UPDATE China: Fostul şef al securităţii, John Lee, a fost desemnat şef al executivului din Hong Kong

Fostul şef al securităţii din Hong Kong, John Lee, care a supravegheat represiunea împotriva mişcării pro-democraţie, a fost desemnat duminică noul lider al metropolei de către un mic comitet loial regimului chinez, transmite AFP.
John Lee, fost ofiţer de poliţie în vârstă de 64 de ani, a primit 1.416 voturi din partea unui "comitet electoral" compus din 1.461 de reprezentanţi ai elitei politice şi economice loiale regimului de la Beijing, după o campanie în care a fost unicul candidat pentru a-i urma la conducere actualului şef al executivului Carrie Lam, care a decis să nu mai candideze pentru un mandat de cinci ani.
După un scurt scrutin secret, duminică, 99% dintre membri (1.416) au votat pentru John Lee şi opt au votat împotrivă, potrivit autorităţilor. Treizeci şi trei de membri nu au votat.
Beijingul a salutat acest rezultat aproape unanim, afirmând că demonstrează că "societatea hong-kongheză are un nivel ridicat de recunoaştere şi aprobare" pentru Lee. "Este o veritabilă demonstraţie a spiritului democratic", a declarat biroul afacerilor din Hong Kong şi Macao într-un comunicat.
Lee este primul lider din Hong Kong care provine din mediul poliţienesc. El a fost şeful securităţii din Hong Kong în momentul uriaşelor proteste pro-democraţie din 2019. În această calitate, el a supravegheat reprimarea protestului şi politica dură care a urmat.
Regimul de la Beijing a impus fostei colonii britanice în 2020 o lege drastică privind securitatea naţională care a înăbuşit disidenţa, precum şi o reformă a sistemului politic pentru a se asigura că Hong Kong-ul este condus exclusiv de "patrioţi" loiali.
Analiştii consideră că sprijinul fervent al lui John Lee pentru campania de represiune i-a câştigat acestuia încrederea regimului chinez, care în mod tradiţional a fost precaut faţă de elitele politice din Hong Kong.
"Este omul care a trecut testul", a spus Lai Tung-kwok, predecesorul lui Lee la conducerea securităţii din Hong Kong.
Lee se află pe listă persoanelor din China continentală şi Hong Kong sancţionate de Statele Unite.
Însă Lee va prelua o metropolă aflat în dificultate. Mişcarea pro-democraţie a fost zdrobită de legea securităţii naţionale, dar o mare parte a populaţiei încă nutreşte resentimente profunde la adresa Beijingului şi furie faţă de inegalităţile adânc înrădăcinate din societatea din Hong Kong.
Sub sloganul "Începem împreună un nou capitol pentru Hong Kong", John Lee a promis o guvernare "orientată spre rezultate". Însă programul său de 44 de pagini, publicat săptămâna trecută, conţine puţine măsuri concrete. John Lee a dat asigurări că va dezvălui mai multe detalii după preluarea mandatului pe 1 iulie, ziua în care se va sărbători cea de-a 25-a aniversare a retrocedării insulei Chinei de către Regatul Unit. AGERPRES/(AS - autor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO SUA: Musk prevede economii de 150 de miliarde de dolari, sub promisiunea inițială
Elon Musk a declarat joi că misiunea sa de a reduce cheltuielile federale ale Statelor Unite va permite economisirea a 150 de miliarde de dolari pe un an întreg, o sumă mai mică decât ambițiile sale inițiale, notează AFP. 'Sunt încântat să anunț că anticipăm economii de 150 de miliarde de dolari în anul fiscal
SUA: Ambasadoarea americană la Kiev rechemată de la post
Ambasadoarea Statelor Unite la Kiev, Bridget Brink, își va părăsi postul într-un moment în care președintele Donald Trump operează o apropiere de Rusia pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a confirmat joi Departamentul de Stat, notează AFP. Bridget Brink, diplomată de carieră, a fost numită de fostul președinte Joe Bid
Consultări 'pozitive' între Rusia și SUA la Istanbul, dar fără niciun acord concret
Rusia și SUA au purtat joi la Istanbul negocieri 'pozitive' pentru normalizarea relațiilor lor diplomatice, dar fără a ajunge la vreun acord concret, potrivit EFE. 'Noua rundă de consultări bilaterale la nivel de experți (...) s-a desfășurat într-o atmosferă pozitivă și a permis realizarea unor progrese în soluționarea problemelor ridic
CIJ: Sudanul acuză EAU că, prin susținerea rebelilor, sunt 'motorul' unui 'genocid' în Darfur
Sudanul a acuzat joi, la Curtea Internațională de Justiție (CIJ), Emiratele Arabe Unite (EAU) că sunt, printr-un presupus sprijin dat rebelilor, 'motorul' a ceea ce autoritățile de la Khartum califică drept 'genocidul' din Darfur, transmite AFP. Sudanul a atacat EAU la Curtea de la Haga, acuzând Emiratele de complicitate
Armata europeană nu poate înlocui NATO, afirmă președintele Germaniei
O armată europeană nu ar putea înlocui NATO, a declarat joi președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, citat de DPA. 'Trebuie să mulțumim NATO pentru multe lucruri', a afirmat Steinmeier în timpul unei vizite la un comandament militar din orașul Koblenz, landul Renania-Palatinat, în vestul Germaniei.
