Israelul desemnează doi comandanţi ai Gardienilor Revoluţiei drept responsabili ai atacului asupra petrolierului Mercer Street

Şeful comandamentului de drone al Gardienilor Revoluţiei din Iran şi comandantul forţelor aeriene ale acestei unităţi se află în spatele atacului efectuat pe 29 iulie asupra petrolierului Mercer Street în largul coastelor Omanului, au declarat miercuri ministrul israelian al apărării, Benny Gantz, şi cel de externe, Yair Lapid, scrie publicaţia Haaretz.
La o întâlnire cu ambasadorii statelor membre în Consiliul de Securitate al ONU, Gantz şi Lapid i-au numit pe Saeed Ara Jani, şeful comandamentului de drone, şi pe Amir Ali Hajizadeh, comandantul forţelor aeriene, drept responsabili pentru atacul soldat cu moartea a doi membri din echipajul petrolierului, un român şi un britanic.
''Iranul este responsabil pentru zeci de acte de terorism în întreg Orientul Mijlociu şi coordonează miliţii în Yemen, Irak şi alte ţări'', a mai spus Benny Gantz.
Mai mult, ''Iranul a trecut de asemenea toate liniile stabilite în precedentul acord nuclear şi acum este la numai 10 săptămâni distanţă de obţinerea materialului fisionabil care-i va permite să dezvolte o bombă nucleară'', a continuat ministrul israelian al apărării.
''Acum este momentul acţiunilor, vorbele nu mai sunt de ajuns. Este timpul pentru acţiuni diplomatice, economice şi inclusiv militare, în caz contrar atacurile vor continua'', a indicat Benny Gantz, citat de agenţia EFE, în faţa ambasadorilor ţărilor din Consiliul de Securitate la întâlnirea care a avut loc la Ierusalim.
Ministerul Apărării israelian ''a transmis informaţii aliaţilor noştri şi va continua să le ofere dovezi concrete'', a mai menţionat oficialul israelian despre atacul pe care-l atribuie Iranului.
La rândul său, şeful diplomaţiei israeliene a descris atacul asupra navei Mercer Street drept un ''atac asupra rutelor comerciale globale''. ''Este un atac asupra libertăţii de circulaţie. Este o crimă internaţională''. Prin urmare, ministrul Yair Lapid a îndemnat comunitatea internaţională să impună sancţiuni economice şi ''activităţi operaţionale împotriva Gardienilor Revoluţiei''.
Foto: (c) ALI HAIDER/EPA
''Ce va face comunitatea internaţională în această privinţă? Mai există drept internaţional? Are lumea capacitatea şi puterea voinţei de a-l aplica? Dacă răspunsul este 'da', atunci lumea trebuie să acţioneze acum'', a indicat el pe un ton critic.
''Dacă comunitatea internaţională nu răspunde acestui atac, atunci nu există o astfel de comunitate internaţională. În acest caz, va fi 'fiecare pentru el' '', a mai spus ministrul de externe israelian, făcând aluzie la o posibilă reacţie unilaterală a Israelului.
Premierul israelian Naftali Bennett a ameninţat marţi Teheranul că Israelul este pregătit să ''acţioneze singur'' după atacul asupra petrolierului Mercer Street, operat de compania Zodiac Maritime care aparţine miliardarului israelian Eyal Ofer.
Secretarul american de stat Antony Blinken a promis luni un ''răspuns colectiv'' împotriva Iranului, pe care SUA, Israelul şi Regatul Unit îl acuză că se află în spatele acestui atac despre care mai precizează că a fost efectuat cu drone, în timp ce Teheranul neagă orice implicare şi promite că va răspunde ''oricărei eventuale acţiuni hazardate''.
Şeful Gardienilor Revoluţiei, Hossein Salami, a declarat miercuri agenţiei Tasnim că reacţiile Iranului la ameninţările inamicilor săi vor fi ''distrugătoare şi devastatoare'', consemnează agenţia EFE. ''De 42 de ani (de la Revoluţia Islamică) ne confruntăm cu duşmani şi suntem mai puternici şi mai hotărâţi ca niciodată'', a susţinut comandantul iranian.AGERPRES/(AS - autor: Sorin Popescu, editor: Mariana Ionescu, editor online: Adrian Dãdârlat)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Panama va permite desfășurarea de militari americani în apropierea canalului (acord)
Panama va permite desfășurarea de trupe americane în zonele de acces și adiacente canalului, potrivit unui acord bilateral publicat joi de guvernul panamez, care exclude însă posibilitatea unor baze militare, notează AFP. Prezența trupelor americane în Panama este o problemă sensibilă în această țară din America Central
Al doilea portavion american a ajuns în Orientul Mijlociu
Al doilea portavion trimis de Statele Unite în Orientul Mijlociu pentru a proteja fluxurile comerciale a sosit la fața locului, a anunțat joi armata americană, care desfășoară în prezent o campanie intensă de lovituri împotriva rebelilor houthi din Yemen, transmite AFP. Potrivit unui mesaj pe X al Comandamentului Comun americ
VIDEO SUA: Musk prevede economii de 150 de miliarde de dolari, sub promisiunea inițială
Elon Musk a declarat joi că misiunea sa de a reduce cheltuielile federale ale Statelor Unite va permite economisirea a 150 de miliarde de dolari pe un an întreg, o sumă mai mică decât ambițiile sale inițiale, notează AFP. 'Sunt încântat să anunț că anticipăm economii de 150 de miliarde de dolari în anul fiscal
