Franţa/alegeri: Majoritatea absolută a lui Macron este ameninţată

Preşedintele francez, Emmanuel Macron, este departe de a fi sigur că îşi va păstra majoritatea absolută în Adunarea Naţională, chiar dacă se aşteaptă ca alianţa sa să rămână principala forţă în Franţa după primul tur al alegerilor legislative, care au fost marcate de o avansare puternică a stângii unite şi a extremei drepte, relatează AFP.
Va trebui să aşteptăm al doilea tur de scrutin, duminica viitoare, pentru a şti dacă Emmanuel Macron, reales pe 24 aprilie pentru un al doilea mandat de cinci ani în fruntea statului, va putea sau nu să-şi păstreze această majoritate absolută şi, dincolo de asta, capacitatea de a-şi pune în aplicare liber politicile de reformă.
Majoritatea prezidenţială, o coaliţie sub eticheta Ensemble! (Împreună), a obţinut 25,75% din voturi, cu 21.442 de voturi mai mult decât alianţa de stânga NUPES reunită în spatele lui Jean-Luc Melenchon (25,66%), din 23,3 milioane de alegători.
Pe lângă acest avertisment adresat preşedintelui Macron, principalele lecţii ale alegerilor sunt ascensiunea spectaculoasă a stângii unite, progresia puternică a partidului de extremă dreapta al lui Marine Le Pen şi prăbuşirea dreptei tradiţionale, precum şi o abţinere record.
Coaliţia Ensemble! a fost creată în jurul partidului prezidenţial - La Republique En Marche! (Republica în Mişcare, LREM), redenumit Renaissance (Renaştere) -, cuprinzând Mouvement Democrate (Mişcarea Democrată, MoDem), a lui Francois Bayrou, şi mişcarea Horizons a fostului premier Edouard Philippe.
Melenchon, un veteran al politicii franceze, s-a impus ca principalul adversar al coaliţiei majoritare prezidenţiale, conducând o alianţă fără precedent, Nouvelle Union populaire ecologique et sociale (Noua Uniune populară ecologică şi socială, NUPES), ce cuprinde propriul său partid, La France insoumise (Franţa nesupusă), Parti communiste (Partidul Comunist Francez, PCF), Europe Ecologie Les Verts (Europa Ecologie Verzii, EELV) şi Parti Socialiste (Partidul Socialist, PS).
Cu toate acestea, tabăra Macron deţine în continuare avantajul în proiecţiile pentru cele 577 de mandate de deputat, cu o plajă de 255 până la 295 de locuri, în faţa NUPES (150 până la 210), potrivit institutelor de sondare. Majoritatea absolută în Adunarea Naţională este de 289 de locuri.
Dar mai mult de unul din doi alegători a lipsit duminică de la urne, cu un nou record de abţinere de 52,49%, depăşindu-l pe cel din 2017 (51,3%), ceea ce evidenţiază dezinteresul francezilor pentru un scrutin umbrit acum de alegerile prezidenţiale.
''Adevărul este că partidul prezidenţial este bătut şi învins", a declarat duminică seara Jean-Luc Melenchon, făcând apel la trupele sale să "răzbată" în al doilea tur al alegerilor legislative.
Rassemblement National (Reuniunea naţională, RN), partidul lui Marine Le Pen, finalistă la alegerile prezidenţiale din 24 aprilie, s-a clasat pe locul al treilea, cu aproximativ 19% din voturi, cu mult înaintea dreptei tradiţionale, care riscă să îşi piardă statutul de principal grup de opoziţie.
Partidul de extremă dreapta, care a fost întotdeauna penalizat de sistemul de vot majoritar în legislativ, ar putea reuşi să depăşească 15 deputaţi, o premieră din 1986, când a existat o doză de reprezentare proporţională, ceea ce i-ar permite să formeze un grup parlamentar, scrie AFP.
Ea însăşi candidată în propriul fief din nordul Franţei, unde a obţinut 55% din voturi (dar cu o prezenţă la urne prea scăzută pentru a fi aleasă în primul tur), Le Pen a făcut apel la "toţi alegătorii săi să-şi confirme şi să-şi amplifice votul" atunci când candidaţii RN se vor califica în turul al doilea, pentru a "trimite un grup foarte mare de deputaţi patrioţi în noua Adunare Naţională".
