A treia rundă de negocieri ruso-ucrainene s-a încheiat doar cu mici progrese privind culoarele umanitare

A treia rundă de negocieri ruso-ucrainene desfăşurate după ce Rusia a lansat cu 12 zile în urmă o invazie asupra Ucrainei s-a încheiat luni seară cu mici progrese privind logistica şi evacuarea civililor, fără a se reuşi obţinerea unor înţelegeri mai largi, potrivit unui negociator ucrainean, transmite Reuters.
''A treia rundă de discuţii s-a încheiat. Mici paşi pozitivi pentru îmbunătăţirea logisticii coridoarelor umanitare'', a scris pe Twitter negociatorul ucrainean Mihailo Podoliak.
Într-o declaraţie video, acesta a menţionat de asemenea că vor continua discuţiile asupra unui armistiţiu.
La rândul său, negociatorul rus Vladimir Medinski a estimat că este prea devreme pentru a vorbi despre ceva pozitiv după această nouă rundă de negocieri.
Cele două tabere implicate în război după invazia Rusiei în Ucraina conveniseră joi seara, la a doua rundă de negocieri, crearea de culoare umanitare pentru evacuarea populaţiei în sectoarele unde se duc lupte şi un armistiţiu temporar în respectivele zone, dar acest acord nu a putut fi pus în practică şi cele două părţi s-au acuzat reciproc pentru nerespectarea celor convenite.
Negocierile desfăşurate luni au avut loc la Belovejskaia Puşcea, o localitate din regiunea Brest, în apropiere de frontiera cu Polonia, unde s-a ţinut şi a doua rundă de negocieri. Conform agenţie Interfax, pe agenda discuţiilor sunt trei grupuri de teme majore, respectiv soluţionarea politică a conflictului, aspectele umanitare şi chestiunile militare.AGERPRES/(AS - editor: Sorin Popescu, editor online: Ada Vîlceanu)
Citiţi şi:
VIDEO Delegaţia ucraineană a sosit în Belarus pentru negocieri cu Moscova
Noile negocieri între Ucraina şi Rusia luni, la 14:00 GMT (16:00, ora Ucrainei), potrivit Kievului
Ucraina şi Rusia se pregătesc pentru a treia rundă de negocieri de pace
VIDEO LIVE UPDATE A opta zi a invaziei: Noi bombardamente ruse înaintea unei noi runde de negocieri
VIDEO LIVE UPDATE Ziua a şaptea a invaziei: Lupte grele în oraşele Harkov şi Herson
LIVE UPDATE Ofensiva rusă în Ucraina continuă
VIDEO LIVE UPDATE Negocieri ruso-ucrainene la frontiera cu Belarus
LIVE UPDATE Ofensiva rusă împotriva capitalei ucrainene Kiev continuă
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO Panama respinge orice idee a unei prezențe militare americane pe teritoriul său (ministrul Apărării)
Ministrul panamez al Apărării Frank Abrego a declarat miercuri că țara sa nu poate 'accepta' instalarea de baze militare americane pe teritoriul său, respingând o idee evocată anterior de secretarul american al Apărării Pete Hegseth, relatează AFP. 'Panama a arătat clar prin intermediul președintelui (Jose Raul) Mulino că nu
Rusia 'trage' China în războiul său cu #Ucraina, acuză Zelenski
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat miercuri Moscova că trage China în războiul său cu Ucraina, după capturarea unor presupuși cetățeni chinezi care luptă în cadrul armatei ruse pe teritoriul ucrainean, relatează AFP. Rușii 'trag alte țări în război. Cred că acum trag China în acest război', a dec
SUA nu caută 'război' cu China, dar trebuie să contracareze 'amenințările' acesteia (Pete Hegseth)
SUA nu caută 'război' cu China, dar trebuie să facă 'proba fermității' în fața 'amenințărilor' acesteia, a declarat miercuri în Panama secretarul american al apărării, Pete Hegseth, într-o conferință regională pe probleme de securitate, potrivit AFP. 'Nu căutăm război cu China. Și războiul cu China cu siguranță nu
R.Moldova: Guvernatoarea Găgăuziei, eliberată din penitenciar și plasată în arest la domiciliu
Un tribunal din Chișinău a schimbat miercuri din arest preventiv în arest la domiciliu măsura luată împotriva guvernatoarei (bașcana) regiunii autonome Găgăuzia din Republica Moldova, Evghenia Guțul, care a fost reținută pe 25 martie pentru mai multe acuzații, printre care finanțare ilegală a campaniei electorale, relatează agenția EFE și presa de peste P
Serviciile de spionaj din lume, în stare de alertă în fața atitudinii disprețuitoare a lui Trump (analiză AFP)
Raporturile dezastruoase dintre președintele SUA, Donald Trump, și serviciile de informații americane, puse la respect de Casa Albă, afectează întreaga comunitate de spionaj mondială, iar în timp ce occidentalii își manifestă îngrijorarea, adversarii lor își freacă mâinile de bucurie, notează miercuri France Presse într-o amp