SUA: Ambasadoarea americană la Kiev rechemată de la post
Ambasadoarea Statelor Unite la Kiev, Bridget Brink, își va părăsi postul într-un moment în care președintele Donald Trump operează o apropiere de Rusia pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a confirmat joi Departamentul de Stat, notează AFP. Bridget Brink, diplomată de carieră, a fost numită de fostul președinte Joe Bid
Consultări 'pozitive' între Rusia și SUA la Istanbul, dar fără niciun acord concret
Rusia și SUA au purtat joi la Istanbul negocieri 'pozitive' pentru normalizarea relațiilor lor diplomatice, dar fără a ajunge la vreun acord concret, potrivit EFE. 'Noua rundă de consultări bilaterale la nivel de experți (...) s-a desfășurat într-o atmosferă pozitivă și a permis realizarea unor progrese în soluționarea problemelor ridic
CIJ: Sudanul acuză EAU că, prin susținerea rebelilor, sunt 'motorul' unui 'genocid' în Darfur
Sudanul a acuzat joi, la Curtea Internațională de Justiție (CIJ), Emiratele Arabe Unite (EAU) că sunt, printr-un presupus sprijin dat rebelilor, 'motorul' a ceea ce autoritățile de la Khartum califică drept 'genocidul' din Darfur, transmite AFP. Sudanul a atacat EAU la Curtea de la Haga, acuzând Emiratele de complicitate
Armata europeană nu poate înlocui NATO, afirmă președintele Germaniei
O armată europeană nu ar putea înlocui NATO, a declarat joi președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, citat de DPA. 'Trebuie să mulțumim NATO pentru multe lucruri', a afirmat Steinmeier în timpul unei vizite la un comandament militar din orașul Koblenz, landul Renania-Palatinat, în vestul Germaniei.
Golful Persic, noua răscruce a diplomației mondiale? (analiză AFP)
De la negocierile privind Ucraina și discuțiile privind programul nuclear iranian programate sâmbătă și până la negocierile referitoare la Fâșia Gaza, țările din Golf ocupă din ce în ce mai mult scena diplomatică globală, în căutare de securitate și de recunoaștere, relatează joi AFP. Aliați tradiționali ai Statel
Rusia: Parchetul cere pedeapsa cu închisoarea împotriva unor jurnaliști pentru colaborare cu organizația lui Navalnîi
Parchetul rus a cerut joi aproape șase ani de închisoare împotriva a patru jurnaliști acuzați de colaborare cu organizația 'extremistă' a fostului opozant Aleksei Navalnîi, decedat într-o închisoare din Rusia în 2024, potrivit site-ului Mediazona, relatează AFP. Organizația lui Navalnîi, princi
Războiul tarifar declanșat de Washington împinge UE și Mercosur să accelereze demersurile privind implementarea acordului lor comercial
Ofensiva comercială a președintelui american Donald Trump, care a început cu aplicarea de tarife de 10% pentru majoritatea partenerilor comerciali ai Statelor Unite, a reactivat eforturile politice de impulsionare a acordului de liber schimb dintre Uniunea Europeană și Mercosur, relatează joi EFE. După 25 de ani de negocieri și o semnare
Consultările între Rusia și SUA pentru normalizarea diplomatică s-au încheiat la Istanbul
Negocierile pentru normalizarea relațiilor diplomatice între Rusia și SUA s-au încheiat joi la Istanbul după aproape șase ore de discuții, relatează EFE. 'Noua rundă de consultări de la Istanbul s-a încheiat', a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, pentru agenția oficială
Rusia amenință Japonia cu 'măsuri dure' dacă furnizează arme Ucrainei
Rusia a amenințat joi Japonia cu măsuri dure dacă această țară va furniza Ucrainei arme sau alte echipamente militare, după ce guvernul de la Tokyo și-a manifestat disponibilitatea de a se alătura comandamentului NATO care coordonează ajutorul militar pentru Ucraina, relatează agenția EFE. 'Dorim să avertizăm că orice pas al Japoniei pentr
Israel: Netanyahu spune că se duc negocieri cu două țări pentru mutarea locuitorilor din Gaza
Premierul Benjamin Netanyahu a comunicat miercuri cabinetului de securitate israelian că 'sunt în curs negocieri cu două mari țări pentru a găzdui un număr semnificativ de locuitori din Fâșia Gaza care ar emigra voluntar', informează joi postul de televiziune israelian i24News, citând media locale, între care publicația Jerusalem Post.
Turcia și Israelul au început discuții pentru evitarea ciocnirilor în Siria între forțele lor
Oficiali turci și israelieni au început miercuri discuții menite să prevină incidente nedorite în Siria, unde sunt active armatele celor două puteri regionale, au indicat joi surse ministeriale turce și o sursă politică israeliană, citate de Reuters. Potrivit surselor turce, discuțiile tehnice din Azerbaidjan au marcat începu
#Ucraina transmite SUA: Acceptarea restricțiilor privind dimensiunea armatei, linie roșie la negocierile de pace
Ucraina a transmis SUA că acceptarea unor limite privind dimensiunea forțelor sale armate sau pregătirea generală a armatei sale va constitui o linie roșie, a declarat joi un înalt oficial ucrainean, în timp ce președintele american Donald Trump încearcă să negocieze cu Rusia sfârșitul războiului, relatează Reuters. Pre