Casa Albă, ''foarte tulburată'' de otrăvirea lui Navalnîi

Casa Albă s-a declarat miercuri "foarte tulburată" de rezultatele testelor efectuate în Germania care confirmă că Aleksei Navalnîi, opozant fervent al lui Vladimir Putin, a fost otrăvit în Rusia, relatează AFP.
"SUA sunt foarte tulburate de rezultatele anunţate astăzi. Otrăvirea lui Aleksei Navalnîi este un act absolut condamnabil", a scris Consiliul de securitate naţională al Casei Albe într-un comunicat.
"Rusia a utilizat deja în trecut agentul neurotoxic Noviciok", subliniază el, precizând că Washingtonul va lucra cu aliaţii săi "pentru ca responsabilii din Rusia să dea socoteală".
"Ruşii au dreptul să-şi exprime opiniile de manieră paşnică şi fără frică de represalii, indiferent care sunt ele, şi în mod cert fără frică de agenţi chimici", se adaugă în textul citat.
Analizele efectuate de un laborator al armatei germane au descoperit "probe fără echivoc" că opozantul rus a fost victima unei otrăviri "cu un agent neurotoxic de tip Noviciok", potrivit guvernului german.
Noviciokul, puternic agent neurotoxic de concepţie sovietică, a fost utilizat împotriva fostului agent dublu Serghei Skripal în 2018 pe teritoriul britanic. Afacerea a provocat o criză diplomatică între Londra şi Moscova.
Principalul opozant al lui Vladimir Putin, autor al unor materiale care denunţă corupţia elitelor ruseşti care sunt larg distribuite pe reţelele sociale, Aleksei Navalnîi a fost transferat la sfârşitul lui august dintr-un spital din Siberia într-unul din Berlin.AGERPRES/(AS - editor: Florin Ştefan, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
VIDEO SUA: Trump avertizează că un armistițiu în #Ucraina trebuie încheiat 'în curând' sau 'nu se va întâmpla deloc'
Președintele american Donald Trump a declarat joi că un armistițiu între Rusia și Ucraina trebuie încheiat 'în curând', altfel nu se va întâmpla niciodată, relatează AFP. 'Cred că am făcut multe progrese și cred că aceasta avansează destul de repede', a declarat Trump, referindu-se la efortur
NATO este cea mai bună garanție de securitate pentru Ucraina (șefa diplomației UE)
NATO oferă cea mai bună garanție de securitate pentru Ucraina, a declarat joi șefa diplomației UE, Kaja Kallas, exprimând un punct de vedere opus celui al președintelui american Donald Trump, relatează AFP. Într-un interviu, responsabila UE a avertizat, de asemenea, că europenii nu ar fi în măsură să contribuie la un eventual
Regele Charles îl invită pe Trump pentru a doua vizită de stat în Regatul Unit; Trump a acceptat invitația
Premierul britanic Keir Starmer i-a înmânat joi o scrisoare președintelui american Donald Trump din partea Regelui Charles al III-lea, în care este invitat oficial pentru o a doua vizită de stat fără precedent în Regatul Unit, relatează Reuters. Keir Starmer i-a comunicat președintelui Trump că regele Charles al Marii B
Zelenski 'dictator': 'Am spus eu asta?', întreabă Trump
Președintele american Donald Trump și-a minimizat joi afirmațiile făcute săptămâna trecută la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care l-a numit 'dictator', relatează AFP. 'Am spus eu asta?', a declarat președintele american presei, alături de premierul britanic Keir Starmer la Casa Albă. 'Nu pot să
Trump dorește un acord de încetare a focului în #Ucraina înainte de a discuta despre 'forțele de menținere a păcii'
Președintele american Donald Trump a declarat joi că dorește un acord de încetare a focului în Ucraina înainte de a discuta despre forțele de menținere a păcii, declarație făcută în cursul întrevederii cu premierul britanic Keir Starmer, care caută obținerea unor garanții de securitate pentru o pace durabilă în Ucraina, relatează A
În escala din Irlanda în drum spre Washington, Zelenski a pledat pentru o pace durabilă cu garanții de securitate
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a reiterat joi că încheierea războiului trebuie să ofere garanții de securitate pentru țara sa și pentru 'întreaga Europă', subliniind totodată importanța 'unității între Ucraina, Europa și Statele Unite', relatează EFE. Volodimir Zelenski a transmis acest mesaj pe X după înt&aci
