Brexitul va face din Marea Britanie un ''jucător de mâna a doua'', afirmă Donald Tusk

Marea Britanie va deveni după Brexit un "jucător din mâna a doua" incapabil să concureze cu puteri ca Statele Unite, China şi Uniunea Europeană, a afirmat miercuri preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, relatează AFP.
Brexitul marchează "adevăratul sfârşit al Imperiului Britanic" iar susţinătorii Brexitului au fost înşelaţi dacă au crezut că părăsirea UE le va permite ţării lor să îşi redobândească preponderenţa în problemele mondiale, a adăugat fostul premier polonez într-un discurs ţinut la Bruges în faţa Colegiului Europei, care pregăteşte noile generaţii de funcţionari europeni.
Afirmaţiile directe făcute de Donald Tusk, al cărui mandat de preşedinte al Consiliului European se încheie la sfârşitul lunii, intervin într-un moment în care Marea Britanie se pregăteşte să revină la urne pentru un scrutin legislativ crucial unde chestiunea Brexitului divizează în profunzime clasa politică britanică.
Unii partizani ai Brexitului au insistat asupra faptului că părăsirea Uniunii Europene, cel mai mare bloc comercial din lume, i-ar permite Marii Britanii să stabilească legături economice mai strânse cu alte ţări.
"Puteţi considera în asta dorinţa de un imperiu. De fapt, se va produce exact contrariul. Numai făcând parte dintr-o Europă unită Marea Britanie poate juca un rol internaţional", a subliniat Donald Tusk.
"Şi lumea ştie asta. După plecarea sa, Marea Britanie va deveni un 'outsider', un jucător de mâna a doua, în timp ce lucrurile serioase se vor petrece cu China, Statele Unite şi UE", a ţinut să adauge preşedintele Consiliului European.
Donald Tusk, care nu şi-a ascuns niciodată ostilitatea faţă de retragerea Marii Britanii, i-a îndemnat pe partizanii menţinerii ţării în UE să nu se lase înfrânţi înaintea alegerilor anticipate de la 12 decembrie.
"Singurele cuvinte care îmi vin în minte acum sunt simple: nu renunţaţi. În acest meci, am adăugat prelungiri. Poate vom merge până la lovituri de pedeapsă", a mai spus el.
Cu acelaşi prilej, Donald Tusk a salutat unitatea manifestată de celelalte 27 de ţări membre ale UE timp de peste doi ani cât au durat negocierile sinuoase dintre Londra şi Bruxelles.
"Cei 27, şi-a exprimat el satisfacţia, au manifestat între ei o autodisciplină şi o loialitate exemplare, în pofida încercărilor Londrei de a plasa aceste negocieri pe un plan bilateral", a declarat preşedintele Consiliului European.
Pe de altă parte, Donald Tusk l-a criticat pe şeful statului francez, Emmanuel Macron, deoarece s-a opus deschiderii negocierilor de aderare la UE pentru Macedonia de Nord şi Albania. De asemenea, el a deplâns apelul preşedintelui francez la o apropiere faţă de Rusia.AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Daniela Juncu)
Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].
Alte știri din categorie
Beijingul cere să nu fie făcute ''comentarii iresponsabile'' despre rolul Chinei în războiul din #Ucraina
Guvernul chinez a cerut joi să existe o ''înțelegere corectă și clară'' a rolului său în războiul din Ucraina și să fie evitate ''comentariile iresponsabile'' despre presupusa implicare a cetățenilor chinezi în conflict, informează EFE. ''Sfătuim părțile să înțeleagă corect și cla
Von der Leyen salută suspendarea tarifelor vamale americane, ''etapă importantă'' către stabilizarea economică
Suspendarea tarifelor vamale americane este ''o etapă importantă către stabilizarea economiei mondiale'', a declarat joi președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, ''salutând'' această decizie a președintelui SUA, Donald Trump, informează AFP. ''Condiții clare, previzibile sunt esențiale p
Șeful Serviciului de Imigrare din SUA vrea ca deportările să funcționeze la fel ''ca Amazon''
''Amazon pentru oameni'', acesta este principiul după care dorește să funcționeze deportările de migranți în Statele Unite directorul Serviciului de Imigrare și Control Vamal al SUA (ICE), Todd Lyons, informează EFE. Luând cuvântul în Pheonix (statul Arizona) la o conferință privind securitatea frontiere
SUA: Trump ia măsuri împotriva a doi foști oficiali care l-au criticat
Președintele american Donald Trump a semnat miercuri ordine împotriva a doi foști oficiali guvernamentali care l-au criticat în timpul primului său mandat, numindu-l pe unul dintre ei trădător și spunând că ar trebui anchetați, relatează Reuters. Una dintre directive l-a vizat pe Christopher Krebs, fostul responsabil
