Comunicat de presă - Primăria Municipiului București
CÃTRE DEȚINÃTORII DE OBLIGAȚIUNI SIMBOL PMB28
privind a șaptea plată de dobânzi anuale aferente obligațiunilor în RON emise de Municipiul București la data de 23.04.2018 și listate la Bursa de Valori București
Municipiul București a realizat la data de 23.04.2018 o emisiune de obligațiuni, în valoare totală de 555.000.000 RON, cod ISIN ROPMBUDBL053 și având simbolul PMB28, conform Prospectului de admitere la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București S.A. a unui număr de 55.500 obligațiuni emise de Municipiul București, aprobat prin Decizia ASF nr. 512/24.04.2018.
În acest sens Municipiul București anunță Deținătorii de Obligațiuni simbol PMB28 că la data de 23.04.2025 va efectua a șaptea plată de dobânzi anuale în valoare de 560 RON/obligațiune.
Societatea Depozitarul Central S.A. va asigura distribuirea sumelor de bani reprezentând dobânzi către Deținătorii de Obligațiuni, conform reglementărilor în vigoare aplicabile, Agentul de Plată desemnat fiind Raiffeisen Bank SA, conform prevederilor Prospectului de admitere la tranzacționare aprobat prin Decizia ASF nr. 512/24.04.2018.
Sumele de bani vor fi plătite către Deținătorii de Obligațiuni înregistrați în Registrul Deținătorilor de Obligațiuni furnizat de Depozitarul Central către Municipiul București, la Data de Înregistrare (data de referință) 11.04.2025.
Plățile de dobânzi la data de 23.04.2025 se vor realiza prin următoarele modalități:
1) în contul participanților la sistemul de compensare, decontare, custodie, depozitare și înregistrare al Depozitarului Central pentru investitorii care, la Data de Înregistrare 11.04.2025, aveau înregistrate Obligațiunile în conturile deschise la participanții respectivi;
2) prin transfer bancar în contul deschis în RON, astfel cum a fost comunicat Depozitarului Central de către Deținătorul de Obligațiuni înregistrat în Registrul Deținătorilor la Data de Înregistrare, cu cel puțin 5 (cinci) zile calendaristice anterioare Datei de Plată a Dobânzii și respectiv, Datei Scadenței, pentru deținătorii care la Data de Înregistrare 11.04.2025 aveau înregistrate Obligațiunile în conturi deschise în Secțiunea 1 a Registrului Depozitarului Central.
Menționăm că plățile de dobânzi nu se vor realiza în numerar, cec, mandat poștal sau orice altă modalitate cu excepția transferului bancar, conform secțiunii Termenii și condițiile Obligațiunilor - pct. 7.4 Logistica plăților din Prospectul de admitere la tranzacționare aprobat prin Decizia ASF nr. 512/24.04.2018.
Dobânda aferentă unei obligațiuni este calculată în conformitate cu prevederile secțiunii Termenii și condițiile Obligațiunilor - pct. 5.4 Calculul valorii dobânzii din Prospectul de admitere la tranzacționare.
Exemplu de calcul:
Data de Plată a dobânzii: 23.04.2025
Valoarea nominală a unei obligațiuni (VN): 10.000 RON
Perioada de dobândă: de la 23.04.2024 inclusiv, până la 23.04.2025 exclusiv
Numărul de zile din perioada de dobândă (N): 365 zile
Rata dobânzii (d): 5,60% pe an
D= (d x N x VN) / numărul de zile din anul respectiv, unde:
- 'D' reprezintă Valoarea Dobânzii plătibilă la Data de Plată pentru o Obligațiune;
- 'd' reprezintă Rata Dobânzii;
- 'N' reprezintă numărul de zile din Perioada de Dobândă;
- 'VN' reprezintă valoarea nominală a unei Obligațiuni.
Valoarea calculată a dobânzii aferente fiecărei obligațiuni, plătibilă la Data Plății de 23.04.2025 este următoarea: D = (5,60% x 365 zile x 10.000 RON) / 365 zile = 560 RON.
Mai multe detalii referitoare la plata dobânzilor pot fi găsite în Prospectul de admitere la tranzacționare pe piața reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori București S.A. a unui număr de 55.500 obligațiuni emise de Municipiul București - link https://www2.pmb.ro/institutii/primaria/directii/directia_manag_proiecte_si_finantari_ext/detinatori_de_obligatiuni_sunt_de_acord_2018.php.
Pentru informații suplimentare: [email protected]
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].