Trupele ruse evacuează cadavrele civililor din Mariupol în camioane cu inscripţia ''ajutor umanitar'' (funcţionar ucrainean)

Forţele ruse utilizează camioanele cu care aduc "ajutoare umanitare" în Mariupol, port strategic la Marea Azov - pe care îl controlează aproape în totalitate, cu excepţia combinatului Azovstal, ultima redută de rezistenţă a combatanţilor ucraineni - pentru evacuarea cadavrelor locuitorilor oraşului, decedaţi în cea mai mare parte în urma bombardamentelor şi asediului rusesc, a declarat luni seara consilierul primarului din Mariupol, Petro Andriuşcenko, citat de agenţia ucraineană de presă LB.ua.
"Oricât de barbar ar suna, corpurile sunt transportate sub inscripţia de ''ajutor umanitar'. Aceleaşi camioane care aduc 'pomenile umanitare' la întoarcere sunt încărcate cu trupurile morţilor", afirmă consilierul Andriuşcenko pe contul său Telegram, în care mai susţine că, atunci când într-o clădire sunt descoperite mai multe cadavre, camioanele opresc în faţa acesteia şi corpurile sunt direct încărcate şi transportate ca oricare altă marfă.
Potrivit informaţiilor preliminare, cadavrele locuitorilor din Mariupol sunt transportate la crematoriul mobil din Harţîzsk, afirmă acelaşi consilier, adăugând că această informaţie este în prezent verificată de către autorităţile ucrainene.
"Nu este vorba de cazuri izolate, ci de transporturi în masă şi un mecanism bine rodat. O teribilă 'optimizare' logistică. Hrană în schimbul trupurilor, aceasta este adevărata faţă a Rusiei" de astăzi, afirmă Petro Andriuşcenko, referindu-se la faptul că - potrivit unor informaţii - unii locuitori care au supravieţuit în Mariupol au fost forţaţi să adune cadavre de prin curţi pentru a beneficia de hrană.
Conform Consiliului municipal din Mariupol, în două luni de bombardamente şi asediu din partea trupelor ruse, au decedat de două ori mai mulţi locuitori ai oraşului decât în doi ani de ocupaţie nazistă în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, notează Lb.ua.
Trupele ruse încearcă să preia controlul Mariupolului, cu 440.000 de locuitori înainte de invazie, distrus aproape în totalitate de la începutul ofensivei la 24 februarie, în condiţiile în care, prin cucerirea oraşului-port ucrainean, Rusia şi-ar asigura astfel un coridor terestru între Crimeea (anexată ilegal de Moscova în 2014) şi Donbas, estul Ucrainei. AGERPRES/(AS-autor:Lilia Traci, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Rusia 'trage' China în războiul său cu #Ucraina, acuză Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat miercuri Moscova că trage China în războiul său cu Ucraina, după capturarea unor presupuși cetățeni chinezi care luptă în cadrul armatei ruse pe teritoriul ucrainean, relatează AFP. Rușii 'trag alte țări în război. Cred că acum trag China în acest război', a dec
SUA nu caută 'război' cu China, dar trebuie să contracareze 'amenințările' acesteia (Pete Hegseth)
SUA nu caută 'război' cu China, dar trebuie să facă 'proba fermității' în fața 'amenințărilor' acesteia, a declarat miercuri în Panama secretarul american al apărării, Pete Hegseth, într-o conferință regională pe probleme de securitate, potrivit AFP. 'Nu căutăm război cu China. Și războiul cu China cu siguranță nu
R.Moldova: Guvernatoarea Găgăuziei, eliberată din penitenciar și plasată în arest la domiciliu
Un tribunal din Chișinău a schimbat miercuri din arest preventiv în arest la domiciliu măsura luată împotriva guvernatoarei (bașcana) regiunii autonome Găgăuzia din Republica Moldova, Evghenia Guțul, care a fost reținută pe 25 martie pentru mai multe acuzații, printre care finanțare ilegală a campaniei electorale, relatează agenția EFE și presa de peste P
Serviciile de spionaj din lume, în stare de alertă în fața atitudinii disprețuitoare a lui Trump (analiză AFP)
Raporturile dezastruoase dintre președintele SUA, Donald Trump, și serviciile de informații americane, puse la respect de Casa Albă, afectează întreaga comunitate de spionaj mondială, iar în timp ce occidentalii își manifestă îngrijorarea, adversarii lor își freacă mâinile de bucurie, notează miercuri France Presse într-o amp
Germania: Guvernul va avea în premieră un consiliu național de securitate permanent în actualul context geopolitic tensionat
Noul guvern german va avea pentru prima dată un consiliu național de securitate permanent în cadrul Ministerului de Externe, structură care va prelua toate problemele de politică de securitate în vremuri de incertitudine și tensiuni geopolitice, a anunțat miercuri liderul conservator și viitorul cancelar Friedrich Merz, informează EFE. Potrivit aco