Delegațiile din SUA și Rusia au ajuns la Istanbul pentru discuții privind activitatea misiunilor lor diplomatice
Delegațiile americană și rusă au ajuns joi la Istanbul pentru discuții privind normalizarea activității misiunilor lor diplomatice după ce războiul din Ucraina a declanșat cea mai mare confruntare dintre Moscova și Occident de după Războiul Rece, relatează Reuters. Reuters a filmat mai multe mașini care intrau în clădirea consulatului ru
Autoritățile turce au reținut doi jurnaliști proeminenți, într-o anchetă privind amenințări și șantaj
Poliția turcă a reținut, joi dimineața, doi jurnaliști de opoziție proeminenți în timpul unor raiduri efectuate la Istanbul în cadrul unei anchete privind presupuse amenințări și șantaj, relatează Reuters. Timur Soykan și Murat Agirel sunt cunoscuți pentru anchetele jurnalistice și atitudinea critică față de politicile și instituți
Mexic: ''Don Neto'', fondatorul cartelului Guadalajara, eliberat după 40 de ani de închisoare
Narcotraficantul mexican Ernesto Fonseca Carrillo, alias ''Don Neto'', a fost pus în libertate la 94 de ani, după ce a ispășit o condamnare de 40 de ani de închisoare pentru uciderea unui agent antidrog american, au anunțat miercuri seară autoritățile mexicane, relatează AFP. Fondatorul cartelului Guadalajara, astăz
Israelul apreciază că, dacă Franța recunoaște Palestina ca stat, va recompensa ''terorismul''
Ministrul de externe israelian, Gideon Saar, a apreciat că, dacă guvernul francez va recunoaște Palestina ca stat în iunie, așa cum a declarat președintele Emmanuel Macron într-un interviu a
Coreea de Sud: Liderul opoziției candidează la președinție promițând că se va concentra pe remedierea inegalităților și creștere economică
Liderul opoziției sud-coreene Lee Jae-myung, care conduce în sondajele de opinie pentru alegerile prezidențiale, și-a anunțat joi candidatura la președinție, promițând că se va concentra pe remedierea inegalităților și pe creșterea economică, relatează Reuters. Alegerile prezidențiale vor avea loc pe 3 iunie, după ce fostul președi
#Ucraina: Miniștrii apărării ai țărilor participante la ''coaliția voluntarilor'' se reunesc la sediul NATO
Sediul NATO de la Bruxelles găzduiește joi o reuniune a ''Coaliției voluntarilor'', la nivelul miniștrilor apărării, organizată de Regatul Unit și Franța, relatează DPA. Principalul subiect al
Friedrich Merz va efectua o vizită la Washington pentru a discuta cu Donald Trump
Liderul conservator german Friedrich Merz, care îi va urma lui Olaf Scholz în funcția de cancelar al celei mai mari economii europene, a declarat miercuri că intenționează să se deplaseze în curând la Washington pentru a se întâlni cu președintele american Donald Trump, relatează dpa. ''Ne vom vedea
Vietnamul și SUA vor începe negocieri privind un acord comercial
Vietnamul și Statele Unite au convenit să înceapă negocieri privind un acord comercial reciproc, a anunțat joi guvernul vietnamez, la câteva ore după suspendarea majorărilor masive a tarifelor vamale de către președintele american Donald Trump, transmite AFP. Vicepremierul vietnamez Ho Duc Phoc a sugerat că cele două țări ''
Donald Trump consideră ''absolut posibilă'' o acțiune militară împotriva Iranului
Donald Trump a afirmat miercuri că o acțiune militară contra Iranului este ''absolut posibilă'' și mai este încă ''foarte puțin timp'' pentru a se ajunge la un acord asupra problemei nucleare, informează joi AFP. ''Dacă trebuie să recurgem la forță, vom recurge la forță'', a declarat președ
Canalul Panama: Panama și SUA, în căutarea unui compromis pentru tranzitul militar
Guvernul panamez a anunțat miercuri că a semnat un acord cu secretarul american al apărării Pete Hegseth în vederea identificării unei soluții privind tranzitul navelor militare americane prin canalul Panama, relatează AFP. Washingtonul cere gratuitate pentru navele din forțele sale navale care trec prin canalul care leagă Pacificul de G
Franța ar putea recunoaște statul palestinian în iunie, anunță președintele Macron
Președintele francez Emmanuel Macron a anunțat miercuri că Parisul ar putea recunoaște statul palestinian ''în iunie'' cu ocazia unei conferințe pe care o va coprezida cu Arabia Saudită la New York și care urmează să conducă la recunoașterea Israelului de către o serie de țări, transmite AFP. ''Trebuie să mergem c