Donald Trump și președintele salvadorian Nayib Bukele se laudă cu alianța lor împotriva criminalității
Președintele american Donald Trump și omologul său din El Salvador, Nayib Bukele, și-au arătat luni înțelegerea perfectă în lupta împotriva crimei organizate, președintele salvadorian spunând că nu va trimite înapoi în Statele Unite un imigrant din țara sa expulzat din greșeală de Washington, informează AFP.
Vorbind în Biroul Oval, președintele american a denunțat prezența a 'milioane' de imigranți care au sosit ilegal în Statele Unite, între care, în opinia sa, mulți infractori, și a lăudat ajutorul oferit de El Salvador pentru a remedia acest lucru.
'Este un păcat ceea ce au făcut, iar dvs. veniți în ajutorul nostru', a spus Trump, dând vina pe fosta administrație democrată a lui Joe Biden pentru că a urmat o politică a 'frontierelor deschise'.
'Aveți un președinte al naibii', le-a transmis el salvadorienilor, în timp ce cei doi lideri au petrecut câteva minute criticând mass-media și apoi vorbind despre problema persoanelor transgender în sporturile feminine.
Președintele salvadorian, în vârstă de 43 de ani, care s-a angajat într-o luptă nemiloasă împotriva bandelor din țara sa, a fost de acord să permită ca peste 250 de persoane expulzate din Statele Unite la mijlocul lunii martie să fie încarcerate în El Salvador, în uriașul Centru de Izolare a Terorismului (Cecot), o închisoare pe care a construit-o ca parte a războiului său împotriva bandelor.
Marea majoritate a acestor indivizi sunt venezueleni, acuzați de administrația Trump că sunt membri ai temutei bande Tren de Aragua, clasificată drept organizație 'teroristă' de Washington în februarie.
'Știm că aveți o problemă cu criminalitatea, terorismul, și că aveți nevoie de ajutor. Suntem o țară mică, dar dacă putem ajuta, o vom face', a spus Bukele.
Trump a reactivat o lege din secolul al XVIII-lea, folosită în mod normal pe timp de război, pentru a expulza acești oameni fără alte complicații. Cu toate acestea, grupurile pentru drepturile omului au denunțat 'disparițiile forțate și detențiile arbitrare'.
Familiile câtorva dintre imigranți au susținut, de asemenea, că aceștia nu au legături cu bandele și că au fost vizați doar din cauza tatuajelor lor, un semn distinctiv al mafiei din America Centrală.
Printre aceștia se numără Kilmar Obrego Garcia, pentru care administrația a recunoscut o 'eroare administrativă', deoarece acesta, în principiu, nu putea fi expulzat din 2019.
Acest imigrant salvadorian se află în centrul unei situații juridice complicate: justiția americană cere ca el să fie adus înapoi în Statele Unite, în timp ce administrația explică faptul că nu mai are nicio putere asupra situației sale, deoarece se află pe pământ salvadorian.
Bukele a exclus orice gest în favoarea sa luni. 'Cum să-l trimit înapoi în Statele Unite? Îl introduc clandestin în Statele Unite? Desigur, nu voi face asta. Întrebarea este absurdă (...) Nu am puterea să-l trimit înapoi în Statele Unite', a spus el.
Trump a cerut, de asemenea, omologului său salvadorian să construiască noi închisori, reiterând că se gândește chiar să trimită în El Salvador cetățeni americani care comit infracțiuni violente.
'Avem și infractori acasă care împing oamenii în metrou, care lovesc femeile mai în vârstă în ceafă cu bâte de baseball', a spus el. 'Aș dori să-i includ în grup pentru a-i da afară din țară', a adăugat Trump.
Bukele este lăudat în țara sa pentru reprimarea criminalității, zeci de mii de suspecți fiind trimiși la Cecot, considerată cea mai mare închisoare din America Latină.
Criminalitatea s-a redus semnificativ în El Salvador, însă metodele sale sunt semnalate de mai multe ONG-uri, care denunță detențiile arbitrare, relele tratamente, cazurile de tortură și chiar decesele în închisori.
Vizita de stat a lui Bukele a avut și o miză economică: El Salvador a primit șase milioane de dolari de la Washington pentru că a fost de acord să-i încarcereze pe acești presupuși criminali pe teritoriul său.
Dar mica țară din America Centrală este încă afectată de noile tarife ale lui Donald Trump, de până la 10%.
Potrivit Băncii Centrale din El Salvador, aproape o treime din exporturile sale - ca valoare - merg spre Statele Unite, ceea ce reprezintă 2,1 miliarde de dolari pentru produse precum textile, zahăr sau cafea.
Aproximativ 2,5 milioane de salvadorieni trăiesc în Statele Unite, potrivit administrației americane. Banii trimiși în țară de acești expați au reprezentat 23% din PIB-ul țării lor în 2024, sau 8,5 miliarde de dolari, potrivit Băncii Centrale.AGERPRES/(AS - redactor: Ionuț Mareș, editor online: Andreea Lãzãroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - marketing@agerpres.ro.
