Incidentul militar Franţa-Turcia în Mediterana, "demonstraţie" a faptului că "NATO este în moarte cerebrală" (Macron)

Recentele incidente navale care au opus Franţa şi Turcia în Mediterana, obiect al unei anchete a Alianţei Nord-Atlantice, constituie "una dintre cele mai frumoase demonstraţii" a faptului că NATO este "în moarte cerebrală", potrivit AFP.
"Vă trimit la declaraţiile mele de la sfârşitul anului trecut cu privire la moartea cerebrală a NATO", a afirmat Macron la finalul unei întrevederi cu omologul său tunisian Kais Saied la Palatul Elysee. "Consider că este una dintre cele mai frumoase demonstraţii posibile", a adăugat el, apreciind situaţia drept "intolerabilă".
Europenii au obţinut joi deschiderea unei anchete de către NATO asupra "agresivităţii" Turciei. Ankara este acuzată că se opune controlului de către navele Alianţei Nord-Atlantice a vaselor suspectate că încalcă embargoul ONU asupra armelor în Libia.
Două incidente în cursul tentativelor de control asupra unui cargo suspect în Mediterana în 10 iunie se află la originea demersului. Incidentul cel mai serios s-a produs cu o navă franceză angajată într-o misiune a NATO. Nave turceşti ar fi ameninţat că deschid focul, potrivit Parisului.
"Atâta vreme cât vom continua, membri ai NATO, europeni, părţi interesate în acest subiect, să fim slabi în demersurile noastre sau lipsiţi de claritate, vom lăsa puterile necooperante să-şi facă jocul", a apreciat Macron. "Nu vreau ca în şase luni, un an, doi ani, să constatăm că Libia este în situaţia Siriei de astăzi", a adăugat şeful statului francez.
Florence Parly, ministrul francez al apărării, a relatat incidentele la o reuniune a miniştrilor apărării din cadrul NATO săptămâna trecută. Opt ţări europene i-au susţinut cererea.
Secretarul general al NATO, norvegianul Jens Stoltenberg, a evocat un simplu "dezacord între aliaţi", anunţând ulterior deschiderea unei anchete pentru "a clarifica tot ceea ce s-a petrecut".
NATO se confruntă de fapt cu o criză provocată de foarte puternice disensiuni între membrii săi, notează AFP. La sfârşitul anului 2019, Emmanuel Macron apreciase că NATO se află în "moarte cerebrală" după ofensiva lansată de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan în nord-estul Siriei, fără nicio concertare cu aliaţii, dar cu asentimentul preşedintelui american Donald Trump. AGERPRES/(AS-editor:Lilia Traci, editor online: Andreea Preda)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
JD Vance spune că ar fi 'șocat' dacă Trump ar fi de acord să plaseze arme nucleare americane în Polonia
Vicepreședintele SUA, JD Vance, a declarat că ar fi 'șocat' dacă Casa Albă ar fi de acord cu cererea Poloniei de a desfășura arme nucleare americane pe teritoriul acesteia ca măsură de descurajare împotriva unei viitoare posibile agresiuni ruse, relatează vineri publicația Kyiv Independent. 'Nu am discutat cu președintele (Trump) cu privire l
UE extinde sancțiunile țintite împotriva Rusiei după ce a depășit reticența Ungariei
Consiliul Uniunii Europene a prelungit cu încă șase luni sancțiunile țintite împotriva unor personalități și entități ruse pentru subminarea suveranității și integrității teritoriale ale Ucrainei, după ce a depășit reticența Ungariei și a eliminat patru nume de pe lista neagră, precum și alte trei persoane care între timp au decedat, au declarat surse diplo
Rusia și China își afirmă susținerea față de Iran în fața amenințărilor lui Trump
Rusia, China și Iran au cerut vineri ridicarea 'tuturor sancțiunilor unilaterale ilegale' și crearea unui climat diplomatic favorabil abordării dosarului nuclear al Iranului, țară asupra căreia SUA exercită presiuni, într-o declarație transmisă după o reuniune la nivel de viceminiștri de externe desfășurată în capitala chineză Beijing, relatează agențiile
Germania: Verzii au acceptat să susțină planul lui Merz de investiții masive în infrastructură și înarmare (surse)
Viitorul cancelar german Friedrich Merz a ajuns vineri la un acord cu Verzii în privința unei creșteri masive a îndatorării publice printr-un plan de investiții gigant destinat reînarmării și modernizării țării, au declarat surse apropiate negocierilor, citate de Reuters și AFP. Votul asupra amendamentelor constituționale ce vor permite acest
