Coronavirus: Certificatul european de vaccinare nu va fi un paşaport care să garanteze mobilitatea în UE

Ţările Uniunii Europene (UE) au ajuns miercuri la o poziţie comună pentru a demara negocierile în Parlamentul European asupra certificatului de vaccinare, pentru a putea deveni operativ vara aceasta, dar care nu va fi un paşaport care să garanteze mobilitatea, potrivit unui document la care a a avut acces agenţia EFE.
"În mai puţin de o lună Consiliul a ajuns la o poziţie comună pentru negocierile din Parlament", a anunţat preşedinţia portugheză a UE, după reuniunea ambasadorilor Celor 27 în faţa instituţiilor desfăşurată miercuri dimineaţă.
Însă certificatul european de vaccinare împotriva SARS-CoV-2 pe care îl pregătesc instituţiile Uniunii Europene, cu scopul ca acesta să devină operaţional din luna iunie, nu va fi un paşaport care să permită automat cetăţenilor să-şi recupereze libertatea de mişcare în UE.
"Pentru a evidenţia principiul nediscriminării, în special faţă de persoanele nevaccinate, partea operativă a reglementării principale prevede explicit că deţinerea unui 'Certificat Verde Digital' nu este o condiţie prealabilă pentru a exercita dreptul la libera circulaţie", se arată în textul aprobat de statele membre la care a avut acces EFE.
Această reglementare aprobată de Consiliu - o idee lansată de Grecia la începutul anului pentru a reactiva sectorul turistic vara aceasta - se bazează pe propunerea Comisiei Europene şi depinde acum de negocierile din Parlamentul European şi ar intra în vigoare după şase săptămâni de la adoptare, altfel spus în iunie.
Certificatul, potrivit textului provizoriu, va fi gratuit, în format electronic sau pe hârtie şi va fi disponibil în engleză şi în limba oficială a ţării emitente. Certificatul va avea "o perioadă de aplicare de 12 luni şi va depinde de un raport al Comisiei după cel târziu trei luni de la finalizarea aplicării reglementării principale, precum şi de o posibilă suspendare sau prelungire prin procedura legislativă obişnuită".
Documentul va cuprinde informaţii referitoare la faptul dacă deţinătorul s-a vaccinat împotriva noului coronavirus, dacă a dezvoltat anticorpi după ce a trecut prin boală, sau dacă are un test PCR negativ - fiind una dintre cerinţele cele mai solicitate în ultimele luni călătorilor - şi va include doar vaccinurile care au fost aprobate de Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA).
Cu o menţiune specială pentru Irlanda, având în vedere frontiera virtuală cu Irlanda de Nord şi instabilitatea cu care se confruntă această regiune după Brexit, textul prevede ca statele membre să poată "accepta reciproc certificate eliberate conaţionalilor din terţe ţări pe bază de reciprocitate".
Este de asemenea specificat faptul că trebuie avută în vedere situaţia specială a lucrătorilor transfrontalieri.
Dincolo de aceste dispoziţii tehnice, propunerea dă clar de înţeles că, deşi certificatul pretinde să "faciliteze mobilitatea între ţări", documentul nu este un paşaport.
Se aminteşte totodată că statele membre pot să restricţioneze din motive sanitare mobilitatea cetăţenilor, una dintre cele patru libertăţi fundamentale ale UE şi că "orice măsură care se adoptă nu poate fi extinsă dincolo de ceea ce este strict necesar pentru a salvgarda sănătatea publică".AGERPRES/(AS-autor: Mihaela Nicolaescu, editor: Codruţ Bălu, editor online: Andreea Lăzăroiu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Iranul trebuie să oprească îmbogățirea uraniului, afirmă emisarul lui Trump
Iranul trebuie să înceteze complet toate activitățile de îmbogățire a uraniului dacă dorește să ajungă la un acord cu Statele Unite, a declarat marți emisarul președintelui Donald Trump, Steve Witkoff, clarificând afirmații făcute cu o zi înainte, relatează AFP. 'Orice compromis final trebuie să ofere un cadru pentr
Washingtonul aprobă vânzarea a 600 de rachete către Maroc
Administrația americană a aprobat marți vânzarea către Maroc a 600 de rachete antiaeriene portabile Stinger și a echipamentelor acestora, în valoare de 825 de milioane de dolari (730 de milioane de euro), notează AFP. Tranzacția era deja aprobată de Departamentul de Stat, dar anunțul Agenției americane de cooperare în domeniu
Israel: Armata a doborât o dronă care transporta arme din Egipt
Armata israeliană a anunțat marți că a doborât o dronă care, potrivit acesteia, transporta arme din Egipt în Israel, notează AFP. 'Forțele de securitate sosite la fața locului au localizat drona (doborâtă), patru arme și muniție', a indicat armata într-un comunicat fără a oferi alte detalii. În trecut, armat
Washingtonul ridică sancțiunile împotriva unui apropiat al premierului Viktor Orban
Statele Unite au anunțat marți că ridică sancțiunile împotriva unui apropiat al premierului ungar Viktor Orban, semn al relațiilor strânse dintre Ungaria și administrația Trump, potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat, notează AFP. Secretarul de stat american, Marco Rubio, a făcut cunoscută decizia de a-l retrage pe Anta