Golful Persic, noua răscruce a diplomației mondiale? (analiză AFP)
De la negocierile privind Ucraina și discuțiile privind programul nuclear iranian programate sâmbătă și până la negocierile referitoare la Fâșia Gaza, țările din Golf ocupă din ce în ce mai mult scena diplomatică globală, în căutare de securitate și de recunoaștere, relatează joi AFP. Aliați tradiționali ai Statel
Rusia: Parchetul cere pedeapsa cu închisoarea împotriva unor jurnaliști pentru colaborare cu organizația lui Navalnîi
Parchetul rus a cerut joi aproape șase ani de închisoare împotriva a patru jurnaliști acuzați de colaborare cu organizația 'extremistă' a fostului opozant Aleksei Navalnîi, decedat într-o închisoare din Rusia în 2024, potrivit site-ului Mediazona, relatează AFP. Organizația lui Navalnîi, princi
Războiul tarifar declanșat de Washington împinge UE și Mercosur să accelereze demersurile privind implementarea acordului lor comercial
Ofensiva comercială a președintelui american Donald Trump, care a început cu aplicarea de tarife de 10% pentru majoritatea partenerilor comerciali ai Statelor Unite, a reactivat eforturile politice de impulsionare a acordului de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Mercosur, relatează joi EFE. După 25 de ani de negocieri și o semnare
Consultările între Rusia și SUA pentru normalizarea diplomatică s-au încheiat la Istanbul
Negocierile pentru normalizarea relațiilor diplomatice între Rusia și SUA s-au încheiat joi la Istanbul după aproape șase ore de discuții, relatează EFE. 'Noua rundă de consultări de la Istanbul s-a încheiat', a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, pentru agenția oficială
Rusia amenință Japonia cu 'măsuri dure' dacă furnizează arme Ucrainei
Rusia a amenințat joi Japonia cu măsuri dure dacă această țară va furniza Ucrainei arme sau alte echipamente militare, după ce guvernul de la Tokyo și-a manifestat disponibilitatea de a se alătura comandamentului NATO care coordonează ajutorul militar pentru Ucraina, relatează agenția EFE. 'Dorim să avertizăm că orice pas al Japoniei pentr
Israel: Netanyahu spune că se duc negocieri cu două țări pentru mutarea locuitorilor din Gaza
Premierul Benjamin Netanyahu a comunicat miercuri cabinetului de securitate israelian că 'sunt în curs negocieri cu două mari țări pentru a găzdui un număr semnificativ de locuitori din Fâșia Gaza care ar emigra voluntar', informează joi postul de televiziune israelian i24News, citând media locale, între care publicația Jerusalem Post.
Turcia și Israelul au început discuții pentru evitarea ciocnirilor în Siria între forțele lor
Oficiali turci și israelieni au început miercuri discuții menite să prevină incidente nedorite în Siria, unde sunt active armatele celor două puteri regionale, au indicat joi surse ministeriale turce și o sursă politică israeliană, citate de Reuters. Potrivit surselor turce, discuțiile tehnice din Azerbaidjan au marcat începu
#Ucraina transmite SUA: Acceptarea restricțiilor privind dimensiunea armatei, linie roșie la negocierile de pace
Ucraina a transmis SUA că acceptarea unor limite privind dimensiunea forțelor sale armate sau pregătirea generală a armatei sale va constitui o linie roșie, a declarat joi un înalt oficial ucrainean, în timp ce președintele american Donald Trump încearcă să negocieze cu Rusia sfârșitul războiului, relatează Reuters. Pre
Consultările tehnice dintre Statele Unite și Ucraina referitor la un acord privind minereurile încep vineri la Washington
Consultările tehnice dintre Statele Unite și Ucraina referitor la un acord privind minereurile vor începe vineri la Washington și nu vor interfera cu celelalte angajamente financiare ale Kievului, a declarat joi, la Bruxelles, vicepremierul ucrainean Olga Stefanișîna, informează Reuters. Președintele american Donald Trump urmărește
Spania: Justiția confirmă că liderul secesioniștilor catalani, Carles Puigdemont, nu poate beneficia de amnistie
Camera de Apel a Tribunalului Suprem spaniol a confirmat joi că legea de amnistiere a secesioniștilor catalani nu i se poate aplica și liderului acestora, Carles Puigdemont, din cauza acuzațiilor de deturnare de fonduri care i s-a adus, transmite AFP. Camera de Apel 'a respins recursurile împotriva ordonanței emise de judecătorul de