Aceste alegeri legislative confirmă astfel ampla recompunere a peisajului politic francez iniţiată odată cu alegerea lui Macron în 2017.
O majoritate relativă în Adunare ar complica calea reformelor pe care preşedintele Macron doreşte să le întreprindă, în special în ceea ce priveşte pensiile.
''Este un avertisment foarte serios pentru Emmanuel Macron", a declarat analistul Brice Teinturier, amintind că "este cu 7 puncte mai puţin decât (la ultimele legislative) din 2017''.
Ministrul pentru relaţia cu Parlamentul, Olivier Veran, a dat asigurări duminică seara că ''avertismentul'' adresat majorităţii prezidenţiale a fost ''auzit''.
Macron s-a mobilizat la finalul campaniei, cerându-le francezilor să îi ofere o "majoritate puternică şi clară". El s-a poziţionat ca un bastion împotriva "extremelor", vizând stânga radicală a lui Melenchon şi extrema dreaptă a lui Marine Le Pen, despre care a spus că sunt sinonime cu "dezordinea" pentru Franţa.
Votul are loc într-un climat de îngrijorare în rândul francezilor cu privire la creşterea preţurilor la alimente şi energie.
Printre marii perdanţi de duminică seară s-a numărat fostul candidat prezidenţial de dreapta Eric Zemmour, care a candidat în sudul Franţei şi care a fost eliminat în primul tur.
Aceste alegeri legislative ar putea duce, de asemenea, la o remaniere a guvernului abia format, deoarece mai mulţi membri ai acestuia sunt candidaţi, inclusiv şefa acestuia Elisabeth Borne.AGERPRES/(AS - editor: Mariana Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
#Ucraina: 'Se formează un consens foarte larg' între europeni, potrivit ministrului francez al Forțelor Armate
'Se formează un consens foarte larg' între europeni pentru a susține armata ucraineană la sfârșitul conflictului cu Rusia, deoarece constituie 'premiera unor garanții de securitate' pentru Kiev, a declarat miercuri ministrul francez al Forțelor Armate, Sébastien Lecornu, relatează AFP. 'Apare cuvânt
#Ucraina: Trump trimite un emisar la Moscova săptămâna aceasta (Casa Albă)
Steve Witkoff, emisarul de încredere al președintelui american Donald Trump pentru cele mai delicate dosare internaționale, se va deplasa la Moscova 'în această săptămână', a anunțat miercuri purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, relatează AFP. 'Presăm Rusia să accepte proiectul' pentru o
Rusia: Putin ordonă armatei să elibereze 'complet' regiunea rusă Kursk
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat miercuri armatei sale să 'elibereze complet' regiunea rusă Kursk, unde trupele ruse au revendicat în ultimele zile victorii rapide împotriva forțelor ucrainene, relatează AFP. 'Mă aștept ca toate misiunile de luptă cu care se confruntă unitățile noastre să fie îndeplinite
Arestarea fostului președinte filipinez Duterte este 'importantă' pentru victime, afirmă procurorul CPI
Arestarea fostului președinte filipinez Rodrigo Duterte este un moment important pentru presupusele victime ale războiului său împotriva drogurilor, a declarat miercuri procurorul general al Curții Penale Internaționale (CPI), Karim Khan, relatează AFP. Executarea mandatului de arestare al CPI 'este importantă pentru victime. Cred că înseamnă m
Ayatollahul Khamenei afirmă că Iranul nu încearcă să se doteze cu arma nucleară
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a declarat miercuri că țara sa 'nu are arme nucleare' și 'nu încearcă să se doteze' cu astfel de arme, după ce președintele american Donald Trump a adresat o scrisoare Teheranului în care a cerut să aibă loc negocieri, relatează AFP. 'În ceea ce privește armele nucleare, se
Trump amenință UE cu represalii comerciale, după măsurile comunitare de retorsiune ce au urmat taxelor vamale americane
Președintele american Donald Trump a promis miercuri că va răspunde amenințării Uniunii Europene de a impune taxe vamale asupra unor importuri americane în valoare de 26 de miliarde de euro începând de luna viitoare, după ce Statele Unite au instituit taxe vamale generale asupra importurilor de oțel și aluminiu, transmit agențiile Reuters și AFP.
