VIDEO Trump mărturiseşte că a ameninţat ţările NATO că SUA nu le va apăra în faţa Rusiei dacă nu sporesc cheltuielile militare

Fostul preşedinte american Donald Trump a declarat joi că, în perioada cât a fost la Casa Albă, i-a ameninţat pe aliaţii din NATO că, dacă nu îşi cresc cheltuielile militare, armata SUA nu se va angaja în apărarea lor dacă Rusia le-ar ataca, consemnează AFP.
Atât în timpul campaniei electorale cât şi după ce a ajuns preşedinte, Trump a descris adesea NATO drept o alianţă militară care ar trăi pe seama generozităţii SUA, ţară care, consideră el, cheltuie prea mulţi bani pentru a apăra alte ţări ce-i sunt mai degrabă rivali decât parteneri.
În declaraţia sa de joi, el a susţinut totuşi că ameninţarea sa la care s-a referit a fost doar o strategie de ''bluff'', de cacealma, pentru a determina astfel statele NATO să crească bugetele alocate apărării.
Articolul 5 din Tratatul Atlanticului de Nord prevede că statele membre se angajează să apere orice altă ţară membră a Alianţei care ar fi atacată.
Însă la un summit, Donald Trump a sugerat că Washingtonul nu va onora acest angajament, pentru că ''toată lumea este un rău platnic''.
''Unul dintre preşedinţi m-a întrebat: ''Asta înseamnă că nu ne veţi apăra ? Nu ne veţi apăra în faţa Rusiei ?''. Iar eu i-am răspuns: exact asta vreau să spun'', a afirmat Trump în intervenţia sa la un eveniment al fundaţiei conservatoare Heritage.
''Dacă aş fi răspuns ''Nu, nu asta vreau să spun'', atunci de ce ar mai fi plătit ei ?'', a explicat fostul preşedinte strategia sa de a juca la cacealma pentru a forţa statele NATO să cheltuie mai mult pentru înarmare.
''Noi apărăm Europa şi, în acelaşi timp, ei ne jefuiesc, ne jefuiesc foarte foarte serios'', a pretins Trump în declaraţia sa de joi, menţinându-şi astfel opiniile pe care le avea când era la Casa Albă.
Pe de altă parte, el s-a declarat ''stupefiat'' că această ameninţare a sa adresată altor ţări din NATO nu a fost niciodată dezvăluită de mass-media.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Rusia: Un mort și nouă răniți într-un atac ucrainean împotriva orașului Kursk
O femeie în vârstă a fost ucisă și alte nouă persoane au fost rănite în cursul nopții de luni spre marți într-un atac ucrainean împotriva orașului Kursk, în vestul Rusiei, au anunțat marți autoritățile locale, relatează AFP. 'Kursk a fost ținta unui atac inamic masiv în această noapte', au anunțat autoritățile
Armistițiu în Gaza: Hamas va răspunde 'foarte probabil' în cel mult 48 de ore la propunerea israeliană (responsabil al mișcării)
Hamas va răspunde 'foarte probabil' în cel mult 48 de ore la propunerea israeliană pentru un armistițiu în Fâșia Gaza, a declarat marți pentru AFP un înalt responsabil al mișcării islamiste palestiniene, informează AFP. 'Hamas va transmite foarte probabil răspunsul său mediatorilor în cel mult 48 de or
Război comercial: China ordonă companiilor sale aeriene să oprească achiziția de avioane americane Boeing și de piese detașate
China a ordonat companiilor sale aeriene să suspende orice achiziționare de avioane de la constructorul american Boeing, pe fondul intensificării războiului comercial cu SUA, a informat marți agenția de presă Bloomberg, preluată de AFP. Președintele american Donald Trump a impus tarife vamale ce ajung până la 145% asupra unei mari cantități de pr
Vicepreședintele american JD Vance afirmă că Europa nu poate fi un 'vasal permanent' al Statelor Unite
Europa este 'aliatul nostru', însă nu poate fi un 'vasal permanent' al Statelor Unite pentru securitatea și comerțul său, a declarat marți vicepreședintele american JD Vance, într-un interviu acordat site-ului de știri britanic UnHerd, relatează AFP. 'Considerăm Europa aliatul nostru. Vrem doar o alianță î
Ultima zi a vizitei președintelui chinez Xi Jinping în Vietnam, o vizită menită să 'păcălească' SUA, potrivit președintelui Trump
Președintele chinez Xi Jinping a încheiat marți o vizită în Vietnam menită să consolideze legăturile bilaterale, în special pe cele comerciale, dar care a avut ca scop, potrivit președintelui american Donald Trump, să 'păcălească' Statele Unite, transmite AFP. Liderul chinez a depus la mausoleul lui Ho Chi Minh, fonda
Șeful diplomației ruse, Serghei Lavrov, estimează că nu este ușor să se ajungă la un acord de pace în #Ucraina cu SUA