Germania: Guvernul va avea în premieră un consiliu național de securitate permanent în actualul context geopolitic tensionat
Noul guvern german va avea pentru prima dată un consiliu național de securitate permanent în cadrul Ministerului de Externe, structură care va prelua toate problemele de politică de securitate în vremuri de incertitudine și tensiuni geopolitice, a anunțat miercuri liderul conservator și viitorul cancelar Friedrich Merz, informează EFE. Potrivit aco
Franța: Ministrul de externe Jean-Noël Barrot avertizează cetățenii francezi să nu călătorească în Iran
Ministrul de externe al Franței, Jean-Noël Barrot, le-a cerut miercuri cetățenilor francezi să nu călătorească în Iran și celor care sunt în trecere să părăsească această țară, din cauza riscului detenție arbitrară, relatează AFP. 'Profit de prezența mea în fața acestei comisii pentru a face apel la toți compatrioții noștri, cetățeni
Trump se declară președintele muncitorilor și asigură că 'totul va fi bine', după ce a pornit războiul comercial
Președintele american Donald Trump s-a declarat miercuri președintele muncitorilor, nu al companiilor care au părăsit SUA prin externalizarea producției și cărora le-a cerut să se reîntoarcă pentru a evita astfel taxele vamale pe care le-a impus recent, după ce China a ridicat la 84% taxele vamale pentru importurile din SUA ca măsură de represalii în urma decizie
Rusia a început o ofensivă în provinciile ucrainene Sumî și Harkov
Armata rusă a început o ofensivă în regiunile Sumî și Harkov din nord-estul Ucrainei, a anunțat miercuri comandantul-șef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, în timp ce Rusia a confirmat atacuri masive asupra pozițiilor ucrainene în cele două regiuni, relatează agențiile Reuters, DPA și EFE. Președintele ucraine
Kremlinul, preocupat de decizia Iranului de a-și plasa forțele armate în stare de alertă maximă
Kremlinul și-a exprimat miercuri preocuparea în urma deciziei Iranului de a-și plasa forțele armate în stare de alertă maximă înaintea viitoarelor negocieri indirecte cu SUA privind programul nuclear iranian, relatează EFE. 'Toate acestea duc la o creștere a tensiunilor', a declarat într-o conferință de presă purtătorul de cuv&a
BTA/Președintele Bulgariei în Delphi: Europa poate să facă față provocărilor dacă va ieși din zona ei de confort
Prezent miercuri la Forumul Economic din Delphi, în Grecia, președintele Bulgariei, Rumen Radev, a declarat, citat de secretarul său de presă, că fiecare țară din Balcani are propria sa perspectivă asupra istoriei, dar una dintre cele mai importante lecții pe care le putem învăța din istorie, este că, după secole de rivalități și conflicte, 'am realizat &icir
Aproape 13.000 de civili uciși în #Ucraina de la începutul războiului
Organizația Națiunilor Unite estimează că aproximativ 13.000 de civili au fost uciși de la începutul războiului din Ucraina, a declarat coordonatorul ONU pentru ajutor umanitar de urgență, Tom Fletcher, marți, în fața Consiliului de Securitate, relatează dpa. Potrivit datelor furnizate de Oficiul Înaltului Comisar al ONU pent
Președintele eston promulgă legea care limitează dreptul de vot pentru rezidenții ruși
Președintele eston Alar Karis a promulgat miercuri amendamentul constituțional care le interzice cetățenilor non-europeni să participe la alegerile locale, o măsură ce vizează în special puternica minoritate rusă din această țară baltică, potrivit AFP. O largă majoritate de deputați estoni a votat acest amendament la 26 martie, un semn al preocupărilor &
#Ucraina și Rusia se atacă reciproc cu drone; Moscova acuză un nou atac asupra gazoductului TurkStream
Ucraina și Rusia au lansat în noaptea de marți spre miercuri noi atacuri reciproce cu drone, una dintre țintele dronele ucrainene fiind o stație de pompare a gazoductului TurkStream, potrivit oficialilor ruși, care au acuzat din nou Kievul de încălcarea armistițiului energetic, relatează agențiile DPA și EFE. În timp ce ofici
UE livrează încă un miliard Ucrainei, finanțat din active rusești înghețate
Uniunea Europeană a acordat miercuri Ucrainei un nou împrumut de un miliard de euro în cadrul acordului G7, prin care partenerii internaționali s-au angajat să acorde Kievului aproximativ 45 de miliarde de euro în împrumuturi finanțate cu veniturile extraordinare generate de activele rusești înghețate de sancțiuni, informează EFE.