logo logo

Agerpres – Agenția Națională de Presă: Știri de actualitate cu informații de încredere pentru o societate bine informată.

Bucuresti

Piaţa Presei Libere nr. 1, sector 1

Telefon: +4 021.2076.110; +4 021.2076.105

[email protected]

Comunicat de presă - CSU Politehnica Timișoara

Comunicat de presă - CSU Politehnica Timișoara

'Gala Natației', la Palatul Regal din București, cu trei sportivi ai Politehnicii Timișoara premiați pentru excelență în 2024

Trei dintre sportivii Politehnicii Timișoara s-au numărat printre performerii anului 2024 la Festivitatea 'Campionii Natației'. Evenimentul a avut loc la Palatul Regal din București, săptămâna aceasta.

Federația Română de Natație și Pentatlon Modern a reunit, săptămâna aceasta, la Palatul Regal din București, în cadrul Festivității 'Campionii Natației', cei mai buni sportivi, antrenori și tehnicieni ai anului 2024. A fost un eveniment în care, așa cum era de așteptat, David Popovici a fost declarat sportivul anului.

Printre cei care au primit premii de excelență s-au numărat și trei sportivi de la Poli. Este vorba despre Eduard Păuleț, Erik Krausz și Bogdan Toader, care, prin performanțele obținute și în 2024 au demonstrat, încă o dată, faptul că CSU Politehnica Timișoara are cea mai bună secție de pentatlon modern din România.

Anul trecut, sportivii de la Poli au dominat competițiile interne. La ultima ediție a Cupei României de Pentatlon Modern și Laser Run, care a avut loc la Timișoara, CSU Politehnica a câștigat 11 medalii. în aprilie 2024, Eduard Păuleț câștiga Campionatul Național de Pentatlon Modern, apoi reprezenta României la Campionatul European de Pentatlon Modern, la Barcelona, în perioada 23 - 27 iulie 2024.

Totodată, Eduard Păuleț, Erik Krausz și Bogdan Toader au reprezentat România la Campionatul European de Biatlon, Triatlon și Laser Run, care s-a desfășurat în perioada 2 - 7 iulie 2024, în Funchal, capitala insulei Madeira. Cei trei au dus tricolorul pe cea mai înaltă treaptă a podiumului în proba de Laser Run pe echipe, la juniori. în ultima zi a competiției, Erik Krausz și Bogdan Toader câștigau medalia de bronz la ștafetă masculin în cadrul concursului de laser run, juniori.

'Genul acesta de evenimente și de recunoașteri sportive îți arată că eforturile pe care le depui sunt văzute și apreciate, te motivează foarte mult în carieră, mai ales ca tânăr. Sunt mândru că fac parte din povestea Politehnicii Timișoara și că pot concura în culorile alb-violete. în numele echipei, le mulțumesc tuturor celor care ne susțin și sunt implicați în activitatea noastră', ne-a transmis Bogdan Toader, cel care a a reprezentat sportivii Politehnicii Timișoara la 'Gala Natației'.

Coordonatorul secției de pentatlon modern a Politehnicii Timișoara este Gyula Gallovits.

'Anul 2024 a fost unul fantastic pentru natația și pentru pentatlonul modern românesc. Cu medalii cucerite la toate competițiile majore, natația și pentatlonul modern din țara noastră au fost la înălțime anul trecut, iar azi Federația Română de Natație și Pentatlon Modern și-a celebrat performerii în cadrul unui eveniment deosebit', a transmis Federația Română de Natație și Pentatlon Modern.

Afisari: 129

Conținutul website-ului www.agerpres.ro este destinat exclusiv informării publice. Toate informaţiile publicate pe acest site de către AGERPRES sunt protejate de dispoziţiile legale incidente. Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, modificarea, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului acestui website. Informaţiile transmise pe www.agerpres.ro pot fi preluate, în conformitate cu legislaţia aplicabilă, în limita a 500 de semne. Detalii în secţiunea Condiţii de utilizare. Dacă sunteţi interesaţi de preluarea ştirilor AGERPRES, vă rugăm să contactaţi Direcţia Marketing - [email protected].