
Încălcări ale spațiului aerian/ Chișinăul expulzează un diplomat rus, Moscova promite un răspuns ferm
Republica Moldova va declara persona non grata un angajat al Ambasadei Rusiei la Chișinău, după ce o dronă încărcată cu explozibil s-a prăbușit vineri în apropierea unor locuințe, în raionul Telenești. Moscova a promis sâmbătă un ''răspuns ferm'' și a afirmat că originea rusă a dronei nu a fost dovedită.
Liderul Coreei de Nord a ajuns în orașul chinez de frontieră Dandong traversând un pod recent inaugurat
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a ajuns sâmbătă la Dandong, un oraș chinez de la frontiera cu Coreea de Nord, traversând podul recent inaugurat care leagă cele două țări, potrivit guvernului sud-coreean și agenției de presă Yonhap, relatează AFP. ''Se pare că Kim Jong Un a ajuns la Dandong, în China, traversând
Israelul a închis punctele de acces către Hebron și a strămutat forțat aproape 500 de familii ca represalii
Forțele israeliene au închis accesul către orașul palestinian Hebron din sudul Cisiordaniei și au strămutat forțat aproape 500 de familii din locuințele lor ca parte a operațiunii inițiate vineri seara ca represalii pentru atacul a doi palestinieni care au împușcat doi soldați israelieni în apropierea acestui oraș, informează EFE.
Thailanda salută implicarea SUA în relația cu Myanmar și se așteaptă la discuții în cadrul ASEAN despre viitorul țării
Thailanda salută implicarea SUA în relația cu Myanmar și se așteaptă la discuții la summitul Asociației Națiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN) din noiembrie, de la Manila, despre cum să procedeze cu membrul exclus după lovitura de stat militară din 2021, a declarat vineri ministrul de externe Sihasak Phuangketkeow pentru Reuters. SUA și
Cehia: Coaliția avansează în reforma mass-media printr-un vot rapid în timpul nopții
Coaliția de guvernare din Cehia, într-un vot rar în timpul nopții de vineri spre sâmbătă, a avansat în modificarea finanțării media publice, depășind astfel un prim obstacol parlamentar în pofida criticilor că aceasta ar putea slăbi independența radiodifuzorului public, informează sâmbătă Reuters. Guvernul p
Liderul Kim Jong Un cere consolidarea armatei nord-coreene în mijlocul tensiunilor cu Coreea de Sud
Liderul nord-coreean Kim Jong Un a îndemnat la întărirea armatei țării sale și la transformarea sa ''cât mai rapid și simultan'' într-o forță armată de elită, a afirmat sâmbătă agenția de stat KCNA, în plină tensiune la granița cu Coreea de Sud, informează EFE. ''Forța armatei noastre
Guvernul ucrainean anunță că Starlink funcționează din nou fără restricții
Ministerul Apărării din Ucraina a confirmat sâmbătă că serviciul militar Starlink folosit de armată funcționează din nou la viteze de peste 160 km/h, după ce vineri președintele Volodimir Zelenski își exprimase regretul că restricțiile erau încă în vigoare în pofida declarațiilor Casei Albe, informează EFE. '&
Iranul avertizează că nu va permite revenirea navelor de război americane în Golful Persic
Forțele armate iraniene au avertizat sâmbătă că nu vor permite sub nicio formă revenirea navelor militare americane în Golful Persic, pe fondul speculațiilor despre o posibilă escaladare a conflictului dintre cele două țări, informează EFE. ''Nu vom permite, sub nicio formă și în niciun moment, ca navele militare amer
Președintele iranian Masoud Pezeshkian se va întâlni cu Vladimir Putin marți la Moscova (media)
Președintele iranian Masoud Pezeshkian urmează să se întâlnească marți cu omologul său rus Vladimir Putin la Moscova, unde va merge pentru a participa la o reuniune a țărilor exportatoare de gaze, informează sâmbătă AFP. Rusia și Iranul, două dintre țările cele mai puternic sancționate din lu
Slovacia: Alegeri regionale și locale sâmbătă, un test pentru premierul Fico
Aproximativ 4,4 milioane de alegători cu drept de vot din Slovacia sunt chemați la vot sâmbătă pentru a-și alege consiliile regionale și municipale, un scrutin văzut ca un barometru al stării de spirit a publicului înainte de următoarele alegeri parlamentare, care vor avea loc cel târziu până în septembrie 2027, informează dpa.
Pentagonul desemnează Institutele Confucius din SUA drept o amenințare la adresa securității naționale
Departamentul american al Apărării a desemnat centrele culturale finanțate de China din campusurile universitare, cunoscute sub denumirea de Institutele Confucius, drept o amenințare la adresa securității naționale a SUA, a declarat vineri secretarul apărării Pete Hegseth, informează sâmbătă Reuters. Washingtonul a acuzat de mult timp In