Franța: Ministrul de externe Jean-Noël Barrot avertizează cetățenii francezi să nu călătorească în Iran
Ministrul de externe al Franței, Jean-Noël Barrot, le-a cerut miercuri cetățenilor francezi să nu călătorească în Iran și celor care sunt în trecere să părăsească această țară, din cauza riscului detenție arbitrară, relatează AFP. 'Profit de prezența mea în fața acestei comisii pentru a face apel la toți compatrioții noștri, cetățeni
Trump se declară președintele muncitorilor și asigură că 'totul va fi bine', după ce a pornit războiul comercial
Președintele american Donald Trump s-a declarat miercuri președintele muncitorilor, nu al companiilor care au părăsit SUA prin externalizarea producției și cărora le-a cerut să se reîntoarcă pentru a evita astfel taxele vamale pe care le-a impus recent, după ce China a ridicat la 84% taxele vamale pentru importurile din SUA ca măsură de represalii în urma decizie
Rusia a început o ofensivă în provinciile ucrainene Sumî și Harkov
Armata rusă a început o ofensivă în regiunile Sumî și Harkov din nord-estul Ucrainei, a anunțat miercuri comandantul-șef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, în timp ce Rusia a confirmat atacuri masive asupra pozițiilor ucrainene în cele două regiuni, relatează agențiile Reuters, DPA și EFE. Președintele ucraine
Kremlinul, preocupat de decizia Iranului de a-și plasa forțele armate în stare de alertă maximă
Kremlinul și-a exprimat miercuri preocuparea în urma deciziei Iranului de a-și plasa forțele armate în stare de alertă maximă înaintea viitoarelor negocieri indirecte cu SUA privind programul nuclear iranian, relatează EFE. 'Toate acestea duc la o creștere a tensiunilor', a declarat într-o conferință de presă purtătorul de cuv&a
BTA/Președintele Bulgariei în Delphi: Europa poate să facă față provocărilor dacă va ieși din zona ei de confort
Prezent miercuri la Forumul Economic din Delphi, în Grecia, președintele Bulgariei, Rumen Radev, a declarat, citat de secretarul său de presă, că fiecare țară din Balcani are propria sa perspectivă asupra istoriei, dar una dintre cele mai importante lecții pe care le putem învăța din istorie, este că, după secole de rivalități și conflicte, 'am realizat &icir
Aproape 13.000 de civili uciși în #Ucraina de la începutul războiului
Organizația Națiunilor Unite estimează că aproximativ 13.000 de civili au fost uciși de la începutul războiului din Ucraina, a declarat coordonatorul ONU pentru ajutor umanitar de urgență, Tom Fletcher, marți, în fața Consiliului de Securitate, relatează dpa. Potrivit datelor furnizate de Oficiul Înaltului Comisar al ONU pent
Președintele eston promulgă legea care limitează dreptul de vot pentru rezidenții ruși
Președintele eston Alar Karis a promulgat miercuri amendamentul constituțional care le interzice cetățenilor non-europeni să participe la alegerile locale, o măsură ce vizează în special puternica minoritate rusă din această țară baltică, potrivit AFP. O largă majoritate de deputați estoni a votat acest amendament la 26 martie, un semn al preocupărilor &
#Ucraina și Rusia se atacă reciproc cu drone; Moscova acuză un nou atac asupra gazoductului TurkStream
Ucraina și Rusia au lansat în noaptea de marți spre miercuri noi atacuri reciproce cu drone, una dintre țintele dronele ucrainene fiind o stație de pompare a gazoductului TurkStream, potrivit oficialilor ruși, care au acuzat din nou Kievul de încălcarea armistițiului energetic, relatează agențiile DPA și EFE. În timp ce ofici
UE livrează încă un miliard Ucrainei, finanțat din active rusești înghețate
Uniunea Europeană a acordat miercuri Ucrainei un nou împrumut de un miliard de euro în cadrul acordului G7, prin care partenerii internaționali s-au angajat să acorde Kievului aproximativ 45 de miliarde de euro în împrumuturi finanțate cu veniturile extraordinare generate de activele rusești înghețate de sancțiuni, informează EFE.
R.D.Congo predă către SUA americani arestați după tentativa de puci, în timp ce negociază exploatarea mineralelor
Trei cetățeni americani încarcerați în Republica Democrată Congo (R.D. Congo) în urma loviturii de stat eșuate din luna mai anul trecut au fost predați Statelor Unite, în timp ce continuă discuțiile la nivel înalt între cele două țări privind securitatea și încheierea unor acorduri de exploatare a resurselor minerale în țara af