Atacul Hamas din 7 octombrie: O anchetă a armatei israeliene recunoaște un 'eșec total' (responsabil militar)
O anchetă internă a armatei israeliene cu privire la atacul din 7 octombrie recunoaște un 'eșec total' al armatei în a împiedica atacul comandourilor grupării islamiste palestiniene Hamas dinspre Fâșia Gaza, care a făcut peste 1.000 de morți în Israel, a declarat joi un responsabil militar, citat de AFP. '7 octombrie (2023)
Netanyahu, deranjat că nu a primit rezultatele anchetei IDF privind atacurile de la 7 octombrie (media)
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a acuzat joi armata că îi ascunde rezultatele investigațiilor pe care le-a făcut în legătură cu atacurile Hamas de la 7 octombrie 2023, concluzii care se pare că vor fi făcute publice în cursul serii, potrivit EFE. 'În urma relatărilor din media, este clar că, în această seară, 27.02.25 l
Un ministru ucrainean va semna acordul cu SUA de exploatare a resurselor minerale din #Ucraina
Guvernul ucrainean a anunțat joi că ministrul economiei sau cel de externe va primi sarcina de a semna acordul cu SUA privind exploatarea resurselor minerale ale Ucrainei, relatează AFP. Acest acord ar urma să fie semnat în timpul vizitei pe care o efectuează vineri în SUA președintele ucrainean Volodimir Zelenski, ce va avea o întâlnir
Turcia: Ocalan, liderul gherilei kurde PKK, face apel la depunerea armelor după 40 de ani de conflict
Abdullah Ocalan, liderul intelectual întemnițat și fondatorul gherile kurde din Turcia, Partidul Muncitorilor din Kurdistan (PKK), a cerut joi depunerea armelor și încetarea violenței pentru a pune capăt unui conflict ce durează de 40 de ani și în care peste 45.000 de persoane și-au pierdut viața în lupte și atacuri, informează EFE.
Putin îl primește pe un înalt oficial nord-coreean la Kremlin, după ce Phenianul a trimis Rusiei alți 1.000 de soldați
Președintele rus Vladimir Putin a avut joi o întâlnire cu Ri Hi-yong, unul dintre liderii Partidului Muncitorilor din Coreea de Nord, la scurt timp după ce Seulul a denunțat trimiterea a peste 1.000 de soldați nord-coreeni suplimentar pentru a lupta în regiunea rusă Kursk, parțial ocupată de armata ucraineană, informează EFE. 'Putin s-a &
Trump anunță taxe vamale împotriva Canadei, Mexicului și Chinei începând din 4 martie
Președintele american Donald Trump a anunțat joi că, începând din data de 4 martie, vor intra în vigoare taxele vamale pe care le-a decis anterior asupra produselor importate în SUA din Canada, Mexic și China, el acuzând aceste țări că nu fac suficiente eforturi pentru a combate traficul cu droguri, în special fentanil, relatează agențiile
SUA nu pot permite ca Rusia să devină 'partenerul mai mic' al Chinei, declară secretarul de stat american
Secretarul de stat american Marco Rubio a schițat o strategie a SUA pentru gestionarea relației strânse dintre Rusia și China, afirmând că Washingtonul dorește să le dilueze legăturile, fără a semăna totuși diviziuni între aceste două țări vecine dotate cu arma nucleară, a relatat joi Bloomberg. 'Nu știu dacă vom reuși vreodată să î
Fostul premier conservator polonez Mateusz Morawiecki, inculpat pentru abuz în serviciu
Fostul premier conservator polonez Mateusz Morawiecki a fost pus sub acuzare pentru abuz în serviciu, în legătură cu organizarea alegerilor prezidențiale din anul 2020, a anunțat joi Parchetul polonez, potrivit agenției DPA. În vârstă de 56 de ani, Morawiecki este acuzat că și-a depășit atribuțiile și și-a neglijat prerogativele
Putin denunță încercările unor țări occidentale de a submina negocierile ruso-americane
Președintele rus Vladimir Putin a denunțat încercările unor țări occidentale de a submina negocierile bilaterale cu SUA, în contextul în care joi are loc la Istanbul a doua rundă de discuții ruso-americane, informează EFE. 'Știm că nu tuturor le place reluarea contactelor ruso-americane. O parte din elitele occidentale rămân hotăr&a