Hamas va elibera un ostatic israeliano-american și se declară gata pentru cea de-a doua fază a armistițiului în Gaza
Hamas a anunțat vineri că a fost de acord să elibereze un ostatic israeliano-american, despre care se crede că este ultimul ostatic american în viață reținut în Gaza, și să returneze cadavrele altor patru ostatici cu dublă cetățenie, după ce a primit o propunere din partea mediatorilor de a continua negocierile privind cea de-a doua fază a acordului de înce
SUA: Principala agenție de imigrație se confruntă cu un deficit de finanțare de 2 miliarde de dolari (Axios)
Principala agenție de imigrație din SUA, ICE (U.S. Immigration and Customs Enforcement) a anunțat Congresul că se confruntă cu un deficit de finanțare de 2 miliarde de dolari pentru actualul an fiscal, a relatat vineri Axios, citând surse anonime, transmite Reuters. Acest deficit survine în contextul în care ICE a intensificat arestările de c
Danemarca îi răspunde lui Trump că nu poate anexa Groenlanda
Ministrul de externe danez, Lars Lokke Rasmussen, i-a răspuns vineri președintelui american Donald Trump că nu poate 'anexa' pur și simplu Groenlanda, teritoriu autonom danez, și că un astfel de demers ar constitui o încălcare a dreptului internațional, informează AFP. 'Nu se poate anexa o țară aliată sau orice altă țară, acest lucru ar contr
Grecia: Amplă remaniere ministerială, pe fondul nemulțumirii legate de accidentul feroviar din 2023
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a efectuat o amplă remaniere ministerială, a anunțat vineri purtătorul său de cuvânt, Pavlos Marinakis, după manifestațiile masive de nemulțumire legate de catastrofa feroviară din 2023, informează AFP. Își vor schimba titularii în special posturile de ministru al economiei și finanțelor, tr
Militarii israelieni au sosit la 40 de minute după ce militanții Hamas au părăsit kibuțul Nir Oz, în octombrie 2023
Armata israeliană a făcut publice vineri concluziile unei anchete militare asupra atacului comis de gruparea islamistă palestiniană Hamas în octombrie 2023 asupra kibuțului Nir Oz, de la granița cu Fâșia Gaza, care a stabilit că primii militari israelieni au sosit la cel puțin 40 de minute după plecarea tuturor militanților palestinieni din această comuni
#Ucraina: Kremlinul anunță că Vladimir Putin a transmis prin emisarul american Witkoff un mesaj pentru Donald Trump
Kremlinul a anunțat vineri că președintele rus Vladimir Putin a transmis prin emisarul american Steve Witkoff un mesaj pentru omologul său american Donald Trump cu privire la propunerea sa de încetare a focului în Ucraina, care suscită deopotrivă rezerve și un 'optimism prudent' la Moscova, informează AFP. Președintele rus
Liderii UE vor începe să contureze următorul buget multianual, pe fondul a numeroase provocări
Șefii de stat și de guvern ai Uniunii Europene vor începe să contureze, la Consiliul European de săptămâna viitoare, liniile viitorului buget comunitar multianual pentru perioada 2028-2034, în contextul provocărilor cu privire la finanțarea unor noi priorități precum apărarea, informează vineri EFE. 'Având în
Franța, Regatul Unit și Italia au comandat de la producătorul european MBDA peste 200 de rachete antiariene Aster
Franța, Regatul Unit și Italia au făcut o comandă pentru 218 de rachete antiaeriene Aster a căror livrare va fi accelerată pentru a face față deteriorării situației de securitate pe continent, a anunțat vineri ministrul apărării francez, Sebastian Lecornu, informează AFP. Această achiziție comună se înscrie într-o comandă-cadru pen
Un rus, condamnat la închisoare pe viață în Finlanda pentru crime de război comise în #Ucraina
Vojislav Torden, un lider al grupării paramilitare neonaziste 'Rusich', a fost condamnat vineri în Finlanda la închisoare pe viață pentru patru crime de război comise în estul Ucrainei în 2014, transmite AFP. Aflat în detenție în Finlanda începând din iulie 2023, bărbatul în vârstă de 38 de an
#Ucraina anunță că a lovit infrastructuri militare și energetice în Rusia
Ucraina a declarat vineri că a lovit în timpul nopții de joi spre vineri un depozit de rachete și două stații de comprimare a gazelor în Rusia, la câteva ore după rezervele formulate de președintele rus Vladimir Putin cu privire la armistițiul propus de SUA și acceptat de Kiev, informează AFP. Forțele ucrainene atacă ținte mi