#Ucraina: Erdogan speră că Moscova 'va răspunde constructiv' la propunerea de armistițiu americană
Președintele turc Recep Tayyip Erdogan și-a exprimat miercuri speranța că Rusia va 'răspunde constructiv' la propunerea SUA de încetare a focului pentru 30 de zile între Kiev și Moscova, propunere acceptată de Ucraina, relatează AFP. 'Considerăm că acceptarea de către Ucraina a (propunerii) de încetare a focului este pozitivă și i
SUA: Rubio afirmă că arestarea unui lider al manifestațiilor studențești pro-palestiniene nu este în contradicție cu libertatea de exprimare
Arestarea unui lider al manifestațiilor pro-palestiniene de la prestigioasa Universitate Columbia din New York, Mahmoud Khalil, nu este în contradicție cu angajamentul administrației Trump față de libertatea de exprimare, a declarat miercuri secretarul de stat american Marco Rubio, relatează AFP. 'Nu este vorba despre libertatea de exprimare', a
CNN: Trump spune că Rusia are toate cărțile, dar armistițiul ar putea expune cacealmaua lui Putin
Kremlinul păstrează tăcerea în legătură cu propunerea SUA privind o încetare a focului de 30 de zile pe întreaga linie a frontului, dar întrucât Ucraina a acceptat acest armistițiu, Moscova se află sub presiune pentru a decide dacă va accepta sau nu propunerile președintelui Donald Trump de a pune capăt războiului, chiar dacă temporar, c
#Ucraina: Bătălia pentru Donbas revine în prim-plan, în timp ce armata ucraineană se retrage din Kursk
Bătălia pentru controlul Donbasului a revenit în centrul atenției, odată cu retragerea trupelor ucrainene din provincia rusă de graniță Kursk, un trofeu pe care președintele ucrainean Volodimir Zelenski a sperat în zadar să-l folosească drept monedă de schimb în viitoare negocieri de pace cu Rusia, care este însă departe de a-și atinge obiectivele pe
Scholz insistă că un armistițiu în #Ucraina trebuie să ducă la un 'acord de durată' care să protejeze suveranitatea țării
Cancelarul german Olaf Scholz a subliniat miercuri că un armistițiu în Ucraina trebuie să ducă la un 'acord de durată' care să protejeze suveranitatea țării și să îi garanteze menținerea unei 'armate puternice', relatează AFP. 'O încetare a focului trebuie să facă parte dintr-un proces de pace care să ducă
Zelenski speră la 'măsuri puternice' din partea SUA dacă Rusia nu acceptă armistițiul
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă la Kiev, că se așteaptă ca SUA să ia 'măsuri puternice' împotriva Rusiei dacă Kremlinul respinge armistițiul de 30 de zile pe care Ucraina l-a acceptat deja la propunerea Washingtonului, relatează EFE. 'Măsuri puternice cu privire la partea
Parlamentul European cere UE să acționeze urgent pentru a-și asigura propria securitate
Strasbourg - Trimisul special al AGERPRES, Florin Ștefan, transmite: Parlamentul European solicită UE, într-o rezoluție adoptată miercuri, să acționeze urgent și să își asigure propria securitate, consolidându-și relațiilor cu partenerii care împărtășesc aceeași viziune și reducându-și puternic dependența de țările din afara UE, informează un co
Hackeri pro-ruși plătesc sabotori cu criptomonede pentru a răspândi propagandă anti-NATO la Bruxelles
Un grup de hackeri pro-ruși recrutează sabotori în Belgia pe care îi plătește cu criptomonede în schimbul distribuirii de propagandă anti-NATO la Bruxelles sau a colectării de adrese ale unor jurnaliști, potrivit unei investigații jurnalistice a postului public belgian VRT asupra acestor 'agenți de unică folosință', informează miercuri EFE.
#Ucraina: Moscova anunță că așteaptă oficial propunerea de armistițiu americană; Rubio anunță contacte cu Rusia în următoarele ore
Rusia a anunțat miercuri că așteaptă să fie oficial informată de către Washington cu privire la propunerea sa de încetare a focului pentru 30 de zile în Ucraina, acceptată de Kiev după peste trei ani de război, la o zi după o întâlnire diplomatică americano-ucraineană la Jeddah, în Arabia Saudită, relatează France Presse.