Germania: Măştile vor fi obligatorii la manifestaţii la Berlin, au decis autorităţile locale

Persoanele care vor să participe la Berlin la proteste cu peste 100 de manifestanţi vor fi obligate să poarte măşti de protecţie, potrivit unei decizii adoptate marţi de autorităţile capitalei germane, în urma unei dispute între acestea şi manifestanţi contra restricţiilor antiepidemice, transmite dpa.
Excepţie vor face procesiunile de autovehicule şi de biciclete, potrivit unor surse care au luat parte de şedinţă.
Până acum, la Berlin măştile erau obligatorii doar în mijloacele de transport public, în magazine, precum şi în şcoli, mai puţin în timpul orelor de clasă.
Sâmbătă, mii de persoane s-au adunat la Berlin pentru a protesta contra măsurilor antiepidemice, după ce un tribunal regional a dat undă verde demonstraţiilor plănuite în capitală, anulând astfel interdicţia dictată de autorităţile locale.
Unul dintre marşuri a fost întrerupt de poliţie pentru că participanţii nu purtau măşti şi nu respectau distanţa socială, însă un protest mult mai amplu a avut loc în cursul după-amiezii.
Se estimează că în jur de 38.000 de oameni au luat parte la demonstraţii pe parcursul zilei de sâmbătă.
La 1 august, un marş având aceiaşi organizatori a fost întrerupt de poliţie din motive similiare.AGERPRES/(AS - autor: Irina Cristea, editor: Ionuţ Mareş, editor online: Ady Ivaşcu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Premierul britanic va găzdui un summit virtual cu liderii țărilor ce ar putea trimite trupe de menținere a păcii în #Ucraina
Premierul britanic Keir Starmer va găzdui sâmbătă o reuniune prin videoconferință asupra Ucrainei cu mai mulți șefi de stat și de guvern, demers în continuarea summitului din 2 martie, la finalul căruia a anunțat formarea unei 'coaliții a voluntarilor' dispuși să contribuie la un contingent de menținere a păcii în Ucraina în cazul unui acord d
Secretarul general al NATO promite că nu va permite ca un 'vid de securitate' să se instaleze în Bosnia
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat luni în Bosnia că membrii comunității internaționale nu vor permite să se instaleze 'un vid de securitate' în această țară, cuprinsă de mari tensiuni în urma condamnării, la sfârșitul lunii februarie, a președintelui Republicii Srpska (RS, entitatea sârbă bosniacă), Milorad Dodik, care d
Belarus: Președintele Aleksandr Lukașenko a remaniat guvernul și a numit un nou premier
Președintele Belarusului, Aleksandr Lukașenko, l-a numit în funcția de premier pe Aleksandr Turchin și a remaniat guvernul, a anunțat luni agenția de presă oficială Belta, citată de dpa. 'Așa cum am promis, o nouă generație va conduce țara', a afirmat Lukașenko, în vârstă de 70 de ani, după ce a demis mai mulți miniștri în ultim
Unsprezece țări europene cer ca noile fonduri de apărare ale UE să includă medicamentele esenţiale
Un grup de 11 țări din Uniunea Europeană au cerut Comisiei Europene să includă medicamentele esențiale în cadrul de finanțare a noilor fonduri care vor fi utilizate pentru consolidarea apărării comunitare, informează luni EFE. 'Europa nu își mai permite să trateze siguranța medicamentelor ca pe o problemă secundară. Orice altă poziție ar fi o g
#Ucraina va solicita SUA la negocierile din Arabia Saudită sprijin pentru un armistițiu cu Rusia în aer și pe mare
Delegația ucraineană va cere la negocierile pe care le va avea cu SUA marți în Arabia Saudită un 'armistițiu în aer și pe mare' în războiul cu Rusia, a declarat luni pentru AFP un înalt responsabil ucrainean. Președintele ucrainean Volodimir Zelenski are deja sprijinul aliaților săi din UE pentru a obține un astfel de armistițiu
Franța consideră că mai întâi trebuie identificate nevoile de creștere a cheltuielilor pentru apărare, abia apoi finanțarea