Polonia: Atacurile cibernetice rusești se intensifică înaintea alegerilor prezidențiale (ministru)
Ministrul polonez al afacerilor digitale a denunțat marți seară intensificarea atacurilor cibernetice rusești împotriva Poloniei cu o lună înainte de alegerile prezidențiale din această țară care se învecinează cu Rusia și Ucraina, relatează AFP. De la începutul anului, 'sunt din ce în ce mai multe în fi
Netanyahu către trupele din Gaza: 'Hamas va continua să primească lovitură după lovitură'
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a declarat marți trupelor care operează în nordul Fâșiei Gaza că mișcarea islamistă palestiniană 'Hamas va continua să primească lovitură după lovitură', au anunțat serviciile sale, relatează AFP. 'Insistăm să ne elibereze ostaticii și insistăm să ne atingem toate obiectivele de
Peru: Fostul președinte Ollanta Humala, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul Odebrecht
Fostul președinte peruan Ollanta Humala, în vârstă de 62 de ani, a fost condamnat marți la 15 ani de închisoare pentru spălare de bani în scandalul de corupție legat de gigantul brazilian al construcțiilor Odebrecht, relatează AFP și Reuters. Ollanta Humala este al doilea dintre cei patru foști președinți peruani care a
Franța anunță expulzarea a 12 agenți algerieni și îl recheamă pe ambasador pentru consultări (Elysée)
Președintele francez Emmanuel Macron a decis să expulzeze 'doisprezece agenți care lucrează în rețeaua consulară și diplomatică algeriană din Franța' și să-l recheme pentru consultări pe ambasadorul Franței la Alger, Stéphane Romatet, ca represalii la expulzări similare anunțate de Algeria, a anunțat marți Palatul Elysée, relatează AFP.
#Ucraina discută despre securitatea în Marea Neagră cu Regatul Unit, Franța și Turcia
Reprezentanți ai Ucrainei, Regatului Unit, Franței și Turciei urmează să discute marți despre securitatea în Marea Neagră, a anunțat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, citat de Reuters. Reuniunea găzduită de Turcia este 'militară, despre securitatea în Marea Neagră în primul rând, despre o coaliție de volunt
Finlanda: Cercetători dezvoltă un program informatic menit să contracareze bruiajul sistemelor de poziționare prin satelit imputat Rusiei
Cercetători finlandezi dezvoltă un program informatic menit să contracareze bruiajul sistemelor de poziționare prin satelit, un fenomen care este în creștere în țară din 2022, a declarat marți pentru AFP șeful proiectului. Finlanda a înregistrat o creștere a cazurilor suspectate de bruiaj al serviciilor sistemului global de n
Netanyahu a făcut o vizită în nordul Gazei, în prima sa deplasare în enclavă de la reluarea ofensivei israeliene
Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu s-a deplasat marți într-o vizită în nordul Fâșiei Gaza, au anunțat serviciile sale, în plină ofensivă militară israeliană asupra teritoriului palestinian, relatează AFP, EFE și Reuters. 'Prim-ministrul Benjamin Netanyahu a efectuat astăzi o vizită în nordul Fâș
Trump afirmă că ar 'adora' să trimită infractori americani într-o închisoare din El Salvador
Președintele SUA Donald Trump a reafirmat că ar ''adora'' să trimită într-o închisoare din El Salvador cetățeni americani care au comis infracțiuni grave, potrivit unui extras dintr-un interviu publicat marți, o nouă escaladare în dorința sa aparentă de a testa limitele drepturilor fundamentale în Statele Unite, transmite AFP.
SUA: Președintele Trump amenință Universitatea Harvard cu retragerea facilităților fiscale
Președintele american Donald Trump a amenințat marți că va retrage facilitățile fiscale de care beneficiază Universitatea Harvard, instituție care refuzase luni să îi îndeplinească unele cerințe, transmite AFP. Guvernul de la Washington a retras deja universității respective subvenții federale multianuale în valoare de 2,2 mi
Președinta Maia Sandu a discutat cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, aflat în tranzit la Chișinău
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut marți o întrevedere cu secretarul general al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Mark Rutte, aflat în tranzit la Chișinău după o vizită surpriză la Odesa. Discuțiile dintre cei doi oficiali s-au axat pe evoluțiile de securitate din regiune, eforturile de restabilire
Comisia Europeană a lansat o licitație pentru crearea unei 'Rețele Europene de Verificatori de Fapte'
Comisia Europeană a lansat marți o licitație publică prevăzută cu o finanțare de 5 milioane de euro pentru crearea unei 'Rețele Europene de Verificatori de Fapte' (European Network of Fact-Checkers), despre care afirmă că va permite combaterea dezinformării în toate limbile oficiale ale UE și va sprijini activitatea 'verificatorilor de fapte' ex