Comunicat de presă - Școala Națională de Studii Politice și Administrative
Rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, a depus un Memoriu - Amicus Curiae la Curtea Constituțională a României și a pledat pentru menținerea deciziei BEC nr. 18D/09.03.2025 privind respingerea candidaturii domnului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale din anul 2025
Luni, 10 martie 2025, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative (SNSPA), prof. univ. dr. Remus Pricopie, a depus un Memoriu - Amicus Curiae la Curtea Constituțională a României (CCR).
Memoriul a fost înaintat în contextul contestației formulate de domnul Călin Georgescu împotriva Deciziei nr. 18D/09.03.2025, prin care Biroul Electoral Central (BEC) a respins înregistrarea candidaturii sale la alegerile pentru Președintele României din anul 2025.
În cadrul acestui Memoriu, prof. univ. dr. Remus Pricopie a solicitat Curții Constituționale menținerea soluției de respingere a candidaturii domnului Călin Georgescu, argumentând că înregistrarea acesteia contravine dispozițiilor constituționale și a hotărârilor CCR nr. 2 și nr. 32 din 2024. Motivele invocate în document fac referire la încălcarea condițiilor de eligibilitate prevăzute de Constituția României, în special ale art.1 alin. (3) și (5), ale art. 82 alin. (2), corelate cu articolele 148 și 149. Aceste dispoziții subliniază respectarea valorilor democrației, statului de drept, Constituției și a angajamentelor internaționale ale României, respectiv apartenența țării la Uniunea Europeană și NATO.
Depunerea acestui Memoriu - Amicus Curiae survine după ce Biroul Electoral Central a confirmat obiecțiile ridicate anterior de rectorul SNSPA, prof. univ. dr. Remus Pricopie, privind neîndeplinirea criteriilor constituționale de către domnul Călin Georgescu, pentru înregistrarea candidaturii la funcția de Președinte al României din anul 2025.
Prin această acțiune, rectorul SNSPA își reafirmă angajamentul față de principiile statului de drept, valorile democratice și respectarea normelor constituționale în cadrul procesului electoral din România.
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].