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că nu este ușor pentru Rusia să se pună de acord cu Statele Unite asupra părților cheie ale unui posibil acord de pace care să pună capăt războiului din Ucraina și că Moscova nu își va mai permite niciodată să depindă din punct de vedere economic de Occident, informează Reuters. Președintele american D
Algeria/expulzări: Șeful diplomației franceze denunță o 'decizie regretabilă care nu va rămâne fără consecințe'
Decizia Algeriei de a expulza 12 oficiali francezi aflați la post în această țară ca represalii la o procedură judiciară în Franța este 'regretabilă' și 'nu va rămâne fără consecințe', a avertizat marți ministrul francez de externe, Jean-Noël Barrot, la postul France 2, relatează AFP. 'Dacă Algeria alege să escaladeze
Donald Trump și președintele salvadorian Nayib Bukele se laudă cu alianța lor împotriva criminalității
Președintele american Donald Trump și omologul său din El Salvador, Nayib Bukele, și-au arătat luni înțelegerea perfectă în lupta împotriva crimei organizate, președintele salvadorian spunând că nu va trimite înapoi în Statele Unite un imigrant din țara sa expulzat din greșeală de Washington, informează AFP. Vorbind în
Japonia va crește anul acesta cheltuielile destinate apărării la 1,8% din PIB
Japonia a anunțat marți că intenționează să își crească anul acesta cheltuielile destinate apărării pentru a ajunge la 9,9 trilioane de yeni (aproximativ 61,746 miliarde de euro), echivalentul a 1,8% din PIB, informează EFE. Ministrul japonez al Apărării, Gen Nakatani, a declarat într-o conferință de presă că guvernul va aloca apro
Negocieri SUA-Iran: Controlul asupra îmbogățirii uraniului și a capacităților de armament - în centrul oricărui acord, atenționează Witkoff
Orice acord cu SUA asupra programului nuclear iranian va depinde în principal de controlul asupra nivelurilor de îmbogățire a uraniului și asupra capacităților de armament atomic ale Teheranului, a atenționat luni trimisul special al lui Donald Trump pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, informează marți AFP. 'Va fi în
UE anunță un ajutor de 1,6 miliarde de euro pentru palestinieni
Uniunea Europeană a anunțat luni un ajutor financiar de 1,6 miliarde de euro, eșalonat până în 2027, din care mai mult de jumătate este destinat consolidării Autorității Palestiniene, a declarat șefa diplomației europene, Kaja Kallas, conform AFP. 'Ne consolidăm sprijinul pentru poporul palestinian. 1,6 miliarde de euro pâ
Gaza: Hamas va răspunde propunerii israeliene de armistițiu după consultări
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a anunțat luni într-un comunicat că va răspunde propunerii israeliene de armistițiu temporar în Fâșia Gaza după 'consultările necesare', relatează AFP. Mai devreme, un responsabil al Hamas a confirmat pentru AFP că aceasta a primit o propunere israeliană de armistițiu, dar a precizat că o condiție
Resurse minerale: Discuțiile dintre ucraineni și americani sunt 'constructive'
Negocierile dintre Ucraina și Statele Unite privind un acord de exploatare a resurselor minerale strategice ale Ucrainei se desfășoară în mod 'constructiv', a declarat luni pentru AFP un oficial familiarizat cu discuțiile. Ultima reuniune vineri dedicată acestei probleme, sursă de fricțiuni între Kiev și Washington, 's-
Franța: Macron își reafirmă dorința de a 'declanșa o serie' de 'recunoașteri' ale unui stat palestinian și ale Israelului
Președintele francez Emmanuel Macron a reafirmat luni că dorește să declanșeze o 'serie de recunoașteri' ale unui stat palestinian și ale Israelului, în cadrul conferinței Națiunilor Unite pe care Franța o va co-prezida cu Arabia Saudită în iunie, la New York, relatează AFP. 'Ceea ce vrem să declanșăm este o serie de al
Parlamentul ungar a adoptat revizuirea Constituției cu măsuri sociale conservatoare, precum interzicerea marșurilor LGBT+
Parlamentul ungar a adoptat luni cu o largă majoritate un amendament constituțional care consolidează interzicerea marșurilor LGBT+, stabilește că protejarea copiilor prevalează în fața altor drepturi și înscrie în legea fundamentală existența numai a două genuri, masculin și feminin, relatează agențiile AFP și EFE. 'Oame