Franța consideră că europenii trebuie mai întâi să identifice care sunt nevoile de creștere a cheltuielilor pentru apărare din punct de vedere strategic, înainte de a decide asupra instrumentelor de finanțare a acesteia, informează luni EFE. În orice caz, surse din Ministerul Economiei francez au recunoscut luni că Franța este con
Germania: Dezacordul se menține între partidele din potențiala coaliție în legătură cu politica privind migrația
Un proiect inițial al unui posibil acord de coaliție în Germania între creștin-democrați (Uniunea Creștin Democrată, CDU, centru-dreapta) și social-democrați (Partidul Social Democrat, SPD, centru-stânga) nu a reușit să ducă la reglementarea disputei legate de politica privind migrația, relatează luni dpa. Viitorul cancelar creștin-democrat F
Kremlinul afirmă că refacerea relațiilor cu SUA este o sarcină dificilă, dar că există voință politică
Rusia consideră că refacerea relațiilor cu Statele Unite constituie o sarcină dificilă și de durată, dar crede că există voință politică de ambele părți pentru a avansa, a anunțat luni Kremlinul, potrivit Reuters. Măsurile rapide luate de președintele american Donald Trump în direcția unei reconcilieri cu președintele rus Vladimir Putin
#Ucraina își va majora puternic în 2025 achizițiile de drone FPV fabricate pe plan intern
Ucraina plănuiește să achiziționeze circa 4,5 milioane de drone First Person View (FPV) în 2025, a anunțat luni Ministerul Apărării ucrainean, o cifră de două ori mai mare decât cea de anul trecut, pe măsură ce războiul său cu Rusia se bazează tot mai mult pe hi-tech, informează Reuters. Astfel, ambele părți beligerante au în
Kremlinul neagă că Rusia va participa la negocierile din Arabia Saudită din această săptămână
Kremlinul a negat luni că Rusia va participa la noi negocieri în Arabia Saudită cu Statele Unite, ai căror delegați se vor întâlni marți cu reprezentanți ai Ucrainei la Jeddah, informează EFE. ''Nu este așa'', a declarat purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov, la conferința de presă tel
#Ucraina vrea pace, dă asigurări Zelenski, cu o zi înainte de discuțiile cu SUA din Arabia Saudită
Ucraina vrea pace, iar Rusia este ''singurul motiv pentru care războiul continuă'', a afirmat luni președintele ucrainean Volodimir Zelenski, cu o zi înainte de discuțiile din Arabia Saudită care ar putea fi unele cruciale, informează AFP. ''Ucraina caută pacea de la prima secundă a războiului și noi am spus &icir
Politicianul de extremă dreaptă Jordan Bardella vede în Rusia ''o amenințare multidimensională'' la adresa Franței și a Europei
Unul dintre liderii extremei drepte franceze, Jordan Bardella, a recunoscut luni că Rusia constituie ''o amenințare multidimensională'' pentru Franța și Europa, opunându-se totodată ''unui război latent'' cu ''o putere nucleară'', informează AFP. ''Rusia este astăzi în mod evi
Premierul polonez Donald Tusk le cere prietenilor să renunțe la aroganță, după disputa legată de Starlink
Premierul polonez Donald Tusk le-a cerut luni prietenilor (americani - n.r.) să manifeste respect față de aliații lor și să nu fie aroganți, într-o postare pe X unde nu a dat nume, dar care a fost făcută la o zi după o dispută aprinsă pe social media între demnitari de rang înalt americani și polonezi legată de rețeaua de sateliți Starlink, transmit
Ministerul Apărării sirian anunță încheierea ''cu succes'' a operațiunii militare din vestul țării
Ministerul Apărării sirian a anunțat luni încheierea ''cu succes'' a operațiunii militare din vestul țării, unde luptele cu susținătorii regimului înlăturat și execuțiile în masă de civili s-au soldat cu sute de morți începând de joia trecută, informează AFP și Reuters. ''Anunțăm înch