Alte știri din categorie
Israel: Gadi Eisenkot va primi duminică misiunea de a forma noul guvern, anunță președinția
Liderul blocului de opoziție din Israel, Gadi Eisenkot, va primi în mod oficial, duminică, mandatul de a forma noul guvern, a indicat președinția israeliană în cursul serii de sâmbătă, potrivit AFP. 'Președintele (Isaac) Herzog l-a invitat Gadi Eisenkot la reședința prezidențială, unde îi va încredința mâ
Franța/alegeri: Mélenchon și-a prezentat programul, promițând măsuri de stimulare economica și reiterând apelul la ieșirea din NATO (FOTO/VIDEO)
Liderul partidului La France Insoumise (LFI, Franța Nesupusă, stânga radicală), Jean-Luc Mélenchon, și-a expus sâmbătă programul cu care se va prezenta la alegerile prezidențiale din primăvara viitoare, criticând NATO și 'războaiele americane', și promițând o relansare bazată pe măsuri de stimulare a economiei, transmite Reuters
UPDATE Polonia/atac: Poliția anunță un nou bilanț de șase persoane decedate: patru femei și doi bărbați
Una dintre persoanele rănite de atacatorul care a deschis focul la întâmplare sâmbătă după-amiază în centrul istoric al Cracoviei (sudul Poloniei) a decedat, ceea ce ridică la șase numărul morților, în timp ce 15 persoane au fost rănite, a anunțat poliția un nou bilanț al victimelor, transmit AFP și Reuters. '
VIDEO Egiptul și-a redeschis ambasada de la Tripoli, după 12 ani
Egiptul și-a redeschis sâmbătă ambasada de la Tripoli, capitala Libiei, după o absență de 12 ani, marcând astfel o apropiere de administrația din vestul țării, a anunțat Ministerul de Externe de la Cairo într-un comunicat, transmite Reuters. Decizia constituie o schimbare de direcție pentru Cairo, care a fost unul dintre cei
Polonia/atac: Autorul atacului este un polonez care a acționat singur (poliția)
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP. 'Nu există decât un autor și el este polonez', a afirmat o purtătoare de cuv&a
Controversă după ce fiului șahului i s-a înmânat în Germania un premiu destinat poporului iranian
Fiul șahului detronat al Iranului, Reza Pahlavi, a primit sâmbătă la Frankfurt un premiu pentru libertate în cadrul unei ceremonii controversate, criticii săi considerându-l nelegitim pentru a primi această recompensă destinată poporului iranian, transmite AFP. Mii de susținători și-au demonstrat totuși sprijinul pentru Reza
Rebelii yemeniți Houthi anunță că loviturile saudiților au ucis 22 de oameni în regiunea Sanaa
Loviturile aeriene ale coaliției conduse de Arabia Saudită au ucis sâmbătă mai mulți civili la Sanaa, relatează presa apropiată de rebelii yemeniți Houthi, aliați cu Iranul, conform dpa. Televiziunea al-Masirah a transmis că avioane saudite au lovit locuințe în cartierul Bani Hushaysh din capitala Yemenului, bilanțul atacului fiind
Alegeri în Noua Zeelandă: Două partide aproape la egalitate
Partidul Național de guvernământ și cel Laburist de opoziție sunt aproape la egalitate după numărarea a 95% din voturile exprimate la alegerile de sâmbătă din Noua Zeelandă, consemnează Reuters. Comisia Electorală a publicat rezultate care arată că niciuna din cele două formațiuni politice principale, reprezentând dreapta, re
Ministrul italian de externe a fost victima unor hackeri
Vicepremierul și ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunțat sâmbătă pe platforma X că a fost victima unor hackeri, semnalează AFP. 'De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web și încearcă să obțină alte informații, expunându-mă astfel unor noi amenințări și intimid
Rusia lovește cu rachete infrastructura energetică și un pod din Kiev
Rusia a lansat vineri noapte 36 de rachete balistice și 172 de drone împotriva Ucrainei, lovind în special infrastructura energetică, a declarat duminică președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a anunțat conform dpa că a fost lovit podul peste Nipru din nordul capitalei ucrain
Rezultatele parțiale ale alegerilor din Noua Zeelandă indică o victorie la limită a coaliției guvernamentale de dreapta
Partidul Național de guvernământ și Laburiștii din opoziție au obținut rezultate foarte apropiate la alegerile parlamentare de sâmbătă din Noua Zeelandă, arată rezultatele parțiale preluate de Reuters de la Comisia Electorală. Formațiunea de centru-dreapta care conduce coaliția guvernamentală tripartită avea 30,9% din voturi, iar c
Paraguayul are un nou președinte, predecesorul său - arestat după patru zile de criză bancară și politică
Pedro Alliana a depus vineri jurământul de președinte al Paraguayului, în timp ce predecesorul său Santiago Pena a fost arestat, transmit Reuters și AFP. În Paraguay a avut loc săptămâna aceasta o criză bancară după ce banca online Ueno a intrat în insolvență. Pena, care a avut în trecut legăt
VIDEO Zelenski afirmă că Rusia pregătește un atac asupra sectorului energetic și a podurilor din Ucraina
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că are 'informații' despre un atac aerian rusesc planificat care vizează infrastructura civilă și energetică și podurile, înaintea unei întâlniri dintre Ucraina, Statele Unite și Rusia, programată săptămâna viitoare la Abu Dhabi, relatează AFP. 'Ave
Rubio va participa la o reuniune a omologilor din G7 la Paris săptămâna viitoare, după lovitura electorală primită de Trump
Secretarul de Stat american Marco Rubio va participa la o reuniune a omologilor săi din G7 la Paris săptămâna viitoare, a anunțat Departamentul de Stat vineri, la doar câteva zile după înfrângerea republicanilor în alegerile intermediare din SUA, relatează AFP. Această deplasare, cu obiectivul clar declarat de a &
Trump îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller în funcția strategică de șef de cabinet
Președintele american Donald Trump a anunțat vineri că îl numește pe consilierul său apropiat Stephen Miller, un reprezentant al dreptei identitare, pentru funcția extrem de strategică de șef de cabinet al Casei Albe, relatează AFP, Reuters și dpa. Președintele SUA a precizat pe rețeaua sa de socializare Truth Social că Stephen Miller va














